Material error in annulment contestation: inadmissibility of new evidence proving timely filing of appeal

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2019

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 20 septembrie 2011, sub nr. x/2011, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR, DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ HUNEDOARA şi INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI HUNEDOARA la plata sumei de 1.000.000 RON, din care suma de 177.641,94 RON reprezintă garanţia de bună executare a contractului nr. x din 6 ianuarie 1995, diferenţa reprezentând daune-interese.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 C. civ. din 1864 şi art. 42 şi art. 46 Codul comercial.

Prin sentinţa nr. 5178/CA/2013 din 16 octombrie 2013, Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca prescrisă cererea reclamantei A. S.A. privind pretenţiile aferente perioadei cuprinse între anul 2007 şi 20 septembrie 2008; a admis în parte cererea aceleiaşi reclamante şi le-a obligat pe pârâte la restituirea către reclamantă a următoarelor sume reţinute cu titlu de garanţie bancară, şi anume: 63.957,16 RON de către INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI HUNEDOARA; 82.332,6 RON de către UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR şi 31.352,11 RON de către DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ HUNEDOARA; a respins în rest cererea reclamantei; le-a obligat pe pârâte la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum 5.163,8 RON.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel toate părţile.

Prin decizia civilă nr. 122/2014 din 26 martie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins excepţia prescripţiei cu privire la pretenţiile aferente perioadei cuprinse între anul 2007 şi 20 septembrie 2008; a respins ca nefondat capătul de cerere privind pretenţiile reclamantei aferente aceleiaşi perioade; a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate; a respins ca nefondat apelul declarat de apelantele-pârâte INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI HUNEDOARA, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR şi DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ HUNEDOARA împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs toate părţile.

Prin decizia civilă nr. 3612 din 18 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. şi de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR., împotriva deciziei instanţei de apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe; a constatat nulitatea recursurilor declarate de recurentele-pârâte INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI HUNEDOARA şi DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ HUNEDOARA împotriva aceleiaşi decizii.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă sub nr. x/2011*.

Prin decizia nr. 375/2018 din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care schimbat-o în parte, în sensul că a respins excepţia prescripţiei cu privire la pretenţiile aferente perioadei cuprinse între anul 2007 şi 20 septembrie 2008 şi a respins ca nefondat capătul de cerere privind pretenţiile aferente aceleiaşi perioade; a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate; a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-pârâţi INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI HUNEDOARA, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR şi DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ HUNEDOARA împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva deciziei instanţei de rejudecare au declarat recurs atât A. S.A., cât şi UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR.

Prin decizia nr. 914 din 19 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. şi ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR, împotriva deciziei instanţei de rejudecare.

În motivarea soluţiei de respingere ca tardiv a recursului declarat de recurenta-pârâtă, instanţa de recurs a reţinut că decizia recurată a fost comunicată acestei părţi la 21 ianuarie 2019, conform dovezii aflate la dosar apel.

În aceste condiţii, aceeaşi instanţă a constatat că termenul de recurs de 15 zile, calculat potrivit art. 101 şi următoarele din C. proc. civ., s-a împlinit la 6 februarie 2019.

Având în vedere că recursul recurentei-pârâte a fost înregistrat la instanţa care a pronunţat hotărârea atacată la 7 februarie 2019 (aceasta fiind şi data de ieşire a documentului de la Primăria Municipiului Deva, conform menţiunii de pe cerere), instanţa de recurs a respins ca tardiv recursul declarat de această parte, în temeiul art. 301 C. proc. civ. din 1865.

Împotriva deciziei instanţei de recurs, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR a formulat contestaţie în anulare, prin care a solicitat desfiinţarea deciziei contestate şi, în urma rejudecării, admiterea recursului său.

În motivarea contestaţiei, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că instanţa de recurs a respins ca tardiv recursul în mod eronat.

În concret, titulara contestaţiei a arătat că dezlegarea dată recursului său este rezultatul erorii materiale constând în considerarea datei declarării recursului ca fiind data înregistrării acestuia la Curtea de Apel Alba Iulia.

După evocarea dispoziţiilor art. 301 şi art. 101 alin. (1) şi (5) C. proc. civ. din 1865, contestatoarea a susţinut că decizia recurată i-a fost comunicată la 21 ianuarie 2019, conform recomandatei nr. x, la sediul profesional al reprezentantului său convenţional.

În continuare, aceeaşi parte a arătat că cererea de recurs a fost predată furnizorului de servicii poştale la 5 februarie 2019, cu respectarea termenului de 15 zile, astfel cum rezultă din avizul de însoţire a corespondenţei încheiat între furnizorul de servicii poştale şi reprezentantul său.

În aceste condiţii, contestatoarea a subliniat că greşeala materială care a condus la respingerea ca tardiv a recursului său a constat în luarea în considerare a datei la care a fost înregistrată cererea de recurs la curtea de apel şi nu a datei la care recursul a fost trimis către această instanţă.

După evocarea hotărârii pronunţate de C.E.D.O. în cauza Hietsch împotriva României, aceeaşi parte a conchis că soluţia instanţei de recurs este viciată de o eroare materială, întrucât nu îi este imputabilă înregistrarea recursului său de curtea de apel la o dată ulterioară celei la care acesta a fost transmis.

În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza I şi art. 320 C. proc. civ. din 1865.

Intimatele nu au depus întâmpinare.

Analizând argumentele invocate în susţinerea contestaţiei în anulare, subsumate motivului prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ. din 1865, "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale (...)".

Textul legal anterior menţionat reglementează contestaţia în anulare specială, care poate fi exercitată atunci când hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Faţă de caracterul de cale de atac de retractare al contestaţiei în anulare, existenţa unei "greşeli materiale" la care se referă art. 318 teza I C. proc. civ. din 1865 presupune o interpretare restrictivă.

Astfel, trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale care au caracter procedural şi care au dus, în mod necesar, la pronunţarea unei soluţii eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante existente la dosarul cauzei.

Prin urmare, cu ocazia analizării motivului reprezentat de greşeala materială, instanţa de retractare trebuie să se raporteze numai la actele existente la dosarul de recurs în momentul pronunţării hotărârii contestate. Explicaţia constă în aceea că se poate aprecia dacă soluţia este rezultatul unei erori materiale doar prin raportare la ceea ce instanţa de recurs avea la dispoziţie în momentul pronunţării hotărârii.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că titulara contestaţiei în anulare susţine, în esenţă, că greşeala materială care a condus la respingerea ca tardiv a recursului său a constat în luarea în considerare a datei la care a fost înregistrată cererea de recurs la curtea de apel şi nu a datei la care recursul a fost trimis către această instanţă.

Verificând actele şi dovezile aflate la dosarul instanţei de recurs, Înalta Curte constată că singura dovada cu privire la data de declarare a recursului o constituie ştampila de înregistrare a cererii de recurs la Curtea de Apel Alba Iulia la 7 februarie 2019.

În plus, pe cererea de recurs este menţionată ca dată de ieşire a documentului de la Primăria Municipiului Deva tot 7 februarie 2019, aspect reţinut şi de instanţa de recurs.

În aceste condiţii, susţinerea contestatoarei, în sensul că cererea de recurs a fost predată furnizorului de servicii poştale la 5 februarie 2019, nu poate fi primită în cadrul contestaţiei în anulare, întrucât înscrisul reprezentat de avizul de însoţire a corespondenţei încheiat între furnizorul de servicii poştale şi reprezentantul contestatoarei nu a fost depus în faţa instanţei de recurs.

Or, neexistând la dosarul de recurs înscrisul invocat de contestatoare în dovedirea pretinsei erori materiale, nu se poate reţine că instanţa de recurs a omis acest înscris în momentul pronunţării soluţiei de respingere a recursului ca tardiv.

Totodată, depunerea acestui înscris după soluţionarea recursului nu poate conduce la retractarea deciziei contestate, întrucât în materia contestaţiei în anulare nu este reglementată o dispoziţie legală similară celei de la art. 305 C. proc. civ., care permite depunerea de înscrisuri noi în recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul prevăzut la art. 318 teza I C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei instanţei de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR, împotriva deciziei nr. 914 din 19 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2019.