Inadmissibility of cassation appeal against final labor dispute judgment

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 ianuarie 2013 pe rolul pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2013, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la repararea pagubei cauzate şi eventual la plata de daune morale.

Acţiunea a fost întemeiată pe art. 1 alin. (1) şi alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. h) şi lit. i), art. 7 alin. (3), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 153 lit. f) din Legea nr. 263/2010.

Prin încheierea din 22 mai 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013, cauza a fost declinată în favoarea secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe rolul căreia a fost înregistrată sub nr. x/2013*.

Prin sentinţa civilă nr. 3982 din 22 aprilie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1956 din 15 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru Cuze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins recursul ca tardiv formulat, reţinând în esenţă incidenţa dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, raportat la art. 301 C. proc. civ., potrivit cărora termenul de recurs împotriva hotărârii tribunalului este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii.

De asemenea, instanţa de recurs a notat că în speţă sentinţa atacată a fost comunicată recurentului la 19 iunie 2015, astfel că termenul pentru declararea căii de atac, calculat conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pe zile libere şi prorogat conform art. 101 alin. (5) C. proc. civ., s-a împlinit la 6 iulie 2015, zi lucrătoare. Astfel, raportat la împrejurarea că cererea de recurs a fost înregistrată la 27 august 2015, instanţa de control judiciar a conchis că recursul a fost tardiv declarat.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs.

În memoriul depus la dosar, recurentul a reiterat situaţia de fapt în cauză, exprimându-şi nemulţumirea faţă de rapoartele de expertiză tehnică întocmite de doamna expert B..

De asemenea, acesta a susţinut că procesul nu a fost echitabil, aşa cum impun prevederile art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

În speţa dedusă judecăţii, recurentul-reclamant A. a promovat prezentul recurs împotriva unei decizii irevocabile pronunţate în soluţionarea recursului exercitat împotriva unei sentinţe pronunţate într-un litigiu de muncă.

Potrivit art. 274 din Codul muncii, "hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept."

În speţă, se constată că decizia recurată este o hotărâre pronunţată în calea de atac a recursului exercitată împotriva unei sentinţe pronunţate în soluţionarea unui conflict de muncă, fiind deci irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 5, nesusceptibilă de a mai fi atacată, la rândul său, cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Această concluzie decurge şi din observarea dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs şi în cuprinsul cărora nu sunt incluse şi deciziile date în recurs, precum şi din principiul unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac.

În concluzie, faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1956 din 15 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă pentru Cauze privind Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2019.