Jurisdictional competence over administrative acts and civil damages: primacy of administrative courts and waiver of late-raised incompetence defenses

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub număr de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii COMUNA CERTEZE, prin Primar Comunei Certeze, CONSILIUL JUDEŢEAN SATU MARE, prin preşedinte, ADMINSTRATIA NAŢIONALA "APELE ROMANE" - Administraţia Bazinală de Apă "Someş Tisa", S.C. B. S.A.., a solicitat instanţei să se constate nelegalitatea autorizaţiei de construire nr. x/29.09.2014 emisă de Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, să se constate nelegalitatea autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 406/23.09.2014, precum şi a celor ulterioare acesteia, respectiv a avizului de gospodărire a apelor nr. 54/24.02.2015 emise de către ADMINSTRAŢIA NAŢIONALĂ "APELE ROMÂNE" Administraţia Bazinală de Apă "Someş Tisa" Cluj-Napoca. S-a mai solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 592.731,57 RON, reprezentând prejudiciul pentru anii 2015 şi 2016, cu dobânda legală de la data promovării prezentei acţiuni, respectiv la plata sumei de 272.440,2 RON/an începând cu anul 2017 şi până la data desfiinţării/modificării investiţie B. S.A cauzatoare a prejudiciului, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că acţiunea introductivă are ca obiect pretenţii formulate în contradictoriu cu pârâţii COMUNA CERTEZE, CONSILIUL JUDEŢEAN SATU MARE, ADMINSTRAŢIA NAŢIONALĂ "APELE ROMÂNE" - Administraţia Bazinală de Apă "Someş Tisa" Cluj-Napoca şi S.C. B. S.A., având ca temei de drept răspunderea civilă contractuală şi delictuală pentru pârâta de rang 1 şi răspunderea civilă delictuală pentru pârâtele de rang 2, 3 şi 4, în vederea recuperării prejudiciului creat reclamantei ca urmare a actelor şi faptelor săvârşite de către pârâţi.

Raportat la obiectul acţiunii, reclamanta a solicitat să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 592.731,57 RON, reprezentând prejudiciul pentru anii 2015- 2016, cu dobândă legală de la data promovării acţiunii, respectiv la plata sumei de 272.440.2 RON/an începând cu anul 2017 şi până la data desfiinţării/modificării investiţiei cauzatoare a prejudiciului, proprietatea pârâtei B. S.A.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Comuna Certeze a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, excepţia tardivităţiii acţiunii, excepţia netimbrării acţiunii, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Consiliul Judeţean Satu Mare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nelegală şi neîntemeiată şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, excepţia necompetenţei materiale a instanţei.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta S.C. B. S.A. a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală şi a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Pârâta Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 536/2018 din 19 februarie 2018 pronunţată de Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia necompetenţei Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii COMUNA CERTEZE, prin Primar, CONSILIUL JUDEŢEAN SATU MARE, prin preşedinte, ADMINSTRATIA NAŢIONALA "APELE ROMANE" - Administraţia Bazinală de Apă "Someş Tisa", S.C. B. S.A.., în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a avut în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (1) din contractul de concesiune nr. x/2011 conform cărora, litigiile de orice fel, apărute în cursul derulării contractului de concesiune, se vor rezolva pe cale amiabilă.

În cazul în care soluţionarea pe cale amiabilă nu este posibilă, litigiul va fi supus soluţionării instanţelor competente pe a căror rază teritorială îşi are sediul obiectul concesionat, conform legislaţiei în vigoare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Satu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal Mare.

Prin sentinţa civilă nr. 450/CA din 30 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Satu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal Mare, în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Satu Mare, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Satu Mare, invocată de pârâtul Consiliul Judeţean Satu Mare, şi s-a declinat competenţa materială de soluţionare a acţiunii promovate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL JUDEŢEAN SATU MARE, ADMINSTRATIA NAŢIONALA "APELE ROMANE" - Administraţia Bazinală de Apă "Someş Tisa" Cluj-Napoca, S.C. B. S.A. şi COMUNA CERTEZE, în favoarea secţiei I Civilă a Tribunalului Satu Mare.

Pentru a hotărî în acest sens, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că litigiul dintre reclamantă şi pârâta Comuna Certeze se întemeiază pe răspundere civilă delictuală şi pe temei delictual faţă de toţi pârâţii.

Instanţa a apreciat că nelegalitatea actelor administrative - autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 406/23.09.2014 şi a celor ulterioare acesteia, respectiv cea a avizului de gospodărire a apelor nr. 54/24.02.2015 se invocă doar pe calea excepţiei de nelegalitate potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu pe calea dreptului comun în materie, astfel încât, competenţa soluţionării acestei excepţii revine instanţei competente să soluţioneze fondul litigiului.

A considerat că pe fondul litigiului nu-i sunt aplicabile prevederilor O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, întrucât terenul este proprietatea privată a comunei Certeze şi că acţiunea fiind întemeiată pe temei delictual şi nu pe temei contractual, îi sunt aplicabile dispoziţiile C. civ. şi nu cele ale O.U.G. nr. 54/2006 sau cele ale Legii nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a cererii în plan procedural, aparţinând secţiei civile a tribunalului.

Primind dosarul, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a reţinut că instanţa a fost învestită prin cererea introductivă, astfel cum a fost precizată la data de 17.10.2017, Tribunalul Cluj a fost sesizat cu o acţiune în pretenţii pe tărâm delictual faţă de pârâtele de rândul 2-4 şi contractual faţă de pârâta de rândul I, Comuna Certeze.

S-a reţinut totodată faptul că, în urma admiterii excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Satu Mare, secţia de contencios administrativ şi fiscal, calificarea acţiunii ca fiind simplă acţiune în pretenţii, având izvor delictual şi contractual, nu mai poate fi pusă la îndoială.

În plus, temeiul juridic al acţiunii a fost indicat de reclamantă chiar la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, precum şi prin precizările de acţiune ulterioare şi totodată prin răspunsul la întâmpinare din data de 04.12.2017.

Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale nu şi-a verificat şi competenţa materială şi nu a stabilit obiectul cererii dedus judecăţii, declinându-şi competenţa în urma aprecierii, conform căreia nu era competent teritorial să soluţioneze litigiul.

Anterior analizării excepţiei necompetenţei teritoriale invocate de pârâta Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a reţinut în practicaua sentinţei, faptul că înţelege să conteste competenţa materială a Tribunalului Cluj, secţia Civilă şi că în măsura în care se va admite excepţia necompetenţei teritoriale, aceasta este instanţa la care urmează să decline soluţionarea cauzei.

Pentru a soluţiona această excepţie a considerat că după stabilirea cadrului procesual în raport de natura cauzei şi a instanţei competente materială să soluţioneze litigiul, întâmpinarea nu mai este obligatorie şi pârâta era îndreptăţită să se prevaleze de competenţa teritorială.

Luând în considerare dispoziţiile art. 107 şi 112 alin. (1) C. proc. civ. şi reţinând faptul că alegerea reclamantei de introducere a cererii la Tribunalul Cluj nu poate fi cenzurată, fiind necesar ca instanţa să procedeze în acord cu poziţia procesuală exprimată de reclamantă prin răspunsul la întâmpinare, a stabilit competenţa teritorială de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă, constatat a fi ivit.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 194/D din 19 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa Cluj-Napoca şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva pârâţilor Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Certeze, Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Satu Mare, Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa Cluj-Napoca, S.C. B. S.A., în favoarea Tribunalului Cluj, secţia Civilă. S-a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă. S-a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă, în vederea stabilirii instanţei competente.

Prin decizia nr. 4046 din 21 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a respins cererea de sesizare cu regulatorul de competenţă, motivat de împrejurarea că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 133 pct. 2 C. proc. civ.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Satu Mare care l-a trimis Tribunalului Cluj, secţia civilă, fiind înregistrat sub nr. x/2019 la data de 21.01.2019.

În şedinţa publică din 8 martie 2019 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, secţia Civilă.

Prin decizia civilă nr. 124/2019 din 8 martie 2019 pronunţată de Tribunalului Cluj, secţia Civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii COMUNA CERTEZE, prin Primar, JUDEŢUL SATU MARE PRIN PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN SATU MARE, ADMINSTRATIA NAŢIONALA "APELE ROMANE" - Administraţia Bazinală de Apă "Someş Tisa", S.C. B. S.A., în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

În motivare, s-a reţinut că acţiunea în pretenţii, potrivit precizărilor făcute de reclamantă, este o acţiune având ca obiect antrenarea răspunderii civile contractuale faţă de Comuna Certeze şi o acţiune întemeiată pe răspundere delictuală faţă de pârâtele de rândul 2-4, generatoare a unui prejudiciu unic.

S-a apreciat că în ceea ce priveşte cererea de antrenare a răspunderii delictuale operează prorogarea de competenţă în conformitate cu dispoziţiile art. 123 alin. (3) C. proc. civ. şi că, pe cale de consecinţă, competenţa revine instanţei specializate.

În sprijinul acestei hotărâri au fost invocate şi dispoziţiile deciziei civile nr. 18/2006 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precum şi prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 care consolidează sfera de competenţă a secţiilor/instanţelor specializate şi în opinia Tribunalului Cluj, secţia civilă, pune capăt unei practici neunitare în materia litigiilor cu profesioniştii generată de interpretarea prevederilor art. 226 din Legea nr. 71/2011.

Tribunalul Cluj, secţia Civilă a considerat că utilizarea de către legiuitor a sintagmei cauză cu profesioniştii atribuie tribunalelor specializate competenţa soluţionării tuturor litigiilor în care se invocă litigii cu profesioniştii sau a litigiilor dintre aceştia şi orice alt subiect de drept civil care vizează activitatea lor de producere, administrare, înstrăinare de bunuri sau prestare de servicii.

Învestit prin declinare, Tribunalul Specializat Cluj a apreciat că instanţa competentă material cu soluţionare cauzei este Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Tribunalul Specializat Cluj a reţinut, în esenţă, că Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale şi-a verificat competenţa materială de soluţionare a cauzei din perspectiva dreptului material aplicabil raporturilor dintre părţile litigante, considerând că este competent ca şi instanţă de contencios în a soluţiona cererea cu care a fost învestită, împrejurare ce rezultă din cuprinsul încheierii civile pronunţată la data de 29.01.2018 aflată la dosar la fila x volumul IV.

În opinia tribunalului specializat punerea în discuţie a excepţiei necompetenţei materiale de către instanţa de contencios din cadrul Tribunalului Satu Mare după momentul prevăzut şi reglementat de dispoziţiile art. 130 alin. (2), deci după prima zi la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe, dată care este cea stabilită de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale pentru 29.01.2018, încalcă prevederile legale menţionate chiar în condiţiile în care pârâtul CONSILIUL JUDEŢEAN SATU MARE a invocat prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 15.11.2017 excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cererii formulate de reclamantă.

Odată ce s-a statuat de către instanţa de contencios faptul că este competentă general şi material să soluţioneze litigiul dedus judecăţii nu se poate invoca necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ pe considerentul că pretenţiile deduse judecăţii ar avea un alt izvor şi ar fi guvernate de alte norme de drept material, or motivat pe faptul că cererea este o acţiune în pretenţii având o natură civilă.

În şedinţa publică din data de 12.02.2018, la următorul termen a fost pusă în discuţie de către instanţă excepţia necompetenţei teritoriale, întrucât şi-a reţinut competenţa generală şi materială la termenul anterior.

Cât priveşte competenţa teritorială s-a dispus declinarea în considerarea prevederilor art. 21 din contractul de concesiune încheiat între reclamantă şi COMUNA CERTEZE apreciindu-se că sunt incidente prevederile art. 21 din contractul de concesiune încheiat cu aceasta conform căruia litigiile de orice fel apărute în cursul derulării contractului de concesiune se vor soluţiona pe cale amiabilă şi dacă soluţionarea în această modalitate nu este posibilă litigiul va fi supus spre soluţionare instanţelor competente pe a căror rază teritorială îşi are sediul obiectul concesionat, conform legislaţiei în vigoare.

Astfel, s-a apreciat că nici în ce priveşte necompetenţa teritorială nu se poate reţine faptul că ar fi fost de ordine publică în condiţiile în care nu este vorba de încălcarea unor norme de competenţă exclusivă, ci de o normă de competenţă relativă care să poată fi invocată cel mai târziu la primul termen de judecată.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1130/2019 din 13 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Competenţa materială funcţională a instanţelor de contencios administrativ este reglementată în Legea nr. 554/2004 care reprezintă legea-cadru în materie. Numai determinarea naturii juridice a litigiului ca fiind de contencios administrativ atrage competenţa instanţelor de contencios administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 se defineşte contenciosul administrativ ca fiind: "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept ori un interes legitim".

Prin urmare, pentru a fi în prezenţa contenciosului administrativ, este necesar a fi întrunite în mod cumulativ două condiţii: în primul rând, una dintre părţi să fie o autoritate publică şi, în al doilea rând, litigiul, conflictul, să fie rezultatul unui act administrativ tipic sau al unuia asimilat.

Este ştiut că simpla calitate specială a beneficiarului de autoritate publică nu determină ca, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, contractul încheiat cu aceasta să fie un contract administrativ.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale iar conform art. 2 lit. c) teza II, din aceeaşi lege prin act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ.

În speţă, prin acţiunea promovată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei ca pe cale de excepţie, să constate nelegalitatea autorizaţiei de construire nr. x/29.09.2011 emisă de Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, să constate nelegalitatea autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 406/23.09.2014, precum şi celor ulterioară acesteia emisă de pârâta A.N.A.R prin Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa Cluj Napoca precum şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 592.731,57 RON reprezentând prejudiciu aferent anilor 2015 şi 2016 cu dobânda legală de la data promovării acţiunii. S-a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 272.440,2 RON/an începând cu anul 2017 până la data desfiinţării/modificării investiţiei B. S.A. cauzatoare a prejudiciului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Ordinului nr. 662/2006 ale Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, Legea nr. 107/1996, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 111 C. proc. civ., art. 194 C. proc. civ., art. 1349-1350, art. 1357, art. 1381-1382, art. 1385-1386 C. civ. şi Legea nr. 215/2011 a administraţiei publice locale.

Aşa fiind, sub aspectul competenţei materiale, se constată că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect constatarea nelegalităţii unor acte administrative emise de autorităţi publice locale. Împrejurarea că partea a solicitat constatarea nelegalităţii "pe cale de excepţie" nu este de natură a schimba obiectul principal al acţiunii şi respectiv nici competenţa după materie a instanţei iniţial învestite.

Totodată, nu poate fi ignorat faptul că solicitarea obligării pârâtelor la repararea prejudiciului material se motivează şi se justifică prin susţinerile reclamantei referitoare la nelegalitatea actelor administrative.

Se pretinde că lipsa avizului de gospodărire a apelor pentru schimbarea soluţiei tehnologice a dimensiunilor ţevilor de captare determină nelegalitatea autorizaţiei de construire nr. x/29.09.2014 fiind cauza prejudiciului produs ulterior.

În ceea ce priveşte nelegalitatea autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 4023.09.2014 precum şi a celor ulterioare, respectiv a avizului de gospodărire a apelor nr. 54/24.02.2015 se invocă încălcarea unor prevederi legale din Ordinul Ministerului mediului şi Gospodăririi Apelor se pretinde că a stat la cauzarea prejudiciului de către pârâta de rândul 4.

Cât priveşte cererea formulată împotriva pârâtei UAT COMUNA CERTEZE, aceasta are la bază un contract de concesiune nr. x încheiat la data de 12.09. 2011 pentru construirea de către concedent, adică de către reclamantă, a două microcentrale în vederea producerii de energie electrică prin captarea apei de pe râul Valea Rea de pe raza comunei Certeze în scopul asigurării iluminatului public al comunei conform art. 18 din contract.

Faptul că ulterior, prin precizarea cererii din data de 17 octombrie 2017 reclamanta a menţionat că formulează o cerere în pretenţii împotriva pârâtelor nu poate avea consecinţe în ce priveşte competenţa materială a instanţei din perspectiva dreptului material aplicabil, respectiv în ceea ce priveşte instanţa de contencios administrativ.

În materia competenţei teritoriale, se reţine că regula de drept comun este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia:

"cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Această normă reprezintă dreptul comun în materia competenţei teritoriale, prin urmare, dacă legea nu dispune altfel, cererea de chemare în judecată se adresează instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul (sediul) pârâtul.

În absenţa unor dispoziţii legale exprese derogatorii de la dreptul comun, în speţă, instanţa competentă este determinată prin aplicarea principiului actor sequitur forum rei, conform art. 107 C. proc. civ.

În cazul pluralităţii de pârâţi, conform prevederilor art. 112 C. proc. civ.:

"cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia".

Este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competenţă alternativă, iar pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 C. proc. civ.

În speţă, opţiunea reclamantei, conform art. 116 C. proc. civ., a fost în sensul soluţionării cauzei de Tribunalul Cluj.

În considerarea acestor reguli de stabilire a competenţei, alegerea reclamantei de introducere a cauzei la Tribunalul Cluj nu poate fi cenzurată, fiind necesar ca instanţa să procedeze, în acord cu poziţia procesuală expusă de reclamantă.

În altă ordine de idei, potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ. în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată (29 septembrie 2017), raportat la art. 24 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în situaţiile în care legea le prevede în mod expres, la pct. 1, 2 şi 3 adică în cazul încălcării competenţei generale când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de alt grad precum şi în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Conform alin. (3) ale aceluiaşi text legal, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Totodată, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. prevede că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Din interpretarea textului de lege menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, fără posibilitatea de a se dezînvesti, chiar dacă s-ar atrage competenţa teritorială a altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

În acelaşi timp, se reţine că textul art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, cu excepţia prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ. instituie excepţia de la regula verificării din oficiu a competenţei şi soluţionării excepţiei de necompetenţă la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, sens în care se acordă un singur termen.

În speţă, instanţa iniţial învestită, respectiv Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, din data de 29 ianuarie 2018, şi-a verificat din oficiu competenţa şi a constatat că este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de la termenul respectiv .

La termenul din 19 februarie 2018, instanţa a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţia necompetenţei sale teritoriale şi materiale şi apoi a amânat pronunţarea la 19 februarie 2018, când a admis excepţia necompetenţei acestei instanţe.

Faţă de succesiunea actelor de procedură astfel efectuate, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale nu a fost invocată la primul termen de judecată cu părţile legal citate, ci abia la 12 februarie 2018, moment la care instanţa nu se mai putea dezînvesti şi nu mai putea reveni asupra încheierii din 29 ianuarie 2018 prin care s-a constatat competentă să soluţioneze cauza, dat fiind caracterul interlocutoriu al încheierii pronunţate, conform art. 235 C. proc. civ.

Prin urmare, Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a rămas învestit şi competent să soluţioneze cauza.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2019.