Jurisdictional declination of appeal against court of appeal decision in consumer credit dispute lacking express statutory grant to supreme court.

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2017 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. şi C. (România) S.A. - Sucursala Târgu Jiu, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar inserate la pct. 6.1 din contractul de credit şi eliminarea acesteia; să se constate nulitatea absolută a acestei clauze contractuale; să se dispună îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - Leu, efectuarea plăţilor în temeiul convenţiilor încheiate la valoarea de la data încheierii şi semnării contractului, respectiv 2.3680 RON/CHF; rambursarea creditului la valoarea RON/CHF la data semnării contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia şi restituirea sumelor plătite în plus de către reclamant rezultate din diferenţa de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul de la data semnării contractului de credit, sume actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie anuală, de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a acestora de către pârâte; cât şi stabilizarea plăţilor, având la bază principiile nominalismului monetar şi impreviziunii consacrate de art. 78 şi art. 970 C. civ. dar şi de Regulamentul valutar BNR nr. 4/2005; suma solicitată, la data depunerii actinii, fiind de 47.756,42 RON (neactualizată). De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat prevederile următoarelor acte normative: C. civ.. Directiva C.E.E. nr. 93/13/CEE, O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 193/2000, Legea nr. 296/2004, Legea nr. 363/2007, O.U.G. nr. 174/2008, Legea nr. 288/2010 - modificată.

Pârâtele B. S.A. şi C. (ROMANIA) S.A. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere nr. x, 3 şi 4 prin care s-a solicitat stabilizarea cursului de schimb valutar cu efectul restituirii diferenţelor de curs valutar şi achitării ratelor la valoarea cursului de la momentul încheierii contractului.

Pârâtele au invocat şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, apreciind că, în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, se impune ca, în raport de motivarea cererii de chemare în judecată, în ceea ce priveşte solicitarea anularii clauzei privind riscul valutar, instanţa de judecată să procedeze la o calificare juridică corectă a motivelor de nulitate invocate de reclamant şi să aibă în vedere distincţia între regimul juridic diferit al celor două forme de nulitate, respectiv nulitatea absolută şi nulitatea relativă precum şi consecinţele acestor sancţiuni sub aspectul caracterului prescriptibil sau imprescriptibil al demersului judiciar.

De asemenea, au invocat pârâtele excepţia lipsei de interes în formularea capetelor de cerere prin care se solicita constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale, apreciind că lipseşte interesul in formularea cererii de chemare în judecată, din perspectiva caracterului prescriptibil al dreptului material la acţiune prin care se solicită eliminarea clauzelor pretins abuzive.

Prin sentinţa civilă nr. 2794 din 19 aprilie 2018 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A., invocată de către pârâtă. A fost admisă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei C. (ROMÂNIA) S.A. - Sucursala Târgu - Jiu. A fost admisă excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive, invocată de către pârâtă. A fost respinsă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. şi C. (ROMANIA) S.A. - Sucursala Târgu Jiu.

Împotriva sentinţei nr. 2794/2018 a Judecătoriei Târgu Jiu a fost formulat apel principal de apelantul reclamant şi apel incident de către apelanta pârâta S.C. B. S.A..

Prin apelul principal a fost criticată soluţia dată asupra excepţiei lipsei coparticipării procesuale pasive şi s-a solicitat admiterea apelului cu reţinerea cauzei spre judecarea fondului.

Apelul incident a vizat soluţiile date de prima instanţă asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A., lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei C. S.A. - Sucursala Târgu Jiu.

Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 556 din 6 martie 2018 a admis apelul principal, formulat de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2794 din 19 aprilie 2018 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu apelanta pârâtă S.C. B. S.A. şi intimata pârâtă C. (ROMANIA) S.A. - Sucursala Târgu Jiu având ca obiect - constatare nulitate act.

A anulat sentinţa apelată în privinţa soluţiei date asupra excepţiei lipsei coparticipării procesuale pasive.

A respins excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive.

A respins apelul incident formulat de apelanta pârâtă S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2794 din 19 aprilie 2018 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2017.

A menţinut soluţiile date asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A., lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei C. S.A. - Sucursala Târgu Jiu.

A reţinut cauza în vederea judecării fondului la data de 23 ianuarie 2019.

În rejudecarea fondului, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 81 din 6 martie 2019, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A., C. (ROMANIA) S.A. - Sucursala Târgu Jiu.

A obligat apelanta la plata către intimata B. S.A. a sumei de 4.162,98 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., criticând-o pentru nelegalitate.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Gorj, în apel, într-o cerere având ca obiect o obligaţie de a face, respectiv o decizie pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

În conformitate cu prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiului de faţă, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă avem de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, întrucât, aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

În lumina acestor considerente trebuie menţionat şi faptul că, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, a pronunţat următoarea soluţie:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2018."

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 81/2019 din 6 martie 2019, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 septembrie 2019.