Nullity of extraordinary appeal for failure to articulate grounds of cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia Civilă la data de 6 septembrie 2016 sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice prin reprezentanţi legali, ANAF Bucureşti au solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care: să se constatate că a intervenit prescripţia dreptului de a cerere executarea silită pentru suma de 21.131.687.616 RON ROL; să se dispună rectificarea cărţii funciare nr. 70347-C1-U5 a municipiului Bârlad, cu privire la imobilul din Bârlad, str. x, sc, 2, judeţ Vaslui, în sensul radierii sechestrului instituit asupra acestui imobil; să se dispună rectificarea cărţii funciare nr. x a municipiului Bârlad, cu privire la imobilul din Bârlad, judeţ Vaslui, în sensul radierii sechestrului instituit asupra acestui imobil.

Prin cererea formulată la 16 martie 2017, reclamanţii A. şi B., în temeiul dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ. şi-au modificat cererea de chemare în judecată solicitând introducerea în cauză a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 405 şi urm. C. proc. civ. de la 1865, art. 706 şi urm. C. proc. civ., art. 907 si urm C. civ.

Prin sentinţa nr. 1440/2017 din 16 noiembrie 2017, Tribunalul Vaslui, secţia Civilă în dosarul nr. x/2016 a admis cererea modificată formulată de A. şi B., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin reprezentanţii legali, ANAF Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

A constatat că a intervenit prescripţia dreptului de a cerere executarea silită pentru suma de 21.131.687.616 RON ROL (2.113.168,76 RON), reprezentând debit aferent titlului executoriu decizia civilă nr. 410/A/din 25 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Vaslui.

A dispus radierea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului din Bârlad, str. x, sc, 2, Jud. Vaslui, înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Bârlad, cu nr. x din 23 aprilie 2002.

A dispus radierea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului din Bârlad, str. x, Jud. Vaslui, înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Bârlad, cu nr. x din 23 aprilie 2002.

Împotriva sentinţei civile nr. 1440/2017 din 16 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Vaslui a declarat apel Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui, în numele şi pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 457/2018 din 13 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a fost admis apelul promovat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui, în numele şi pentru Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 1440/2017 din 16 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia Civilă, pe care a anulat-o în parte, în sensul că:

Admite excepţia invocată de apelanta-pârâtă privind necompetenţa materială a tribunalului în soluţionarea capetelor de cerere având ca obiect rectificarea cărţii funciare nr. 70347-C1-U5 a municipiului Bârlad, cu privire la imobilului situat în Bârlad, str. x, sc, 2, Jud. Vaslui şi a cărţii funciare nr. x a municipiului Bârlad, cu privire la imobilului situat în Bârlad, str. x, Jud. Vaslui, în sensul radierii măsurii sechestrului instituit asupra acestor imobile.

Trimite, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Bârlad capetele de cerere având ca obiect rectificarea cărţii funciare nr. 70347-C1-U5 a municipiului Bârlad, cu privire la imobilului situat în Bârlad, str. x, sc, 2, Jud. Vaslui şi cărţii funciare nr. x a municipiului Bârlad, cu privire la imobilului situat în Bârlad, str. x, Jud. Vaslui, în sensul radierii măsurii sechestrului instituit asupra acestor imobile.

Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei apelate ce nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei nr. 457/2018 din 13 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui prin reprezentanţi legali, în numele propriu cât şi pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor A. şi B. cu privire la capătul de cerere al intervenţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită pentru suma de 2.113.168,76 RON.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât Curtea de Apel laşi a admis în parte apelul său promovat împotriva sentinţei civile nr. 1440 din 16 noiembrie 2017 a Tribunalului Vaslui în ceea ce priveşte excepţia necompetentei materiale a instanţei referitor la capătul de cerere având ca obiect rectificarea cărţilor funciare nr. 70347-C1-U5 şi nr. 76358, trimiţând cauza spre competentă soluţionare către Judecătoria Bârlad şi menţinând dispoziţia instanţei de fond prin care s-a constatat intervenţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silita pentru suma de 2.113.168,76 RON, reprezentând debit aferent titlului executoriu/decizia penală nr. 410/2004.

Cât priveşte prescripţia dreptului de a cere executarea silită a sumei de 2.113.168,76 RON, recurenta susţine că instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond, înlăturând excepţia inadmisibilităţii formulării unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 35 din C. proc. civ., excepţie susţinută de existenţa unui dosar de executare silită, fapt ce generează, aplicabilitatea dispoziţiilor Codului de procedură fiscală în materia contestaţiei la executare, cu motivarea că "debitorul nu poate cere constatarea prescripţiei executării silite formulând o contestaţie la executare, întrucât în cauza nu este îndeplinită o condiţie pentru exercitarea acestei căi procesuale în vederea valorificării dreptului pretins şi anume condiţia existenţei unei executări aflate în curs de desfăşurare".

Astfel, contrar concluziilor hotărârii atacate, în dosarul de executare silită, pornind de la titlul executoriu şi somaţia emise în 21 septembrie 2010, au fost întocmite mai multe acte de executare silită, respectiv raportul de evaluare nr. x din 26 iulie 2016 (comunicat prin poştă la data de 23 iunie 2017), Anunţul privind vânzarea bunurilor imobile nr. 18387 din 11 iulie 2017 şi Anunţul privind vânzarea bunurilor imobile nr. 19638 din 1 august 2017, acte ce puteau fi contestate de către intimaţi pe calea contestaţiei la executare.

Actele de executare emise la 1 august 2017, despre care se face vorbire în hotărârea atacată nu reprezintă un nou dosar de executare, ci sunt acte de executare emise de către organul de executare în considerarea titlului executoriu şi a somaţiei din 21 septembrie 2010.

Din această perspectivă, rezultă că la data de 21 septembrie 2010, organul de executare a iniţiat procedura de executare silită, ulterior efectuând acte de executare silită ce au condus la anunţul de valorificare al bunului sechestrat.

Prin întâmpinarea depusă la 15 octombrie 2018, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au invocat nulitatea recursului, având în vedere că motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, în cazul în care motivele de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488, sancţiunea care intervine este cea a nulităţii recursului. Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 17 ianuarie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 25 ianuarie 2019, părţile nedepunând punct de vedere.

La termenul din 13 iunie 2019, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui prin reprezentanţi legali, în numele propriu cât şi pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în considerarea următoarelor:

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurenta, deşi a indicat motivele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. pe care se întemeiază recursul, susţinerile din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond ce vizează situaţia de fapt, aspecte care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, prin motivele de recurs, recurenta a reluat soluţia instanţei de apel, motivele pentru care instanţa de apel a pronunţat soluţia, precum şi reluarea actelor de executare întocmite în dosarul de executare, iar în final a făcut referire la art. 488 pct. 6 si 8 C. proc. civ., fără însă a motiva în vreun fel faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cum au fost aplicate în mod greşit normele de drept material.

În acest context, nu se poate reţine faptul că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac, care trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate prin indicarea dispoziţiilor legale pretins a fi încălcate sau greşit aplicate.

Se observă că recurenta a relatat opinii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

În speţă, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În speţă, recurenta-reclamantă, nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

În acest context, se constată că recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel.

Simpla nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecinţă, se constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel prin respingerea apelului reclamantei.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi va anula recursul declarat de recurenta-pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui prin reprezentanţi legali, în numele propriu cât şi pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 457/2018 din 13 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE VASLUI ÎN NUMELE ŞI PENTRU STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE ŞI ANAF împotriva deciziei nr. 457/2018 din 13 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2019.