Inadmissibility of revision for filter-panel decisions and uninvoked constitutional exceptions under the Romanian Civil Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible a petition for revision filed by the heir of the plaintiff against a first-instance decision of the same court that had previously rejected appeals as inadmissible. The underlying dispute concerned a civil liability claim seeking material and moral damages from a corporate defendant, which was partially granted at trial and modified on appeal, leading the parties to lodge appeals to the Supreme Court on grounds of nullity and incorrect application of substantive law. The Court held that the revision petition failed because (1) under Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, decisions rendered in a filter panel dismissing an appeal as inadmissible are not subject to any appeal, including extraordinary ones like revision; and (2) under Article 509(1)(11) of the Code of Civil Procedure, revision based on a subsequent Constitutional Court ruling on unconstitutionality is only admissible if the constitutional exception was actually invoked in the specific case, which it was not in this instance. Consequently, the 2018 decision rejecting the original appeals remains in force, and no further remedy is available.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 509 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ; Inadmissibility of revision for filter-panel decisions and uninvoked constitutional exceptions under the Romanian Civil Procedure Code: Aşa fiind, prin pct. 11 al art. 509 C. proc. civ. este reglementată calea de atac a revizuirii unei hotărâri judecătoreşti definitive, când ulterior a fost admisă o excepţie de neconstituţionalitate invocată în cauza respectivă, în scopul acordării mijloacelor de retractare a acelei hotărâri în vederea realizării drepturilor şi intereselor părţilor în faţa justiţiei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cererii de revizuire de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 826/2017 din 05.05.2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, în Dosarul nr. x/2015, a fost admisă în parte, acţiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi cu intervenientul forţat C. şi, în consecinţă a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamanta A. a sumei de 2.393,21 RON cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 40.000 euro în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, sume la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere din a 11-a zi de la data la care pârâta a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligată să o plătească. A fost respinsă în rest acţiunea reclamantei. A fost obligată pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 3.652,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost admisă cererea martorei D., privind plata cheltuielilor de deplasare în cuantum de 47,45 RON şi a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. la plata către martoră a sumei de 47,45 RON cu titlu de cheltuieli de deplasare.
Împotriva acestei hotărâri, E. moştenitoarea reclamantei A. şi pârâta S.C. B. S.A. au formulat apel, iar prin Decizia nr. 667 pronunţată în data de 20 noiembrie 2017 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de apelanta E. moştenitoarea reclamantei A., şi s-a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 826/05.05.2017 a Tribunalului Specializat Cluj, care a fost schimbată în parte, în sensul că: a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. să plătească cu titlu de despăgubiri morale succesoarei reclamantei A., E., suma de 67.000 RON, penalităţi de întârziere de 0,2% asupra sumelor acordate pentru intervalul 09.09.2015 - 19.10.2015, menţinându-se celelalte dispoziţii.
Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs moştenitoarea reclamantei, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi pârâta, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 2695 din 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamanta E. - moştenitoarea defunctei A. şi de pârâta B. S.A. împotriva Deciziei nr. 667 din data de 20 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.
Împotriva acestei decizii, E. - moştenitoarea defunctei A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., solicitând schimbarea în tot a deciziei atacate, iar în rejudecare, să fie admis recursul astfel cum a fost formulat.
În motivare, revizuenta susţine că prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial la 1 octombrie 2018, Curtea Constituţională a statuat că în urma pronunţării şi publicării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, în privinţa art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu devin incidente prevederile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul", pentru că neconstituţionalitatea este o sancţiune de drept constituţional care se aplică situaţiilor pendinte. Astfel, nu se poate ajunge la concluzia că decizia curţii s-ar aplica numai proceselor pornite după publicarea sa, caz în care, în mod evident, hotărârea susceptibilă a fi recurată este pronunţată după publicarea deciziei.
Prin urmare, revizuenta consideră că devin incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., în cauză fiind vorba de o decizie definitivă pronunţată într-o cauză în care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii, raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată.
În acelaşi context, arată că ulterior, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, nepublicată la data formulării cererii de revizuire, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Intimaţii C. şi B. S.A. au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 au următorul conţinut:
"Revizuirea (...) poate fi cerută dacă: (…) 11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii." Revizuirea, ca şi cale de atac extraordinară, are în vedere numai hotărârile definitive.
Aşa fiind, prin pct. 11 al art. 509 C. proc. civ. este reglementată calea de atac a revizuirii unei hotărâri judecătoreşti definitive, când ulterior a fost admisă o excepţie de neconstituţionalitate invocată în cauza respectivă, în scopul acordării mijloacelor de retractare a acelei hotărâri în vederea realizării drepturilor şi intereselor părţilor în faţa justiţiei.
Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă din perspectiva dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora nu este supusă niciunei căi de atac decizia pronunţată în completul de filtru în condiţiile în care recursul este respins ca inadmisibil (fiind analizată admisibilitatea căii de atac), anulat sau respins pentru că recursul nu îndeplineşte condiţiile de formă sau pentru că motivele de casare invocate şi dezvoltate nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Sintagma folosită de legiuitor "nu este supusă niciunei căi de atac" cuprinde atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între acestea.
Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincţie (ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus).
Astfel, se constată că hotărârea ce face obiectul revizuirii pendinte a fost pronunţată în completul de filtru, în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursurile fiind respinse ca inadmisibile printr-o decizie, care, aşa cum s-a arătat anterior, nu este supusă niciunei căi de atac.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Prin urmare, astfel cum s-a reţinut, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia atacată nu este supusă niciunei căi de atac.
Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. este admisibilă doar dacă, după pronunţarea unei hotărâri definitive într-o cauză în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe de urgenţă, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate invocate în acea cauză.
Aşadar, pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile judecătoreşti definitive care au fost pronunţate în cauze în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate admisă sau în cele în care aceasta a fost ridicată până la publicarea deciziei Curţii de admitere şi a fost, în consecinţă, respinsă ca devenită inadmisibilă. În schimb, cauzele soluţionate definitiv şi în care nu a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate nu pot face obiectul revizuirii, operând principiul autorităţii lucrului judecat.
Or, în Dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în care a fost pronunţată Decizia nr. 2695 din 21 iunie 2018 a cărei revizuire se solicită, recurenta-reclamantă E. - moştenitoarea defunctei A. nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În acest context, neinvocarea excepţiei de neconstituţionalitate, deşi era susceptibilă de a fi ridicată, conduce la imposibilitatea de a solicita revizuirea în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.
Aşa fiind, în considerarea dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi a faptelor pe care se întemeiază, prin raportare la art. 457 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit căruia: "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta (...)", Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată revizuenta E. (în calitate de moştenitor al reclamantei A.) împotriva Deciziei nr. 2695 din 21 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta E. (în calitate de moştenitor al reclamantei A.) împotriva Deciziei nr. 2695 din 21 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 ianuarie 2019.
GGC - NN