Inadmissibility of appeal against dismissal of arbitral award nullity action under pre-amendment Code of Civil Procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the respondent against the Court of Appeal's decision, thereby rendering the lower court's dismissal of the nullity action final and leaving the arbitral award in force, which had partially awarded the claimant over 250,000 RON in unpaid concessions fees. The dispute originated from a challenge to an arbitral award rendered by the International Commercial Arbitration Court regarding the termination of a public utility concession contract between a local city council and a private service provider. The decisive legal basis was the principle that the procedural regime for appeals is determined by the law in force at the start of the arbitration proceedings; under the applicable version of the Code of Civil Procedure, appellate decisions dismissing an action for the nullity of an arbitral award are final and not subject to appeal, meaning the erroneous mention of appeal rights in the lower court’s operative part did not violate the principle of the legality of legal remedies.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 613 alin. (4) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against dismissal of arbitral award nullity action under pre-amendment Code of Civil Procedure: Împotriva sentinţei arbitrale, A. SPA a formulat acţiune în anulare, prin care a invocat motivele de anulare prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. b) şi h) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2019
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la 12 aprilie 2016 şi precizată la 24 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Consiliul Local al Municipiului Brăila a solicitat obligarea pârâtei A. SPA la plata redevenţelor neachitate şi a majorărilor în cuantum de 295.382 RON, ca urmare a rezilierii de drept a contractului de concesiune nr. x din 3 mai 2006.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 219/1998 şi art. 70 din H.G. nr. 216/1998.
Prin sentinţa arbitrală nr. 70 din 20 septembrie 2017, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte cererea formulată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Brăila, în contradictoriu cu pârâta A. SPA; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 252.917 RON, reprezentând redevenţe neachitate, taxă de teren şi majorări şi a cheltuielilor arbitrale în cuantum de 18.164,01 RON.
Împotriva sentinţei arbitrale, A. SPA a formulat acţiune în anulare, prin care a invocat motivele de anulare prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. b) şi h) C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - a VI-a Civilă sub nr. x/2017.
Prin sentinţa civilă nr. 28/2018 din 21 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de pârâta A. SPA împotriva sentinţei arbitrale.
Împotriva sentinţei primei instanţe, A. SPA a declarat recurs, prin care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Intimatul Consiliul Local al Municipiului Brăila a depus întâmpinare la 24 iulie 2018, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 5 decembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
Numai intimatul a depus un punct de vedere la raport.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".
În temeiul acestui text de lege, regimul juridic al căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului.
Având în vedere că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială reglementată de legea procesual civilă, rezultă că data începerii procesului nu este determinată de data declarării acestei căi de atac, ci de data introducerii acţiunii arbitrale.
În aceste condiţii, introducerea acţiunii arbitrale la 12 aprilie 2016 relevă că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017.
Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii arbitrale, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar conform art. 613 alin. (3) din acelaşi act normativ, "admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi (...)".
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că sunt supuse recursului numai hotărârile curţii de apel prin care a fost admisă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.
Per a contrario, hotărârile curţii de apel prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
În aplicarea acestor texte de lege, instanţa supremă constată că recursul are ca obiect sentinţa civilă nr. 28/2018 din 21 martie 2018, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de pârâta A. SPA împotriva sentinţei arbitrale.
Aşadar, sentinţa primei instanţe nu face parte din categoria hotărârilor enunţate limitativ la art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data intentării acţiunii arbitrale, în aplicarea art. 27 din acelaşi act normativ.
Fiind o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale rezultă că sentinţa civilă nr. 28/2018 din 21 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Menţiunea din dispozitivul sentinţei recurate, "cu recurs în 30 de zile de la comunicare (...)" nu poate conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac.
Relevant în acest sens este art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Pentru aceste motive, în temeiul art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii arbitrale, raportat la art. 493 alin. (5) teza I din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. SPA împotriva sentinţei arbitrale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. SPA împotriva sentinţei civile nr. 28/2018 din 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2019.