Negative conflict of jurisdiction: retroactive application of constitutional rulings and waiver of first-instance territorial competence exceptions

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 21 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, mai mulţi reclamanţi, printre care şi A., i-au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să-i oblige pe pârâţi la reîncadrarea personalului, conform Legii nr. 248/2010, începând cu 1 ianuarie 2011 şi la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare;

2. s-o oblige pe pârâta Curtea de Apel Bucureşti la emiterea deciziilor de reîncadrare, conform Legii nr. 248/2010, începând cu 1 ianuarie 2011;

3. să-i oblige pe pârâţi la plata diferenţelor salariale aferente perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2011 şi până la pronunţarea sentinţei, actualizate cu rata inflaţiei;

4. să-l oblige pe pârâtul Ministerului Justiţiei la emiterea grilelor de salarizare în care să figureze noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri;

5. să-l oblige pe pârâtul Ministerului Finanţelor Publice să asigure Ministerului Justiţiei sumele necesare acordării drepturilor salariale pretinse.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, art. 28 şi art. 208-211 din Legea nr. 62/2011, art. 3 lit. c) şi art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 şi art. 1 alin. (5) şi art. 20 alin. (1) din Constituţie.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş.

Prin încheierea din 15 februarie 2017, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a disjuns cauza în privinţa reclamantului A. şi formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 597/2017 din 15 februarie 2017, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 16 martie 2017, sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 4768 din 12 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale active; a respins ca prescrise pretenţiilor aferente perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2011 şi 21 noiembrie 2013; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Bucureşti; a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti; a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 11.979 RON (sumă netă), reprezentând diferenţele de drepturi salariale, aferente perioadei cuprinse între 22 noiembrie 2013 şi 31 decembrie 2017; a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Tribunalul Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 5155 din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că intimatul-reclamant este încadrat la Tribunalului Bucureşti într-o funcţie conexă personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti.

Aceeaşi curte de apel a constatat că are calitatea de intimată-pârâtă în prezenta cauză, fiind obligată prin sentinţa atacată la plata diferenţelor salariale, alături de apelantul-pârât Tribunalul Bucureşti.

În continuare, au fost evocate dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., precum şi ample considerente din decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale.

Având în vedere caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi calitatea de intimată-pârâtă deţinută de Curtea de Apel Bucureşti, instanţă în cadrul căreia funcţionează judecătorii învestiţi cu soluţionarea apelului, în temeiul art. 132 C. proc. civ., aceeaşi curte de apel a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti la 18 ianuarie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin decizia civilă nr. 1342/2019 din 13 martie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Piteşti a prezentat obiectul litigiului şi soluţiile pronunţate în cauză, după care a reţinut că, potrivit normelor de organizare judiciară, competenţa teritorială de soluţionare a apelurilor împotriva hotărârilor pronunţate de Tribunalul Bucureşti aparţine Curţii de Apel Bucureşti, fiind un caz de competenţă teritorială absolută.

Art. 127 C. proc. civ. reglementează doar competenţa teritorială a primei instanţe, competentă material să soluţioneze cauza, iar nu şi competenţa instanţelor de control judiciar, aspect ce reiese şi din decizia nr. 7/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii. Astfel, prin această decizie s-a statuat că aceste dispoziţii au în vedere sesizarea primei instanţe, nu şi instanţele de control judiciar.

Curtea de Apel Piteşti a mai reţinut că aceeaşi concluzie reiese şi din decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, evocând în acest sens considerentele de la paragrafele 23 şi 27.

Curtea de Apel Piteşti a apreciat că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. privind competenţa facultativă nu pot fi aplicate decât în ceea ce priveşte competenţa teritorială a primei instanţe, competentă material să soluţioneze cauza, în care au calitatea de parte, reclamant sau pârât, fie un judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă sau instanţa de control judiciar, conform deciziei Curţii Constituţionale, fie una dintre aceste instanţe.

Pentru situaţia din prezenta cauză, în care intimatul are calitatea de personal auxiliar conex în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, iar aceasta din urmă este atât instanţă de apel, cât şi intimat-pârât, părţile interesate au la dispoziţie instituţia procedurală a strămutării.

Curtea de Apel Piteşti a constatat că problema competenţei nu a fost invocată în faţa Tribunalului Bucureşti, astfel încât acest aspect a fost tranşat definitiv, nemaiputând fi repus în discuţie în calea de atac.

Aceeaşi curte de a apel a apreciat că invocarea de către instanţa de apel a necompetenţei teritoriale, raportat la art. 127 C. proc. civ., contravine art. 130 alin. (2) din acelaşi act normativ, întrucât s-ar ajunge la reanalizarea competenţei teritoriale a primei instanţe, chiar dacă efectele acestei analize sunt reţinute doar în privinţa instanţei de apel.

Pe de altă parte, decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale a fost publicată ulterior datei declarării apelurilor. Având în vedere că legalitatea învestirii instanţei se analizează în raport de situaţia de la data formulării cererii, fără a avea relevanţă schimbările intervenite ulterior, conform art. 25 alin. (2) C. proc. civ., aplicarea deciziei Curţii Constituţionale ar încălca principiul neretroactivităţii legii, precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, conducând la producerea de efecte juridice şi pentru situaţii trecute.

Totodată, Curtea de Apel Piteşti a constatat că art. 127 alin. (2) C. proc. civ. instituie un caz de competenţă teritorială de ordine privată, ce se manifestă prin beneficiul acordat reclamantului de a sesiza o altă instanţă decât cea care are calitatea de pârât în proces. În niciun caz, instanţa nu se poate prevala de aceste dispoziţii pentru a invoca excepţia necompetenţei teritoriale, din oficiu, mai ales direct în calea de atac a apelului.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Piteşti a admis excepţia excepţia necompetenţei sale teritoriale şi, în temeiul art. 132 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 23 mai 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Piteşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Conform art. 131 alin. (1) teza I C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate".

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate rezultă că excepţia de necompetenţă materială sau teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că instanţa sesizată iniţial a fost Tribunalul Argeş, care a invocat şi admis excepţia necompetenţei sale teritoriale la primul termen de judecată, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În urma înregistrării dosarului pe rolul rău, Tribunalul Bucureşti a soluţionat cauza în primă instanţă, fără să invoce excepţia necompetenţei sale teritoriale.

Aşadar, chestiunea competenţei a fost definitiv tranşată în favoarea Tribunalului Bucureşti, ca urmare a neinvocării excepţiei de necompetenţă la primul de judecată la care părţile au fost citate în faţa primei instanţe.

În aceste condiţii, invocarea de către Curtea de Apel Bucureşti a excepţiei de necompetenţă teritorială direct în apel s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor imperative de la art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ.

Prin urmare, depăşirea momentului procesual până la care putea fi invocată excepţia necompetenţei teritoriale de ordine publică a atras decăderea din dreptul de a invoca această excepţie, cu consecinţa acoperirii eventualelor neregularităţi procedurale cu privire la competenţa instanţei sesizate.

Cum decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial la 23 iulie 2018, rezultă că această decizie a produs efecte după ce chestiunea competenţei a fost definitiv tranşată în faţa primei instanţe.

Relevant în acest sens este art. 147 alin. (4) teza finală din Constituţie, conform căruia, "de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi art. 131 raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2019.