Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1390/2019 AI generated

Peremption inapplicable to ex officio suspension pending CJEU preliminary ruling on foreign-currency loan clause nullity

Case Number Decizia nr. 1390/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the plaintiff's appeal, quashed the Court of Appeal’s decision, and remanded the case to the same appellate court, ruling that the lower court erred by declaring the appeal time-barred (*perimat*). The dispute originated from a challenge to the absolute nullity of clauses in a foreign-currency (CHF) credit facility and guarantee contract, where the appellate court had suspended proceedings ex officio pending a preliminary ruling from the Court of Justice of the European Union (CJEU) and subsequently deemed the appeal time-barred after the suspension lapsed without a new hearing date set at the parties' request. The ICCJ held that because the suspension was initiated ex officio by the court and not by the parties, the resumption of proceedings and the return of the case to the roll were also duties incumbent upon the court *ex officio*, meaning the procedural clock for time-bar did not start running against the plaintiff, and the requirement of party fault for time-bar was not met. The decisive legal basis relied upon was Article 412(1)(7) of the Civil Procedure Code regarding suspension for CJEU preliminary rulings, Article 415(3) on resumption of suspended cases, and Article 416(3)(i) regarding acts to be performed ex officio, interpreted to exclude time-bar in such scenarios.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Peremption inapplicable to ex officio suspension pending CJEU preliminary ruling on foreign-currency loan clause nullity: În cuprinsul declaraţiei de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, arătându-se că motivele detaliate urmează a fi depuse după comunicarea deciziei; în drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
nullity of contract preliminary ruling procedure pending proceedings article of civil procedure preliminary decision exclusion clause

Cited Legislation

AI generated
art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din 16.09.2016, cauza a fost suspendată pentru lipsa părţilor, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din data de 28.02.2017 judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea de către CJUE a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În cuprinsul declaraţiei de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, arătându-se că motivele detaliate urmează a fi depuse după comunicarea deciziei; în drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
La 12 iulie 2018, recurentul-reclamant a transmis la dosarul cauzei motivele de recurs, arătându-se, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, indicându-se motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
civ., prin raport reţinându-se că motivele de recurs au fost înaintate la dosar la 12 iulie 2018 cu depăşirea termenului procedural, tot prin raport invocându-se motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din 6 decembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 470 alin. (5) C. proc. civ
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, în raport cu data comunicării deciziei atacate (4 iunie 2018) şi data transmiterii la dosar a motivelor de recurs (12 iulie 2018), acestea au fost înaintate cu depăşirea termenului procedural prevăzut de dispoziţiile art. 470 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.10.2015 pe rolul Judecătoriei sectorului 6, Bucureşti, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C.: constatarea nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la art. 5.1 lit. b), c) şi d) şi 5.2 din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. 104185 din 10.03.2008; obligarea pârâtelor la restituirea tuturor sumelor încasate în temeiul clauzelor contestate; obligarea pârâtelor la conversia creditului în RON la un curs CHF - RON superior cu 10% celui existent la data încheierii contractului de credit. Prin încheierea de şedinţă din 16.09.2016, cauza a fost suspendată pentru lipsa părţilor, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2342 din 17.03.2016 Judecătoria Sectorului 6, Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 22.04.2016, sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 3616/10.06.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă (investit prin declinarea competenţei de către Judecătorie), s-a admis excepţia lipsei de interes cu privire la cererea de constatare a nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la art. 5.1 lit. d) şi 5.2 din contractul de facilitate de credit şi garanţie nr. 104185 din data de 10.03.2008 şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C..

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei atacate iar pe fond admiterea cererii introductive.

Prin încheierea de şedinţă din data de 28.02.2017 judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea de către CJUE a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014, prin care instanţa română a dispus în temeiul art. 276 TFUE sesizarea CJUE cu o serie de întrebări preliminare privind interpretarea unor dispoziţii ale Directivei 93/13.

La data de 25.04.2018 s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol, cu citarea părţilor, pentru discutarea perimării, în conformitate cu art. 420 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1169 din 22 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a constatat perimat apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 3616/10.06.2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte B. S.A. şi C..

La data de 25 mai 2018, recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1169 din 22 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În cuprinsul declaraţiei de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, arătându-se că motivele detaliate urmează a fi depuse după comunicarea deciziei; în drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 12 iulie 2018, recurentul-reclamant a transmis la dosarul cauzei motivele de recurs, arătându-se, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, indicându-se motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi solicitându-se casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru judecarea apelului.

Intimatele-pârâte B. S.A. şi C. au transmis întâmpinare prin care au solicitat, în sinteză, respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate.

În cauză nu s-a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport reţinându-se că motivele de recurs au fost înaintate la dosar la 12 iulie 2018 cu depăşirea termenului procedural, tot prin raport invocându-se motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizând încălcarea normelor procedurale referitoare la instituţia perimării.

Prin încheierea din 6 decembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar acestea nu au depus puncte de vedere.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, în raport cu data comunicării deciziei atacate (4 iunie 2018) şi data transmiterii la dosar a motivelor de recurs (12 iulie 2018), acestea au fost înaintate cu depăşirea termenului procedural prevăzut de dispoziţiile art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs, coroborate cu art. 487 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care nu se impun a fi analizate.

Înalta Curte, analizând recursul formulat, prin prisma motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constată că recursul este fondat, sens în care îl va admite, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel în vederea continuării judecăţii, pentru următoarele considerente:

În speţă, se constată că, la termenul 28 februarie 2017, instanţa de apel din oficiu a pus în discuţie suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 C. proc. civ. până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.) a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014, aspect asupra căruia avocatul intimatelor-pârâte prezente a apreciat că se impune respingerea, având în vedere că CJUE s-a pronunţat deja în cauze similare, nefiind necesară o nouă dezlegare.

Prin încheierea din 28 februarie 2017 instanţa de apel, considerând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a procedat la suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea de către C.J.U.E. a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014.

La data de 25.04.2018 instanţa a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol, cu citarea părţilor, pentru discutarea perimării, în conformitate cu art. 420 alin. (1) C. proc. civ., iar prin decizia civilă recurată a constatat perimat apelul formulat de apelantul-reclamant.

Suspendarea judecăţii presupune întreruperea cursului normal al cercetării procesului civil pentru ivirea unor incidente procedurale din motive subiective sau obiective, faţă de care suspendarea operează urmare a convenţiei părţilor, de drept sau este lăsată la aprecierea instanţei.

Un caz expres prevăzut de lege pentru care se suspendă de drept cursul judecăţii este acela al sesizării C.J.U.E. pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare potrivit art. 412 pct. 7 din C. proc. civ. pentru instanţa care a făcut o asemenea sesizare, ceea ce presupune că faţă de celelalte instanţe suspendarea nu este obligatorie.

Problema care se pune în speţă este aceea dacă reluarea judecării procesului se face prin cererea de redeschidere formulată de una dintre părţile din proces sau dacă judecata cauzei suspendate se impune a fi reluată din oficiu.

În conformitate cu dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., "Judecarea cauzelor se suspendă de drept … în cazul în care instanţa formulează o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană".

Potrivit art. 415 pct. 3 C. proc. civ., "Judecata cauzei suspendate se reia:… în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene".

Folosind regula interpretării acestor texte de lege prin analogie, se apreciază că ne aflăm, din punct de vedere juridic, într-o situaţie similară celei prevăzute de dispoziţiile menţionate, sens în care se impune reluarea judecării procesului, din oficiu, nefiind vorba de vreo culpă a părţii.

Se constată că instanţa a invocat, din oficiu, incidentul procedural al suspendării şi a apelat la această măsură apreciind că este necesară în pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.

Prin urmare, pentru situaţia de faţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 415 C. proc. civ. privind reluarea judecării procesului la solicitarea părţilor, obligaţia de a dispune repunerea pe rol a cauzei în vederea judecăţii sale, atunci când a încetat motivul ce a dus la suspendarea cauzei, incumbă instanţei din oficiu.

Este adevărat că, în speţă, instanţa de apel a apreciat asupra oportunităţii măsurii suspendării până la pronunţarea hotărârii preliminare, în temeiul art. 413 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ.

Cu toate acestea, deşi atributul suspendării facultative a cauzelor similare este lăsat, exclusiv, la dispoziţia instanţelor, după ce acestea au apreciat că soluţionarea cauzei depinde de modul în care C.J.U.E. va răspunde întrebărilor preliminare, acestea au obligaţia să repună cauzele pe rol din oficiu.

Aşadar, având în vedere că suspendarea nu a fost dispusă la cererea părţilor, ci instanţa a apelat la măsura suspendării judecării pricinii, pentru reluarea acesteia trebuia ca instanţa să repună cauza pe rol, din oficiu, nefiind necesară o manifestare de voinţă din partea părţilor în acest sens, motiv pentru care termenul de perimare nu a început să curgă.

Pentru a fi incidentă instituţia perimării trebuie să existe o culpă a părţii, astfel cum rezultă din interpretarea art. 416 alin. (1) C. proc. civ. iar această condiţie nu este îndeplinită atunci când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu de către instanţă, perimarea neoperând în această situaţie.

Prin urmare, în mod greşit, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la perimarea de drept a apelului, ca o consecinţă a lipsei de stăruinţă a părţilor în desfăşurarea activităţii judiciare, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 416 alin. (3) teza I C. proc. civ. potrivit căruia actul de procedură trebuia efectuat din oficiu.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 497 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1169 din 22 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2019.