Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1414/2019 AI generated

Renunciation of appeal as a unilateral act of disposal under Article 404(2) of the Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 1414/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice accepted the recurrent’s renunciation of the appeal, declaring the decision final and leaving the Court of Appeal’s 2019 ruling in force. The dispute involved a civil procedural conflict where the first-instance appellant had challenged the lower court’s dismissal of their request to refer a constitutionality exception regarding the interpretation of "another judicial panel" under Article 50(1) of the Code of Civil Procedure, along with other procedural rulings such as the admissibility of a supplemental appeal and evidentiary requests. The decisive legal basis was Article 404(2) of the Code of Civil Procedure, which governs the renunciation of a legal appeal via authentic writing or appearance before the judge, applying the principle of party autonomy (disposability) in civil proceedings to recognize the unilateral waiver of the right to judicial review of the specific challenged decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 50 alin. (1) C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 404 alin. (2) C. proc. civ, art. 404 C. proc. civ; Renunciation of appeal as a unilateral act of disposal under Article 404(2) of the Code of Civil Procedure: A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (1) C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code waiver of right judicial review procedural principle constitutionality cassation review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 4 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia tardivităţii cererii completatoare a apelului şi, în consecinţă, s-a constatat tardivitatea cererii completatoare depuse de apelanta-reclamantă A. S.A. la termenul din 04.06.2019.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (1) C. proc. civ., ca inadmisibilă.

S-a constatat că apelanta-reclamantă este decăzută din dreptul de a solicita proba cu interogatoriu.

S-a respins cererea apelantei-reclamante privind administrarea probei cu un martor şi a probei cu expertiză tehnică imobiliară evaluatoare în apel.

S-a dispus emiterea unei adrese către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - Sector 2, de a transmite, în copie, cererea formulată de societatea pârâtă B. S.R.L. pentru înscrierea în cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.10.2010 de către B.N.P. C..

A fost încuviinţată apelantei-pârâte proba cu înscrisuri în dovedirea apelului incident.

S-a acordat termen în vederea continuării judecăţii la 3 septembrie 2019, ora 09:00, în cunoştinţa părţilor.

La 4 iunie 2019, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, A. S.A. a declarat recurs împotriva încheierii din 4 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "alt complet de judecată" din cuprinsul art. 50 alin. (1) C. proc. civ.

La 13 iunie 2019, respectiv 14 iunie 2019, în temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., A. S.A. a solicitat instanţei să ia act de renunţare la judecata recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, cererea formulată de către recurentă, în temeiul art. 404 C. proc. civ. şi a reţinut:

Dispoziţiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că renunţarea la calea de atac se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac, prin prezentarea părţii înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanţei, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanţa competentă, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

În cauza de faţă, manifestarea de voinţă a recurentei în sensul de a renunţa la judecata cererii de recurs, reprezintă un act de dispoziţie al acesteia, care nu este supus cenzurii instanţei.

În consecinţă, Înalta Curte, având în vedere cererea formulată de către recurentă, apreciază îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 404 C. proc. civ., privind renunţarea la judecata cererii de recurs de faţă, motiv pentru care, în raport de textul legal anterior evocat, cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, urmează să ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva încheierii din 4 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva încheierii din 4 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2019.