Inadmissibility of appeal against final dismissal of action to annul commercial arbitral awards under pre-2017 procedural law

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 februarie 2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamantul A. P.F.A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând anularea sentinţei arbitrale nr. 82 din 09 iulie 2015 şi a sentinţei arbitrale nr. 127 din 5 noiembrie 2015, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 191 din 21 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea în anulare formulată de reclamantul A. P.F.A. împotriva sentinţei arbitrale nr. 82 din 09 iulie 2015 şi a sentinţei arbitrale nr. 127 din 5 noiembrie 2015, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în contradictoriu cu pârâta B..

În motivarea acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin acţiunea în anulare reclamantul a susţinut o ipoteză diferită de cea reglementată de art. 608 lit. f) C. proc. civ., respectiv faptul că instanţa arbitrală nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere. În legătură cu acest aspect s-a reţinut că, în situaţia în care instanţa arbitrală nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere, partea are la îndemână instituţia lămuririi, completării şi îndreptării hotărârii prevăzute de dispoziţiile art. 604 C. proc. civ.. Totodată, s-a stabilit că acest motiv invocat de reclamant prin acţiunea în anulare nu poate fi apreciat ca fondat doar pe considerentul că prin sentinţa arbitrală nr. 127 din 5 noiembrie 2015, instanţa arbitrală a respins cererea de completare a sentinţei arbitrale nr. 82 din 9 iulie 2015.

De asemenea, a fost înlăturat şi motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 608 lit. g) C. proc. civ., întrucât în cuprinsul celor două hotărâri arbitrale sunt menţionate motivele de fapt şi de drept, data şi locul pronunţării acestora.

Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 608 lit. h) C. proc. civ., prima instanţă a apreciat că acesta este neîntemeiat, întrucât reclamantul nu a precizat care sunt normele de ordine publică, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii pretins încălcate.

Totodată, s-a reţinut că nici aspectele legate de probatoriul încuviinţat şi administrat nu pot constitui temei pentru admiterea acţiunii în anulare raportat la motivele invocate prin acţiunea în anulare.

De asemenea, prima instanţă a statuat că nu va analiza motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 608 lit. c) raport la art. 619 alin. (2) teza I C. proc. civ., invocat prin notele scrise depuse la 11 mai 2016, întrucât a fost formulat cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 611 C. proc. civ.

La 2 februarie 2017, recurentul-reclamant A. P.F.A. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 191 din 21 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa casării în tot a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Criticile formulate vizează nelegalitatea sentinţei atacate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat, în linii generale, că sentinţa recurată conţine o motivare superficială, întrucât instanţa care a pronunţat-o s-a rezumat la a copia considerentele hotărârilor arbitrale atacate, fără a răspunde motivelor invocate prin acţiunea în anulare.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat, în esenţă, că sentinţa atacată este nelegală, întrucât prima instanţă a indicat în mod eronat instituţiile juridice ale lămuririi şi îndreptării hotărâri arbitrale în privinţa pronunţării soluţiei asupra capetelor de cerere rămase nesoluţionate în faţa instanţei arbitrale.

Intimata-pârâtă B. nu a depus întâmpinare la recursul declarat în cauză.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a fost comunicat părţilor, iar acestea au depus puncte de vedere.

Prin încheierea din 19 octombrie 2017, instanţa a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (3) şi (4) din Noul C. proc. civ., invocată de recurent şi a suspendat judecata recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Prin decizia nr. 862 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 239 din 28 martie 2019, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 613 alin. (4) din C. proc. civ. sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, după repunerea cauzei pe rol, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul are ca obiect sentinţa civilă nr. 191 din 21 iunie 2016, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare formulată de reclamantul A. P.F.A. împotriva sentinţei arbitrale nr. 82 din 09 iulie 2015 şi a sentinţei arbitrale nr. 127 din 5 noiembrie 2015, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în contradictoriu cu pârâta B..

Potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) - i) ale aceluiaşi alineat.

Conform art. 613 alin. (3) C. proc. civ., admiţând acţiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii sau spre rejudecare tribunalului arbitral, după caz.

Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, în forma în vigoare la data începerii procesului, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea per a contrario a textelor de lege mai sus evocate, rezultă că hotărârile curţii de apel prin care a fost respinsă acţiunea în anulare nu sunt supuse recursului, fiind definitive.

Este de menţionat că, deşi prin modificarea art. 613 alin. (4) C. proc. civ. prin Legea nr. 17/2017 s-a prevăzut că "Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului.", dispoziţiile astfel modificate nu sunt incidente în cauză în raport de prevederile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

În speţă, se constată că, procesul pendinte a început la data de 5 februarie 2016 prin cererea formulată de reclamantul A. P.F.A. şi că, prin sentinţa civilă nr. 191 din 21 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare formulată de reclamantul A. P.F.A. împotriva sentinţei arbitrale nr. 82 din 09 iulie 2015 şi a sentinţei arbitrale nr. 127 din 5 noiembrie 2015, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în contradictoriu cu pârâta B., astfel că, în raport cu dispoziţiile legale anterior evocate, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Prin urmare, hotărârile definitive nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de C. proc. civ., ceea ce nu este admisibil.

Conform principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, sentinţa ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. P.F.A. împotriva sentinţei civile nr. 191 din 21 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. P.F.A. împotriva sentinţei civile nr. 191 din 21 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2019.