Salary dispute over back pay assigned to Alba Tribunal as proper employee-domicile forum

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2018, la 1 februarie 2018, mai mulţi reclamanţi, printre care şi A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, au solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa să dispună:

- obligarea pârâtei la plata salariului de bază şi emiterea unor ordine, la nivel maxim cu cel pentru funcţii similare din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale şi categorii profesionale, aflat în plată în administraţia publică centrală, începând cu 21.12.2016 la zi, conform Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale;

- plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv acordate, actualizate, indexate şi majorate cu indicele de inflaţie;

- menţinerea acestei modalităţi de calcul şi în continuare până la o eventuală modificare legislativă.

În drept, au fost invocate prevederile din Legea nr. 292/2015, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, Decizia nr. 794/2016, O.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, art. 1 şi art. 2 lit. e) din Ordonanţa nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, art. 16 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) din Constituţia României, art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 din Pactul International cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 14 din CEDO, art. 5, art. 6 şi art. 159 şi art. 242 din Codul Muncii, art. 11, art. 1018 C. proc. civ., art. 72 C. proc. civ., art. 1430 C. civ., art. 7 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 şi art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenţia europeană privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenţie, art. 4 din Carta specială Europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art. 5, art. 6, art. 8, art. 16, art. 39 alin. (1) lit. a), art. 40 alin. (2) lit. c) şi f), art. 159, art. 242, art. 169 din Legea nr. 53/2003 cu modificările şi completările ulterioare, art. 20, art. 16 alin. (1), art. 53, art. 41 alin. (2) din Constituţie, Ordonanţa nr. 137/2000, Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, ţară deosebire de rasă sau origine etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE), seria x din 19 iulie 2000, şi ale Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE), seria x din 2 decembrie 2000, Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială din 21.12.1965 - Forma consolidată astăzi, 08.05.2017 are la bază publicarea din Buletinul Oficial nr. 92 din 28.07.1970, Legea nr. 94/1992, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 71/2015, Legea nr. 554/2004, _HG nr. 432/2004, Codul Muncii, Legea nr. 153/2007.

2. Prin încheierea de şedinţă din 19 septembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că este competent teritorial să soluţioneze cauza în privinţa unor reclamanţi şi a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui dosar separat în privinţa reclamanţilor A., B. şi C., fiind format un nou dosar, respectiv nr. x/2018

3. Prin sentinţa civilă nr. 3098 din 20 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Alba.

În argumentarea acestei soluţii, s-a reţinut că reclamanţii au domiciliul şi locul de muncă pe raza judeţului Alba, fiind incidente prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, scopul acestor norme fiind de a asigura reclamantului accesul la o instanţă aflată în proximitatea domiciliului sau, după caz, a locului său de muncă.

4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, la 29 noiembrie 2018, sub nr. x/2018.

5. Prin sentinţa civilă nr. 337/2019 din 7 martie 2019, Tribunalul Alba, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În argumentarea acestei soluţii, s-a reţinut că cererea de chemare în judecată este formulată de mai mulţi reclamanţi, aceştia formulând pretenţii identice în contradictoriu cu angajatorul iar cererea a fost adresată Tribunalului Bucureşti, ca instanţă de la locul domiciliului majorităţii reclamanţilor.

Totodată, s-a reţinut că sunt incidente prevederile art. 59 C. proc. civ. referitoare la coparticiparea procesuală facultativă, având în vedere că drepturile băneşti pretinse angajatorului de către reclamanţi, în calitate de salariaţi, se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecătii fiind similare.

Prin urmare, s-a constatat că Tribunalul Bucureşti a fost legal şi corect sesizat, în raport cu dispoziţiile art. 269 alin. (3) Codul muncii, fiind competent să soluţioneze şi acţiunile disjunse.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 132 şi art. 133 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa a constatat că excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâta Curtea de Conturi a României este întemeiată, iar competenţa de soluţionare a acţiunii a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti fiind constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

6. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018/a1, la 25 aprilie 2019.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba pentru următoarele considerente:

Se reţine că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 1 februarie 2018, sub nr. x/2018, mai mulţi reclamanţi, printre care şi cei din prezenta cauză, au învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând obligarea acesteia la plata salariului de bază şi emiterea unor ordine, la nivel maxim cu cel pentru funcţii similare din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale şi categorii profesionale, aflat în plată în administraţia publică centrală, începând cu 21.12.2016 la zi, conform Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv acordate, actualizate, indexate şi majorate cu indicele de inflaţie şi, totodată, menţinerea acestei modalităţi de calcul şi în continuare până la o eventuală modificare legislativă.

În cauza de faţă sunt reunite cererile formulate de reclamanţii A., B. şi C., cu domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă în acelaşi judeţ.

Este de necontestat că prezentul litigiu are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, conform cărora:

"conflictul de muncă are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative".

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii ce reprezintă dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Se constată, totodată, că prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competenţa de soluţionare a litigiilor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competenţă alternativă în favoarea instanţei de la locul de muncă sau a instanţei de la domiciliul reclamantului.

În consecinţă, raportat la dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., se constată că aparţine tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului competenţa teritorială de soluţionare a cauzei pentru situaţia în care salariatul are calitatea de reclamant.

Se reţine, de asemenea, că în temeiul dispoziţiilor art. 296 alin. (3) din Codul muncii, în caz de coparticipare procesuală, cererea de chemare în judecată având ca obiect conflict de muncă poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a disjuns cererea formulată de reclamanţii din prezenta cauză prin încheierea din 19 septembrie 2018 şi a rămas învestit cu cea formulată de alţi reclamanţi, în funcţie de judeţul în circumscripţia căruia se află Camera de Conturi unde îşi au locul de muncă aceştia.

Astfel, s-a format dosarul nr. x/2018 care îi vizează pe reclamanţii ce au locul de muncă şi domiciliul în judeţul Alba.

Prin urmare, reţinând că reclamanţii din prezenta cauză au domiciliul pe raza judeţului Alba şi sunt salariaţi ai Camerei de Conturi Alba, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

În speţă, acţiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata către fiecare reclamant a drepturilor băneşti arătate în cererea de chemare în judecată.

Astfel, fiecare dintre reclamanţi urmăreşte recunoaşterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă, în contradictoriu cu angajatorul, mai exact cu camerele teritoriale de muncă ale Curţii de Conturi unde aceştia îşi desfăşoară activitatea, împrejurare care este de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În cauză, pentru o parte dintre reclamanţi instanţa de judecată a luat măsura disjungerii şi a constituit dosare separate, împrejurare care face să dispară legătura dintre aceştia, constând în finalitatea comună prefigurată, aceea de a atrage competenţa unei singure instanţe. Măsura disjungerii împiedică prorogarea de competenţă deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii, competenţa se stabileşte în funcţie de domiciliul reclamantului sau sediul angajatorului, respectiv camerele teritoriale ale Curţii de Conturi.

În concret, măsura disjungerii este o măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului Bucureşti, neputând fi cenzurată de instanţa învestită cu prezentul conflict de competenţă.

În consecinţă, nu se poate considera că, în raport cu prevederile art. 296 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul Bucureşti, competent să judece cauza pentru reclamanţii din dosarul nr. x/2018 care au domiciliul în municipiul Bucureşti, este competent să judece şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii din dosarul disjuns nr. x/2018 care au domiciliul pe raza teritorială a judeţului Alba, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competenţă.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2019.