Inadmissibility of extraordinary appeal against final appeal-stage decision in political conviction compensation claim

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 28 ianuarie 2016 sub nr. x/2016, A., în calitate de reclamant în dosarul nr. x/2010, prin care s-a constatat caracterul de condamnare politică a Sentinţei nr. 16 din 26 martie 1985, dată în dosarul nr. x/1985, pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 500.000 Euro, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

Prin Sentinţa civilă nr. 758 din 14 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea ca efect al autorităţii de lucru judecat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 376 din 19 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosar nr. x/2012, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 867 din 11 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost obligat pârâtul la plata despăgubirilor civile în cuantum de 232.125,846 RON, reprezentând contravaloarea imobilului situat în municipiul Constanţa, str. x, s-a respins capătul de cerere privind daunele morale pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, s-au respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

Împotriva acestei soluţii, a declarat apel reclamantul A., iar prin Decizia civilă nr. 738 A din 27 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a anulat cererea de apel, pentru lipsa semnăturii.

La data de 31 octombrie 2017, recurentul-reclamant A. a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 738 A din 27 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Criticile formulate vizează nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de casare invocate, a susţinut recurentul că instanţa a încălcat regulile de procedură, constând în nerecunoaşterea semnăturii sale, aspect care din punctul său de vedere atrage sancţiunea nulităţii, şi că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei din perspectiva interpretării date autorităţii lucrului judecat.

Prin cererea înregistrată la 4 decembrie 2017, recurentul-reclamant a arătat că în situaţia în care recursul va fi admis în principiu, este de acord să fie soluţionat de completul de filtru, conform art. 493 C. proc. civ.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 27 aprilie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 246 - 248 C. proc. civ. şi ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României şi art. 457 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, hotărârile judecătoreşti pronunţate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) şi b) sunt supuse recursului, care este de competenţa curţii de apel.

În conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

În raport cu dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte constată că hotărârea în recursul pendinte este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului.

Prin urmare, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ., pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 738 din 27 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 738 din 27 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2019.

GGC - CL