Late-payment penalty limitation dispute quashed and remanded for invoice-by-invoice analysis.

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia Comercială la 17 mai 2011 sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta R.A.D.E.T. Constanţa, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 52.428.753,06 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a facturilor de energie termică emise în perioada august 2007- noiembrie 2009.

În drept, au fost invocate prevederile art. 969, 970 C. civ., art. 274 C. proc. civ.

Cererea privind excepţia de nelegalitate. Suspendarea judecării cauzei.

Prin încheierea din 19 martie 2012, Tribunalul Constanţa, secţia Comercială a dispus sesizarea Curţii de Apel Constanţa, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a deciziei nr. 4/2000 emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Totodată, s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

Soluţia de declinare a cererii de sesizare

Prin sentinţa civilă nr. 337/CA din 4 iulie 2012, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate a deciziei nr. 4/2000 emisă de A.N.R.D.E., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Soluţia de perimare a cererii

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la 17 octombrie 2012 sub nr. x/2012.

Prin sentinţa civilă nr. 557 din 18 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost constatată perimată cererea privind excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 4/2000 a Preşedintelui Autorităţii Naţionale în Domeniul Energiei.

Excepţiile invocate de pârâtă

Prin întâmpinare, pârâta R.A.D.E.T. Constanţa a invocat excepţiile lipsei calităţii de reprezentant a Sucursalei B., de nelegalitate a art. 12 alin. (1) şi art. 20 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 15 martie 2005 încheiat între părţi, prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada august 2007-16 mai 2008, iar pe fond, excepţia nulităţii absolute a clauzei penale din contract, pentru frauda la lege, prin încălcarea O.U.G. nr. 115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi a gazelor naturale pentru populaţie.

Cererea reconvenţională. Soluţia.

Excepţia nulităţii absolute a clauzei penale din contract, pentru frauda la lege, a fost calificată de către instanţă ca fiind o cerere reconvenţională evaluabilă în bani, iar prin încheierea din 10 decembrie 2014, Tribunalul Constanţa, secţia a anulat-o ca netimbrată.

Soluţia dată asupra excepţiilor prescripţiei şi de negalitate

Prin încheierea din 9 noiembrie 2011, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune pentru perioada august 2007-16 mai 2008 şi, în consecinţă, pentru această perioadă acţiunea a fost respinsă ca fiind prescrisă.

Totodată, a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate.

Cererea de chemare în garanţie. Soluţia.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi a Ministerului Finanţelor Publice, reliefând faptul că împrejurările ce au determinat achitarea cu întârziere a debitelor contractuale nu îi poate fi imputată.

Prin încheierea din 14 martie 2012, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanţie.

2. Soluţia dată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 189 din 27 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta Societatea B. S.A., în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.T. Constanţa şi, în consecinţă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 38.928.937,12 RON cu titlu de penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 16 mai 2008 - noiembrie 2009 şi suma de 267.199 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În argumentarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut în esenţă că pârâta a achitat cu întârziere facturile fiscale reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate, prin depăşirea termenului scadent prevăzut la art. 12 alin. (1) din contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme centralizate nr. 47/2005.

Totodată, au fost înlăturate apărările prin care pârâta a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 115/2001 în baza cărora s-au încheiat între părţile litigiului contractele de cont Escrow, cu motivarea că existenţa unui act normativ prin care nu se modifică obligaţiile părţilor, ci se urmăreşte adoptarea unor măsuri de optimizare a colectării creanţelor de la consumatorii finali, nu constituie o cauză pentru neexecutare.

În consecinţă, fiind dovedit raportul contractual dintre părţi, respectiv prejudiciul suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiilor de plată, legătura de cauzalitate, precum şi culpa pârâtei, în acord cu clauza penală stabilită contractual, s-a admis în parte acţiunea, pentru suma de 38.928.937,12 RON, restul pretenţiilor fiind prescrise, astfel cum s-a reţinut printr-o încheierea interlocutorie din 9 noiembrie 2011.

3. Cererile de apel. Soluţiile.

Împotriva acestei sentinţe şi încheierii din 9 noiembrie 2011 au declarat apeluri atât reclamanta Societatea B. S.A., cât şi pârâta R.A.D.E.T. Constanţa, care au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2011.

Prin decizia civilă nr. 526 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins apelul declarat de reclamanta Societatea B. S.A.

De asemenea, a fost admis apelul pârâtei R.A.D.E.T. Constanţa, a fost schimbată în parte hotărârea apelată, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 196.700 RON cheltuieli de judecată.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei şi s-a respins cererea apelantei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată din apel.

4. Cererile de recurs. Soluţiile.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri ambele părţi, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub nr. x/2011.

Prin decizia civilă nr. 599 din 4 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T. Constanţa împotriva deciziei civile nr. 526 din 17 octombrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, a fost admis recursul declarat de reclamanta Societatea B. împotriva aceleiaşi decizii, pe care a casat-o în parte, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa de recurs a reţinut cu privire la recursul pârâtei incidenţa dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, ca urmare a neachitării taxei judiciare de timbru în sumă de 196.700 RON şi a timbrului judiciar în valoare de 5 RON, fiind dispusă anularea recursului ca netimbrat.

Privitor la recursul reclamantei, instanţa de recurs a reţinut că trebuie stabilit pentru fiecare din cele 34 de facturi emise în perioada august 2007-16 mai 2008, data scadenţei şi data plăţii, pentru calcularea penalităţilor de întârziere şi a termenului de prescripţiei pentru fiecare prestaţie succesivă în parte, aferente perioadei 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009.

Conform principiului reglementat de art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia odată cu stingerea dreptului la acţiunea privind un drept subiectiv principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile subiective accesorii, singura modalitate prin care se poate stinge prin prescripţie dreptul material la acţiune privind accesoriile calculate pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009, constă în stingerea dreptului material la acţiune pentru drepturile de creanţă principale, mai exact a dreptului la acţiune privind sumele facturate cu titlu de debit principal în perioada august 2007 - 16 mai 2008.

Astfel, s-a reţinut că, în acord cu statuările de mai sus, prin administrarea tuturor probelor necesare se va determina pentru fiecare factură ce face obiectul acţiunii, data scadenţei şi data achitării, ca elemente esenţiale pentru tranşarea problemei prescripţiei urmând a se stabili dacă şi pentru care anume din pretenţii s-a împlinit termenul de prescripţie prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Cu privire la recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii de şedinţă din 27 iunie 2016, instanţa de recurs a constatat că reclamanta nu a invocat la acel termen excepţia netimbrării apelului pârâtei, această chestiune fiind sesizată de instanţă ulterior discutării cererii în probaţiune referitoare la efectuarea unei contraexpertize la solicitarea pârâtei, motiv pentru care a constatat că nu este fondată critica, fiind respins recursul.

În legătură cu excepţiile lipsei calităţii procesuale active a B. S.A. şi prescripţiei dreptului material la acţiune, raportat la prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocate în faza recursului de către pârâta R.A.D.E.T. Constanţa, instanţa de recurs a reţinut că nu este îndreptăţită să se pronunţe, fiind veritabile critici de recurs, care tind la schimbarea hotărârilor pronunţate în cauză, în sensul respingerii acţiunii.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 313 C. proc. civ., a fost admis recursul declarat de reclamanta Societatea B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 526 din 17 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, care a fost casată, în parte, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar recursul pârâtei a fost anulat ca netimbrat.

5. Rejudecarea apelurilor.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2011* la 24 iulie 2017.

Prin decizia civilă nr. 558 din 25 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul declarat reclamanta B. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 9 noiembrie 2011 şi sentinţei civile nr. 189 din 27 ianuarie 2016, care au fost schimbate în parte în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

A fost obligată pârâta către reclamantă şi la plata sumei de 13.496.750,93 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru facturile fiscale emise în perioada august 2007 - 16 mai 2008, aferente perioadei 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

A fost obligată pârâta către apelanta-reclamantă la plata sumei de 69.980 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reprezentate de taxa de timbru.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut în esenţă că plata parţială efectuată de către pârâtă a facturilor fiscale emise de reclamantă şi extrasele de cont ce atestă confirmarea soldului acestor facturi de către pârâtă, la 31 decembrie 2008 şi la 31 decembrie 2009, reprezintă o recunoaştere a creanţei ce atrage incidenţa art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

S-a mai reţinut că, prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil C. au fost analizate cele 34 de facturi fiscale emise de reclamantă şi s-a stabilit că penalităţile de întârziere pentru facturile emise în perioada 31 august 2007-30 noiembrie 2009, penalităţi calculate doar pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009, ce nu au fost achitate în termenul prevăzut în contractul încheiat între părţi, sunt în cuantum de 52.425.688,05 RON.

Totodată, expertul a stabilit pentru fiecare factură în parte data scadentă, data achitării de către pârâtă, conform documentelor contabile, data când a intervenit prescripţia prin aplicarea art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 ce reglementează o cauză de întrerupere a prescripţiei prin plata parţială a debitului (anexa 1 şi 3).

De asemenea, s-a reţinut că expertul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1110 C. civ., în ceea ce priveşte imputaţia plăţii, iar pentru facturile în care nu sunt indicate de către pârâtă sumele pe care înţelege să le stingă prin plată, imputaţia a fost efectuată în ordinea cronologică a scadenţei facturilor, cu respectarea art. 1113 C. civ., explicaţiile expertului fiind menţionate în anexa 2 din expertiză.

Astfel, s-a constatat că prescripţia s-a împlinit în perioada 5 ianuarie 2012 - 30 decembrie 2012 (anexa 3), prescripţia nefiind incidentă în raport de data promovării acţiunii, respectiv 17 ianuarie 2011.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., s-a admis apelul, cu consecinţa schimbării în parte a încheierii din 9 noiembrie 2011 şi sentinţei civile apelate, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi obligării pârâtei către reclamantă şi la plata sumei de 13.496.750,93 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru facturile emise în perioada august 2007 - 16 mai 2008, penalităţi calculate pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009.

Totodată, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, ce nu sunt potrivnice prezentei decizii.

6. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta R.A.D.E.T Constanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate, iar în subsidiar modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului şi menţinerea sentinţei apelate şi a încheierii din 9 noiembrie 2011.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au fost invocate următoarele critici:

Potrivit dispoziţiilor instanţei de casare, rejudecarea de către instanţa de apel a presupus verificarea fiecărei facturi în parte şi stabilirea datei ultimei plăţi dispuse de către debitoare, precum şi determinarea momentului când s-a împlinit termenul de prescripţie pentru fiecare factură în parte.

Instanţa de apel nu a făcut o analiză proprie a pretenţiilor deduse judecăţii, limitându-se la a face trimitere la raportul de expertiză contabilă întocmit expert C., ignorând apărările invocate de recurenta-pârâtă.

Or, instanţa de judecată este obligată să examineze în mod direct probele administrate în cauză, examinare în urma căreia decide dacă validează sau nu un raport de expertiză, judecătorul fiind chemat să aprecieze efectele juridice ale probelor încuviinţate şi administrate şi să se pronunţe doar în urma unei coroborări a probelor care se regăsesc la dosarul cauzei.

În cauză, se poate observa că nu se regăseşte niciun înscris care să ateste data plăţilor efectuate de pârâtă şi care să confirme reţinerile expertului desemnat în cauză. Mai mult, instanţa de apel a respins obiecţiunile la raportul de expertiză, deşi acestea erau de natură să conducă la stabilirea precisă a situaţiei de fapt.

Motivarea hotărârii recurate lipseşte, aceasta fiind compusă din trimiteri la raportul de expertiză, trimiteri prin care instanţa se sustrage de la analiza apărărilor invocate de reclamantă.

Procedând astfel, hotărârea instanţei de apel este nelegală şi a fost dată cu nerespectarea exigenţelor în materia motivării hotărârilor judecătoreşti, prin lipsa oricăror explicaţii cu privire la înţelegerea instanţei cu privire la momentul concret, pentru fiecare obligaţie de plată distinctă, de la care începe să curgă termenul de prescripţie, motiv pentru care se impune casarea deciziei atacate.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a arătat că decizia recurată contravine prevederilor art. 1 alin. (2), art. 3, art. 7, raportate la art. 16 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu art. 1110 C. civ. şi art. 110 Codul de procedură fiscală şi art. 12.2 din contractul nr. x/2005, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material.

Recurenta-pârâtă a susţinut că este necesar să se dispună casarea deciziei atacate, din perspectiva prevederilor art. 12 alin. (2) din contract, precum şi în vederea refacerii şi completării probatoriului pentru stabilirea situaţiei de fapt, în sensul verificării corectitudinii înregistrărilor din contabilitatea B., iar în caz negativ să se refacă toată imputaţia plăţii începând cu prima factură fiscală emisă în baza contractului nr. x/2005.

Din analiza deciziei recurate se poate observa că instanţa de apel nu a verificat data plăţii din contabilitatea pârâtei R.A.D.E.T. Constanţa, limitându-se la sumele înregistrate de societatea intimată-reclamantă.

Referitor la critica vizând aplicarea greşită a art. 16 din Decretul nr. 167/1958 s-a susţinut că termenul de prescripţie nu a fost întrerupt, deoarece pârâta nu a recunoscut niciodată penalităţile calculate de reclamantă.

De altfel, pârâta nu achitat penalităţi de întârziere, astfel că nu a efectuat plăţi întreruptive de prescripţie cu privire la accesoriile calculate în baza unor notificări şi nu a unor facturi fiscale.

Prin urmare, pentru fiecare factură fiscală din perioada 31 august 2007 - 16 mai 2008, prescripţia extinctivă pentru dreptul de a cere penalităţi de întârziere a fost împlinită la 16 mai 2011.

7. Întâmpinarea

Intimata-reclamantă B. S.A. a invocat excepţiile netimbrării şi inadmisibilităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac.

Referitor la excepţia netimbrării recursului s-a susţinut că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform prevederilor din O.U.G nr. 80/2013, iar în ipoteza în care nu este îndeplinită obligaţia timbrării recursului s-a solicitat anularea acestuia.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului s-a arătat că deşi recursul se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în realitate recurenta tinde la reevaluarea ansamblului probator, ceea ce este inadmisibil în calea de atac a recursului.

Pe fondul recursului, intimata-reclamantă a solicitat respingerea căii de atac, deoarece instanţa de apel a analizat aspectele esenţiale pentru soluţionarea pretenţiilor deduse judecăţii, în limitele deciziei de casare.

S-a mai susţinut că nu pot fi reţinute criticile referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 3, art. 7, raportat la art. 16 din Decretul nr. 167/1958, deoarece la 17 mai 2011, data introducerii acţiunii, termenul de prescripţie de 3 ani nu era împlinit pentru niciuna dintre prestaţiile succesive având natura de penalităţi datorate în intervalul 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009, aspect reţinut în mod corect atât prin raportul de expertiză, cât şi de instanţa de apel.

De asemenea, nu pot fi reţinute nici criticile referitoare la refacerea şi completarea probatorului pentru stabilirea situaţiei de fapt, susţinerile recurentei cu privire la aplicarea greşită a prevederilor art. 1110 C. civ. şi art. 110 Codul de procedură fiscală fiind netemeinice, având în vedere considerentele reţinute de instanţa de apel sub acest aspect.

8. Analiza instanţei de recurs

Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat pentru considerentele ce se succed:

În prealabil, se reţine că în cauză, a mai fost pronunţată o hotărâre de casare, respectiv decizia nr. 599 din 4 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în considerentele căreia s-a dispus cu putere obligatorie, în conformitate cu art. 315 alin. (1) C. proc. civ., suplimentarea probatoriului, în vederea determinării pentru fiecare din cele 34 de facturi emise în perioada august 2007-16 mai 2008, data scadenţei şi data plăţii, pentru calcularea penalităţilor de întârziere şi a termenului de prescripţiei pentru fiecare prestaţie succesivă în parte, aferente perioadei 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009.

În rejudecare, instanţa de apel a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat în parte încheierea din 9 noiembrie 2011 şi sentinţa civilă apelată, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi obligării pârâtei către reclamantă şi la plata sumei de 13.496.750,93 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru facturile fiscale emise în perioada august 2007 - 16 mai 2008, penalităţi calculate pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009.

Din considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că argumentaţia avută în vedere în fundamentarea soluţiei pronunţate de instanţa de apel este expeditivă, deoarece nu a fost făcută o analiză proprie a pretenţiilor deduse judecăţii, motivarea hotărârii bazându-se pe constatările din raportul de expertiză, pe care le evocă global, în legătură cu întreg debitul, nediferenţiat pentru fiecare factură fiscală, fiind valorificate chiar şi statuările în drept ale expertului, cu privire la care competenţa aparţine exclusiv instanţei.

Astfel, instanţa de apel nu a examinat într-un mod critic problema dedusă judecăţii, fiind nesocotite dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În aceste condiţii, decizia apare ca fiind lipsită de argumente de natură să susţină corectitudinea stării de fapt reţinute de instanţa de apel, neexistând o evaluare critică a apărărilor fundamentale ale părţilor şi un examen nemijlocit al acestora. Singura probă evaluată a fost raportul de expertiză, în lipsa altor explicaţii care să justifice modul în care instanţa şi-a format propria convingere asupra stării de fapt.

Nemotivarea hotărârii astfel cum s-a dispus prin decizia de casare, împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanţa de recurs în imposibilitatea de a putea analiza justeţea soluţiei adoptate în întregul său, motiv pentru care se impune casarea deciziei atacate, decizia recurată fiind nelegală şi dată cu nerespectarea exigenţelor în materia motivării hotărârilor judecătoreşti.

Totodată, celelalte critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu vor mai fi analizate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6), raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., urmează să admită recursul declarată de pârâta R.A.D.E.T. Constanţa împotriva deciziei civile nr. 558 din 25 octombrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Având în vedere soluţia de admitere a recursului şi casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-pârâtă R.A.D.E.T. Constanţa, constând în taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar achitate în această etapă procesuală, urmează a fi evaluate de instanţa de rejudecare, în ansamblul cheltuielilor judiciare ale pricinii, ca urmare a caracterului accesoriu al acestei cereri faţă de cererea principală dedusă judecăţii şi în raport de soluţia pronunţată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanţa împotriva deciziei civile nr. 558 din 25 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2019.