Appeal quashed as null; defendant must restore co-owner's common-area access and pay costs.

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea formulată şi precizată la data de 28.08.2009, depusă în dosarul nr. x/2009 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială (în prezent Civilă), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., să se dispună obligarea societăţii comerciale pârâte la readucerea, pe cheltuiala sa, în starea iniţială a imobilului (teren indiviz, partea de construcţie, precum şi părţi şi instalaţii comune) din Bucureşti, str. x, precum şi la plata unor daune pentru lipsirea de folosinţă evaluate provizoriu la suma de 19.000 RON începând de la 10.10.2007; de asemenea, a arătat că solicită cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 351/12.02.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2009 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost modificată şi precizată, a fost obligată pârâta la readucerea, pe cheltuiala sa, în starea iniţială, a imobilului situat în Bucureşti, Str. x, în sensul că instanţa a dispus următoarele: - dărâmarea porţiunii de zid ce blochează accesul reclamantului la părţile comune de la parter, respectiv la cele două holuri de la parter, în suprafaţă de 3,25 m2 şi de 2,33 m2, la holul de la subsol, în suprafaţă de 9,81 m2, precum şi la pivniţa în suprafaţă de 16 m2; - repunerea unei uşi după realizarea lucrării de la prima liniuţă; - restabilirea accesului la părţile comune de la etaj, respectiv la holul în suprafaţă de 7,32 m2, precum şi la pod; - delimitarea spaţiilor comune, respectiv a celor două holuri de la parter, prin reamplasarea a două uşi; - reamplasarea uşii de acces la curtea interioară de lumină; a respins cererea de chemare în judecată în ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, ca neîntemeiată; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 6.756,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul A. şi pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 2645 din 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-au respins apelurile formulate de apelantul - reclamant A. şi de apelanta - pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 351/12.02.2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2009 în contradictoriu cu intimata - pârâtă C., ca nefondate; s-a respins cererea de cheltuieli de judecată pentru faza procesuală a apelului, formulată de apelantul - reclamant, ca nefondată.

Instanţa de apel a reţinut că prin apelul formulat, pârâta a susţinut faptul că în mod corect a efectuat respectivele lucrări de amenajare, care ar corespunde modului de partajare al proprietăţii şi care ar fi avut şi acordul (chiar dacă neautentic) al reclamantului.

S-a reţinut că astfel de aserţiuni sunt vădit contrare efectului pozitiv al lucrului judecat, corect constatate de instanţa de fond prin raportare la hotărârile pronunţate în dosarul x/2013 (sentinţele nr. 4300/2015, nr. 9371/2015 - completare dispozitiv, ale Tribunalului Bucureşti, precum şi decizia 322/2017 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a VIII-a).

Astfel, prin acestea se stabileşte cu autoritate de lucru judecat (al cărei efect pozitiv trebuie respectat şi în prezenta speţă) că autorizaţia de construire nr. x din 26.09.2005 a fost nelegală atât cu privire la lipsa acordului reclamantului şi intervenientei din prezenta speţă (în forma cerută de lege), cât şi cu privire la modul de compartimentare, prin raportare la părţile care au rămas comune în urma contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/27.11.1976.

Aceeaşi este situaţia şi cu existenţa unui acord al reclamantului, indicat ca fiind dat prin convenţia din 05.08.2009, în condiţiile în care acest acord nu produce efecte de sine stătătoare, ci doar prin raportare la autorizaţia de construire nr. x din 26.09.2005, pentru care s-a constatat irevocabil inexistenţa unui astfel de acord valabil.

În ceea ce priveşte eventualele afectări ale structurii de rezistenţă ce ar fi posibile dacă s-ar menţine modificările solicitate de reclamant - alegaţie a apelantei-pârâte, instanţa de apel a reţinut două aspecte esenţiale: 1) modificările impuse de instanţa de fond vizează aducerea imobilului în situaţia anterioară efectuării "amenajărilor", care nu era o situaţie de pericol cu privire la structura de rezistenţă, 2) modul de efectuare al modificărilor nu este impus expres de instanţa de fond, ci doar tipul şi natura lor, putând fi astfel alese soluţii tehnice care să menţină şi chiar să întărească structura de rezistenţă a clădirii; de altfel, instanţa de fond nu a dispus distrugerea/afectarea niciunui element al structurii de rezistenţă, iar modificarea celorlalte elemente trebuie făcută, în mod evident, cu protejarea elementelor adiacente ce ar putea face parte din structura de rezistenţă.

Cât priveşte faptul că nu ar fi clar delimitate părţile comune, trebuie observat că s-a stipulat clar în deciziile instanţelor care părţi ar fi în proprietate exclusivă, fiind logic ca tot restul să fie proprietate comună, fiind vorba de un imobil clădire greu, dacă nu imposibil de partajat în integralitate. De aceea susţinerea apelantei în sensul că în absenţa unei astfel de delimitări nu se poate stabili o eventuală îngrădire a drepturilor reclamantului este în mod evident nepertinentă, din moment ce, în calitate de coproprietar, reclamantul trebuie să aibă acces la toate părţile care nu sunt în proprietatea exclusivă a altui coproprietar.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru efectuarea expertizei tehnice în specialitatea construcţii şi a unei expertize tehnice în specialitatea topografie.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit instanţa de apel a considerat că pârâta a încercat să eludeze autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte anularea autorizaţiei de construire nr. x/26.09.2005.

Învederează instanţei de recurs faptul că regimul proprietăţii nu a făcut obiectul cercetării judecătoreşti, iar actul de partaj voluntar a fost ignorat la momentul soluţionării apelului; actul de partaj este un act autentic, care a avut la bază o autorizare şi un plan avizat spre neschimbare ataşat acestuia.

Astfel, arată că actul de partaj voluntar a fost autentificat sub nr. x/27.11.1976 şi s-a finalizat prin Adresa nr. x/08.12.1976, care are ataşat planul avizat spre neschimbare; loturile au fost formate potrivit voinţei părţilor, ca urmare a înţelegerii autentice.

Recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit instanţa de apel a considerat că aducerea imobilului în situaţia anterioară nu prezintă risc, deoarece nu ar fi existat o situaţie de pericol cu privire la structura de rezistenţă.

De asemenea, consideră că în mod eronat instanţa de apel a apreciat că modificările nu sunt impuse expres, ci doar tipul şi natura lor sunt enumerate, putând fi alese soluţii tehnice care să menţină structura de rezistenţă.

Susţine că, pentru a aduce imobilul în starea dispusă de instanţă, are nevoie de o altă autorizaţie de construire, care de asemenea nu se va putea obţine fără acordul autentic al pretinşilor proprietari.

Recurenta arată că la momentul la care i-a fost respinsă proba cu expertiză în specialitatea construcţii a cerut a se stabili dacă modificările dispuse ar afecta rezistenţa clădirii, unde ar apărea fisuri şi care este modul de comportament al clădirii după modificările solicitate de reclamantă, tocmai pentru a putea dovedi riscul seismic al clădirii.

Susţine că a solicitat probatoriu pentru a scoate în evidenţă starea de pericol în care se află imobilul la momentul efectuării modificărilor şi care este situaţia acestuia al momentul actual (cu trimitere la gradul de risc, inclusiv seismic al clădirii).

Faţă de împrejurarea că nu se poate ignora actul de partaj încheiat în anul 1976 cu planul anexă vizat spre neschimbare, recurenta a arătat instanţei de apel că este necesară efectuarea unei expertize în specialitatea topografie pentru a putea identifica pretinsele părţi comune ale întregului imobil aşa cum acestea sunt în prezent, cu raportare la întinderea şi localizarea acestora în actul de partaj şi planul vizat spre neschimbare din anul 1976.

Recurenta-pârâtă consideră că judecarea apelului s-a făcut cu ignorarea actelor de proprietate şi cu înlăturarea în tot a probatoriului solicitat de aceasta.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă, întrucât motivele invocate vizează aspecte de netemeinicie, dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. fiind invocate formal.

Înalta Curte, potrivit art. 316, raportat la art. 298 şi la art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, va analiza cu prioritate excepţia nulităţii recursului în raport de prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865 şi de modul în care recurenta a înţeles să motiveze recursul raportat la considerentele deciziei atacate.

Art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865 prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Art. 304 C. proc. civ. de la 1865 permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu are posibilitatea de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

Chiar dacă textul de lege sus-menţionat nu prevede în mod expres necesitatea ca aceste critici să combată soluţia instanţei de apel, în raport de argumentele de fapt şi de drept avute în vedere de această instanţă, este fără dubiu că aceste critici trebuie să vizeze considerentele instanţei anterioare, în caz contrar neexistând fundamentul exercitării unui control judiciar asupra hotărârii recurate.

Recurenta-pârâtă, deşi a indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Raportându-se la hotărârea instanţei de control judiciar, din perspectiva situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în cauză, recurenta nu a prezentat niciun motiv concret pentru care decizia recurată ar fi nelegală ca urmare a faptului că instanţa ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii sau ar fi aplicat greşit legea, pronunţând o hotărâre nemotivată sau care să cuprindă motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Nu s-a arătat în ce mod raţionamentul instanţei este de natură să încalce legea şi nici nu s-au indicat dispoziţiile legale care au fost greşit interpretate sau greşit aplicate de către instanţa de apel.

Criticile referitoare la regimul proprietăţii imobilului, autorizaţia de construire din 2005, actul de partaj voluntar încheiat în anul 1976, respingerea probelor solicitate şi necesitatea încuviinţării unor probe noi nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, deoarece vizează exclusiv modul în care instanţa a stabilit situaţia de fapt, în funcţie de probele administrate. De asemenea, solicitarea de a se stabili o altă situaţie de fapt în această fază procesuală, ca urmare a reevaluării probatoriului, excede caracterului nedevolutiv al căii de atac a recursului.

Or, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu a fost structurată din punct de vedere juridic astfel încât să se poată reţină măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs.

În calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţate în apel. Simpla nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. de la 1865, nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, neinvocarea unor veritabile motive de recurs fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

În consecinţă, Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a III-a din acelaşi cod va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant şi, în consecinţă, va constata nul recursul declarat.

Faţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte constată întemeiată cererea formulată de intimatul-reclamant A., privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât recurenta a căzut în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, aceasta va fi obligată să plătească intimatului cheltuielile de judecată, efectuate în acest stadiu al litigiului şi dovedite prin chitanţele aflate la dosarul acestei instanţe, cheltuieli în sumă de 3300 RON, reprezentând onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant A..

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2645 din 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 3300 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2019.