Good-faith builder compensation on third-party land: appellate award of demolition and permit costs partially quashed and remanded for insufficient reasoning

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2019

Asupra recursului civil de faţă

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 februarie 2015 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă sub numărul x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa:

- să se constate că sunt constructori de bună-credinţă ai imobilului compus din parter, etaj şi mansardă, situat în Constanţa, strada x nr. 23, edificat pe terenul proprietatea pârâtei;

- să fie obligată pârâta la plata valorii de circulaţie a construcţiei, evaluată provizoriu la suma de 400.000 RON, sub rezerva stabilirii valorii reale printr-o expertiză tehnică de specialitate;

- să se stabilească existenţa în favoarea reclamanţilor a unui drept de retenţie asupra construcţiei până la plata integrală a contravalorii acesteia;

- să fie obligată pârâta la îndeplinirea tuturor lucrărilor şi formalităţilor de publicitate imobiliară referitoare la construcţia menţionată, iar în caz de neîndeplinire a acestor obligaţii să fie autorizaţi reclamanţii să le îndeplinească în contul şi pe seama pârâtei;

- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile referitoare îmbogăţirea fără justă cauză, cu referire la dispoziţiile art. 494, 480, 974 C. civ.

Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 941 din 8 iunie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B.. Astfel, prima instanţă a constatat că reclamanţii sunt constructori de bună-credinţă ai imobilului construcţie situat în municipiul Constanţa, str. x şi a obligat-o pe pârâta C. în favoarea acestora la plata sumei de 107.651 euro, în echivalent în RON la data plăţii reprezentând valoarea materialelor şi preţul muncii, incluzând şi valoarea transportului materialelor.

Totodată, tribunalul a respins ca nefondate celelalte pretenţii ale reclamanţilor, iar pârâta a fost obligată la plata către reclamanţi a sumei de 10.825 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri atât reclamanţii A. şi B., cât şi pârâta C., criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Soluţia din apel

Prin decizia nr. 179/C din 9 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C. împotriva sentinţei civile nr. 941 din 8 mai 2017 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

A fost admis apelul reclamanţilor A. şi B. declarat împotriva aceleiaşi sentinţe şi a fost schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul că:

A fost obligată pârâta către reclamanţi şi la plata sumei de 11.002 euro, reprezentând TVA aferent materialelor de construcţie încorporate în construcţie, ca şi la plata sumei de 11.354 euro, constând în cheltuieli cu demolarea vechii construcţii şi contravaloarea taxelor şi avizelor, în echivalentul în RON din data plăţii.

S-a instituit în favoarea reclamanţilor dreptul de retenţie asupra imobilului în litigiu până la plata despăgubirilor datorate.

A fost obligată pârâta la îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară asupra construcţiei din Constanţa, str. x, iar, în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii, au fost autorizaţi reclamanţii să o îndeplinească în numele şi pe seama pârâtei.

A fost respinsă ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat aferent fondului.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei şi a fost obligată apelanta-pârâtă către apelanţii-reclamanţi la plata sumei de 4.363,64 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, compusă din 2.677,30 RON onorariu avocat şi 1.686,14 RON taxă timbru corespunzătoare pretenţiilor admise în apel.

RECURSUL

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost depusă cu respectarea prevederilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ. la Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că decizia atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la 4 decembrie 2017, aşa cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarului de apel, iar calea extraordinară de atac a fost declarată la 4 ianuarie 2018, aşa cum atestă inscripţia de pe ştampila instanţei aplicată pe cererea de recurs, aflată la dosarul de recurs.

Se constată astfel că recursul a fost declarat şi motivat în termenul legal de 30 zile menţionat, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că acesta a început să curgă de la 4 decembrie 2017 şi se împlinea vineri, 5 ianuarie 2018.

În motivare, recurenta a expus parcursul litigiului în faţa instanţelor anterioare şi a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre vădit nelegală, invocând cazurile de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, autoarea căii de atac a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, deoarece obligaţia de plată a cheltuielilor de demolare şi a contravalorii taxelor şi avizelor obţinute de reclamanţii constructori nu se putea naşte în baza temeiurilor de drept invocate.

Detaliind, a arătat că reclamaţii nu au solicitat în faţa primei instanţe, nici direct şi nici indirect, cheltuielile efectuate cu demolarea vechii construcţii şi nici contravaloarea taxelor şi avizelor obţinute, iar textul de lege incident, respectiv art. 494 din C. civ. de la 1864, prevede că proprietarul unui fond datorează constructorului de bună-credinţă "valoarea materialelor şi preţul muncii", nimic mai mult.

În continuare, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut şi mai mult decât s-a cerut şi a readus în discuţie expertiza efectuată de expert D. pentru stabilirea valorii demolărilor, expertiză ce a fost anulată de prima instanţă.

De asemenea, a arătat că argumentele reţinute de instanţa de prim control judiciar în susţinerea soluţiei pronunţate sunt contradictorii şi străine de natura cauzei, raportat la dreptul reclamanţilor la plata contravalorii demolării şi a taxelor şi avizelor de construire.

În ceea ce priveşte calitatea de constructor de bună-credinţă, recurenta a notat că aceasta se apreciază prin raportare la momentul la care terenul a fost pus la dispoziţie pentru iniţierea edificării imobilului, în contextul în care prin acţiunea introductivă s-a solicitat a se stabili calitatea de constructor de bună-credinţă, iar nu cea de "demolator de bună-credinţă".

Pentru considerentele expuse, s-a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate, cu obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, aflată la dosarul de recurs, intimaţii au invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că motivele invocate nu au fost argumentate juridic, iar simpla indicare a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în cuprinsul cererii de recurs, nu reprezintă în concret motivarea căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând că instanţa de apel, în mod corect, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 11.354 euro, reprezentând cheltuielile cu demolarea vechii construcţii, precum şi taxe şi avize necesare pentru demolare şi pentru edificarea noii construcţii.

Prin cererea depusă la dosar la 19 iulie 2018, intimatul-reclamant A. a notificat instanţei decesul intimatei-reclamante B. la 2 aprilie 2018 şi a solicitat introducerea în cauză şi continuarea judecăţii cu moştenitorii E. şi F.. A anexat acestei cereri fotocopii ale certificatului de deces, certificatului de moştenitor nr. x din 16 iulie 2018, eliberat de B.I.N. G., procură judiciară dată de E. mandatarei F. la Ambasada României din Londra la 16 mai 2018, tradusă şi legalizată şi declaraţiile olografe ale moştenitorilor privind acordul de continuare a procesului.

Prin încheierea din 26.03.2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi A., E. şi F. şi a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 179/C din 9 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă şi a stabilit termen în vederea soluţionării recursului în sedinţă publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă succintele argumente aduse în dezvoltarea lor permit identificarea unui alt motiv de nelegalitate, acela prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Încadrarea în acest motiv de nelegalitate se justifică prin aceea că se invocă depăşirea limitelor obiectului cererii de chemare în judecată, prin susţinerea că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, ceea ce implică nerespectarea prevederilor art. 478 alin. (3) raportat la art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În analiza motivului de recurs întemeiat pe cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la încălcarea principiului disponibilităţii părţilor şi a prevederilor art. 478 alin. (3) raportat la art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În cadrul acestui motiv de casare, recurenta pârâtă susţine că instanţa de apel, prin reformarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, sub aspectul acordării cheltuielilor cu demolarea vechii construcţii şi a sumelor reprezentând taxe şi avize achitate în legătură cu edificarea construcţiei, a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.

În privinţa obiectului cererii de chemare în judecată, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

Verificând cererea de chemare în judecată se constată că intimaţii-reclamanţi au precizat, prin cerere de chemarea în judecată, că solicită obligarea pârâtei la plata valorii de circulaţie a construcţiei, evaluată provizoriu la suma de 400.000 RON, sub rezerva stabilirii valorii reale printr-o expertiză tehnică de specialitate fără a se indica modul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori.

Prin nota de precizări depusă în faţa primei instanţe la termenul de judecată din 10.06.2015, dar şi din încheierea de şedinţă de la acest termen, rezultă că s-a stabilit temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv îmbogăţirea fără justă cauză cu referire la prevederile art. 494 partea finală C. civ. de la 1864, în temeiul cărora, reclamanţii, în calitate de constructori de bună-credinţă ai imobilului compus din parter, etaj şi mansardă, edificat pe terenul proprietatea pârâtei, solicită restituirea valorii materialelor şi preţul muncii.

Analiza de conţinut a cererii de chemare în judecată, dar şi a notei de precizări şi a celor consemnate în cuprinsul încheierii din 10.06.2015, relevă că reclamanţii nu au indicat modul de calcul, chiar şi estimativ, al valorii obiectului cererii de chemare în judecată, în sensul de a preciza că valoarea totală indicată este alcătuită din mai multe elemente valorice cu semnificaţie diferită.

Această precizare apare făcută pentru prima dată prin obiecţiunile formulate de reclamanţi împotriva primului raport de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar D., obiecţiuni încuviinţate de prima instanţă, dar, cu toate acestea, s-a dispus ulterior efectuarea unui nou raport de expertiză şi a unei contraexpertize.

În raport de constatările arătate, instanţa supremă reţine că reclamanţii nu au respectat exigenţele art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în sensul de a indica în cuprinsul cererii de chemare în judecată modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii obiectului cererii de chemare în judecată, chiar şi numai la nivel estimativ.

O atare omisiune din partea reclamanţilor, care nu s-au conformat prevederilor art. art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în sensul arătat, nu poate fi tratată decât în sens restrictiv, prin limitarea întinderii pretenţiilor solicitate, doar la sume ce pot fi încadrate în categoria cheltuielilor cu valoarea materialelor şi preţul muncii, pe care reclamanţii au precizat că le solicită pe temeiul art. 494 partea finală C. civ. de la 1864.

În aceste condiţii, instanţa supremă stabileşte că sumele pretinse cu titlu de cheltuieli aferente demolării vechii construcţii şi de contravaloare taxe şi avize, pot fi considerate că au făcut obiectul cererii de chemare în judecată numai dacă s-ar putea reţine că acestea pot fi subsumate categoriei de cheltuieli reprezentând valoarea materialelor şi preţul muncii, aferente construcţiei edificate de intimaţii-reclamanţi, constructori de bună-credinţă pe terenul recurentei-pârâte, în sensul reglementării art. 494 C. civ. de la 1864.

Aceasta deoarece întinderea obligaţiei de despăgubire este determinată doar prin cheltuielile de această natură, aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, precizată de reclamanţi, precum şi din opţiunea exprimată de proprietarul terenului, consemnată în încheierea din 10.06.2015, pronunţată de Tribunal, când au avut loc dezbaterile asupra precizărilor formulate de reclamanţi, în sensul indicării temeiului cererii de chemare în judecată.

Pentru a verifica dacă instanţa de apel a depăşit limitele impuse de dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., aşa cum invocă recurenta, trebuie examinată motivarea dată de instanţa de prim control judiciar soluţiei de acordare a sumelor derivând din lucrările de demolare a vechii construcţii şi din contravaloarea taxelor şi avizelor.

Din considerentele care alcătuiesc cuprinsul deciziei recurate rezultă că instanţa de apel reţine, pe de o parte, că apelanţii-reclamaţi au solicitat cu titlu de cheltuieli de demolare şi autorizare construcţii suma de 51.299 RON, (43.980 RON conform deviz demolare lucrări, 5.000 RON racord canalizare, 446,56 RON c/val. lucrare asfaltare şi 1.872 RON taxe avize), fără a indica cererea prin care s-au solicitat aceste sume, data formulării ei, momentul procesual în care s-a formulat.

Pe de altă parte, curtea de apel reţine că aceste cheltuieli intră în sfera cheltuielilor ocazionate de edificarea noii construcţii, fără a motiva ce se înţelege prin cheltuieli ocazionate de edificarea noii construcţii, dacă ele sunt subsumabile noţiunii de "cheltuieli reprezentând valoarea materialelor şi preţul muncii".

Lămurirea acestor aspecte se impunea cu atât mai mult cu cât suma acordată de instanţa de apel şi în legătură cu care s-a formulat prezenta cale de atac este compusă din patru categorii de cheltuieli, care nu sunt analizate în mod distinct, pentru a se reliefa dacă ele se subsumează categoriei de cheltuieli privind contravaloarea materialelor sau celei privind preţul muncii, ori dacă sunt indisolubil legate de una sau de alta din cele două categorii de cheltuieli, care pot fi acordate în temeiul prevederilor legale invocate.

În acest context, instanţa supremă reţine că motivarea deciziei recurate este insuficientă, neclară şi inexactă, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece nu permite a se verifica şi stabili dacă, în adoptarea soluţiei criticate în calea de atac a recursului, s-au respectat limitele învestirii sub aspectul obiectului cauzei şi s-au interpretat şi aplicat corect prevederile art. 494 partea finală C. civ. de la 1864.

Motivarea deciziei era necesară pentru efectuarea controlului de legalitate în recurs, nefiind clar dacă, în accepţiunea instanţei de apel, există identitate între noţiunea de cheltuieli cu edificarea noii construcţii şi noţiunea de cheltuieli cu valoarea materialelor şi preţul muncii şi care este silogismul logic de natură a explica inteligibil hotărârea luată.

În absenţa unei motivări pe aceste aspecte, instanţa de control judiciar nu poate stabili dacă instanţa de apel, prin reformarea hotărârii primei instanţe, sub aspectul acordării sumei de 11.354 euro, constând în cheltuieli cu demolarea vechii construcţii şi contravaloarea unor taxe şi avize a depăşit limitele învestirii sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată şi nici dacă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 494 partea finală C. civ. de la 1864. Aceasta, pentru că instanţa de apel se referă în decizie la faptul că întreaga sumă reprezintă cheltuieli cu edificarea noii construcţii şi nu există o analiza pentru fiecare sumă care compune suma totală acordată, pentru a se stabili motivat cărei categorii de cheltuieli se subsumează.

În raport de considerentele mai sus expuse, instanţa supremă reţine că decizia atacată cu recurs contravine dispoziţiilor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi atrage reţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul cu consecinţa casării parţiale a deciziei recurate şi trimiterii spre rejudecare aceleiaşi instanţe doar capătul de cerere având ca obiect suma de 11354 euro, reprezentând cheltuieli cu demolarea şi contravaloare taxe şi avize.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei pronunţate de instanţa de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 179/C din 9 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Casează în parte decizia atacată, în sensul că trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţei de apel capătul de cerere referitor la acordarea sumei de 11.354 Euro, reprezentând cheltuieli cu demolarea vechii construcţii şi contravaloare taxe şi avize.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iulie 2019.