Simulated real estate sales: lack of legal interest due to undisclosed motive to oppose judgment to integrity authority

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2019

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş, secţia I civilă sub nr. x/2015 din 17 iulie 2015, reclamantul A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate caracterul simulat prin interpunere de persoană al contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 03 februarie 2011 şi nr. 3967 din 26 noiembrie 2010 la B.N.P. C., adevăratul beneficiar al contractelor fiind pârâtul, nu reclamantul; a solicitat ca instanţa să aibă în vedere adevărata stare de drept ce vizează inexistenţa dreptului de proprietate al reclamantului în perioada cuprinsă între datele actelor autentice şi data pronunţării hotărârii în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Timiş.

În motivarea cererii, a arătat că imobilele ce fac obiect al contractelor nu au intrat niciodată în posesia ori proprietatea sa, ele fiind neîntrerupt administrare, exploatate şi folosite de pârât (adevăratul proprietar), fără ca reclamantul să achite taxe ori impozite şi fără să beneficieze de vreun atribut al dreptului de proprietate specific unui veritabil proprietar.

A arătat că este persoană interesată să solicite ca instanţa să stabilească existenţa şi conţinutul actului real (hotărârea judecătorească de transmitere a proprietăţii asupra imobilelor în cauză), a actului secret (înţelegerea părţilor din convenţia încheiată) şi, totodată, să înlăture actele aparente (actele autentice iniţiale de transmitere a proprietăţii asupra imobilelor), care nu exprimă adevărata voinţă a părţilor, dorind să dovedească faptul că banii ce reprezintă preţul imobilelor nu au circulat şi nu au fost în posesia sau în patrimoniul său.

Consecinţa directă a admiterii cererii astfel formulate, a arătat reclamantul, se concretizează în restabilirea situaţiei juridice reale prin înlăturarea clandestinităţii actului juridic real (acte autentice de transmitere a proprietăţii asupra imobilelor) şi menţinerea actului de trecere a bunurilor în patrimoniul pârâtului (hotărârea judecătorească de transmitere a proprietăţii asupra imobilelor în cauză), iar prin soluţionarea acestei acţiuni în simulaţie instanţa urmează a stabili conţinutul real al acordului de voinţă intervenit între părţi, asigurând respectul pentru adevăr ca normă etică fundamentală în relaţiile sociale.

A mai învederat că acţiunea în simulaţie poate fi introdusă de oricare dintre părţi, precum şi de orice persoană care are un interes legitim în a invoca actul secret (convenţia părţilor).

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1175 din C. civ. de la 1864.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 731 din 04 aprilie 2016, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins cererea formulată.

Apelul

Prin decizia civilă nr. 337 din 23 noiembrie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei de primă instanţă.

Recursul

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel a declarat recurs motivat reclamantul, cauza fiind înregistrată sub acelaşi număr unic la 25 ianuarie 2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Motivarea recursului

Recurentul a realizat o expunere amplă a situaţiei de fapt, detaliind raporturile dintre părţi şi parcursul litigiului dedus judecaţii şi făcând o serie amplă de consideraţii teoretice asupra chestiunii de drept în discuţie, respectiv asupra simulaţiei prin interpunere de persoane în termeni generali.

O primă critică dezvoltată de recurent vizează stabilirea în sarcina sa în fazele procesuale anterioare a taxei judiciare de timbru, arătând că cererile în constatarea inexistenţei unui drept patrimonial se timbrează cu taxă fixă, conform dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Ulterior, subsumat cazurilor de casare instituite de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a dezvoltat următoarele critici:

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că în considerentele deciziei atacate instanţa de apel a reţinut argumente contradictorii, constând în aceea că, deşi i-a respins probele cu interogatoriul intimatului-pârât şi declaraţiile de martor ale avocaţilor care au consiliat părţile la întocmirea actelor pretins simulate, notând că nu a indicat aspectele pe care urmărea să le dovedească cu acestea, în final a conchis că apelantul-reclamant nu a făcut dovada deplină a simulaţiei prin interpunere de persoane.

De asemenea, a susţinut că instanţa de prim control judiciar nu a pus în discuţia părţilor aspectele vizând administrarea probelor, făcând aceste menţiuni în considerentele hotărârii pronunţate, doar în susţinerea soluţiei de respingere a probelor a căror încuviinţare a solicitat-o.

A mai arătat recurentul că instanţa de apel nu i-a încuviinţat cererea de a primi un avocat din oficiu.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autorul căii extraordinare de atac a susţinut că tot în mod contradictoriu a reţinut curtea de apel că, în justificarea interesului în promovarea acţiunii, reclamantul a arătat că acesta rezidă în restabilirea adevăratei ordini de drept, situaţie ce nu se regăseşte între condiţiile instituite de prevederile art. 33 C. proc. civ. pentru a solicita obligarea pârâtului la recunoaşterea simulaţiei şi a efectelor acesteia, pentru ca ulterior să argumenteze respingerea acţiunii introductive pe inopozabilitatea hotărârilor pronunţate în cauză faţă de Autoritatea Naţională de Integritate.

Din această perspectivă, recurentul a arătat că accepţiunea dată de instanţa de apel instituţiei interesului, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, nesocoteşte împrejurarea că o cerere nu se promovează întotdeauna şi în mod exclusiv pentru protejarea unui drept subiectiv, ci şi pentru protejarea unei situaţii juridice ocrotite de lege (ori invers).

Astfel, a susţinut că, în sens procedural civil, acţiunea include ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură atât protecţia dreptului subiectiv civil, atunci când este încălcat sau contestat, cât şi a situaţilor juridice legal reglementate, atunci când acestea sunt nesocotite.

Or, în speţă, în opinia recurentului, instanţa de apel trebuia să observe că el se prevalează chiar de o asemenea situaţie juridică, respectiv de lipsa posesiei imobilelor şi de lipsa banilor ca mijloc de plată în cauză, de natură să-i justifice interesul în promovarea acţiunii în constatarea simulaţiei.

În finalul acestei critici, a arătat că justifică interes în iniţierea demersului judiciar, acesta constând în a demonstra viciul care afectează actele deduse judecăţii, având în vedere că cererea în speţă nu este o acţiune petitorie a unui proprietar deposedat care urmăreşte să reintre în stăpânirea bunului, ci o acţiune prin care se tinde la constatarea unei împrejurări de fapt.

În susţinerea celor de mai sus, a invocat efectul pozitiv al puterii de lucrul judecat decurgând din considerentele deciziei nr. 449 din 11 februarie 2014, dată în dosarul nr. x/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Totodată, a susţinut că, prin refuzul de completare a probatoriului, respectiv prin aceea că i-a respins cererea de probe cu interogatoriu şi cu martori, instanţa de apel a împiedicat aflarea adevărului în cauză, în condiţiile în care, în mod legal, îi revenea această sarcină.

Pentru considerentele expuse, autorul căii de atac a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Regularitatea recursului

Cererea de recurs a fost depusă cu respectarea prevederilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ. la Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că decizia atacată i-a fost comunicată reclamantului la 16 decembrie 2016, aşa cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosarului de apel, iar acesta a declarat calea extraordinară de atac la 9 ianuarie 2017, astfel cum atestă data inscripţionată pe cererea de recurs aflată la dosarul de recurs.

Se constată, astfel, că recursul a fost declarat şi motivat în termenul legal de 30 zile menţionat, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 şi 3 şi alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că acesta a început să curgă la 16 decembrie 2016 şi s-ar fi împlinit la 16 ianuarie 2017, luni, zi lucrătoare.

Referitor la condiţiile intrinseci, s-a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la condiţiile extrinseci, s-a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că recurentului i-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar prin încheierea din 23 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, în sensul reducerii cu 4.000 RON şi al eşalonării în 12 rate lunare a câte 429 RON fiecare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 9.151,53 RON, calculată conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Admisibilitatea recursului

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 337 din 23 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Pentru verificarea admisibilităţii căii de atac a recursului, s-a avut în vedere obiectul acţiunii deduse judecăţii, care în speţă vizează constatarea caracterul simulat prin interpunere de persoană al contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 3 februarie 2011 şi nr. 3967 din 26 noiembrie 2010.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere".

Totodată, art. 101 din acelaşi Cod prevede la alin. (1) că "în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii", iar la alin. (2) că "aceeaşi valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicita ţi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept."

În cauză reclamantul a învestit instanţa cu un singur petit principal, a cărui valoare este de 1.427.830 RON, aşa cum însuşi reclamantul a indicat în notele depuse la dosarul primei instanţe.

Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv."

Totodată, în conformitate cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 şi O.U.G. nr. 95/2016, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (…), precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Astfel, având în vedere că valoarea acţiunii introductive este de 1.427.830 RON, situându-se peste pragul valoric menţionat, în considerarea normelor legale precitate se apreciază că decizia recurată este susceptibilă de a fi cenzurată în calea de atac a recursului.

A fost întocmit şi comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La termenul din 26 martie 2019, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul declarat şi a stabilit termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea căii de atac.

Analiza motivelor de recurs

Faţă de actele dosarului, de probele administrate în cauză şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Preliminar, instanţa supremă constată că recurentul-reclamant a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă, în funcţie de criticile dezvoltate, se va proceda la o calificare punctuală a acestora, după cum urmează:

Critica referitoare la modalitatea eronată de stabilire a cuantumul taxei judiciare de timbru, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 poate fi subsumată, aşa cum s-a propus prin raportul întocmit, motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât O.U.G. nr. 80/2013 conţine norme de procedură, instituind o condiţie formală extrinsecă a cererilor de chemare în judecată şi a celor pentru exercitarea căilor de atac.

Critica nu poate fi primită.

Aşa cum s-a reţinut şi în raportul asupra admisibilităţii în principiu, o atare critică putea fi formulată exclusiv pe calea reexaminării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în condiţiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, cale procedurală pe care recurentul-reclamant nu a înţeles să o folosească, acceptând astfel taxa impusă de instanţa de judecată şi apelând, pentru a face faţă cheltuielilor ocazionate de plata acestei taxe, doar la instituţia ajutorului public judiciar.

Relevante în sensul considerentelor ce preced sunt şi dezlegările date prin decizia nr. 7/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În soluţionarea recursului în interesul legii s-a reţinut că reexaminarea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997 are natura unei veritabile căi de atac (paragraful nr. 8 al considerentelor decizorii) şi că ea este reglementată în acord cu principiul constituţional al legalităţii căilor de atac (paragraful nr. 10 al aceloraşi considerente).

Instanţa supremă apreciază că această decizie şi-a păstrat efectul util, în condiţiile art. 517 alin. (4) şi art. 518 C. proc. civ., întrucât, deşi Legea nr. 146/1997 a fost abrogată şi continuă să îşi producă efecte doar în cauze începute sub imperiul său, dispoziţii similare celor ale art. 18 alin. (2) din acest act normativ se regăsesc similar în art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, existând în continuare premisele care au generat dezlegarea în drept dată prin decizia nr. 7/2014, amintită.

Înalta Curte apreciază că se subsumează aceluiaşi motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi critica referitoare la neacordarea ajutorului public judiciar sub forma plăţii onorariului pentru un avocat din oficiu, solicitată în condiţiile art. 6 lit. a) din O.G. nr. 51/2008, întrucât acest aspect se grefează pe dispoziţii procedurale privind reprezentarea convenţională în cursul procesului.

Critica nu poate fi primită.

Aşa cum reiese din examinarea actelor din dosarul curţii de apel, recurentul-reclamant a solicitat instanţei de apel la 19 octombrie 2016 acordarea ajutorului public judiciar sub forma plăţii onorariului pentru asistenţă prin avocat, iar cererea a fost respinsă prin încheierea din Camera de consiliu de la 27 octombrie 2016, împotriva căreia petentul nu a formulat cerere de reexaminare.

Instanţa supremă apreciază, urmând raţionamentul dezvoltat şi în decizia nr. 7/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, evocată în precedent (unde problema viza tot o cale de atac, reexaminarea, prevăzută de o normă specială) că recurentul-reclamant avea la dispoziţie, pentru a critica soluţia dată prin încheierea de la 27 octombrie 2016, calea de atac a reexaminării, prevăzută de legea specială, anume de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 51/2008, astfel că nu mai poate formula critici cu privire la această soluţie pe calea recursului, operant fiind principiul legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 129 din Constituţia României, care consacră dreptul părţilor de a exercita căile de atac în condiţiile legii.

Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondată.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat cea de-a doua ipoteză a pct. 6 precitat, anume ipoteza considerentelor contradictorii.

Constată şi că referiri la considerente contradictorii există nu numai în cadrul criticii delimitate formal în cadrul pct. 6, ci şi în cadrul celor de la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., iar acestea pot fi sintetizate astfel şi analizate din perspectiva propusă de recurentul-reclamant:

1. Instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada deplină a simulaţiei prin interpunere de persoană, în condiţiile în care a motivat respingerea probelor propuse de această parte pe existenţa unei teze neverosimile şi pe neindicarea împrejurărilor care se doreau dovedite (iar în cea de a doua ipoteză instanţa nepunând în discuţie acest aspect, deşi era cu atât mai necesar cu cât apelantului-reclamant i se respinsese cererea privind acordarea ajutorului public judiciar în modalitatea desemnării unui avocat din oficiu).

2. Instanţa de apel a făcut referire la interesul legitim afirmat de reclamant în promovarea acţiunii, dar a apreciat că se impune respingerea acţiunii întrucât acesta nu justifică îndeplinirea condiţiilor art. 33 C. proc. civ., pentru ca în alineatul următor să reţină teza neverosimilă şi străină de natura cauzei privind opunerea către A.N.I. a hotărârii din prezenta cauză.

Instanţa supremă apreciază, principial, că teza a II-a a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. presupune existenţa unei contradicţii între considerente, care să aibă drept consecinţă adoptarea a două sau mai multor soluţii diferite ori existenţa unei contradicţii între soluţia care se prefigurează din parcurgerea considerentelor şi cea reţinută în dispozitiv.

Niciuna din aceste două situaţii nu se identifică în cauză.

În ce priveşte prima critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa supremă constată că în realitate recurentul-reclamant este nemulţumit de considerentul în care instanţa de apel reţine că în cauză nu s-a făcut pe deplin dovada simulaţiei, dar şi de împrejurarea că probele propuse în apel i-au fost respinse în considerarea unei teze neverosimile şi străine de natura cauzei (proba cu interogatoriul intimatului-pârât şi proba cu mărturia avocaţilor), dar şi pentru neindicarea tezelor probatorii (proba cu martori).

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine pe de o parte că discutarea probelor s-a realizat la termenul din 16 noiembrie 2016, când instanţa de apel a respins probele propuse pe de o parte cu motivarea că cererea în probaţiune nu a fost formulată cu respectarea art. 470 C. proc. civ. şi pe de altă parte cu motivarea că tezele probatorii din cererea în probaţiune au fost dovedite cu probele existente.

Din acest punct de vedere, se apreciază că nu este respectată ipoteza art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât pretinsa contrarietate ar exista între o încheiere de şedinţă şi decizia de apel. Instanţa supremă apreciază că nemulţumirile recurentului-reclamant împotriva modului în care instanţa de apel s-a pronunţat pe probele solicitate în apel puteau fi analizate doar dacă acesta ar fi învestit instanţa de recurs şi cu o critică distinctă în acest sens împotriva încheierii de la 16 noiembrie 2016 în cadrul recursului declarat.

Constată şi că în considerentele deciziei recurate instanţa de apel a reţinut că dovada deplină a simulaţiei nu s-a făcut prin raportare la probele deja administrate, raţionament care a privit şi celelalte probe indicate de către reclamant ca fiind analizate de instanţa de apel şi care nu numai că nu relevă nicio contradicţie prin el însuşi, dar nici nu poate să cadă sub cenzura instanţei de recurs, întrucât evaluarea probatoriului este un element de temeinicie, nu de legalitate, neputând fi subsumată niciunuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Cea de a doua critică dezvoltată calificată de Înalta Curte ca încadrându-se în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (deşi a fost inserat de parte în cadrul motivului prevăzut de pct. 8 al aceluiaşi articol) este nefondată.

La evaluarea condiţiei interesului în promovarea acţiunii în simulaţie, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 32 şi art. 33 C. proc. civ., în raport de care a apreciat că interesul legitim afirmat de recurentul-reclamant, acela al restabilirii ordinii de drept, are caracter general şi că interesul real, nedeclarat, este acela de a obţine o hotărâre judecătorească pe care să o opună A.N.I. în dosarul nr. x/2013 al Comisiei pentru cercetarea averii de pe lângă Curtea de Apel Timişoara constituit ca urmare a sesizării formulate împotriva sa de această instituţie.

Faţă de considerentele sus-evocate, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine nicio contradicţie în raţionamentul instanţei de apel, care în realitate face o comparaţie între interesul afirmat şi interesul real, iar împrejurarea că instanţa de apel ajunge la o concluzie privind interesul real, care îl nemulţumeşte pe recurentul-reclamant, nu are aptitudinea de a transforma acest raţionament în unul străin de natura cauzei.

Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondată.

Prealabil, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu indică textul legal pretins încălcat ori greşit aplicat de către instanţa de apel

În altă ordine de idei, constată şi că dezvoltarea criticii permite a se conchide că nemulţumirea părţii este legată de modul în care instanţa de prim control judiciar a evaluat cerinţa interesului, ca una dintre condiţiile generale de exercitare a acţiunii civile, ceea ce orientează critica spre dispoziţiile generale - art. 32-33 C. proc. civ. -, dar şi spre cele eventual specifice tipului de acţiune în simulaţie cu care au fost învestite instanţele, instanţa supremă constatând că dispoziţiile art. 1175 din C. civ. de la 1864, invocate în cererea introductivă de instanţă nu conţin derogări de la normele dreptului comun deja evocate.

Or, în lumina acestor argumente, se impune concluzia că în realitate normele pretins încălcate de către instanţa de prim control judiciar apar, formal, drept norme de procedură, ceea ce atrage şi incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că instanţa de apel nu numai că nu a nesocotit dispoziţiile legale referitoare la condiţia interesului, astfel cum au fost identificate, ci dimpotrivă, în analiza condiţiei interesului le-a luat drept premisă, făcând in terminis referire la ele.

Instanţa supremă constată că în realitate nemulţumirea părţii vizează concluzia la care a ajuns instanţa de apel cu privire la interesul real în promovarea acţiunii în simulaţie, pe care l-a apreciat ca diferit de cel afirmat, reţinând în privinţa ambelor tipuri de interes analizat neîndeplinirea cerinţelor art. 32 şi art. 33 C. proc. civ.

Numai că în cadrul recursului nu se poate proceda la cenzurarea acestei concluzii reţinute în considerentele deciziei recurate, întrucât aceasta este rezultatul evaluării pe care instanţa de apel a făcut-o în legătură cu probele administrate în cauză, ceea ce scapă controlului de legalitate ce poate fi exercitat în această cale extraordinară de atac exclusiv din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În concluzie, reţinând că nu sunt incidente motivele de recurs astfel cum au fost calificate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 337 din 23 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 11 iunie 2019.