CHF credit facility dispute: Recourse inadmissible for missing five-day deadline to appeal peremption of lower appeal

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 iulie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au chemat-o în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa:

1. să constate caracterul nul absolut şi abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la Capitolul IV, art. 4.4 şi la Capitolul V, art. 5.1, lit. b) şi c) din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. 103084 din 10 aprilie 2008 şi, pe cale de consecinţă, anularea acestora;

2. să fie obligată pârâta să le restituie reclamanţilor sumele încasate cu titlu de comision de administrare în perioada 4 mai 2009 - 1 iunie 2015, în cuantum total de 60,485.33 CHF, echivalentul a 259.070,77 RON, calculate la cursul din 17 iunie 2015, data introducerii acţiunii, de 1CHF = 4.2832 RON, suma urmând a fi actualizată, la care se vor adaugă dobânzile legale aferente, calculate de la data încasării până la data restituirii integrale;

3. să fie exoneraţi de la plata comisionului de administrare pentru viitor;

4. să fie obligată pârâta să le restituie integral comisionul de acordare în sumă de 11.083,12 CHF, echivalentul a 47,471.22 RON la cursul din 17 iunie 2015, data introducerii acţiunii, de 1CHF = 4.2832 RON.

5. să fie obligată pârâta la stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

6. să fie obligată pârâta la denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2380 din 14 aprilie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive. De asemenea a respins ca neîntemeiată acţiunea introductivă şi i-a obligat pe reclamanţi în favoarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin încheierea din 13 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea de către C.J.U.E. a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014, prin care instanţa română a dispus, în temeiul art. 276 T.F.U.E., sesizarea C.J.U.E. cu o serie de întrebări preliminare privind interpretarea unor dispoziţii ale Directivei 93/13.

La 9 noiembrie 2017 apelanţii-reclamanţi au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, care a fost anulată prin încheierea din 13 februarie 2018 ca şi consecinţă a admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de repunere pe rol.

Ulterior, la 26 aprilie 2018 apelanţii-reclamanţi au formulat o nouă cerere de repunere a cauzei pe rol, dar curtea de apel a luat în analiză cu prioritate incidentul procedural al perimării.

Astfel, prin decizia civilă nr. 1170 din 22 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a constatat perimat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2380 din 14 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

Împotriva deciziei sus-menţionate, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În motivare, au susţinut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a textelor de lege incidente, dar şi că, potrivit doctrinei, motivarea unei hotărâri ţine de esenţa acesteia, astfel că este imperios necesar să fie înţeleasă şi acceptată de părţi şi trebuie să permită instanţei de control judiciar să verifice stabilirea situaţiei de fapt şi de drept.

Au arătat recurenţii că, în speţă, prin încheierea din 13 decembrie 2016, curtea de apel a dispus suspendarea judecăţii, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea de către C.J.U.E. a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014.

Ulterior, după pronunţarea C.J.U.E. în cauza C-186/16 (Andriciuc şi alţii contra României) au formulat cerere de repunere pe rol, însă aceasta a fost respinsă prin încheierea din 13 februarie 2018, curtea de apel apreciind că semnatarul cererii nu a făcut dovada calităţii de reprezentant.

În acest context, recurenţii au arătat că, în perioada septembrie 2017- martie 2018, apărătorul lor ales, dl. D., a încheiat contractul de conlucrare nr. 673 din 5 septembrie 2017 cu dl. avocat E., prin care şi-a transmis obligaţiile contractuale asumate şi însuşite de Barou, astfel încât să nu fie lezate drepturile clienţilor în perioada în care a fost suspendat din profesie.

Din această perspectivă au criticat faptul că instanţa de apel nu a luat în considerare contractul de conlucrare sus-­menţionat şi a respins cererea de repunere pe rol, în condiţiile în care suspendarea a survenit la iniţiativa instanţei.

De asemenea, au arătat că, după expirarea perioadei în care a fost suspendat din profesie, dl. avocat D. a formulat o nouă cerere de repunere pe rol, însă instanţa a constatat perimat apelul.

Faţă de aspectele prezentate, au solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată şi au prezentat pe larg argumentele pentru care au apreciat ca fiind abuzive clauzele referitoare la comisioanele de administrare şi de acordare, la dobânda variabilă şi la riscul valutar inserate în contractul de credit nr. x, încheiat de părţi la 10 aprilie 2008 şi au susţinut că se impune stabilizarea cursului de schimb franc elveţian-leu la momentul semnării contractului, precum şi denominarea în moneda naţională a plăţilor.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte, care la 26 iulie 2018 a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, susţinând că motivele invocate de recurenţi nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în mod expres prin memoriul de recurs, ci în cel prevăzut la pct. 5, dar şi că recursul este inadmisibil din perspectiva deciziei nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constituită în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018; în subsidiar, au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Recurenţii nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2018, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, punându-li-se în vedere că pot depune puncte de vedere la acesta.

În speţă, părţile nu au înţeles să uzeze de acest beneficiu.

Prin încheierea din 26 martie 2019, instanţa supremă a acordat termen la 11 iunie 2019, pentru a da posibilitatea părţilor să îşi exprime punctul de vedere cu privire la regularitatea declarării căii de atac în termenul prevăzut de lege.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., tardivitatea declarării prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul ca tardiv, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Preliminar, se reţine că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Calea extraordinară de atac dedusă judecăţii are ca obiect decizia civilă nr. 1170 din 22 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a fost constatat perimat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 2380 din 14 aprilie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

La termenul din 11 iunie 2019, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii recursului asupra căreia reţine următoarele:

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Faţă de împrejurarea că prin decizia atacată s-a constatat perimat un apel, se reţine incidenţa prevederilor art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., care statuează că "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare."

Potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează".

În aplicarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că termenul de declarare a recursului, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., s-ar fi împlinit la 28 mai 2018, dar a fost prorogat la 29 mai 2019, în condiţiile în care luni, 28 mai 2018, a fost sărbătoarea Rusaliilor, zi liberă.

Astfel, instanţa supremă, constatând că recursul a fost declarat la 8 iunie 2018, astfel cum atestă data înscripţionată pe ştampila poştei aplicată pe plicul în care a fost expediat,impune concluzia că a fost depus după împlinirea termenului de 5 zile instituit de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., fiind astfel tardiv.

În considerarea argumentelor expuse, văzând şi dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate", Înalta Curte, reţinând declararea peste termen a recursului promovat de recurenţii-reclamanţi, va admite excepţia tardivităţii.

Ca o consecinţă a admiterii excepţiei, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 1170 din 22 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă urmează să fie respins ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1170 din 22 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2019.