Inadmissibility of appeal against Court of Appeal judgment rejecting annulment of commercial arbitral award

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată la 24 mai 2013 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x/2013, reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., să se constate incidenţa excepţiei de neexecutare a contractelor nr. x din 15 ianuarie 2008, nr. 2 din 7 aprilie 2008 şi nr. 3 din 22 iulie 2008, încheiate între părţi, să fie repuse părţile în situaţia anterioară, în sensul obligării pârâtei la restituirea sumelor plătite de către reclamante cu titlu de avans şi de preţ, conform contractelor menţionate, sume actualizate la data plăţii cu indicele preţurilor de consum şi să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ce se vor efectua cu acest proces.

Prin sentinţa arbitrală nr. 57 din 14 mai 2015, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a respins excepţia inadmisibilităţii şi lipsei de interes, invocate de pârâta C. S.R.L., a admis cererea arbitrală şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta în favoarea reclamantelor, după cum urmează: 1.138.851 RON, cu titlu de restituire de preţ către reclamanta B. S.R.L., 484.330 RON către reclamanta A. S.R.L., cu acelaşi titlu; 28.167,17 RON, cheltuieli arbitrale către reclamanta B. S.R.L. şi 65.331,05 RON către reclamanta A. S.R.L., cu acelaşi titlu.

Împotriva acestei hotărâri arbitrale, C. S.R.L a formulat acţiune în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2015 şi a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 31F/2016 din 27 ianuarie 2016, în sensul respingerii ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 31F/2016 din 27 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, recurenta-reclamantă C. S.R.L. a declarat recurs.

În memoriul depus la dosar, recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, în sensul admiterii acţiunii în anulare, iar pe fond respingerea acţiunii ca inadmisibilă, ca lipsită de interes sau ca neîntemeiată.

Prima dintre criticile dezvoltate de recurentă vizează lipsa analizei curţii de apel asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie pe care a invocat-o în faţa primei instanţei. Din această perspectivă, a susţinut că reclamantele din cererea arbitrală, intimate în prezentul recurs, au învestit tribunalul arbitral la aproape 5 ani de la data semnării contractelor de vânzare-cumpărare, cu depăşirea termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Următoarea critică formulată se referă la soluţia dată de curte excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere, prin care B. S.R.L. şi A. S.R.L. au cerut tribunalului arbitral "să constate incidenţa excepţiei de neexecutare a contractelor nr. x din 15 ianuarie 2008, nr. 2 din 7 aprilie 2008 şi nr. 3 din 22 iulie 2008 încheiate între părţi."

Detaliind, autoarea căii de atac a arătat că excepţia de neexecutare a contractului determină doar suspendarea efectelor acestuia, neînscriindu-se între cauzele de desfiinţare a contractului legal încheiat, spre deosebire de instituţiile compensaţiei sau rezoluţiunii, care prin excelenţă au un caracter extinctiv în privinţa obligaţiilor părţilor.

Totodată, a susţinut că în mod greşit curtea de apel a apreciat că nu poate fi reţinut în speţă existenţa unui caz de extra petita şi a invocat existenţa unor motive străine de natura cauzei, dar şi greşita aplicare a dispoziţiilor legale care reglementează excepţia de neexecutare a contractului şi efectele pe care aceasta le poate produce în planul raporturilor juridice contractuale, precum şi în plan procesual, sub aspectul admisibilităţii primului capăt de cerere, acţiune în constatare.

De asemenea, a susţinut că pronunţarea hotărârii atacate s-a făcut cu încălcarea motivelor de nulitate prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. f) şi h) C. proc. civ.

O altă critică formulată de recurentă priveşte soluţia curţii de apel asupra celui de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamantele au solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării sale la restituirea sumelor încasate cu titlu de avans şi de preţ, în baza contractelor anterior evocate, actualizate la data plăţii cu indicele preţurilor de consum.

Concretizând, recurenta a criticat înlăturarea excepţiei inadmisibilităţii acestui petit, arătând că nu s-a solicitat rezoluţiunea contractului, ci doar repunerea părţilor în situaţia anterioară, măsura neputând fi dispusă independent, ci doar subsecvent rezoluţiunii contractului.

Cea de-a patra critică formulată de C. S.R.L. priveşte soluţia dată excepţiei lipsei de interes, a cărei motivare a apreciat-o ca fiind străină de ceea ce s-a solicitat în faţa instanţei arbitrale şi departe de situaţia reţinută de însăşi Curtea de Apel Bucureşti. Totodată, autoarea a susţinut că argumentele reţinute de curtea de apel încalcă reglementările legale în materie.

Detaliind, a arătat că a acordat intimatelor, potrivit contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 15 ianuarie 2008, nr. 2 din 7 aprilie 2008 şi nr. 3 din 22 iulie 2008, bilete la ordin avalizate în favoarea cumpărătorului în valoare de 500.000 RON, de 260.000 RON şi de 200.753 RON (conform art. 6 din fiecare contract), ce urmau să fie executate în condiţiile în care "vânzătorul nu depozitează în silozurile proprii cantitatea de grâu ecologic prevăzută în biletul la ordin, în caz contrar biletul la ordin va fi depus la bancă pentru a fi executat", argumente care au fost înlăturate nemotivat.

În continuare, autoarea căii de atac a susţinut că sentinţa atacată, ca şi hotărârea arbitrală, a fost motivată sumar, fără să facă referire la toate actele şi probele administrate şi fără să menţioneze argumentele în considerarea cărora i-au fost înlăturate apărările. De asemenea, a arătat că în considerentele deciziei recurate nu se regăsesc motivele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

A mai arătat recurenta şi că sentinţa curţii de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ.

Următoarea dintre criticile dezvoltate de recurentă priveşte competenţa tribunalului arbitral în soluţionarea litigiului dintre părţi, în condiţiile în care, conform art. 10 din protocolul nr. 1 din 25 mai 2010, acestea au renunţat la soluţionarea litigiului de către Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie al României, notând că orice neînţelegeri decurgând din evocatele contracte de vânzare-cumpărare vor fi deduse judecăţii instanţelor judecătoreşti competente din Bucureşti.

Ultima critică, amplu dezvoltată de recurentă, vizează aspecte care ţin de fondul şi de dinamica raporturilor juridice contractuale ale părţilor.

În considerarea celor mai sus expuse, recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, în sensul admiterii acţiunii în anulare, iar pe fond respingerea acţiunii ca inadmisibilă ori ca lipsită de interes sau ca neîntemeiată.

Recursul a fost comunicat intimatelor, care la 24 mai 2016 au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat în principal constatarea nulităţii recursului pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

La 13 iunie 2016, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea intimatelor, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, arătând că în cererea de recurs a dezvoltat critici pe care le-a subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 octombrie 2016 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar recurenta, la 25 octombrie 2016, a depus punct de vedere la raport, în cuprinsul căruia a invocat excepţia neconstituţionalităţii prevederilor art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 decembrie 2016, instanţa supremă a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a evocatelor texte legale şi, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Pe rolul instanţei de contencios constituţional cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017 şi a fost soluţionată prin decizia nr. 862 din18 decembrie 2018, publicată în M. Of. nr. 239 din 28 martie 2019, în sensul respingerii excepţiei ca neîntemeiate.

Urmare a soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, cauza a fost repusă pe rol la termenul din 11 iunie 2019, aşa cum s-a arătat în practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul ca inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Preliminar, se reţine că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Calea extraordinară de atac dedusă judecăţii are ca obiect sentinţa civilă nr. 31F/2016 din 27 ianuarie 2016, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 57 din 14 mai 2015, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2013.

Pentru verificarea admisibilităţii căii de atac a recursului, urmează a se avea în vedere însuşi obiectul căii extraordinare de atac, care în speţă rezidă într-o hotărâre pronunţată într-o acţiune în anulare a unei sentinţe arbitrale.

Astfel, având în vedere că sentinţa atacată a fost pronunţată în calea acţiunii în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri arbitrale, verificarea admisibilităţii căii de atac a recursului se va face prin raportare la următoarele texte legale:

Potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) - i) ale aceluiaşi alineat.

Conform art. 613 alin. (3) C. proc. civ., admiţând acţiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii sau spre rejudecare tribunalului arbitral, după caz, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea per a contrario a alin. (4) al art. 613 C. proc. civ., rezultă că hotărârile curţii de apel, prin care a fost respinsă acţiunea în anulare, sunt definitive.

Este de remarcat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la 27 ianuarie 2016, data pronunţării sentinţei recurate, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 C. proc. civ.

De asemenea, este de reţinut că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, constituind una dintre garanţiile unui proces echitabil.

A recunoaşte căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 31F/2016 din 27 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2019.