Territorial jurisdiction for labor dismissal disputes: alternative choice between domicile and workplace

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 23 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să anuleze decizia de concediere nr. 17 din 30 octombrie 2018;

2. s-o oblige pe pârâtă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, de care ar fi beneficiat reclamantul până la data judecării definitive a litigiului;

3. s-o oblige pe pârâtă la plata tuturor salariilor restante, începând cu 5 mai 2017 şi până la data judecării definitive a litigiului;

4. s-o oblige pe pârâtă la plata de daune-interese materiale şi morale pentru repararea prejudiciului suferit de reclamant;

5. s-o oblige pe pârâtă la reintegrarea reclamantului pe postul deţinut înainte de producerea efectelor deciziei contestate, respectiv pe postul de director general adjunct sau pe un alt loc corespunzător pregătirii sale profesionale;

6. s-o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 40 alin. (2) lit. c), art. 55, art. 65 alin. (1), art. 80, art. 159, art. 166 alin. (4), art. 168 alin. (1)-(2), art. 171 şi art. 268 alin. (1) din Codul muncii.

Prin încheierea din 6 martie 2019, Tribunalul Buzău a admis excepţia de litispendenţă şi a dispus trimiterea dosarului nr. x/2017 la completul învestit soluţionarea prezentului dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 349/2019 din 6 martie 2019, Tribunalul Buzău a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Buzău a evocat dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 131 şi art. 132 C. proc. civ., după care a constatat că litigiul are ca obiect contestaţia împotriva deciziei de concediere nr. 17 din 30 octombrie 2018.

Reţinând aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 208 şi art. 210 lit. a) din Legea nr. 62/2011, acelaşi tribunal a constatat că domiciliul reclamantului este în Bucureşti şi că acesta nu mai are locul de muncă în Buzău, întrucât prin decizia contestată i-a încetat contractul individual de muncă.

Tribunalul Buzău a reţinut că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului de la domiciliul reclamantului, în cazul în care acesta nu mai are calitatea de salariat.

Reţinând că domiciliul reclamantului este în Bucureşti, Tribunalul Buzău a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 2773 din 15 mai 2019, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a evocat dispoziţiile art. 269 alin. (1)-(2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, după care a constatat că, în cazul conflictelor de muncă, competenţa teritorială este una alternativă.

Astfel, competenţa teritorială aparţine tribunalului de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului, acesta având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Evocând dispoziţiilor art. 87 C. civ., acelaşi tribunal a reţinut că noţiunea de "domiciliu" care prezintă relevanţă în procesul civil nu corespunde elementelor care interesează evidenţa populaţiei, ci se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, scopul normelor fiind acela al asigurării cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul procesului.

Tribunalul Bucureşti a constatat că domiciliul de fapt, respectiv reşedinţa reclamantului la momentul sesizării instanţei era în judeţul Buzău, aspect învederat de acesta în cursul procesului.

Acelaşi tribunal a apreciat că reclamantul nu poate opta între instanţa în a cărei circumscripţie se află domiciliul său legal şi cea în circumscripţia căreia se află reşedinţa sa.

Astfel, alegerea instanţei competente urmează a se realiza după criteriile prevăzute de dispoziţiile speciale aplicabile în materia dreptului muncii, respectiv între instanţa domiciliului şi cea a locului de muncă.

Prin urmare, Tribunalul Bucureşti a apreciat că instanţa competentă este cea în a cărei circumscripţie reclamantul îşi avea domiciliul în fapt la momentul formulării contestaţiei, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 28 iunie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Buzău şi Tribunalul Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Litigiul are ca obiect anularea deciziei de concediere nr. 17 din 30 octombrie 2018, emisă de pârâta B. S.A.

Aşadar, reclamantul A. a învestit instanţa cu soluţionarea unui conflict individual de muncă.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Din analiza acestui text de lege rezultă că, în materia conflictelor individuale de muncă, competenţa revine fie tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, fie tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are locul de muncă.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa supremă reţine că, deşi reclamantul a menţionat în cuprinsul contestaţiei că are domiciliul în Bucureşti, sediul angajatorului său este în Buzău, conform extrasului O.N.R.C., aflat la dosarul Tribunalului Buzău.

Criteriul alternativ al locului de muncă pentru determinarea instanţei competente nu poate fi exclus ca urmare a emiterii deciziei de concediere, întrucât validitatea acestei decizii este contestată, fiind solicitată anularea sa.

În plus, contestaţia formulată în prezenta cauză cuprinde şi un capăt de cerere având ca obiect reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior concedierii sau pe un post similar.

Având în vedere că art. 210 din Legea nr. 62/2011 instituie un caz de competenţă teritorială alternativă, rezultă că alegerea instanţei deopotrivă competente aparţine reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.

În aceste condiţii, introducerea acţiunii pe rolul instanţei în circumscripţia căreia se află locul de muncă al reclamantului impune concluzia că Tribunalului Buzău îi revine competenţa de soluţionare a conflictului individual de muncă.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 116 raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2019.