Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1445/2019 AI generated

Revision inadmissibility for contradictory insolvency auction decisions lacking triple identity and negative res judicata effect

Case Number Decizia nr. 1445/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the petition for revision as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision that had admitted the appeals of the plaintiff company and the judicial liquidator and dismissed the defendant bank's challenges against specific auction minutes and activity reports. The dispute arose from an insolvency proceeding where the defendant argued that the appellate decision violated the positive effect of res judicata by contradicting a prior definitive decision ordering the redoing of a different, earlier auction, thereby allegedly reinstating the defendant as the successful bidder. The court held that the requirements for revision under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure were not met because the two underlying cases involved different objects (distinct auction documents), failing to establish the triple identity of parties, object, and cause required for negative res judicata; the court also noted that the appellate judge had already addressed the prior decision's effects, and that the revision procedure could only annul the later judgment, not change the underlying merits as the petitioner ultimately sought.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (4) C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ; Revision inadmissibility for contradictory insolvency auction decisions lacking triple identity and negative res judicata effect: The dispute arose from an insolvency proceeding where the defendant argued that the appellate decision violated the positive effect of res judicata by contradicting a prior definitive decision ordering the redoing of a different, earlier auction, thereby allegedly reinstating the defendant as the successful bidder. The court held that the requirements for revision under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure were not met because the two underlying cases involved different objects (distinct auction documents), failing to establish the triple identity of parties, object, and cause required for negative res judicata; the court also noted that the appellate judge had already addressed the prior decision's effects, and that the revision procedure could only annul the later judgment, not change the underlying merits as the petitioner ultimately sought.

Keywords

AI generated
revision of a judgment insolvency res judicata legal status bidder at auction banking documents

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Legal basis for rejecting the revision request as inadmissible in accordance with the court's finding that the statutory conditions for this extraordinary appeal were not met.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2019

Deliberând, constată următoarele:

I. Prin Decizia nr. 1012A/07.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, au fost admise apelurile formulate de formulate de apelantele A. S.R.L. şi B. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 7091 din 29.11.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata D. S.A.

A fost anulată sentinţa apelată şi, în evocarea fondului, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes şi au fost respinse, ca neîntemeiate, contestaţiile formulate de D. S.A. împotriva procesului-verbal de licitaţie din data de 24.05.2018, ora 15:00 întocmit de către lichidatorul judiciar B. IPURL şi împotriva raportului de activitate publicat în B.P.I. nr. 13659/09.07.2018 şi a procesului-verbal de licitaţie din data de 07.06.2018.

II. Împotriva acestei decizii, la 04.07.2019, a formulat cerere de revizuire intimata-contestatoare D. S.A., solicitând anularea hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea apelurilor formulate de A. S.R.L. şi B. IPURL.

În motivarea revizuirii, intimata-contestatoare a invocat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind existenţa unor hotărâri potrivnice şi a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o decizie cu încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 2376/23.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2018, ceea ce a dus la imposibilitatea punerii în aplicare a acestei din urmă decizii.

Revizuenta a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea căii extraordinare de atac, respectiv există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad, iar cea de-a doua hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin admiterea apelului în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti a statuat, în mod definitiv şi executoriu, că procesul-verbal de licitaţie din 21.02.2018 trebuie refăcut, aspect care, în opinia revizuentei, înseamnă reluarea procedurii de la un moment anterior întocmirii actelor lichidatorului contestate în dosarul nr. x/2018 şi repunerea revizuentei în calitatea de adjudecatar al bunurilor.

III. Intimata B. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, arătând că nu este incident motivul de revizuire invocat, respectiv nu există o hotărâre definitivă potrivnică a Curţii de Apel Bucureşti, care să încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În acest sens, intimata a arătat că, pe de o parte, cele două hotărâri ale Curţii de Apel Bucureşti au fost pronunţate în litigii diferite, în care au fost contestate măsuri diferite ale practicianului în insolvenţă. Astfel, nu poate fi reţinută tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Pe de altă parte, decizia nr. 1012/07.06.2019 nu este potrivnică deciziei nr. 2376/23.11.2018, deoarece chestiunea punerii în executare a primei decizii şi a efectelor acesteia a fost analizată pe larg de instanţa de apel în examinarea excepţiilor lipsei obiectului apelului şi lipsei de interes a cererilor de apel, invocate de D. S.A.

IV. Analizând argumentele invocate în susţinerea revizuirii, subsumate motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

1. Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Trebuie subliniat că, în cauză, nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauză, este evident că procesul a început anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Rezultă că, potrivit normelor aplicabile în prezenta cauză, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: - existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive contradictorii/potrivnice; - hotărârile contradictorii sunt date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; - cea de-a doua hotărâre este pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat (sub aspectul efectului negativ), ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; - hotărârile să fie date în dosare diferite; - în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau instanţa să fi omis a se pronunţa asupra ei; - să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat şi are în vedere situaţia în care, prin cea de-a doua hotărâre se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorităţii lucrului judecat". Prin această reglementare s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa autorităţii de lucru judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispoziţii nu se pot duce la îndeplinire.

2. Condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întrunite în cauză.

În primul rând, trebuie remarcat faptul că revizuenta a invocat încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, fără a susţine că în cele două procese ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2018 şi nr. y/2018 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, ar fi întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel, este evident şi de necontestat că în cele două dosare au fost soluţionate contestaţii cu un obiect diferit:

- în dosarul nr. x/2018 au fost contestate: procesul-verbal de licitaţie din 21.02.2018 şi raportul de activitate publicat în B.P.I. nr. 4548/02.03.2018;

- în dosarul nr. x/2018 au fost contestate: procesul-verbal de licitaţie din 24.05.2018, ora 15:00, raportul de activitate publicat în B.P.I. nr. 13659/09.07.2018 şi procesul-verbal de licitaţie din 07.06.2018.

Nu este deci îndeplinită cerinţa ca a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat (sub aspectul efectului negativ).

În al doilea rând, revizuenta urmăreşte în realitate să obţină schimbarea soluţiei pronunţate în apel, din admitere, în respingere, iar nu doar anularea celei de-a doua decizii. Or, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul începerii procesului, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, va anula cea din urmă hotărâre, fără a putea schimba soluţia.

Nu este deci îndeplinită nici condiţia ca revizuenta să ceară anularea celei de-a doua hotărâri.

În al treilea rând, instanţa de apel a avut în vedere prima decizie nr. 2376/23.11.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, şi s-a pronunţat în cuprinsul deciziei atacate cu revizuire cu privire la pretinsa imposibilitate de punere în aplicare a acestei din urmă decizii, invocată de contestatoarea D. S.A., pe calea excepţiilor lipsei de obiect şi de interes, calificate ca apărări de fond.

Astfel, instanţa de apel a constatat, "contrar susţinerilor intimatei, că nici în dispozitivul, nici în considerentele deciziei civile nr. 2376A/23.11.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă nu s-a dispus repunerea D. S.A. în calitatea de adjudecatar al bunurilor, aşa cum a susţinut aceasta. Totodată, […] nu există în legislaţia aplicabilă vreo dispoziţie care să susţină ideea că orice act întocmit ulterior procesului-verbal de licitaţie din data de 21.02.2018, anulat parţial, ar fi nul de drept".

Rezultă astfel, că instanţa de apel a analizat şi s-a pronunţat asupra apărării contestatoarei referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei civile nr. 2376A/23.11.2018, precum şi cu privire la pretinsa imposibilitate a punerii în aplicare a acestei din urmă decizii, în cazul respingerii contestaţiilor formulate în dosarul nr. x/2018.

Ca urmare, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1012A din 7 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii la Completul de 5 Judecători.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2019.