Ancillary intervention inadmissible for lack of legal interest; appeal dismissed with costs

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 15 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie formulată de A..

În motivare s-a reţinut că în justificarea interesului propriu de a susţine apărările pârâtei B. S.R.L., terţul intervenient a precizat că a încheiat un contract de închiriere a unei suprafeţe de teren cu societatea pârâtă, pe care aceasta a construit o piscină şi a ataşat contractul nr. x/15.05.2018, sub semnătură privată, fără dată certă.

Curtea de apel a constatat nu a fost depusă nicio dovadă că terenul proprietatea numitului A., ce face obiectul contractului de închiriere nr. x/15.05.2018, s-ar afla în prelungirea vreunui teren proprietatea pârâtei B. S.R.L. ce face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare a cărui anulare se solicită în prezentul dosar, în condiţiile în care revenea acestuia obligaţia de a face dovada celor afirmate, conform dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ.

Mai mult, s-a arătat că susţinerile din cuprinsul cererii de intervenţie accesorie nu sunt în concordanţă cu cele menţionate în contractul de închiriere depus, în cuprinsul căruia se menţionează că chiriaşul intenţionează să folosească imobilul în vederea permiterii accesului pe teren.

Interesul intervenientului accesoriu trebuie să fie personal şi actual, cu alte cuvinte, intervenientul trebuie să acţioneze pentru a evita un prejudiciu propriu la care s-ar putea vedea expus prin pronunţarea hotărârii.

Sub acest aspect, curtea de apel a reţinut că şi în ipoteza în care situaţia de fapt expusă de acesta în cuprinsul cererii de intervenţie ar fi conformă cu realitatea, acesta nu justifică un interes propriu în formularea cererii de intervenţie accesorie, deoarece indiferent de soluţia ce va fi pronunţată în cauză contractul de închiriere îşi va produce efectele în continuare, situaţia intervenientului nefiind afectată.

Împotriva acestei încheieri A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 31 mai 2019.

În motivele cererii de recurs, recurentul susţine că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 64 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce priveşte comunicarea cererii de intervenţie, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, curtea de apel a înţeles să nu comunice către toate părţile din dosar cererea de intervenţie, respectiv pârâtei C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., parte ce nu a fost prezentă în şedinţa publică din 15.05.2019.

Deşi cererea de intervenţie a fost depusă la dosar în exemplare suficiente pentru comunicare, acestea fiind înregistrate în data de 13.05.2019, susţine că instanţa a trecut peste prevederile art. 64 alin. (1) C. proc. civ. şi a respins cererile de amânare formulate de apelantele B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., prin administrator special E., care au solicitat termen pentru comunicarea cererii de intervenţie şi părţii care nu a fost prezentă, pentru o corectă aplicare a principiului contradictorialităţii.

Recurentul invocă şi motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că în mod greşit curtea de apel a reţinut că nu justifică un interes propriu, cerinţă obligatorie pentru admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie.

Contrar acestor considerente, recurentul consideră că justifică un interes propriu, legitim şi actual în participarea la judecata acestui proces, deoarece în situaţia în care sentinţa apelată va fi dusă la îndeplinire, nefiind modificată în apel, pârâta B. S.R.L. va fi obligată să restituie şi clădiri noi pe care aceasta le-a ridicat şi care nu au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare a cărui anulare se cere.

Susţine că se justifică cererea sa de intervenţie prin faptul că, o parte din aceste construcţii se află pe terenul său, construcţii ce fac parte integrantă din complexul ce ar urma să fie dat în întregime către C. S.R.L. cât şi gardul despărţitor, investiţii făcute de pârâta-apelantă B. S.R.L.

Astfel, arată că a depus la dosarul cauzei contractul de închiriere nr. 23 din 15 mai 2018, încheiat cu pârâta B. S.R.L., prin care a stabilit condiţiile închirierii suprafeţelor de teren pe care se află o parte din construcţiile edificate de pârâtă.

Acest contract despre care instanţa afirmă că este doar un contract ataşat, este înscris la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa în vederea impozitării recurentului. Astfel, deşi se apreciează de către instanţă că acesta nu are dată certă, înregistrarea lui la organele fiscale competente îi atribuie acestuia toate atributele unui contract serios ce produce efecte între părţi.

Chiar dacă acest contract nu specifică în mod clar că este în vecinătatea terenului pârâtei B. S.R.L., instanţa are la dosarul cauzei o expertiză topografică, un răspuns la obiecţiunile formulate chiar de către reclamantă, unde se evidenţiază în mod clar că există un drum de trecere şi o suprafaţă de teren ce nu aparţine pârâtei B. S.R.L., unde sunt construite piscine şi terase amenajate.

De asemenea, arată că în mod greşit instanţa de fond motivează respingerea cererii de intervenţie accesorie sub aspectul neexistenţei unei vătămări, a unui prejudiciu propriu al recurentului.

Curtea de apel în mod eronat a reţinut că prin expunerea făcută prin cererea de intervenţie, recurentul ar fi urmărit protejarea drepturilor ce decurg din contractul de închiriere, fiind evident că acesta îşi va produce efectele în continuare până la trecerea termenului.

Susţine că dreptul pe care înţelege să-l protejeze este dreptul său de proprietate, ce va fi afectat în sensul că pe terenul său, proprietate personală, în ipoteza în care hotărârea apelată va rămâne neschimbată, vor rămâne nişte construcţii ce vor face neutilizabil terenul aşa cum se află în acest moment şi care va face imposibilă utilizarea lui şi exercitarea dreptului său de proprietate.

Astfel, arată că va fi un terţ care se va afla în situaţia de nu-şi putea folosi terenul său, care va fi nevoit să demareze proceduri judiciare faţă de proprietarul construcţiilor rămase pe acest teren, proceduri care îi prejudiciază dreptul de a-şi exercita atributele dreptului de proprietate.

Totodată, recurentul apreciază că la acest moment nu mai există bunurile aşa cum au fost acestea identificate la momentul vânzării, iar repunerea părţilor în situaţia anterioară persupune că tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

Intimata S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, Înalta Curte apreciind, aşa cum s-a reţinut în practicaua acestei decizii, că excepţia invocată nu poate fi analizată în prezentul recurs, faţă de cadrul procesual limitat la admisibilitatea cererii de intervenţie accesorie.

Intimata F. S.A., prin lichidator judiciar G. Filiala Prahova S.P.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2252,29 RON.

S-a fixat termen de judecată la data de 19 noiembrie 2019, termen preschimbat din oficiu prin încheierea din 3 iulie 2019, la data de 24 septembrie 2019.

Analizând recursul, Înalta Curte reţine că este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la faptul că instanţa de apel a procedat la discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie accesorie, fără a dispune în prealabil comunicarea cererii către societatea debitoare C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., care nu a fost prezentă la acel termen, Înalta Curte apreciază că acest motiv este nefondat.

Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că la 13 mai 2019, A. a depus prin serviciul registratură, cerere de intervenţie accesorie în interesul apelantei B. S.R.L.

La termenul din 15 mai 2019, în respectarea principiului contradictorialităţii şi, respectiv, al oralităţii dezbaterilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 64 C. proc. civ. - care reglementează procedura de judecată a cererilor de intervenţie - instanţa a comunicat cererea părţilor prezente şi le-a acordat cuvântul asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie, titularul cererii de intervenţie şi apărătorii apelantelor F. S.A., prin lichidator judiciar G. Filiala Prahova S.P.R.L., S.C. C. S.R.L., prin administrator special E. şi S.C. B. S.R.L. punând, pe rând, concluzii asupra admisibilităţii cererii de intervenţie accesorie.

Astfel, recurentul A. nu poate invoca în cadrul recursului decât critici cu privire la aspecte legate de soluţionarea cererii sale de intervenţie accesorie, neavând un interes personal de a invoca faptul că nu s-a dispus comunicarea cererii către intimata C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., doar aceasta din urmă având posibilitatea să o invoce.

C. proc. civ. impune, ca o garanţie fundamentală a respectării principiului contradictorialităţii, citarea părţilor, însă înfăţişarea acestora în faţa instanţei de judecată, personal sau prin reprezentant, nu este obligatorie şi nu este de esenţa soluţionării cauzei în condiţii de legalitate, instanţa putând hotărî asupra cererilor cu care a fost învestită, dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită, fiind relevant simplul fapt că au fost asigurate părţilor condiţiile înfăţişării.

Aşadar, prin soluţionarea cererii de intervenţie fără prezenţa reprezentantului intimatei C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., care a lipsit la termenul din 15.05.2019 şi nu a solicitat amânarea judecăţii, instanţa nu a încalcat principiul contradictorialităţii.

Totodată, se impune precizarea că fiind vorba de o acţiune în anularea actelor frauduloase, devin incidente dispoziţiile art. 85 alin. (6) teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, potrivit cărora "debitorul va fi citat în calitate de pârât, prin administratorul special."

La termenul din 15.05.2019, reprezentantul convenţional al administratorului special al debitoarei, E., a fost prezent, iar curtea de apel în mod corect a respins cererea de amânare formulată de acesta, în condiţiile în care a dispus comunicarea cererii de intervenţie către toate părţile prezente, inclusiv către debitoarea C. S.R.L.

Prin urmare, susţinerea recurentului potrivit căreia instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 64 alin. (1) C. proc. civ. nu este fondată, motivat de faptul că debitoarei C. S.R.L. (care pe tot parcursul litigiului a susţinut excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a lichidatorului judiciar D. S.P.R.L.) i-a fost comunicată cererea de intervenţie prin administratorul special.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că deşi a invocat acest motiv de nelegalitate, susţinerile recurentului vor fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât se invocă încălcarea unor norme de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Referitor la această critică, Înalta Curte reţine că norma de drept ce se presupune că ar fi fost nesocotită de către instanţa de apel, deşi neindicată expres în cererea de recurs, este cea prevăzută de art. 61 alin. (1) C. proc. civ., respectiv existenţa unui interes propriu al terţului de a participa la proces, prin formularea de apărări în favoarea părţii pentru care intervine - condiţie de admisibilitate a cererii de intervenţie - în limitele procesuale existente în dosarul în care intervine, atunci când hotărârea ce s-ar pronunţa i-ar prejudicia drepturile şi interesele.

Art. 33 C. proc. civ. prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Aceleaşi norme procedurale prevăd că, şi dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

În speţă, instanţa de apel a reţinut că nu este îndeplinită condiţia existenţei interesului propriu al terţului intervenient, cerinţă obligatorie pentru admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, reţinere criticată de către recurent prin calea de atac promovată.

Din cuprinsul normelor legale menţionate anterior rezultă că şi terţul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenţiei, aceasta fiind o condiţie sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile.

Deşi natura juridică a intervenţiei accesorii este de apărare, totuşi trebuie reţinut că terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit, acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la judecata procesului ce se desfăşoară între alte persoane.

Astfel, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine.

În mod corect, instanţa de apel a constatat că A. a depus în probaţiune un contract de închiriere, încheiat cu pârâta B. S.R.L., având ca obiect un teren aflat în proprietatea recurentului, distinct de imobilul teren care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere prin acţiunea introductivă.

Prin urmare, s-a reţinut că A. nu a făcut dovada că terenul pe care îl are în proprietate şi care face obiectul contractului de închiriere nr. x/15.05.2018 s-ar afla în prelungirea terenului care face obiectul acţiunii în anulare.

Totodată, instanţa de apel a apreciat cu justeţe că există neconcordanţe între susţinerile recurentului din cererea de intervenţie accesorie, potrivit cărora pe acest teren este amenajată o terasă şi o piscină şi contractul de închiriere, contract în care se precizează faptul că societatea B. S.R.L. va folosi terenul închiriat ca drum de acces.

Înalta Curte reţine că recurentul nu a dovedit interesul său personal ca intervenient accesoriu, interes ce trebuia să fie născut şi actual, chiar şi în situaţia în care acest drept de proprietate ar fi fost probat.

În litigiul pendinte, pentru a justifica un astfel de interes, recurentul ar fi trebuit să arate care este prejudiciul pe care l-ar suferi în urma anulării actelor frauduloase de vânzare-cumpărare încheiate între cele două societăţi şi restituirea imobilelor către societatea debitoare, în condiţiile în care terenul proprietatea sa este distinct de terenul ce face obiectul contractului a cărui anulare se solicită prin acţiune, iar contractul de închiriere îşi va produce efectele în continuare, indiferent de soluţia ce va fi pronunţată cu privire la vânzarea încheiată între cele două societăţi.

În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul-titular al cererii de intervenţie accesorie arată că interesul intervenirii lui în cauză se justifică întrucât îşi apără dreptul său de proprietate, ce va fi afectat în sensul că pe terenul său, în ipoteza în care hotărârea apelată va rămâne neschimbată, vor rămâne nişte construcţii ce vor face neutilizabil terenul aşa cum se află în acest moment şi care va face imposibilă utilizarea lui.

Contrar acestui raţionament, Înalta Curte reţine faptul că dreptul de proprietate al recurentului nu ar fi afectat cu nimic printr-o eventuală restituire a proprietăţii altui teren (cel în litigiu) către societatea debitoare C. S.R.L., iar construcţiile de pe terenul său urmează să fie folosite în aceleaşi condiţii.

Prin urmare, schimbarea proprietarului terenului care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere prin acţiunea pendinte nu influenţează cu nimic faptul că respectivele construcţii se află deja pe terenul recurentului şi deja împiedică utilizarea acestui teren în alte scopuri de către acesta.

În consecinţă, formularea cererii de intervenţie accesorie în interesul intimatei-pârâte B. S.R.L. nu este de natură, în eventualitatea unei soluţii nefavorabile acesteia, să aducă vreun prejudiciu recurentului A., în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior şi corect a reţinut instanţa de apel, situaţia sa nu va fi afectată.

Având în vedere cele anterior arătate, reţinând caracterului nefondat al motivelor de recurs invocate, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 15 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

În conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga pe recurent la plata sumei de 2252,29 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata F. S.A. prin lichidator judiciar G. Filiala Prahova SPRL, conform dovezilor depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 15 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 2252,29 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata F. S.A. prin lichidator judiciar G. Filiala Prahova SPRL.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2019.