Accessory intervention in real estate sale annulment: appellate order quashed for insufficient reasoning and remanded

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2016, reclamanta A. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 27 aprilie 2005 la B.N.P. D., încheiat între pârâte, să repună părţile în situaţia anterioară şi, pe cale de consecinţă, să constate dreptul său de a încasa sulta în cuantum de 7.801.878.000 RON, corespunzătoare valoric cotei de 1/3 din imobilul situat în Bucureşti, Bd. x.

Prin sentinţa civilă nr. 787 din 10 martie 2016, prima instanţă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei C. S.R.L. şi a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu această pârâtă, prin lichidator judiciar E. S.P.R.L., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei în ceea ce priveşte cererile având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte şi, respectiv, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi a respins evocatele cereri, formulate în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca fiind introduse de o persoana fără calitate procesuală activă.

Totodată, a fost respinsă excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte cererea vizând constatarea dreptului reclamantei de a încasa sulta corespunzătoare cotei de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti şi a fost respinsă cererea cu acest obiect ca neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta la plata către pârâta B. S.R.L. a sumei de 2.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În faţa instanţei de apel, în şedinţa publică din 30 mai 2018, F.., persoană juridică italiană, reprezentată convenţional de S.C. P. G., a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatei-pârâte B. S.R.L., solicitând admiterea în principiu a cererii de intervenţie, iar pe fond respingerea apelului ca nefondat.

Prin încheierea din 13 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de F..

Împotriva acestei încheieri, autoarea cererii de intervenţie accesorie în interesul intimatei-pârâte B. S.R.L. a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora poate fi casată hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, respectiv hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivelor de recurs depuse la 4 septembrie 2018, recurenta a susţinut, în esenţă, că încheierea atacată este nemotivată şi a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulate.

Prin încheierea din 3 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, instanţa de apel, în baza art. 64 alin. (4) C. proc. civ., a suspendat judecata căii ordinare de atac declarate împotriva sentinţei civile nr. 787 din 10 martie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, până la soluţionarea recursului declarat de F.. împotriva încheierii din 13 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în acelaşi dosar nr. x/2016.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatelor-pârâte şi intimatei-reclamante, dar numai intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei, care însă nu a formulat răspuns la aceasta.

Prin încheierea din 12 decembrie 2018, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, punându-li-se în vedere că pot depune puncte de vedere la acesta.

În speţă, părţile nu au înţeles să uzeze de acest beneficiu.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte urmează să îl admită în considerarea celor ce succed:

În mod prioritar, se cuvine menţionat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Recursul are ca obiect încheierea din 13 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată în apel de petenta F. SPA.

Criticile dezvoltate de recurentă vizează în principal nemotivarea încheierii de respingere a cererii sale de intervenţie accesorie în interesul intimatei-pârâte B. S.R.L. şi pronunţarea acesteia cu încălcarea prevederilor art. 61 alin. (3) C. proc. civ.

Autoarea a circumscris criticile evocate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Or, în speţă, recurenta a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi."

Prin urmare, norma precitată cuprinde dispoziţii de procedură, a căror încălcare poate fi subsumată, aşa cum de altfel s-a reţinut în raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, cazului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care statuează că recursul este admisibil atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte constată că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 61 C. proc. civ., potrivit cărora oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare, intervenţia fiind accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.

Articolul 63 din C. proc. civ. prevede la alin. (1) că cererea de intervenţie accesorie va fi făcută în scris şi va cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. (1), care se va aplica în mod corespunzător, iar la alin. (2) se menţionează faptul că intervenţia accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile extraordinare de atac.

Având în vedere dispoziţiile legale evocate, se constată că persoana care formulează cererea de intervenţie voluntară trebuie să justifice întotdeauna un interes personal, indiferent dacă intervenţia este principală (când terţul pretinde pentru sine dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta) sau accesorie, când hotărârea care s-ar putea pronunţa împotriva părţii în apărarea căreia intervine terţul i-ar prejudicia acestuia din urmă drepturile şi interesele.

Prin urmare, terţul trebuie să justifice un interes personal, care constă în apărarea unui drept sau a unui interes propriu, suplimentar celui al părţii în folosul căreia a intervenit.

Analizând încheierea recurată, se reţine că instanţa de apel a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de F.. în interesul intimatei-pârâte B. S.R.L., cu motivarea că cererea exhibă interesul personal al semnatarei, excedând astfel norma legală precitată, care impune pentru cazul intervenţiei accesorii să sprijine numai apărarea uneia dintre părţi.

Astfel, instanţa supremă impune concluzia că, în speţă, recursul pendinte vizează încheierea prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie, din perspectiva interesului pe care terţul intervenient trebuie să-l justifice în formularea cererii.

În acest sens se reţine că prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 27 aprilie 2005 la B.N.P. D., încheiat între pârâte, să repună părţile în situaţia anterioară şi, pe cale de consecinţă, să constate dreptului său de a încasa sulta în cuantum de 7.801.878.000 RON, corespunzătoare valoric cotei de 1/3 din imobilul situat în Bucureşti, Bd. x.

În examinarea criticilor de nelegalitate formulate, instanţa supremă va proceda cu prioritate la analiza motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru a verifica dacă motivarea soluţiei pronunţate corespunde cerinţelor legale şi permite exercitarea controlului judiciar.

În ceea ce priveşte critica referitoarea la nemotivarea încheierii atacate, instanţa supremă reţine următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este admisibil recursul exercitat împotriva unei hotărâri care "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei."

Astfel, autoarea prezentului demers judiciar a susţinut că încheierea din 13 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2016 este nemotivată în ceea ce priveşte respingerea cererii de intervenţie.

Conform art. 233 alin. (1) lit. j) C. proc. civ., încheierea va cuprinde soluţia dată şi măsurile luate de instanţă, cu arătarea motivelor, în fapt şi în drept.

Or, simpla lectură a considerentelor hotărârii atacate relevă faptul că instanţa de apel s-a limitat să afirme într-o singură frază că "din cuprinsul cererii de intervenţie se observă că aceasta nu sprijină apărarea pârâtei B. (care, de altfel, a solicitat respingerea cererii de intervenţie tocmai pentru acest considerent), ci, dimpotrivă, F. SPA, invocă un drept propriu asupra imobilului în litigiu."

Această pretinsă motivare a măsurii de respingere a cererii de intervenţie este lacunară şi făcută în termeni de maximă generalitate, fără vreo raportare la argumentele de detaliu aduse de persoana care intervine cu privire la interesul propriu în sprijinirea apărării intimatei-pârâte (argumente expuse pe un număr de patru pagini).

În contextul dat, se constată că motivarea soluţiei pronunţate nu are nicio legătură cu motivarea cererii de intervenţie, instanţa de apel reţinând considerente de maximă generalitate, valabile pentru orice cerere de intervenţie accesorie, cu caracter exclusiv teoretic şi fără relaţionare cu actul de procedură dedus judecăţii.

Astfel, Înalta Curte constată că încheierea recurată nu îndeplineşte cerinţele legale mai sus evocate, întrucât nu cuprinde motivele pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia de respingere a cererii de intervenţie şi nici argumentele care i-au format convingerea în sensul că F.. a invocat un drept propriu, care ar fi acela şi pentru ce au fost înlăturate susţinerile petentei.

Totodată, examinarea încheierii atacate relevă faptul că instanţa de apel nu a prezentat niciun argument care să conducă în mod logic la soluţia pronunţată şi să permită realizarea controlului judiciar.

De asemenea, curtea de apel nu a analizat şi nu a înlăturat motivat susţinerile recurentei, în sensul susţinerii apărărilor acestei intimate-pârâte, părând a conchide, fără niciun fel de temei legal şi contrar dispoziţiilor art. 63-64 C. proc. civ., că este inadmisibilă intervenţia accesorie ori de câte ori partea în favoarea căreia se intervine se opune admiterii acesteia.

Considerentele expuse mai sus impun concluzia că recursul este fondat din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) teza I, raportat la art. 497, C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta F.. împotriva încheierii din 13 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2016, pe care o va casa şi va trimite cererea de intervenţie spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta F.. împotriva încheierii din 13 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Casează încheierea atacată şi trimite cererea de intervenţie spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2019.