Revision rejected: filing enforcement challenge in separate case does not revive lapsed appeal on res judicata review.

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 312 din 12 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a constatat perimat apelul formulat de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 637 din 20 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata C. S.A. - Membră a Grupului D..

Împotriva deciziei sus-menţionate, A. şi B. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia.

În motivare, au arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., atât timp cât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni."

În acest sens, au evocat dispoziţiile art. 417 C. proc. civ., care statuează că "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes" şi au subliniat că, în speţă, cursul perimării a fost întrerupt prin înregistrarea pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, la 25 ianuarie 2013, a contestaţiei la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, în care ulterior Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a pronunţat decizia civilă nr. 538/R din 13 mai 2016.

În continuare, recurenţii au conchis că la data la care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a pronunţat încheierea din 26 septembrie 2016, în dosarul nr. x/2015 şi a dispus suspendarea judecăţii apelului, cursul perimării era întrerupt, măsura subzistând şi în prezent.

În baza art. 498 alin. (1) C. proc. civ., au solicitat să fie soluţionată cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să se constate că sentinţa comercială nr. 487 din 17 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială se bucură de autoritate de lucru judecat, să se dispună anularea deciziei civile nr. 637 din 20 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi, pe fond, să se constate că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 4 din Legea nr. 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale şi, ca o consecinţă, să se dispună anularea contractului de credit bancar nr. x din 7 mai 2007.

În continuare, recurenţii au expus argumentele în considerarea cărora, în opinia lor, în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admitere a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar şi cele vizând anularea contractului de credit bancar.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatei, care la 5 mai 2018 a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că recurenţii nu au indicat motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul, dar şi că niciuna dintre criticile formulate nu se circumscrie motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

La 15 iunie 2018, recurenţii au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2018, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, punându-li-se în vedere că pot depune puncte de vedere la acesta. În speţă, părţile nu au înţeles să uzeze de acest beneficiu.

Prin încheierea din 26 martie 2019, instanţa supremă, constatând că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata C. S.A. - Membră a Grupului D. prin întâmpinare, conform art. 489 alin. (2), raportat la 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat în considerarea celor ce succed:

Prin memoriul de recurs, recurenţii-revizuenţi au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora recursul este admisibil atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; când prin hotărârea atacată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat şi respectiv, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Este de remarcat că autorii memoriului de recurs nu şi-au structurat criticile formulate subsumat fiecărui motiv de nelegalitate indicat, ci au menţionat toate motivele evocate subsecvent fiecăreia dintre susţinerile dezvoltate în cuprinsul memoriului.

De asemenea, se constată că singura critică care vizează în concret decizia atacată şi care poate fi subsumată unui caz de nelegalitate, respectiv celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este cea referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 417 C. proc. civ.

Astfel, autorii prezentului demers judiciar au susţinut că la 26 septembrie 2016, când prin încheierea pronunţată în dosarul nr. x/2015, curtea de apel a dispus suspendarea judecăţii apelului, cursul perimării fusese întrerupt prin faptul că la 25 ianuarie 2013 promovaseră pe rolul Judecătoriei Sectorului IV Bucureşti contestaţia la executare ce a format obiectul dosarului nr. x/2013, în care ulterior Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a pronunţat decizia civilă nr. 538/R din 13 mai 2016.

Înalta Curte reţine că prezentul recurs are ca obiect decizia pronunţată în soluţionarea apelului declarat revizuenţii A. şi B. împotriva hotărârii prin care le-a fost respinsă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 637 din 20 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, fondată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei comerciale nr. 487 din 17 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, cursul perimării.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel Bucureşti a constatat apelul perimat, reţinând că, de la suspendarea judecăţii pentru lipsa părţilor, la termeul din 26 septembrie 2016, litigiul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa supremă, plecând de la apărarea întemeiată pe dispoziţiile art. 417 C. proc. civ., care prevăd că "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes", o apreciază ca neîntemeiată, întrucât actul de procedură la care fac referire recurenţii nu este îndeplinit în cauza a cărei judecată a fost suspendată, ci într-un alt dosar, astfel că nu are aptitudinea de a fi considerat ca o manifestare de voinţă în sensul continuării judecăţii.

Astfel, pentru a fi operat întreruperea perimării apelului, apelanţii-revizuenţi ar fi trebuit să îndeplinească un act de procedură în vederea reluării judecăţii căii ordinare de atac, anume nu au solicitat repunerea cauzei pe rol şi nici măcar nu au declarat recurs împotriva încheierii din 26 septembrie 2016, prin care s-a dispus suspendarea cauzei.

Ca urmare, introducerea pe rolul judecătoriei a unei contestaţii la executare nu reprezintă un act care să aibă efectul întreruperii cursului perimării, întrucât nu este făcut în scopul reluării judecăţii suspendate într-o altă cauză.

În ceea ce priveşte restul susţinerilor, dezvoltate de recurenţi circumscris cazurilor de casare statuate la pct. 6, 7 şi 8 ale aceleiaşi norme legale, instanţa supremă impune concluzia că nu pot face obiectul examinării instanţei de recurs, întrucât vizează nelegalitatea hotărârilor pronunţate de instanţele de fond, care nu fac obiectul căii de atac.

În această categorie de critici se înscrie şi cea vizând împrejuarea că apelanţii ar fi cerut judecata cauzei în lipsă şi că, în mod greşit, instanţa de apel a dispus măsura suspendării judecăţii pentru lipsa părţilor, având în vedere că această critică priveşte încheierea din 26 septembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi criticile ar fi putut fi valorificate în cadrul unui eventual recurs declarat împotriva acestei hotărâri, iar nu pe calea prezentului recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi constatând că restul criticilor nu pot fi încadrate în celelalte motive de recurs expres indicate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-revizuenţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 312/2018 din 12 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2019.