Revision against cassation-with-remand ruling inadmissible as it does not decide merits.

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2019

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia:

- la predarea cantităţii de 269,799 tone de floarea-soarelui, aflată în custodia sa, în conformitate cu prevederile contractului nr. x din 27 iunie 2011;

- la plata de daune interese pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligaţiei de predare a cantităţii de floarea soarelui, evaluate provizoriu la suma de 2.000 RON;

- la predarea integrală a recoltei de grâu şi floarea-soarelui obţinute de pe suprafaţa efectiv cultivată, din totalul de 5.000 ha, menţionate în Acordul de cultivare nr. 17 din 25 iulie 2011;

- la plata de daune interese pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligaţiei de predare a recoltei de grâu şi floarea-soarelui menţionate mai sus, evaluând provizoriu aceste daune-interese la suma de 2.500 RON;

- la plata de daune interese cuantificate provizoriu la suma de 3.000 RON pentru prejudiciul creat prin neîndeplinirea obligaţiei de cultivare a întreagii suprafaţe de 5.000 ha convenite prin acordul anterior evocat;

- la restituirea sumei de 200.000 Euro, plătită din eroare şi nedatorată, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la 18 ianuarie 2012, dată la care s-a făcut plata nedatorată până la data restituirii efective a sumei;

- la plata sumei de 6.037.949,74 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru seminţele, fertilizatorii, erbicidele şi pesticidele livrate, precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data livrărilor până la data restituirii efective; cu cheltuieli de judecată.

La 8 octombrie 2013, reclamanta a şi-a precizat acţiunea introductivă în ceea ce priveşte valoarea capetelor de cerere nr. x şi 3.

În acest sens, referitor la primul petit a precizat contravaloarea cantităţii de 269,799 tone de floarea-soarelui ca fiind în sumă de 426.600 RON, la un preţ de 1.580 RON/tonă.

De asemenea, în ceea ce priveşte cel de-al treilea petit, reclamanta a indicat suma de 5.934.108,44 RON, invocând încheierea nr. 7422 din 1 iulie 2013, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. x/2012, rămasă irevocabilă.

La 13 octombrie 2016, reclamanta a formulat o altă cerere precizatoare, vizând cuantumul pretenţiilor aferente acelorasi capete de cerere nr. x şi 3.

Astfel, pentru capătul nr. 1 de cerere, a solicitat suma brută de 162.268,86 RON, iar pentru capătul 3 de cerere, suma de 1.036.279 RON.

La 10 iunie 2016, pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 4.309.537 RON şi compensarea de drept sau judecătorească a datoriilor reciproce.

Prin sentinţa nr. 882/2016 din 29 noiembrie 2016, tribunalul a admis în parte cererea formulată de reclamanta-pârâtă A. S.R.L., astfel cum a fost precizată la 8 şi 13 octombrie 2013 şi a obligat-o pe pârâta-reclamantă B. S.R.L. să-i predea, conform contractului nr. x din 27 iunie 2011, cantitatea de 269,79 tone de floarea-soarelui şi, conform acordului de cultivare nr. 17 din 25 iulie 2011, cantitatea de 1.177.590 kg grâu. A respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere formulate de reclamanta-pârâtă. Tot ca neîntemeiată a respins tribunalul şi cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L. şi a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de reclamanta-pârâtă, obligând-o pe pârâta-reclamantă în favoarea acesteia la plata sumei de 33.644 RON cu acest titlu.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta-pârâtă A. S.R.L., cât şi pârâta-reclamantă B. S.R.L.

Prin decizia nr. 835/2017 din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta-pârâtă şi a fost respins apelul declarat de pârâta-reclamantă B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 882 din 29 noiembrie 2016 a Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, care a fost schimbată în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei şi:

- despăgubiri în sumă de 137.145,85 RON pentru nepredarea cantităţii de 269,799 tone floarea-soarelui,;

- despăgubiri în sumă de 1.036.279 RON pentru nepredarea cantităţii de 1177,590 tone grâu;

- despăgubiri reprezentând echivalentul în RON la data plăţii al sumei de 581.782,50 euro pentru necultivarea întregii suprafeţe de teren convenite.

Totodată, a fost admis şi capătul de cerere având ca obiect restituirea plăţii nedatorate şi a fost obligată pârâta să restituie reclamantei echivalentul în RON la data plăţii al sumei de 200.000 euro.

Au fost menţinute soluţiile de obligare la predarea cantităţilor de 269,799 tone floarea-soarelui şi de 1.177,590 tone grâu, soluţia de respingere a capătului de cerere privind obligarea B. S.R.L. la plata sumei de 6.037.949,74 RON, reprezentând contravaloarea seminţelor, fertilizatorilor, erbicidelor, pesticidelor, precum şi soluţia de respingere a cererii reconvenţionale.

A fost obligată pârâta-reclamantă către reclamanta-pârâtă la plata sumei de 82.500 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă.

A fost obligată apelanta-pârâtă către apelanta-reclamată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 45.000 RON în apel.

Împotriva acestei decizii, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a declarat recurs, care a fost admis conform deciziei nr. 5197 din 6 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, decizia instanţei de apel fiind casată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaţi instanţe.

Împotriva acestei din urmă decizii, pronunţată de instanţa supremă, pârâta B. S.R.L. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În memoriul depus la dosar, revizuenta, după un preambul amplu în care a expus parcursul relaţiilor contractuale şi derularea litigiilor dintre părţi, a enumerat o serie de argumente în susţinerea admisibilităţii căii extraordinare de atac de retractare exercitate.

Din această perspectivă, autoarea prezentului demers judiciar a susţinut că are deschisă calea revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. întrucât, în opinia sa, decizia a cărei revizuire o solicită evocă fondul, deşi aparent nu se înscrie în categoria acestui tip de hotărâri.

În continuare, a arătat că art. 509 alin. (1) C. proc. civ. nu prevede obligaţia instanţei învestite cu soluţionarea unei cereri de revizuire de a verifica dacă hotărârea atacată are aptitudinea generică de a evoca fondul, ci dacă hotărârea a cărei revizuire se cere evocă efectiv fondul cauzei.

În susţinerea acestei opinii, revizuenta a evocat practica şi literatura de specialitate în materie, notând că, potrivit acestora, evocarea fondului în căile de atac presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziţii legale la împrejurări de fapt deja stabilite.

Astfel, concretizând, a arătat că prin decizia atacată instanţa de recurs a schimbat situaţia de fapt şi a aplicat alte dispoziţii legale la împrejurări de fapt ce fuseseră stabilite anterior.

Sub acest aspect, a susţinut că, deşi instanţa de apel, interpretând clauzele Acordului nr. 17 prin raportare la probe, a conchis că prin acest act "părţile nu s-au obligat să contribuie la o activitate comună şi nici să împartă profitul şi pierderile, neconstituind o asociere în participaţiune, ci au stabilit ca B. S.R.L. să execute, în schimbul unui preţ, o lucrare pentru A. S.R.L., astfel încât au dat naştere unor raporturi juridice specifice contractului de antrepriză", instanţa de recurs a reţinut contrariul, respectiv că natura juridică a contractului se apropie mai degrabă de natura unui contract de asociere în participaţiune.

În continuare, a arătat că instanţa de recurs a mers şi mai departe, statuând că "în rejudecarea apelului, instanţa de apel va trebui să ţină cont de faptul că, în ce priveşte natura contractului, din analiza conţinutului acestuia rezultă cu claritate faptul că acesta presupune executări succesive."

A mai arătat autoarea căii de atac că, în opinia sa, procedând în această manieră, instanţa de recurs, printr-o hotărâre intermediară şi fără să fi fost învestită în acest sens prin cererea de recurs, a statuat cu privire la natura prestaţiilor ce au format obiectul Acordului nr. 17 din 25 iulie 2011, aplicând alte dispoziţii legale şi riscând să golească de conţinut analiza pe care instanţa de apel urma să o facă cu ocazia rejudecării.

Astfel, revizuenta a conchis că, în concret, instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre prin care a modificat în parte decizia civilă, trimiţând cauza spre o rejudecare formală.

În final, revizuenta a prezentat argumentele în considerarea cărora a conchis că decizia atacată a fost dată cu încălcarea art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Detaliind, a susţinut că, prin decizia a cărei revizuire o solicită, aşa cum a arătat în precedent, instanţa de recurs nu s-a rezumat să caseze hotărârea pentru motivele de recurs indicate de intimată, ci a schimbat şi situaţia de fapt, interpretând probatoriul şi calificând prestaţiile ce au format obiectul Acordului nr. 17 din 25 iulie 2011 ca având caracter succesiv.

Din această perspectivă, revizuenta a apreciat că instanţa de recurs a incalcat principiul disponibilităţii, pronunţându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut şi care, în opinia sa, urmau să fie tranşate de instanţa de apel în rejudecare pe baza probelor administrate.

Pentru aceste argumente, a solicitat schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul înlăturării evocatelor aprecieri şi calificări ale instanţei de recurs, de natură să golească de sens raţiunea rejudecării şi să transforme misiunea instanţei într-o simplă formalitate.

La 5 iunie 2019 intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat în principal respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.

Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate şi normelor legale incidente, Înalta Curte urmează să o respingă ca inadmisibilă, în considerarea celor ce succed:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Articolul 457 din C. proc. civ. consacră acelaşi principiu, statuând că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

În cauza dedusă judecăţii, revizuenta A. S.R.L. a solicitat revizuirea unei hotărâri definitive pronunţate în calea extraordinară de atac a recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul" se poate cere în cele unsprezece cazuri expres şi limitativ prevăzute de acest text.

Prin urmare, potrivit normei legale menţionate, antamarea fondului cauzei prin hotărârea a cărei revizuire se cere este o condiţie de admisibilitate a căii de atac de retractare, cu excepţia cazurilor prevăzute de alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., respectiv a celor prevăzute la alin. (1) pct. 3, doar în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10, cazuri în care sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

În speţă, revizuenta şi-a fondat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cazul de revizuire prevăzut de norma legală evocată vizează hotărârile prin care instanţa "s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut."

Prioritar analizei condiţiilor de revizuire instituite prin textul legal precitat, se impune verificarea admisibilităţii căii extraordinare de atac prin raportare la cerinţa ca hotărârea a cărei anulare se cere să evoce fondul.

Astfel, în lumina acestor dispoziţii, revizuirea unei hotărâri se poate cere şi poate fi făcută doar în situaţia în care această hotărâre evocă fondul.

Semnificaţia sintagmei evocarea fondului, ca şi condiţie ce trebuie îndeplinită de hotărârea de recurs pentru a fi susceptibilă de a fi cenzurată în calea extraordinar de atac de retractare a revizuirii, vizează reţinerea unei alte situaţii de fapt în soluţionarea pricinii în calea de atac a recursului.

Legiuitorul a impus condiţia ca instanţa de recurs să fi evocat fondul, ceea ce presupune fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt anterior stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea care fusese aleasă până în acel moment.

Fac excepţie acele situaţii în care recursul se respinge sau în care, fiind admis, instanţa casează decizia atacată cu trimitere spre rejudecare, ipoteze în care hotărârile pronunţate de instanţa de recurs nu oferă beneficiul cercetării pricinii pe fondul ei.

Or, în speţă, ne regăsim chiar în situaţia mai sus expusă, având în vedere că obiectul prezentei cereri de revizuire îl constituie decizia nr. 5197 din 6 decembrie 2018, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 835/2017 din 2 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, pe care a casat-o, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Astfel, faţă de prevederile legale arătate, hotărârea prin care recursul a fost admis, iar hotărârea atacată casată cu trimitere spre rejudecare nu evocă fondul cauzei, întrucât nu oferă o soluţie pe fond, ci provoacă o nouă judecată, după ce a dezlegat una sau mai multe probleme de drept, aşa încât acest tip de hotărâre nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, neîncadrându-se în cerinţa premisă a art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa fiind, în speţă, decizia dată în recurs nu întruneşte condiţia cerută de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., iar promovarea căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva unei astfel de hotărâri este inadmisibilă.

Înalta Curte va înlătura susţinerile revizuentei referitoare la faptul că, în realitate, decizia atacată evocă fondul prin aceea că instanţa de recurs ar fi schimbat situaţia de fapt în cauză prin calificarea actului dedus judecăţii ca fiind mai aproape de un contract de asociere în participaţiune, iar nu contract de antrepriză, aşa cum reţinuse anterior curtea de apel.

Instanţa supremă reţine că paragraful 110 din hotărârea atacată, reprodus secvenţial de revizuentă, nu relevă faptul că instanţa de recurs ar fi tranşat chestiunea naturii actului juridic dedus judecăţii, ci că aceasta doar a consemnat lipsa cenzurii curţii de apel asupra susţinerilor dezvoltate de părţi sub acest aspect, precum şi lipsa argumentelor în sprijinul concluziei că în speţă ar fi vorba de un contract de antrepriză.

Prin urmare, nu se poate reţine că este vorba despre concluziile instanţei de recurs, ci despre faptul că instanţa de recurs a constatat precaritatea motivării instanţei de apel din perspectiva evocată.

În ceea ce priveşte paragraful 111 din decizia atacată, evocat de parte, Înalta Curte constată că acesta cuprinde indicaţia instanţei de recurs pentru instanţa de apel, dată în baza normei antemenţionate, ca în rejudecarea apelului să ţină cont, în analiza naturii contractului, de faptul că din conţinutul acestuia rezultă că presupune executări succesive.

Această dezlegare dată de instanţa de recurs nu echivalează cu cercetarea fondului, ci este în realitate o problemă de drept lămurită, ceea ce este atributul instanţei de control judiciar şi se impune instanţei de apel în rejudecare, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) Cod procedură.

A admite în sensul propus de către revizuentă înseamnă a goli de conţinut chiar esenţa controlului judiciar în căile de atac, a contraveni dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. şi aceasta în condiţiile în care soluţia de casare cu trimitere, atunci când este decisă pentru prima dată într-o pricină - ca în cauza de faţă -, constituie regula pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De altfel, chiar concluziile puse de A. S.R.L. în cererea de revizuire, anume de a fi schimbată decizia atacată în sensul eliminării din considerentele acesteia a paragrafelor ce vizează aprecierile instanţei de recurs asupra naturii Acordului nr. 17 din 25 iulie 2011, relevă nemulţumirea acestei părţi cu privire la soluţia pronunţată în faza procesuală anterioară şi autorizează a conchide asupra intenţiei revizuentei de a obţine, sub pretextul şi pe calea revizuirii, o rejudecare a recursului finalizat prin hotărârea atacată, respectiv un recurs la recurs, ceea ce contravine scopului pentru care au fost edictate dispoziţiile referitoare la revizuire şi încalcă principiul legalităţii căilor de atac.

Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că hotărârea a cărei revizuire se solicită nu se înscrie în cerinţele de admisibilitate reglementate de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 5197 din 6 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2019.