Statutory exclusion of cassation for civil navigation and port activity disputes under transitional provisions of Law No. 2/2013

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 17 mai 2016, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 652.090 euro, reprezentând penalităţi pentru nerealizarea volumului de trafic, conform clauzei de la art. 14 alin. (2) din contractul de închiriere nr. 6186-1 din 5 martie 2010, în baza căreia s-a emis factura nr. x din 23 martie 2016.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1166, art. 1179, art. 1270 şi art. 1516 C. civ.

Pârâta A. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la adaptarea clauzei de trafic de la art. 14 din actul adiţional nr. x din 27 iunie 2011 la contractul de închiriere nr. 6186-1 din 5 martie 2010, în clauză de performanţă, iar în subsidiar, la adaptarea acestei clauze, în sensul reducerii nivelului traficului şi a penalizării de 10 euro/lună.

La termenul din 13 iunie 2017, pârâta a renunţat la judecata capătului din cererea reconvenţională având ca obiect obligarea reclamantei la adaptarea clauzei de trafic, cuprinsă în art. 14 din actul adiţional nr. x din 27 iunie 2011 la contractul de închiriere nr. 6186-1 din 5 martie 2010, în clauză de performanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1186 din 27 iunie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a luat act de renunţarea pârâtei la judecata capătului de cerere având ca obiect obligarea reclamantei la adaptarea clauzei de trafic în clauză de performanţă; a respins ca rămasă fără obiect cererea reconvenţională.

Împotriva sentinţei primei instanţe, COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 810/2017 din 14 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel, COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a depus întâmpinare la 7 iunie 2018, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare la 9 iulie 2019, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 27 februarie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Numai recurenta-reclamantă a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat pronunţarea unei încheieri de admitere în principiu a recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 652.090 euro, reprezentând penalităţi pentru nerealizarea volumului de trafic, conform clauzei de la art. 14 alin. (2) din contractul de închiriere nr. 6186-1 din 5 martie 2010.

În cuprinsul clauzei de la art. 14 din contractul de încheiere, în forma modificată prin actul adiţional nr. x din 27 iunie 2011, părţile au convenit că, începând cu data punerii în funcţiune a Terminalului prin proces-verbal, locatarul are obligaţia să realizeze prin punctul de încărcare/descărcare nave aferent Terminalului, un trafic de 84.000 tone marfă/12 luni consecutive.

Art. 19 alin. (1) lit. b) pct. 2 din Ordonanţa nr. 22/1999 prevede că activităţile de transport naval care se desfăşoară în porturi şi pe apele naţionale navigabile interioare sunt clasificate astfel: activităţile în legătură cu operarea navelor, cum ar fi încărcarea/descărcarea navelor.

Pornind de la acest text de lege, instanţa supremă reţine că acţiunea având ca obiect plata sumei pretinse cu titlu de penalităţi pentru nerealizarea volumului de trafic într-un port maritim se circumscrie litigiilor privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi.

Or, conform art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile (...) privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi (...)".

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în litigiile privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi rezultă că decizia civilă nr. 810/2017 din 14 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Menţiunea din dispozitivul deciziei recurate, "cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare" nu poate conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac.

Relevant în acest sens este art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Pentru aceste motive, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, raportat la art. 493 alin. (5) teza I din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. împotriva deciziei civile nr. 810/2017 din 14 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2019.