Abusive bank fee clauses found; appellate ruling quashed, case remanded for new hearing.

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. s-a solicitat să se constate caracterul abuziv şi, implicit, nulitatea absolută a clauzelor stipulate la art. 4.3; art. 4.8 lit. a), b), d), art. 5.2 (referitor la comisionul de administrare lunară); art. 5.4 (referitor la comisionul de administrare); art. 8.3, art. 8.5 linia 3; art. 9.1; art. 9.3; art. 10.1 din Contractul de credit imobiliar nr. HL 19891 din 26 februarie 2008 încheiat de reclamanţi cu pârâta; să fie obligată pârâta să elimine din contractul de credit imobiliar nr. HL 19891 din 26 februarie 2008 clauzele abuzive arătate la primul petit; să se constate nulitatea Actului adiţional din data de 16 septembrie 2010 la contractul de credit nr. x din 28 februarie 2010; în subsidiar la acest petit, să se constate caracterul abuziv şi, implicit, nulitatea absolută a clauzelor stipulate la art. I din Actul adiţional din data de 16 septembrie 2010; pct. 1, 2, 3 alin. (6).4 din Capitolul "Valoarea dobânzilor şi comisioanelor cuprins în Anexa I la Actul adiţional din 16 septembrie 2010; pct. 1, 2, 3 din Capitolul "Valoarea totală plătibilă şi costul total al contractului" cuprins în Anexa I la Actul adiţional din data de 16 septembrie 2010; să fie obligată pârâta să elimine din Actul adiţional din data de 16 septembrie 2010 clauzele abuzive arătate la petitul anterior.

De asemenea, s-a solicitat să se constate că dobânda anuală a creditului acordat prin contractul de credit imobiliar nr. HL 19891 din 26 februarie 2008 este fixă, pentru primele 6 luni ale contractului, în procent de 3,90%, iar pentru perioada ulterioară primelor 6 luni de contract dobânda este una variabilă, formată din LIBOR CHF la 3 luni + marja fixă de 1%, să fie obligată pârâta să încheie cu reclamanţii un act adiţional la contractul de credit imobiliar nr. HL 19891 din 26 februarie 2008 în care să fie cuprinsă dobânda anuală formată din LIBOR CHF la 3 luni + marja fixă de 1% pentru perioada ulterioară primelor 6 luni de contract: să se constate că reclamanţii nu datorează sumele percepute ilegal de către pârâtă, începând cu luna a şaptea de contract şi până la momentul rămânerii definitive a hotărârii, peste nivelul dobânzii formată din LIBOR CHF la 3 luni + marja fixă de 1% şi să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor astfel încasate, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata acestor sume a dobânzii legale calculată de la data perceperii lor până la data restituirii efective; să se constate că reclamanţii nu datorează sumele percepute ilegal de către pârâtă în baza art. 4.8 lit. a) şi 4.8 lit. b) din contractul de credit imobiliar nr. HL 19891 din 26 februarie 2008 care reglementează comisionul de acordare şi gestiune şi comisionul de administrare lunară şi să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor astfel încasate, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata pentru aceste sume a dobânzii legale calculată de la data perceperii lor până la data restituirii efective; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 7829 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost majorat onorariul expertului D. cu suma de 2500 RON, în sarcina reclamanţilor B. şi A., a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată de reclamanţii B. şi A. în contradictoriu cu pârâta C. S.A., s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor contractuale cuprinse în art. 4.3 în ceea ce priveşte sintagma "banca îşi rezervă dreptul de a modifica dobânda şi/sau comisioanele bancare"; art. 4.8 lit. a), referitoare la comisionul de administrare lunară, art. 8.3, art. 8.5 alin. (3); art. 9.1 art. 9.3 şi art. 10.1 din contractul de credit nr. x din 26 februarie 2008, s-a dispus restituirea de către pârâtă a sumelor achitate de către reclamanţi cu titlu de dobândă, comision de acordare şi comision de administrare lunară, de la data încasării acestora şi până la data încetării perceperii lor, actualizate cu indicele de inflaţie precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data achitării fiecărei sume nedatorate la data plăţii efective a acestui debit potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, a fost respinsă în rest acţiunea, ca neîntemeiată, a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 5895 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta C. S.A., solicitând admiterea apelului, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 117/A din 23 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 7829 din 12 decembrie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins cererea de constatare a caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzelor cuprinse în art. 4.8 lit. a) şi b) din contractul de credit; a respins cererea de obligare a pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de acordare şi comision de administrare, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă acestora, ca neîntemeiată; a obligat pârâta să plătească reclamanţilor 3395 RON cheltuieli de judecată; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei; a respins cererea intimaţilor de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti au declarat recurs reclamanţii A. şi B., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de apel era obligată, din oficiu, să analizeze motivele de apel ale băncii şi caracterul abuziv al clauzelor prin raportare inclusiv la prevederile art. 15 din Legea nr. 190/1999 şi respectiv pct. 1 lit. g) din Anexa la Legea nr. 193/2000.

Indicarea în cuprinsul întâmpinării a unor noi temeiuri de drept nu poate conduce la concluzia modificării pe această cale nici a calităţii părţilor, nici a obiectului şi nici a cauzei cererii, ele rămânând neschimbate.

Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 şi a pct. 1 lit. g) din anexa la aceeaşi lege.

Denumirea comisionului este "de acordare şi gestiune", iar în cuprinsul contractului nu sunt definiţi nicăieri nici aceşti termeni şi nici cel de "administrare" şi nici nu se ştie la ce se referă şi care ar fi activităţile prestate de bancă pentru a justifica perceperea celor două comisioane.

Chiar dacă prin O.U.G. nr. 50/2010 s-a permis băncilor posibilitatea de a percepe un comision de administrare, aceasta nu înseamnă că în cazul fiecărui contract nu trebuie să se arate care sunt contraprestaţiile efective în baza cărora se percepe acest comision.

Pe de altă parte, contractul de credit a fost încheiat anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010.

În analiza instanţei prezintă relevanţă determinarea existenţei sau lipsei unei contraprestaţii din partea băncii în favoarea consumatorilor, în schimbul perceperii comisionului de administrare, alta decât acordarea creditului, pentru care se percepe în mod evident dobânda contractuală.

Diversele notificări adresate recurenţilor nu pot constitui servicii de administrare în favoarea acestora, câtă vreme prin intermediul acestor notificări banca îşi exercita propriile drepturi, de urmărire a creanţelor scadente, etc.

Este dificil de identificat care ar fi contraprestaţia băncii în schimbul comisionului de administrare procentual perceput raportat la soldul creditului.

Monitorizarea situaţiei creditului face parte din firescul activităţii bancare, iar costurile cu această monitorizare ar putea fi acoperite prin perceperea dobânzii, banca nejustificând, în mod credibil, de ce mai era necesar comisionul de administrare.

Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a art. 15 din Legea nr. 190/1999, potrivit cărora "în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuieli aferente întocmirii documentaţiei de credit şi constituirii ipotecii şi garanţiilor aferente".

Susţinerea băncii potrivit căreia comisionul de acordare a creditului ar fi o cheltuială a sa, aferentă întocmirii documentaţiei de credit, reprezentând contravaloarea unui serviciu prestat de ea, respectiv tocmai acordarea împrumutului, nu poate fi primită în condiţiile în care recurenţii, în calitate de clienţi, au plătit toate taxele (de analiză, de evaluare a imobilului adus în garanţie, taxe notariale şi pentru instituirea ipotecii, poliţe de asigurare) şi au adus toate documentele solicitate de bancă, exclusiv pe cheltuiala lor.

Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a art. 453 C. proc. civ., întrucât s-a stabilit că intimata trebuie să achite numai suma de 3395 RON cu titlu de cheltuieli de judecată pentru faza de fond şi a respins cererea de cheltuieli pentru apel.

Se solicită admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

F. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

În cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenţei CJUE, judecătorul naţional poate declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, această putere încadrându-se pe deplin în contextul general al protecţiei speciale pe care Directiva 93/13/CEE tinde să o recunoască interesului colectivităţii, care face parte din ordinea publică economică, reţinându-se că există un interes public pentru ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-şi producă efectele.

În cuprinsul contractului de credit încheiat între părţi există comisionul denumit "de acordare şi gestiune" şi comisionul "de administrare". Niciunul dintre aceste comisioane nu este definit şi nu se arată la ce anume se referă şi care ar fi activităţile prestate de bancă pentru care sunt percepute aceste comisioane.

Aşa fiind, în mod greşit a reţinut Curtea de Apel faptul că, pentru ca un consumator să înţeleagă raţiunea perceperii acestora nu este necesară detalierea activităţilor întreprinse de bancă, ci doar denumirea serviciilor prestate.

În realitate, clauzele prevăzute de art. 4.8 lit. a) şi b) din contract nu au fost negociate cu consumatorul, astfel cum se reţine atât în sentinţa tribunalului, cât şi în decizia recurată.

Pe de altă parte, în contract nu s-a prevăzut motivul pentru care comisionul de acordare şi gestiune este perceput, astfel încât consumatorii nu pot înţelege de ce această sumă trebuie suportată distinct de dobândă, independent de garanţiile pe care clienţii le oferă în executarea obligaţiilor şi de conduita avută în raporturile cu împrumutătorii .

Perceperea acestui comision de acordare şi gestiune creează un vădit dezechilibru, între drepturile şi obligaţiile pârâţilor în detrimentul consumatorilor, recurenţii-reclamanţi fiind obligaţi să plătească o sumă importantă de bani pentru o cauză necunoscută. Banca nu a dovedit care a fost serviciul prestat în schimbul acestui comision, având în vedere faptul că prin comision se înţelege remuneraţia procentuală primită de bancă pentru că a efectuat un serviciu sau a mijlocit o afacere comercială.

Acest comision de acordare şi gestiune este un echivalent al folosinţei sumei împrumutate, dar la fel este şi dobânda percepută pentru acordarea creditului. Aşa fiind, perceperea comisionului de acordare şi gestiune înseamnă că pentru aceiaşi prestaţie, respectiv acordarea creditului, banca percepe atât dobânda, cât şi comision de acordare, deci o dublă contraprestaţie.

Curtea de Apel a reţinut că acest comision este perceput pentru prestarea de către bancă a serviciilor de procesare a cererii de credit, însă aceste servicii se efectuează o singură dată, ulterior aprobării creditului nu se mai procesează o astfel de cerere.

Pe de altă parte, consumatorii sunt cei care au achitat taxa de analiză, de evaluare a imobilului adus în garanţie, taxe notariale pentru instituirea ipotecii, poliţe de asigurare, astfel încât nu se justifică în niciun fel care este prestaţia băncii pentru care percepe acest comision.

În ceea ce priveşte comisionul de administrare lunar, în contract nu se indică suma la care se aplică procentul care reprezintă comisionul.

Nici această clauză nu a fost negociată cu recurenţii consumatori. În contract nu se specifică în niciun mod activităţile şi operaţiunile de administrare care să justifice perceperea comisionului de administrare lunar.

În realitate, în cuprinsul clauzelor de la art. 4.8 lit. a) şi b) din contractul de credit nu sunt prevăzute prestaţiile efective în schimbul cărora s-au perceput aceste comisioane, lipsa contraprestaţiilor fiind de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorilor.

Clauza privind comisionul de administrare lunară nu respectă exigenţele bunei-credinţe şi vatămă interesele patrimoniale ale recurenţilor consumatori.

Clauzele referitoare la comisioane au un caracter abuziv, motivaţia perceperii lor nu rezultă şi nu se justifică în contract.

Potrivit dispoziţiilor pct. 1 lit. g) din anexa la Legea nr. 193/2000 modificată, este considerată clauză abuzivă aceea care "dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale".

Faţă de aceste considerente, Curtea de Apel a reţinut în mod greşit că nu sunt clauze abuzive cele prevăzute la art. 4.8 lit. a) şi b) din contractul de credit şi, de asemenea, a respins în mod greşit cererea privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de acordare şi comision de administrare.

Înalta Curte reţine că denumirea acestor comisioane este "de acordare şi gestiune" şi "de administrare lunară".

Având în vedere că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa decizia recurată şi va fi trimisă cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată.

Curtea de Apel urmează să aibă în vedere clauzele prevăzute la art. 4.8 lit. a) şi b) din contract şi cererea privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de acordare şi gestiune şi, respectiv de administrare lunară. Soluţia ce se va pronunţa cu privire la aceste cereri va avea consecinţe referitor la cheltuielile de judecată.

În apel, după casare, nu se va relua judecata în ceea ce privesc dispoziţiile din sentinţa tribunalului care au fost menţinute prin decizia recurată.

De altfel, cu privire la acestea nu s-a formulat recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 117/A din 23 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 septembrie 2019.