Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1426/2019 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against final insolvency decision where statute limits judicial review to appeal only

Case Number Decizia nr. 1426/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, thereby leaving the lower court’s judgment binding and final. The dispute concerned a civil insolvency proceeding where the statutory liquidator sued the debtor’s administrator, seeking personal liability for the company’s passives under Article 138(1)(d) of Law No. 86/2006; the first-instance court and the Court of Appeal had both ruled in favor of the liquidator, obliging the administrator to satisfy the debt with personal assets. The Supreme Court held that the appeal was barred by the principle of legality of legal remedies because Law No. 85/2006 restricts challenges to judges’-in-law decisions to the appeal stage only, rendering Court of Appeal decisions final and precluding further recourse to the Supreme Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 86/2006, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 12 din Legea nr. 85/2006, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006; Inadmissibility of cassation appeal against final insolvency decision where statute limits judicial review to appeal only: În drept au fost invocate dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 86/2006 privind procedura insolvenţei.

Keywords

AI generated
insolvency limits of judicial review judicial liquidator cassation review civil judgment principle of legality

Cited Legislation

AI generated
art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 86/2006
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 86/2006 privind procedura insolvenţei.
art. 493 alin. (2) C. proc. civ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Avându-se în vedere dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în cuprinsul raportului întocmit în cauză, s-a reţinut că recurentul-pârât nu a depus motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din camera de consiliu de la 1 martie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului întocmit.
art. 12 din Legea nr. 85/2006
Potrivit art. 12 din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificat prin punctul 3 din Lege nr.
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol hotărârile curţii de apel sunt definitive.
art. 483 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin.
art. 457 C. proc. civ
129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 406/2018
a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 406/2018 din 17 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a respins ca nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 august 2016 pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamanta A. IPURL - în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. S.A., în contradictoriu cu pârâtul C., în calitate de administrator al debitoarei, a solicitat obligarea acestuia, la suportarea pasivului debitoarei, în cuantum de 64.154 RON.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 86/2006 privind procedura insolvenţei.

Prin sentinţa civilă nr. 3204 din 27 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea formulată de către A. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al S.C. B. S.A., în contradictoriu cu pârâtul C., şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul, în calitate de administrator statutar al debitoarei falite S.C. B. S.A. să suporte, cu averea personală, parte din pasivul societăţii până la concurenţa sumei 64.154 RON.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul C. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 406/2018 din 17 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a respins ca nefondat.

C. a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată la data de 17 septembrie 2019.

Intimata-reclamantă A. IPURL - în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. S.A. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Avându-se în vedere dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în cuprinsul raportului întocmit în cauză, s-a reţinut că recurentul-pârât nu a depus motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 1 martie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului întocmit.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Se reţine că în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea în limitele competenţei atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Prezentul litigiu are ca obiect o acţiune prin care s-a solicitat aplicarea procedurii insolvenţei reglementată de Legea nr. 85/2006, raportat la care s-a stabilit şi competenţa materială a tribunalului în soluţionarea în primă instanţă a cauzei.

Or, dispoziţiile Legii nr. 85/2006 recunosc numai calea de atac a apelului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de judecătorul-sindic.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificat prin punctul 3 din Lege nr. 76/2012:

"Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol hotărârile curţii de apel sunt definitive.

În actuala reglementare, hotărârile definitive, enumerate în art. 634 alin. (1) pct. 1-6 C. proc. civ., într-o exprimare succintă, sunt acele hotărâri care nu mai pot fi atacate nici cu apel, nici cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru declararea căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor.

Prin urmare, în raport cu dispoziţiile legale evocate, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Se reţine prioritatea analizării excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, întrucât, pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Aşa fiind, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 406/2018 din 17 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 406/2018 din 17 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2019.