Negative jurisdictional conflict settled in favor of Dâmbovița Tribunal in court employees' salary recalculation suit

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. şi R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Piteşti, şi Tribunalul Vâlcea ca, prin hotărârea ce se va pronunţa,

1. să fie obligat pârâtul Tribunalul Vâlcea la calcularea majorării salariale de 25%, prevăzută de Legea nr. 153/2017, de la 1 ianuarie 2018 la nivelul salariului din luna decembrie 2017, prin includerea în salariu de încadrare a cotei de contribuţii transferată de la angajator la angajat;

2. să fie obligat pârâtul Tribunalul Vâlcea la plata diferenţelor salariale de 21%, rezultate din calcularea majorării de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017, de la 1 ianuarie 2018 la nivelul salariului din luna decembrie 2017, prin includerea în salariul de încadrare a cotei de contribuţii transferate de la angajator la angajat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobândă legală la data plăţii şi,

3. să fie obligată pârâta Curtea de Apel Piteşti să includă în salariile lunare, prin decizii de salarizare, aceste majorări salariale şi să fie obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să vireze pârâtului Tribunalul Vâlcea sumele necesare efectuării plăţilor, începând de la 1 ianuarie 2018 până la data emiterii deciziilor de salarizare în acest sens.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt personal auxiliar de specialitate (grefieri şi grefieri-arhivari) personal conex (şofer) şi personal contractual (muncitori şi îngrijitor) în cadrul Judecătoriei Horezu şi că înţeleg să se prevaleze de dispoziţiile Legii nr. 227/2015 modificată şi completată, art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, H.G. nr. 846/2017, art. 6 din C.E.D.O. şi art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentinţa civilă nr. 84 din 28 ianuarie 2019, instanţa iniţial sesizată a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Pentru a hotărî astfel, instanţa iniţial sesizată, având în vedere calitatea reclamanţilor de personal auxiliar de specialitate, conex şi contractual în cadrul familiei ocupaţionale justiţie, angaţi ai Judecătoriei Horezu, constatând şi calitatea de pârât a Tribunalul Vâlcea, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în limitele declarate constituţionale prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Curtea Constituţională a României şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate, respectiv în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti.

Urmare a declinării, la 13 martie 2019 litigiul a fost înregistrat sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, instanţă care, faţă de numărul mare de reclamanţi, pe cale administrativă a disjuns cauza, cu consecinţa formării a încă 8 dosare, între care şi dosarul nr. x/2019, înregistrat la 14 martie 2019, în cadrul căruia calitatea de reclamanţi o au Q. şi R..

Prin sentinţa civilă nr. 768 din 8 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Vâlcea şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de declinare, având în vedere pe de o parte natura litigiului, iar pe de alta calitatea reclamanţilor de muncitor şi respectiv îngrijitor, a apreciat că în speţă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Vâlcea, prima instanţă sesizată, în a cărei rază teritorială se află şi locul de muncă al părţilor, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Astfel, a notat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. întrucât acestea nu vizează personalul contractual din care fac parte reclamanţii, alin. (3) al articolului menţionat extinzând sfera de aplicare a cazului de competenţă alternativă doar la procurori, asistenţi judiciari şi grefieri.

Totodată, a conchis că nu este incident nici cazul de competenţă facultativă instituit de art. 127 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost prevăzut de instanţa de contencios constituţional prin decizia nr. 290/2018, arătând că, potrivit normei evocate, reclamantul este cel care poate sesiza una din instanţele deopotrivă competente, spre deosebire de cazul enunţat la alin. (1), unde legiuitorul a stabilit în mod expres obligaţia părţii de a sesiza una din instanţele indicate, iar în cauză reclamanţii au optat în sensul sesizării Tribunalului Vâlcea. Ulterior exercitării dreptului de opţiune în sensul sesizării uneia dintre instanţele competente alternativ, Tribunalul Dâmboviţa a susţinut că instanţa iniţial învestită nu-şi mai poate declina competenţa, operând deja în favoarea sa prorogarea de competenţă, normele de competenţă fiind şi în acest caz de ordine publică.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 23 mai 2019.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând îndeplinirea cerinţelor acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, instanţa supremă constată că cele două instanţe - Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Vâlcea - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Prin urmare, fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi se încadrează în materia conflictelor de muncă, competenţa materială revenind în primă instanţă tribunalului, în baza art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Totodată, faţă de calitatea de pârâţi a Tribunalului Vâlcea şi a Curţii de Apel Piteşti, sub aspectul competenţei teritoriale este atrasă şi incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în limitele în care a fost stabilită conformitatea acestei norme legale cu legea fundamentală a ţării.

Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 290 din 26 aprilie 2018 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. este constituţională în măsura în care priveşte şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă sau pârâtă.

Instanţa supremă apreciază că aceste dispoziţii legale, astfel cum au fost cenzurate de instanţa de contencios constituţional, sunt pe deplin aplicabile şi persoanelor care fac parte din personalul conex şi contractual al instanţelor, în primul rând în considerarea inexistenţei vreunei norme legale care să le excludă de la aplicare, existând o raţiune unică pentru un tratament unitar în ce priveşte toţi angajaţii uneia şi aceleiaşi instanţe. Din această perspectivă, se poate aprecia că noţiunea de "grefier" din textul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. trebuie interpretată în sens larg, o asemenea interpretare extensivă fiind în acord cu spiritul considerentelor deciziei nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale şi fiind în măsură să răspundă efectiv dezideratului unei justiţii imparţiale.

Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi avute în vedere în speţă, raportând calitatea de personal conex a reclamanţilor la cele statuate prin decizia nr. 7/2016, publicată în M.Of. nr. 461 din 22 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în sensul că "art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de grefier, în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti."

Astfel, raportând raţionamentul instanţei supreme mai sus evocat la prevederile art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, prevederi menţionate expres în considerentul nr. 77 al deciziei antereferite şi care dispun în sensul că "sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea funcţiile de agent procedural, aprod şi şofer", Înalta Curte impune concluzia că personalului conex celui auxiliar de specialitate îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. pentru identitate de raţiune, respectiv pentru asigurarea dreptului de acces la un proces echitabil şi la o instanţă imparţială, drept asupra căruia ar putea exista suspiciuni în condiţiile în care o instanţă s-ar pronunţa asupra cauzei în care ea însăşi ar avea, aşa cum este cazul în speţă, calitatea de pârât.

Prin urmare, în raport cu cele statuate prin evocata decizie a Curţii Constituţionale, dacă un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier (lato sensu) are calitatea de reclamant, el trebuie să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Din această perspectivă, soluţia preconizată de Tribunalul Vâlcea este apreciată ca fiind legală, întrucât această instanţă a fost sesizată cu încălcarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în condiţiile în care calitatea de pârâţi în cauză o au atât Tribunalul Vâlcea, cât şi Curtea de Apel Piteşti.

În considerarea argumentelor expuse, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, curte învecinată cu Curtea de Apel Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2019.