Pension recalculation appeal inadmissible for failure to exhaust preliminary procedure and to challenge appellate reasoning.

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Prin sentinţa civilă nr. 1505 din 15 octombrie 2018, Tribunalul Iaşi a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII IAŞI, ca nefondată.

A admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

A respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către contestatorul A. în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII IAŞI.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La solicitarea instanţei, apelantul a precizat că dispoziţiile art. 94-100 din Legea nr. 263/2010 sunt neconstituţionale întrucât încalcă prevederile art. 47, art. 22 şi art. 25 din Constituţia României.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 57 din 13 februarie 2019, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94-100 din Legea nr. 263/2010, formulată de apelantul A..

A respins apelul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1505 din 15 octombrie 2018 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care a păstrat-o.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94-100 din Legea nr. 263/2010, formulată de apelantul A., Curtea a constatat că, în raport de cerinţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile art. 94-100 din Legea nr. 263/2010, invocate drept neconstituţionale, nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care prima instanţă s-a pronunţat pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întemeiată pe nerespectarea art. 149-151 din Legea nr. 263/2010, privind procedura prealabilă.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a constatat că aceasta a fost corect admisă prin sentinţa apelată, iar motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de apelant sunt nefondate.

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a formulat recurs recurentul-reclamant A. care aduce în susţinerea cererii următoarea argumentaţie.

Ambele instanţe, care s-au pronunţat atât pe fond cât şi în apel, au emis o decizie injustă şi nelegală neţinând cont de Legea nr. 263/2010, de jurisprudenţă, de realitatea obiectivă şi de convenţiile la care România este parte.

În cauză este vorba de dosarul nr. x/2018 înregistrat în data de 9 mai 2018 pe rolul Tribunalului Iaşi, obiectul cauzei fiind recalculare pensie, în speţa fiind vorba de refuzul Casei Judeţene de Pensii laşi de a valorifica o adeverinţă emisă de un fost angajator, in care erau menţionate veniturile pentru care s-au reţinut contribuţiile la fondul de pensii.

La data de 17 octombrie 2011, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în recurs, în interesul legii prin decizia nr. 19/2011. Prin această decizie, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a statuat următoarele: în interpretarea dispoziţiilor art. 2, lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi ale asigurării sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, a stabilit că, formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1), lit. a) din legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut, şi pentru acestea s-a plătit contribuţie de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

La pronunţarea soluţiei, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere printre altele şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 736 din 24 octombrie 2006, care nu a exclus "de plano" posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv de O.U.G. nr. 4/2005, ci a prevăzut că aplicativitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabileşte de instanţă, în funcţie de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale.

În opinia Curţii Constituţionale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor şi dacă s-a încasat sau nu contribuţie de asigurări sociale de stat, pentru veniturile excluse de la pontajul anual, constituie probleme de fapt şi de aplicare a legii a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

Neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuţiei de asigurări sociale) şi crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 şi a O.U.G. nr. 4/2005.

În condiţiile în care se constată de instanţa învestită cu cereri de recalculare a pensiilor pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, că angajatorul a plătit contribuţie de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţie de asigurări sociale plătite de către angajator, este firesc ca această contribuţie să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie. în conformitate cu dispoziţiile art. 3307alin. (4) din C. proc. civ., deciziile pronunţate de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, sunt obligatorii. Această concluzie este întărită de considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului, enunţate în cauza M. contra R. (Hotărârea din 22 noiembrie 2002, paragraful 42).

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, sistemul public se organizează şi funcţionează având ca bază principiul contributivităţii, conform căruia, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.

Acest principiu de bază, este reluat în modul de calcul al drepturilor de pensie, art. 96 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 statuând că, "(1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv. (2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică".

Contribuţia individuală de asigurări sociale a fost reglementată prin Decretul nr. 389/1972, care în art. 1 a prevăzut obligativitatea pentru angajator de a vărsa la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecţionare profesională, precum şi asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producţie, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc şi de dura ta contractului de muncă.

Textul de lege instituie obligaţia vărsării la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei asupra câştigului brut realizat de angajat, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri. Retribuţia tarifară micşorată sau majorată conform art. 40 alin. (1) din Legea nr. 57/1974, obţinută pentru munca în acord global este inclusă în câştigul brut realizat de salariat, din care se reţine, potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972, o contribuţie de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat. în cauza de faţă sunt incidente dispoziţiile tranzitorii ale art. 165 din Legea nr. 263/2010, care se referă la alin. (1) la determinarea punctajului anual pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în funcţie de salariile brute sau nete, respectiv salariile realizate şi nu în funcţie de salariul tarifar de încadrare. Reglementarea privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legile nr. 19/2000 şi nr. 263/2010 este construită în jurul principiului contributivităţii, potrivit căruia orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul şi/sau angajatorul (în funcţie de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuţii de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

În drept recurentul invocă dispoziţiile art. 304 teza I C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând îndeplinite cerinţele art. 415 alin. (1) Cod procedură, repune cauza pe rol şi, examinând cererea de recurs din perspectiva argumentaţiei aduse în susţinere raportat la soluţia recurată, constată următoarele:

Instanţa de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94-100 din Legea nr. 263/2010 constatând că, în raport de cerinţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile art. 94-100 din Legea nr. 263/2010, invocate drept neconstituţionale, nu au legătură cu soluţionarea cauzei, faţă de faptul că prima instanţă s-a pronunţat pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întemeiată pe nerespectarea art. 149-151 din Legea nr. 263/2010, privind procedura prealabilă.

În cadrul argumentaţiei aduse în susţinerea cererii de recurs recurentul formulează aserţiuni de ordin general numai cu privire la modul de reglementare a contribuţiei sociale, la conţinutul şi semnificaţia principiului contributivităţii, la veniturile pentru care s-au reţinut contribuţiile la fondurile de pensii, fără a arăta în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii, şi fără a se raporta la considerentele acesteia.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti atacate, iar nu doar reiterarea susţinerilor părţii cu privire la situaţia de fapt şi la aspecte de ordin general, cum este cazul în speţă.

În cauză, susţinerile recurentului prezentate drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, sub aspectul soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, nefiind altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care deja şi-au primit o rezolvare prin soluţia pronunţată asupra fondului cauzei, nerecurată.

Prin urmare, fără a face referiri la soluţia pronunţată cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, şi, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, acestea nu pot fi analizate întrucât ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va repune cauza pe rol şi va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 57 din 13 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 septembrie 2019.