Inadmissibility of cassation appeal against final insolvency opening order under absolute law of appeal routes

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, sub nr. x/2013, administratorul judiciar A. IPURL a solicitat începerea procedurii generale de faliment împotriva debitoarei S.C. B. S.A., întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Prin sentinţa civilă nr. 7195 din 7 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a aprobat propunerea administratorului judiciar de intrare în procedura generală a falimentului şi, în baza art. 107 alin. (1) pct. B din Legea nr. 85/2006 a dispus intrarea în faliment a debitoarei B. S.A., împreună cu toate consecinţele ce decurg din adoptarea acestei măsuri, fiind numit lichidatorul judiciar A. IPURL.

Împotriva acestei sentinţe, apelanţii S.C. B. S.A. prin administrator special C. şi C. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1025A din 17 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii S.C. B. S.A. prin administrator special C. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 7195 din 7 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2013.

S-a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării sentinţei apelate şi s-a dispus restituirea către apelantul C. a cauţiunii în cuantum de 1.000 RON, consemnată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, conform recipisei de consemnare nr. x din 13 februarie 2018, emisă de D. - Sucursala Victoria şi depusă la registrul de valori al instanţei.

Împotriva deciziei civile nr. 1025A din 17 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, recurenţii S.C. B. S.A. prin administrator special C. şi C. au declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi rejudecând cauza, în baza întregului material probator administrat în cauză să fie respinsă solicitarea administratorului judiciar de trecere în procedura de faliment a societăţii B. S.A..

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii susţin că decizia atacată este nelegală, având în vedere că instanţa de apel a făcut o interpretare si aplicare greşită a prevederilor art. 17 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, apreciind că acest text de lege nu îşi găseşte incidenţa în cauză.

În acest context, recurenţii critică decizia Curţii de Apel Bucureşti în ceea ce priveşte greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 17 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, întrucât membrii în comitetul creditorilor sunt reprezentanţi aleşi din rândul acestora. Legiuitorul a prevăzut că în situaţia în care se constată că un creditor din comitet (un membru al comitetului creditorilor) se afla, datorită interesului propriu, în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participant la procedură, acesta are obligaţia să se abţină la vot.

Mai mult, în procedura societăţii B., dat fiind numărul mic de creditori nu a fost desemnat un comitet al creditorilor, conform Procesului-verbal al şedinţei adunării creditorilor din 22 martie 2015, prin care s-a hotărât "neconstituirea unui comitet al creditorilor urmând ca atribuţiile acestuia să fie preluate de către adunarea generală a creditorilor". Membrilor adunării creditorilor le sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 alin. (3) si art. 17 alin. (5) deopotrivă, astfel încât regulile abţinerii la vot aplicabile membrilor comitetului creditorilor vor fi impuse şi membrilor adunării creditorilor, cu atât mai mult cu cât hotărârile adunării creditorilor sunt de importanţă majoră asupra derulării procedurii insolvenţei.

Aşadar, dacă această normă de drept imperativă vizează membrii comitetului creditorilor, implicit vizează şi calitatea de creditor, întrucât principala condiţie de a fi membru în comitetul creditorilor este de a fi creditor al debitoarei în cauză.

Aşadar, prevederile art. 17 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 nu îşi găsesc aplicabilitate doar în cazul votului creditorului exprimat cu ocazia şedinţelor comitetului, ci în toate situaţiile în care acesta votează în calitate de creditor, întrucât legiuitorul a vizat abţinerea de la vot în toate situaţiile în care acesta s-ar afla în conflict de interese cu interesul concursual al celorlalţi creditori.

Or, acest conflict de interese a fost sesizat de către instanţa de apel, dar înlăturat sub aspectul neincidenţei în cauză a prevederilor art. 17 alin. (5) din Legea nr. 86/2006.

Mai mult, nici nu poate fi reconsiderat acest conflict de interese, în raport de modalitatea în care E. a procedat, întrucât prin amânările repetate referitoare la exprimarea votului, aceasta a arătat că poate fi de acord cu planul de reorganizare şi implicit cu încheierea contractului de locaţiune, însă ulterior a urmărit un interes propriu, în contra intereselor celorlalţi creditori, prin înţelegerea pe care a făcut-o cu investitorul străin.

Aşadar, E. a urmărit un interes propriu, fiind în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanţi la procedura, având obligaţia legală să se abţină de la vot, aspect care, deşi semnalat în fata instanţei de fond, a fost ignorat.

Din moment ce E. s-a adresat investitorului străin, F. cu intenţia clara de a încheia un contract în condiţii mai avantajoase pentru sine şi în contra recurentei, precum şi a celorlalţi creditori ai acesteia, la mai puţin de o lună de la exprimarea votului de respingere a planului de reorganizare, este evident că la momentul exercitării votului, banca urmarea un interes propriu, fiind în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanţi la procedură, ceea ce determină abţinerea sa de la vot.

În atare condiţii, votul dat de banca trebuie apreciat ca viciat şi înlăturat, în cauză fiind incidente prevederile art. 17 pct. (5) din Legea nr. 85/2006, aspect care conduce la desfiinţarea deciziei pronunţate în apel.

Cel de-al doilea motiv de recurs vizează incidenţa în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Prin decizia atacată, Curtea de Apel Bucureşti relevă faptul că, votul negativ exprimat la data de 22 septembrie 2017 de E. nu reflecta dezacordul pentru încheierea contractului de locaţiune sau de vânzare cu F. ci, mai degrabă, refuzul de diminuare a creanţei sale chirografare.

În opinia recurenţilor, această motivare a instanţei de apel este străină naturii pricinii din două motive:

În primul rând, din preambulul deciziei criticate rezultă că E., prin reprezentant legal, relevă instanţei de apel că "renunţă la diferenţa de creanţă (...) avocatul intimatei creditoare E. arată că este o intenţie a băncii de a rezolva problema".

În condiţiile în care reprezentantul băncii susţine că banca are în vedere, pe de o parte, renunţarea la creanţă, iar pe de altă parte, achiesarea băncii la pretenţiile apelantei în raport de sentinţa Tribunalului Bucureşti vizând trecerea în faliment, instanţa de apel apreciază în contra acestor susţineri, motivând că refuzul E. nu a fost legat de o înţelegere ascunsă dintre bancă şi investitorul străin (dovedită cu înscrisurile de la dosar), ci nemulţumirea legată de reducerea creanţei chirografare.

În al doilea rând, E. a renunţat la parte din creanţă, aşa cum a susţinut în faţa instanţei de apel, aspect care infirmă motivarea instanţei de apel în privinţa faptului că refuzul băncii nu a fost legat de înţelegerea ascunsă cu investitorul străin, ci de nemulţumirea legată de diminuarea creanţei chirografare.

În al treilea rând, aşa cum se arată în planul de reorganizare, în cazul falimentului, nu vor fi fonduri din vânzarea activului în lichidare - pentru plata creditorilor chirografari - lucru care se confirmă în prezent prin licitaţii cu un preţ din ce în ce mai mic.

Mai mult, aşa cum arată situaţia în prezent, E. nu va mai încasa nici suma de 6.265.000 RON reprezentând 100% din creanţa chirografară pe care urma să o încaseze dacă vota planul de reorganizare. Urmarea fiind că societatea G. şi fidejusorii vor fi somaţi să plătească ceea ce E. a refuzat să încaseze prin planul propus, folosind o strategie nelegală, imorală şi păguboasă pentru toţi participanţii la procedură şi anume aceea de a face o înţelegere ascunsă cu F. în contra intereselor celorlalţi creditori.

Prin întâmpinarea depusă la 15 octombrie 2018, intimata G. S.R.L. a solicitat instanţei de recurs să ia act de cererea de achiesare la recursul formulat de S.C. B. S.A. - prin administrator special şi C., întrucât hotărârea este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea si aplicarea greşită a legii.

Intimata S.C. E. S.A., prin întâmpinarea depusă la 29 octombrie 2018 a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică. În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, aceasta consideră că motivele invocate nu se pot încadra în cadrul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi ca atare s-ar impune constatarea nulităţii acestuia.

Prin răspunsul depus la întâmpinarea intimatei, la 23 noiembrie 2018, recurenţii solicită înlăturarea susţinerilor invocate şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 17 ianuarie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 25 ianuarie 2019, recurenta şi intimata G. S.R.L. depunând punct de vedere.

La termenul din 13 iunie 2019, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii B. S.A. prin administrator special C. şi C., în considerarea următoarelor:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanţa de apel a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii S.C. B. S.A. prin administrator special C. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 7195 din 7 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2013, prin care s-a aprobat propunerea administratorului judiciar de intrare în procedura generală a falimentului şi, în baza art. 107 alin. (1) pct. B din Legea nr. 85/2006 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei B. S.A., împreună cu toate consecinţele ce decurg din adoptarea acestei măsuri, fiind numit lichidatorul judiciar A. I.P.U.R.L.

Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei este un act de procedură specific procedurii insolvenţei, iar verificarea legalităţii revine doar judecătorului sindic învestit cu deschiderea procedurii insolvenţei.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic iar, potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol hotărârile curţii de apel sunt definitive.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Caracterul definitiv conferit acestei decizii, prin reglementarea legală, exclude posibilitatea declarării căii de atac a recursului.

Aşadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., raportat la obiectul acţiunii.

În consecinţă, decizia pronunţată de instanţa de apel fiind definitivă nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, iar pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi S.C. B. S.A. prin administrator special C. şi C. împotriva deciziei civile nr. 1025 A din 17 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. S.A. prin administrator special C. şi C. împotriva deciziei civile nr. 1025 A din 17 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii G. S.R.L. prin lichidator judiciar H., I. S.A., E. (fostă J. SA), K., Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, L., B. S.A. prin lichidator judiciar A. IPURL, M., Primăria Municipiului Galaţi şi N. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2019.