Inadmissibility of cassation against a final judgment on a motion for annulment due to violation of the principle of legality of legal remedies
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal for cassation as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision and leaving the original first-instance judgment ordering the payment of maintenance and late penalties in force. The dispute arose from a civil claim for unpaid maintenance where the defendant had previously exhausted all available legal remedies against a procedural dismissal of her late appeal; she subsequently attempted to challenge the Court of Appeal's final decision dismissing her subsequent appeal against the judgment on a motion for annulment. The Court held that the decision appealed against had a final character (*hotărâre definitivă*) from the moment of its pronouncement because it resolved a challenge to a previously final judgment on a motion for annulment, which is not subject to further judicial review. Consequently, the cassation appeal was barred by the principle of the legality of legal remedies (*legalitatea căilor de atac*) under Article 457 of the Code of Civil Procedure, reinforced by Article 634 of the same Code regarding the definition of final judgments and Article 129 of the Constitution, which restricts procedural remedies to those expressly provided by law.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against a final judgment on a motion for annulment due to violation of the principle of legality of legal remedies: Instanţa de apel a constatat că apelul este inadmisibil în raport de dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 13 iunie 2019
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1174/28.01.2016 pronunţată de Judecătoria Craiova a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B..
A fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de pârâtă.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 21.494,02 RON debit total din care suma de 10.747,01 RON reprezintă cheltuieli de întreţinere pentru perioada noiembrie 2011 - august 2014 iar suma de 10.747,01 RON reprezintă penalităţi de întârziere aferente aceleiaşi perioade.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B., iar prin decizia civilă nr. 2339 din 3 noiembrie 2016 a Tribunalului Dolj s-a respins apelul ca tardiv.
La data de 16 ianuarie 2017 pârâta B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2339 din 03.11.2016 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014 şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 14 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014, prin decizia civilă nr. 96/23.03.2017 a Curţii de Apel Craiova s-au respins ca inadmisibile recursurile declarate de recurenta pârâtă B., împotriva deciziei civile nr. 2339 din 03.11.2016 pronunţară de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014 şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 14 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata reclamantă A..
La data de 20.02.2017 petenta B. a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, iar prin încheierea nr. 5/22.02.2017, Curtea de Apel Craiova a respins ca tardivă cererea de reexaminare formulată de petentă.
Împotriva acestei decizii şi a încheierii a declarat contestaţie în anulare pârâta B., criticând soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 248/20.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost respinsă contestaţia în anulare declarată de contestatoarea pârâtă B., împotriva deciziei nr. 96/23.03.2017 a Curţii de Apel Craiova si încheierii din 22.02.2017 a Curţii de Apel Craiova în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., cu sediul în craiova, str. x, bl. e, judeţ Dolj, ca neîntemeiată.
S-a disjuns contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 2339/03.11.2016 şi încheierii din 14.10.2016 ale Tribunalului Dolj şi declină competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Tribunalului Dolj.
Prin decizia civilă nr. 2269 din data de 08 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017 s-a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B. împotriva deciziei nr. 2339/03.11.2016 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr. x/2014 şi împotriva încheierii din 14.10.2016 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata A..
Împotriva acestei decizii a formulat apel contestatoarea B., invocând nulităţile absolute ale deciziei date în apel şi o serie de excepţii pe care le motivează.
Curtea de Apel Craiova, secţia I Civilă prin decizia nr. 1808/2018 din 26 iunie 2018 a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea B., împotriva deciziei civile nr. 2269 din data de 08 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata A..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta B..
Cererea de recurs nu a fost întemeiat în drept, astfel cum dispun cerinţele art. 488 C. proc. civ.
Solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate sub aspectul soluţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2019 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată ca este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Craiova, secţia I Civilă a respins ca inadmisibil apelul declarat de contestatoarea B. împotriva deciziei civile nr. 2269 din 08.11.2017 pronunţată de Tribunalul Dolj.
Decizia atacată de recurentă a dobândit caracter definitiv, fiind pronunţată într-o cauză ce a format obiectul unei cereri de apel, formulată împotriva unei hotărâri definitive pronunţată într-o contestaţie în anulare, ce nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar.
Instanţa de apel a constatat că apelul este inadmisibil în raport de dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive… orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării"
Decizia ce formează obiectul prezentului recurs este definitivă de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei civile nr. 1808/2018 din 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei civile nr. 1809/2018 din 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata A. ca inadmisibil.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2019.