Labor wage adjustment claim: failure to establish negative conflict of jurisdiction due to lack of reciprocal declination

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 767 din 8 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Piteşti, Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Vâlcea, în favoarea Tribunalului Vâlcea; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin capătul principal de cerere, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Piteşti la includerea în indemnizaţia lunară, prin decizii de salarizare, a majorărilor salariale solicitate şi virarea către ceilalţi pârâţi a sumelor necesare plăţilor începând cu 1 ianuarie 2018, până la data emiterii ordinelor de salarizare în acest sens.

Astfel, acest capăt de cerere are ca obiect contestarea unor acte emise în domeniul salarizării de către ordonatorul de credite, prin care au fost diminuate drepturile salariale acordate anterior prin Legea nr. 153/2017.

Având în vedere natura litigiului şi calitatea reclamanţilor de muncitori şi îngrijitori, tribunalul a apreciat că procesul este de competenţa teritorială a Tribunalului Vâlcea, aceasta din urmă fiind instanţa de la locul de muncă al reclamanţilor, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Acelaşi tribunal a reţinut că au fost invocate în mod eronat dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., întrucât acestea nu vizează personalul contractual din care fac parte reclamanţii. Astfel, art. 127 alin. (3) C. proc. civ. extinde sfera de aplicare a cazului de competenţă facultativă doar la procurori, asistenţi judiciari şi grefieri.

Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că nu este incident nici cazul de competenţă facultativă prevăzut de art. 127 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost configurat prin decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale. În acest sens, tribunalul a reţinut că aceste dispoziţii prevăd că reclamantul este cel care poate sesiza una din instanţele deopotrivă competente, spre deosebire de cazul de la alin. (1), care instituie obligaţia părţii de a sesiza una din instanţele indicate. Or, în cauză prezenta cauză reclamanţii au optat în sensul sesizării Tribunalului Vâlcea.

Ulterior exercitării acestui drept de opţiune în sensul sesizării uneia dintre instanţe, aceasta nu-şi mai poate declina competenţa şi, cu atât mai puţin, cenzura dreptul de opţiune al părţii, operând deja în favoarea sa prorogarea de competenţă, normele de competenţă fiind şi în acest caz de ordine publică.

Pentru aceste motive, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 11 iunie 2019, sub nr. x/2019.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Din analiza acestui text de lege rezultă că pentru a exista conflict negativ de competenţă este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: două sau mai multe instanţe să se declare deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă să fie reciproce şi cel puţin una dintre instanţele sesizate să fie competentă să soluţioneze cauza.

Totodată, art. 132 alin. (3) C. proc. civ. prevede că, "dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după, caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent".

Aşadar, existenţa conflictului negativ de competenţă presupune pronunţarea unor soluţii de declinare a competenţei de către instanţele sesizate.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că în prezenta cauză numai Tribunalul Dâmboviţa a pronunţat o soluţie de declinare a competenţei.

Având în vedere că Tribunalul Vâlcea nu a pronunţat în această cauză o soluţie de declinare a competenţei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa rezultă că nu sunt îndeplinite cerinţele cumulative impuse de art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va constata inexistenţa conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Vâlcea şi va restitui dosarul instanţei de la care l-a primit, respectiv Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Constată inexistenţa conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Vâlcea.

Restituie dosarul la Tribunalul Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2019.