Onerous versus gratuitous nature of social part assignment in LLC determined by nominal value reference and contractual interpretation

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 23 august 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 228.420 RON, reprezentând contravaloarea a 22.842 părţi sociale, cesionate din cadrul C. S.R.L., prin decizia nr. 1/2013 la actul constitutiv al societăţii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a deţinut calitatea de asociat unic în cadrul C. S.R.L., societate înfiinţată în 1994 cu un capital social de 380700 RON, divizat în 38070 părţi sociale a 10 RON fiecare, iar în anul 2013 a hotărât cooptarea pârâtei în societate. Astfel, prin decizia nr. 1/05.09.2013, a cooptat ca asociat pe pârâta B. S.R.L., cesionându-i acesteia la valoarea nominală, parte din aportul la capital, respectiv 22842 părţi sociale reprezentând 228420 RON.

În consecinţă, părţile din litigiu au devenit asociaţi în cote de 40% reclamantul şi 60% pârâta, decizia nr. 1/2013 fiind înregistrată în registrul comerţului. S-a mai arătat că nu au înţeles să precizeze un termen de plată a contravalorii părţilor sociale.

Ulterior, reclamantul A. a hotărât retragerea din societate, iar prin hotărârea nr. 1/05.05.2015 a cesionat pârâtei şi restul de 15228 părţi sociale, preţul stabilit la suma de 250.000 RON, s-a achitat în trei tranşe egale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270 C. civ., art. 226 din Legea 31/1990.

2. Prin sentinţa civilă nr. 154 din 1 februarie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., cu consecinţa obligării acesteia să plătească reclamantului suma de 228.420 RON reprezentând contravaloarea a 22.842 părţi sociale cesionate în cadrul C. S.R.L. în anul 2013, pârâta fiind obligată şi la plata sumei de 9.173,4 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant.

Prima instanţă a reţinut în esenţă că, decizia nr. 1/2015 reprezintă un act de transmitere a părţilor sociale prin cesiune, conform art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Natura cesiunii este disputată între părţi, reclamantul susţinând că transmiterea părţilor sociale s-a efectuat printr-un act cu titlu oneros, iar pârâta afirmând că a operat o transmisiune cu titlu gratuit, care potrivit dispoziţiilor art. 1011 alin. (1) C. civ., sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuia să respecte forma ad validitatem a înscrisului autentic, condiţie neîndeplinită în speţă.

În consecinţă aplicând regulile prevăzute de art. 1268 alin. (3) C. civ., privind interpretarea clauzelor îndoielnice, tribunalul, arată că, părţile au încheiat un act de cesiune cu titlu oneros, concluzie ce reiese din clauzele actului, care conţin menţiunea expresă că se cesionează un număr de 22.842 părţi sociale a câte 10 RON fiecare, la valoarea nominală.

Scopul menţionării valorii nominale este chiar stabilirea preţului cesiunii, precizarea fiind necesară şi din perspectiva posibilităţii înstrăinării părţilor sociale la o valoare mai mare decât cea nominală.

Pentru calificarea naturii cesiunii ca fiind un act cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, nu prezintă relevanţă datoriile societăţii C. S.R.L. către pârâtă sau terţi, deoarece din cuprinsul actului rezultă clar preţul cesiunii, chiar dacă nu este menţionat expres cuvântul "preţ".

În consecinţă, acţiunea reclamantului a fost admisă în conformitate cu dispoziţiile art. 1350 alin. (1) C. civ.

3. Împotriva sentinţei civile nr. 154 din 1 februarie 2017 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă a declarat apel pârâta B. S.R.L., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

Prin decizia nr. 643 din 23 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis apelul pârâtei S.C. B. S.R.L. declarat împotriva sentinţei civile nr. 154 din 1 februarie 2017 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, fiind schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Totodată, intimatul-reclamant a fost obligat la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.812 RON.

Instanţa de apel a arătat că din dispoziţiile Legii nr. 31/1990 sau ale C. civ., nu rezultă că transmiterea părţilor sociale se face în mod obligatoriu în schimbul unui preţ, ci dimpotrivă, conform art. 1901 C. civ., transmiterea acestora poate fi cu titlu gratuit.

Reţine instanţa de apel că, deşi reclamantul susţine că transmiterea părţilor sociale s-a efectuat în schimbul unui preţ, decizia nr. 1 din 5 septembrie 2013 nu cuprinde cuantumul acestuia sau termenul de plată, iar menţionarea valorii nominale are semnificaţia determinării obiectului transmisiunii.

Întrucât indicarea valorii nominale nu este suficientă pentru a caracteriza actul ca fiind cu titlu oneros, în aplicarea regulilor prevăzute de art. 1260 alin. (2) şi art. 1268 C. civ. s-a admis apelul pârâtei.

Prin încheierea din 12 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus îndreptarea omisiunii din decizia nr. 643 din 23 octombrie 2017, în sensul menţionării căii de atac:

"Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Curtea de Apel Constanţa.".

4. Împotriva deciziei nr. 643 din 23 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs, reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile cesiunii părţilor sociale reglementată prin dispoziţiile art. 202 din Legea nr. 31/1990.

Concluzia instanţei de apel potrivit căreia părţile au încheiat un act cu titlu gratuit este eronată, în absenţa unei prevederi exprese în acest sens în cuprinsul deciziei nr. 1/2013 prin care s-a realizat cesiunea, dar şi în considerarea scopului asociaţilor care urmăresc obţinerea unui profit din desfăşurarea activităţii comerciale.

Contrar celor reţinute prin decizia recurată, arată recurentul, cesiunea părţilor sociale trebuie analizată în conformitate cu dispoziţiile art. 202 - 204, art. 226 din Legea nr. 31/1990 şi nu prin raportare la dispoziţiile care reglementează contractul de vânzare-cumpărare supus regulilor de drept comun, stabilite prin art. 1650 şi următoarele C. civ.

Totodată, susţine recurentul, au fost aplicate greşit şi dispoziţiile art. 1266 şi art. 1268 alin. (3) C. civ.. Interpretarea şi aplicarea corectă a acestor dispoziţii legale ar fi conturat concluzia că în raport cu obiectul tranzacţiei şi valoarea patrimoniului societăţii, cesiunea părţilor sociale s-a efectuat printr-un act cu titlu oneros.

Transmiterea părţilor sociale prin decizia nr. 1/2013 s-a realizat printr-un act juridic cu titlu oneros, iar existenţa unor creanţe ale pârâtei împotriva societăţii C. S.R.L. dau naştere unui alt raport juridic şi nu pot demonstra faptul că cesiunea părţilor sociale a avut caracter gratuit. De altfel, în această din urmă ipoteză, contractul trebuia încheiat în formă autentică, condiţie neîndeplinită în speţă.

Pe de altă parte, deşi instanţa de apel menţionează că nu analizează forma actului, pentru că aceasta nu face obiectul cauzei, totuşi stabileşte că actul a fost cu titlu gratuit.

În aceste condiţii, arată recurentul, hotărârea cuprinde motive contradictorii fiind incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de recurs, se susţine că decizia nu cuprinde o motivare clară, deoarece la filele x sunt înşiruite dispoziţii legale a căror incidenţă în cauză nu este argumentată, iar următoarele două pagini cuprind motive contradictorii în privinţa naturii juridice a actului prin care s-au transmis părţile sociale.

5. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă B. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., solicitând anularea acestuia.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului reclamantului A., întrucât decizia instanţei de apel cuprinde o motivare completă, exhaustivă şi explicită a soluţiei pronunţate atât cu privire la situaţia de fapt cât şi a temeiurilor de drept incidente litigiului dedus judecăţii.

S-a mai arătat că, în cauză, recurentul-reclamant A. nu s-a retras din societate, ci doar a cesionat părţile sale sociale către B. S.R.L., situaţie reglementată diferit de Legea nr. 31/1990.

Totodată, indicarea, în decizia nr. 1/2013 a valorii părţilor sociale cesionate nu a avut drept consecinţă obligarea cesionarului să plătească valoarea acestora, ci aceasta a explicat modalitatea de împărţire a părţilor sociale şi cota procentuală de participare la profitul şi pierderile societăţii.

6. Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant A. a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., întrucât criticile invocate se subsumează motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

7. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 5 iunie 2018 a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 2 aprilie 2019 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului şi, totodată, s-a admis în principiu recursul declarat în cauză fiind stabilit termen de judecată pentru data de 17 septembrie 2019, în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (7) din C. proc. civ.

10. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl admită pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, constată că prima instanţă a reţinut în esenţă că decizia nr. 1/2013 reprezintă un act de transmitere a părţilor sociale prin cesiune, în conformitate cu dispoziţiile art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, preţul cesiunii fiind egal cu valoarea nominală a părţilor sociale, chiar în absenţa unei menţiuni exprese în acest sens.

Instanţa de apel, după preluarea integrală a cererii de apel formulată de pârâta B. S.R.L., a dispoziţiilor art. 202-204 din Legea nr. 31/1990, a prevederilor art. 1660 C. civ. privind condiţiile preţului şi ale art. 1266 - 1269 referitoare la interpretarea contractului, arată că nici un text legal cuprins în Legea nr. 31/1990 sau C. civ. nu prevede că transmiterea părţilor sociale se face în mod obligatoriu în schimbul unui preţ.

Se mai arată prin decizia recurată că, împrejurările concrete în care a fost încheiat actul "conduc instanţa la concluzia cesionării cu titlu gratuit a părţilor sociale, iar împrejurarea că actul nu a fost încheiat în forma autentică cerută pentru donaţii (a cărei necesitate în cazul transmiterii părţilor sociale ale unei societăţi comerciale este discutabilă şi nu face obiectul cauzei) nu confirmă actul ca fiind unul transmitere cu titlu gratuit".

Aceste precizări, precum şi citarea părţii finale a considerentelor deciziei recurate, prezintă relevanţă din perspectiva examinării motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Invocând nelegalitatea deciziei recurate, în considerarea acestor dispoziţii legale, recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a arătat relevanţa dispoziţiilor legale citate în considerentele deciziei, iar motivarea este contradictorie în privinţa naturii actului de cesiune a părţilor sociale.

Astfel, verificând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte, observă că instanţa de apel, deşi redă prevederile art. 202 - 204 din Legea nr. 31/1990, şi ale art. 1660 C. civ., nu dezvoltă şi raţionamentul din care să rezulte incidenţa acestor dispoziţii legale raportului juridic dedus judecăţii.

De asemenea, cu privire la natura actului din litigiu, considerentele instanţei de apel sunt contradictorii, reţinându-se deopotrivă că împrejurările concrete ale cauzei conduc instanţa la concluzia cesionării cu titlu gratuit a părţilor sociale, dar, în acelaşi timp că, acestea nu confirmă că părţile sociale s-au cesionat cu titlu gratuit.

Totodată, mai arată instanţa de apel că împrejurarea că actul nu a fost încheiat în forma autentică cerută pentru donaţii, a cărei necesitate în cazul transmiterii părţilor sociale este discutabilă nu face obiectul cauzei.

Contrar celor reţinute prin decizia recurată, litigiul a fost generat tocmai de interpretarea diferită pe care părţile au dat-o naturii cesiunii, reclamantul susţinând că cesiunea părţilor sociale s-a realizat cu titlu oneros, la valoarea nominală a acestora, iar pârâta a invocat faptul că în absenţa menţionării preţului s-a încheiat un act cu titlu gratuit, care, însă, ad validitatem trebuia să aibă forma autentică.

În aceste condiţii se va reţine că decizia recurată cuprinde motive contradictorii şi nu respectă exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care stabilesc obligaţia instanţei de a preciza motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat apărările părţilor.

În egală măsură, absenţa acestor elemente face imposibilă exercitarea controlului judiciar şi încalcă dreptul părţii la un proces efectiv în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În alţi termeni, motivarea este de esenţa hotărârii, fiind obligatorie pentru exercitarea controlului de legalitate, deoarece situaţia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale incidente şi semnifică luarea în examinare a tuturor susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi, în scopul dezlegării raporturilor juridice care au existat între părţi.

Prin urmare, deoarece din verificarea considerentelor deciziei recurate nu se poate stabili dacă instanţa de apel a concluzionat că părţile au încheiat un act de cesiune cu titlu gratuit sau oneros, se va reţine că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., situaţie în care analizarea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu este posibilă.

În consecinţă, soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului formulat de reclamantul A., casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, pentru a stabili raporturile juridice dintre părţile litigante. În rejudecare, instanţa de apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (2) şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ. va examina în mod concret criticile şi apărările formulate de părţi, argumentând clar şi coerent dispoziţiile legale incidente, raportate la natura juridică a actului de cesiune încheiat între părţi, administrând în acest scop toate probele necesare şi utile justei soluţionări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 643 din 23 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17 septembrie 2019