Negative jurisdictional conflict resolved in favor of plaintiff's choice of place of performance; ex officio declination of private competence ruled illegal

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. S.R.L. în insolvenţă, prin B. S.P.R.L. în calitate de administrator judiciar provizoriu, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta C., obligarea pârâtei la plata sumei de 262.176,02 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria x nr. x din 08.04.2016; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în valoare de 1.067.056,401 RON; să se constate faptul că pârâta a reziliat abuziv contractul de subantrepriză nr. x/2013, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 25/2019 din 26 februarie 2019, Tribunalului Dolj a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, reţinând, în esenţă, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar, în cauză, pârâtul are sediul în localitatea Voluntari, care se află în circumscripţia Tribunalului Ilfov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1937/2019 din 13 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În motivarea hotărârii, s-a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de obligaţia de a face - proiectare, furnizare echipamente, instalare şi punere în funcţiune echipamente precum şi instruirea personalului aferent staţiei de tratare din cadrul Depozitului Ecologic Pojorâta - Suceava, iar în ceea ce priveşte locul executării chiar şi numai în parte a obligaţiilor, executarea contractului trebuie îndeplinită atât la sediul creditorului, cât şi la sediul debitorului.

Raportat la obiectul cauzei Tribunalul Ilfov a reţinut aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - art. 112 mai sunt competente şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, prevederile legale invocate instituind o competenţă alternativă, beneficiul alegerii între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţinând reclamantului.

S-a constatat că reclamantul şi-a manifestat opţiunea în alegerea instanţei competente dintre mai multe instanţe deopotrivă competente, introducând cererea de chemare în judecată la instanţa de la locul executării, chestiune reiterată de altfel şi în mod expres în faţa Tribunalului Dolj, prin răspunsul depus ca urmare a solicitării instanţei.

S-a arătat că în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente revine reclamantului potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., iar după ce a făcut această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, deoarece instanţa pe care a sesizat-o este competentă să soluţioneze pricina, fiind prima instanţă învestită în acest sens.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că prin acţiunea promovată, reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, urmăreşte valorificarea unor drepturi ce decurg din contractul de subantrepriză nr. x/2013, încheiat cu pârâta C., aşa încât, competenţa teritorială este alternativă, iar nu exclusivă, reclamantul având alegerea între mai multe instanţe competente, conform dispoziţiilor art. 107 sau art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., conform căruia:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.:

"în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract".

Normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, dacă este vorba de cauze privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care părţile pot să dispună, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ.

Este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competenţă alternativă, iar pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 C. proc. civ.

În speţă, opţiunea reclamantei, conform art. 116 C. proc. civ., a fost în sensul soluţionării cauzei de către Tribunalul Dolj, ca instanţă a locului de executare a contractului.

În toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial (în speţă Tribunalul Dolj), opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

În altă ordine de idei, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Aşadar, potrivit textului legal evocat, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în speţă, excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Tribunalul Dolj (instanţa iniţial învestită), fără a fi invocată de către pârâtă printr-o eventuală întâmpinare, prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, în favoarea Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2019.