Retired court staff win jurisdiction dispute; salary recalculation claims sent to Caraș-Severin Tribunal.

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă Complet Specializat - conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 11 decembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Caraş-Severin, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizaţiei brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate şi conex, prin includerea procentului de 8,5%, prevăzut de O.G.. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS. 405 RON+4%+4,5%+10%, precum şi repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până ia recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor, după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, prin care se abrogă Legea-cadru nr. 284/2010).

Prin sentinţa civilă nr. 342 din 19 martie 2019, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă Complet Specializat - conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

În motivarea acestei sentinţe, tribunalul a reţinut, în esenţă, dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. şi Decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, apreciind că nu este competent în soluţionarea cauzei întrucât are calitate procesuală de intimat.

Prin urmare, tribunalul a constatat că instanţa competentă este instanţa judecătorească de acelaşi grad, aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate, respectiv Tribunalul Mehedinţi, care se află la o distanţă mai mică în raport cu celelalte instanţe judecătoreşti de acelaşi grad competente.

Prin sentinţa nr. 222/2019 din 16 mai 2019, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mehedinţi, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În considerentele acestei sentinţe, tribunalul a constatat că art. 127 C. proc. civ. reglementează o competenţă facultativă determinată de calitatea reclamantului, calitate care trebuie să existe la data sesizării instanţei.

Coroborând dispoziţiile art. 3 din Legea 567/2004 cu dispoziţiile art. 127 alin. (1), (3) C. proc. civ. s-a constatat că, pentru a atrage competenţa teritorială a uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii, este necesar ca aceştia să aibă calitatea de judecător/procuror sau grefier, iar la data formulării acţiunii să îşi desfăşoare activitatea în cadrul instanţei.

În ceea ce priveşte calitatea de pârât a Tribunalului Caraş - Severin, dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (21) din C. proc. civ. permit reclamantului să sesizeze fie instanţa competentă, chiar dacă este aceea care are şi calitatea de pârât, fie vreuna din instanţele arătate de legiuitor, norma reglementând în acest caz o competenţă teritorială facultativă.

Ca atare, întrucât reclamantele au ales să sesizeze Tribunalului Caraş - Severin, chiar dacă acesta are şi calitatea de pârât şi întrucât sunt respectate normele de competenţă materială, instanţa respectivă este competentă sub toate aspectele în soluţionarea prezentului litigiu.

În consecinţă, tribunalul a apreciat că, în speţă, se aplică regulile generale de competenţă teritorială, respectiv dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care statuează că acţiunea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel.

Litigiul de faţă este unul de jurisdicţie a muncii, iar în această materie dispoziţiile speciale din Codul Muncii (art. 269) derogă de la dispoziţiile generale ale C. proc. civ., respectiv cererile în materia conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori după caz sediul.

Aceste dispoziţii se completează cu dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speţă, reclamantele au domiciliul în Moldova Nouă, judeţul Caraş - Severin şi fostul loc de muncă la Judecătoria Moldova Nouă, astfel domiciliul şi locul de muncă al reclamantelor se află în circumscripţia Tribunalului Caraş - Severin, competent cu soluţionarea cauzei, faţă de prevederile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2009 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Ca atare reclamantele şi-au exercitat dreptul procesual de opţiune între instanţele deopotrivă competente în soluţionarea cauzei, alegând prin introducerea cererii de chemare în judecată să investească Tribunalul Caraş - Severin, fixând în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea instanţei de la domiciliu.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Caraş-Severin, au învestit această din urmă instanţă cu un litigiu de muncă.

Reclamantele au avut calitatea de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Moldova Nouă, fiind pensionare la data formulării acţiunii, aşa cum reiese din cererea de chemare în judecată.

Conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar conform alin. (3) aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi grefierilor.

Prin decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituţională a statuat că "46. Drept consecinţă a constatării neconstituţionalităţii sintagmei "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se impune constatarea neconstituţionalităţii şi a sintagmei "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât, pentru aceleaşi considerente, şi aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

47. În continuare, Curtea reţine că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale. De asemenea, a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă sau pârâtă.

Raportat la decizia nr. x din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, pronunţată de Curtea Constituţională, Înalta Curte reţine că reclamantele au înţeles să sesizeze Tribunalul Caraş-Severin, instanţă care are şi calitatea de pârât în cauză.

Astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în decizia nr. 290/2018, mai sus enunţată, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

În toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente revine reclamantului, raportat la dispoziţiile art. 116 din C. proc. civ.

Odată făcută această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra acesteia, iar pârâtul nu poate cere declinarea competenţei şi nici instanţa nu poate să dispună în acest sens din oficiu.

Cu urmare a alegerii făcute de către reclamante prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă Complet Specializat - conflicte de muncă şi asigurări sociale, această instanţă este competentă să soluţioneze cauza.

Prin urmare, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2019.