Nullity of cassation appeal for failure to invoke specific cassation grounds where arguments focused on factual re-evaluation and evidence interpretation.

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 556/2017 din 31 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a respins, ca neîntemeiată, atât acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., având ca obiect constatarea validităţii convenţiei de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x de către BNP B., în valoare de 65.000 Euro, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. cât şi cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. C. S.R.L..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, între părţi, a intervenit promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x din 30 iunie 2013, prin care pârâta S.C. C. S.R.L. se obliga să vândă, iar reclamanta S.C. A. S.R.L. să cumpere imobilele clădiri, fără teren aferent, ce fac parte din activul "D.", situate în comuna Şopârlita, judeţul Olt, la baza contractului stând procesul-verbal de licitaţie din 29 aprilie 2005, încheiat de către lichidatorul judiciar S.C. E. S.R.L..

Tribunalul a reţinut că, pentru a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, pentru un bun imobil, motivat de refuzul promitentului-vânzător de a-şi executa obligaţiile asumate prin promisiune, este necesară îndeplinirea tuturor condiţiilor de validitate ale vânzării, aşa cum ele sunt reglementate de art. 1179 C. civ., printre care şi preţul contractului.

În cauză, instanţa a constatat că preţul contractului nu a fost achitat în totalitate, chiar dacă acesta a fost prevăzut în rate anuale. Din valoarea totală a contractului de 65.000 euro, s-a achitat suma de 19.500 euro, la semnarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare şi prima rată de 6.500 euro, la data de 30 mai 2014.

Tribunalul a reţinut că, următoarea rată, de 13.000 euro, scadentă la 30 mai 2015, nu a fost achitată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în considerarea faptului expus în acţiune, că pârâta S.C. C. S.R.L. nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse prin contract, la punctul 7.3.4. şi anume să depună toate diligenţele, în vederea înscrierii cât mai urgente a imobilelor în cartea funciară, acest fapt conducând, de altfel, şi la imposibilitatea perfectării contractului de vânzare-cumpărare.

Instanţa de fond a constatat că a fost sesizată cu cerere din partea reclamantei S.C. A. S.R.L., privind constatarea valabilităţii promisiunii de vânzare-cumpărare din 30 mai 2013, referitoare la imobilele clădiri fără teren aferent, ce fac parte din activul "D.", situate în comuna Şopârlita, şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, însă tribunalul a considerat că nu sunt îndeplinite în totalitate condiţiile de validitate ale vânzării, aşa cum s-a arătat anterior, motiv pentru care cererea a fost respinsă.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanta S.C. A. S.R.L., la data de 29 iunie 2017, a depus la dosar cerere de modificare a cererii introductive, în sensul că obiectul cererii de chemare în judecată, prin care înţelege să investească instanţa de judecată, cu următoarele capete de cerere: să se constate intervenită clauza penală, stipulată la art. 7.3.4 din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 30 mai 2013; să se constate că, în cauză, preţul contractului a fost integral achitat, prin compensaţia intervenită între sumele datorate de către reclamantă, cu titlu de diferenţă de preţ şi sumele datorate acesteia de către pârâtă, cu titlu de daune-interese şi penalităţi, conform aceleiaşi clauze penale; în temeiul art. 1669 C. civ., să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, având în vedere refuzul nejustificat al pârâtei S.C. C. S.R.L., de a perfecta contractul în formă autentică, în condiţiile promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/2013, fiind decăzută din termenul de depunere, potrivit art. 204 C. proc. civ., astfel că tribunalul a considerat că nu mai poate analiza cererea reclamantei, în actualul cadru procesual.

Prima instanţă a mai reţinut că pârâta S.C. C. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 7.575,28 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate conform contractului, pentru neexecutarea obligaţiei de plată a ratei de 13.000 euro, ce avea scadenţa la data de 30 mai 2015 şi ulterior, o cerere precizatoare, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 84.799 RON, devenită scadentă, compusă din: 22.783 RON majorarea cuantumului penalităţilor de întârziere; 3.515,77 RON, penalităţi de întârziere ca urmare a neachitării ratei scadente la 30 mai 2016 în cuantum de 26.000 euro, cât şi suma de 58.500 RON, echivalentul sumei de 13.000 euro, reprezentând rata a II-a scadentă la aceeaşi dată.

Tribunalul a constatat că, potrivit clauzei 7.3.4. din promisiunea de vânzare-cumpărare, pârâtul în calitate de vânzător, se obligă să depună toate diligenţele şi eforturile, în vederea înscrierii cât mai urgente a imobilelor, ce fac obiectul contractului, în cartea funciară, iar ulterior, să se prezinte în faţa notarului pentru întocmirea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Prima instanţă a considerat că, deoarece, în speţă, au fost vândute numai imobile construcţii, fără teren, pentru intabularea dreptului de proprietate a acestora, era necesară clarificarea regimului juridic al terenului aferent acestor construcţii, în sensul că, potrivit art. 24 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, s-a prevăzut obligativitatea încheierii în formă autentică a promisiunii de a încheia un contract, având ca obiect dreptul de proprietate asupra unui imobil sau alt drept real în legătură cu aceasta, terenul în cauză având destinaţia agricolă şi aflându-se în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, aşa cum rezultă din actul de adjudecare întocmit de lichidatorul judiciar.

A constatat tribunalul că pârâta S.C. C. S.R.L. a făcut demersuri, cu privire transmiterea spre folosinţă a terenurilor aferente construcţiilor de către ADS, însă, în timpul derulării procesului, după introducerea acţiunii reclamantei S.C. A. S.R.L., iar ADS, prin răspunsul transmis la solicitarea instanţei, a menţionat că, încă de la data de 09 martie 2006, a notificat societatea pârâtă, privind încheierea contractului de locaţiune, ce a fost aprobat prin Hotărârea nr. 5/2007, iar prin adresa din 05 aprilie 2007, s-a comunicat acesteia valoarea redevenţei, cuantumul şi termenul de semnare a contractului şi s-a arătat că, până în prezent, această societate nu a încheiat cu ADS niciun fel de contract pentru activul "D.".

Tribunalul a considerat că, pentru a putea înscrie imobilele construcţii în cartea funciară, pârâta S.C. C. S.R.L. trebuia să deţină un titlu valabil privind folosinţa terenului, care, în speţă, se află în proprietatea statului, prin ADS şi, deşi a fost notificată în anii 2006-2007, de către această autoritate, să încheie contractul de concesiune, pârâta nu a dat curs.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut că pârâta S.C. C. S.R.L. nu a respectat clauza contractuală sus-menţionată şi, prin atitudinea pasivă, în raport cu instituţia statului, demonstrează culpa procesuală, astfel că nu poate pretinde vreun drept.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Olt au declarat apel principal - pârâta - reclamantă S.C. C. S.R.L. şi apel incident - reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a Civilă, prin decizia nr. 433 din 28 martie 2018 a respins, ca nefondate, ambele apeluri.

În fundamentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că apelul incident, formulat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., este nefondat, întrucât aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor legale, pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de vânzare-cumpărare.

De asemenea, Curtea a constatat că sunt nefondate şi criticile formulate de către apelanta pârâtă S.C. C. S.R.L., vizând faptul că s-a apreciat eronat că nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, că această obligaţie este una de diligenţă, iar nu de rezultat şi că a făcut dovada dreptului său de a pretinde despăgubiri, ca urmare a faptului că apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. nu şi-a executat obligaţia de plată a preţului prevăzut în contract, la termenele stipulate.

În speţă, Curtea a reţinut că apelanta pârâtă S.C. C. S.R.L. nu şi-a executat obligaţia contractuală, aceea de a încheia cu apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. un contract de vânzare-cumpărare perfect, deşi a trecut o perioadă îndelungată de timp, de aproape 5 ani de la perfectarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, aceasta menţinând o stare de incertitudine privind regimul juridic al imobilului, ce a făcut obiectul înstrăinării.

Curtea a apreciat că apelanta pârâtă S.C. C. S.R.L. nu numai că nu şi-a executat obligaţia contractuală, însă este departe de a o putea executa în viitorul apropiat, întrucât aceasta nu are, ea însăşi, intabulat în Cartea funciară, dreptul de proprietate asupra construcţiilor înstrăinate "D.", condiţie esenţială pentru a putea încheia, cu apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., contract de vânzare-cumpărare autentic.

În ceea ce priveşte caracterul obligaţiei contractuale, ce trebuia executată de apelanta pârâtă, Curtea a considerat că aceasta este una de rezultat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1481 alin. (1) Noul C. civ., conform cărora în cazul obligaţiei de rezultat, debitorul este ţinut să procure creditorului rezultatul promis, iar nu una de mijloace (de diligenţă), reglementate de alin. (2) al aceluiaşi text de lege, care prevede că în cazul obligaţiilor de mijloace, debitorul este ţinut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L..

Ambele recurente au formulat întâmpinări prin care au invocat excepţia nulităţii recursului celeilalte părţi.

Prin încheierea din 19 octombrie 2018, pronunţată în complet de filtru de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză.

Prin încheierea din 07 iunie 2019 pronunţată în complet de filtru de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L., invocată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

S-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 433 din 28 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 17 ianuarie 2020, cu citarea părţilor.

La termenul de astăzi Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului recurentei-reclamante, invocată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, rejudecarea cauzei, admiterea apelului incident, astfel cum acesta a fost declarat, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi ulterior modificată.

Recurenta-reclamantă îşi întemeiază în drept cererea pe dispoziţiile art. 483 C. proc. civ. iar critica sa vizează dezlegarea pe care atât instanţa de apel cât şi cea de fond au dat-o cererii de a se constata că a intervenit clauza penală stipulată la art. 7.3.4 din Promisiunea Bilaterală de Vânzare-Cumpărare autentificată sub nr. x de către Biroul Notarilor Publici Asociaţi B., F. şi G. la data de 30 mai 2013.

În argumentarea acestei critici recurenta arată că din preţul total al imobilelor, urmare a neexecutării obligaţiilor esenţiale de către intimată şi a intervenţiei clauzei penale nu a achitat suma de 39.000 EURO (13.000 Euro, rata de plată până la data de 30 mai 2015; 13.000 Euro, rata de plată la data de 30 mai 2016, respectiv 13.000 Euro, rata de plată până la data de 30 mai 2017), anterior achitând pârâtei suma de 26.000 EURO (respectiv 19.500 Euro, la semnarea Promisiunii Bilaterale de Vânzare-Cumpărare şi 6.500 Euro, reprezentând rata scadentă la data de 30 mai 2014), această sumă constituind daunele-interese pe care intimata le datorează conform art. 7.3.4. din Promisiunea Bilaterală de Vânzare - Cumpărare, iar dublul acestei sume, adică 52.000 EURO (26.000x2) constituie penalităţi.

Concluzionând, pentru detalierea condiţiilor de aplicare a clauzei penale stipulate la punctul 7.3.4 din Promisiunea Bilaterală de Vânzare-Cumpărare autentificată, recurenta arată că intimata îi datorează suma de 78.000 Euro.

Recurenta solicită instanţei să constate că preţul a fost achitat integral şi să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic, considerând că sunt îndeplinite cumulativ şi celelalte condiţii impuse de dispoziţiile art. 1179 şi art. 1244 C. civ., precum şi de art. 1669 alin. (1) C. civ., invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Consideră recurenta că, dacă instanţele de apel, respectiv de fond ar fi făcut o corectă interpretare a probatoriului administrat în cauză, raportat la textele de lege incidente şi la situaţia de fapt concretă, dedusă judecăţii, soluţia cu privire la cererea introductivă de instanţă ar fi trebuit să fie aceea de admitere, nicidecum de respingere.

Arată recurenta că din înscrisurile existente la dosar rezultă fără de tăgadă, neîndeplinirea culpabilă de către intimata C. S.R.L. a obligaţiilor contractuale asumate prin Convenţia autentificată sub nr. x din 30 mai 2013, prin care aceasta se obliga să vândă recurentei, imobilele clădiri, fără terenul aferent, ce fac parte din activul "D.".

Precizează recurenta că intimata nu a făcut niciun demers concret în vederea respectării obligaţiilor contractuale prevăzute la punctele 7.3.3 şi 7.3.4. din Convenţie, dovada acestei situaţii de fapt reprezentând-o chiar înscrisurile depuse de către ADS că intimata a fost notificată de 3 ori cu privire la necesitatea încheierii unui contract de locaţiune cu privire la teren.

Revenind la aserţiunea referitoare la înscrisurile depuse de către ADS, şi la relevanţa acestora în dezlegarea pricinii deduse judecăţii, recurenta arată următoarele:

- în 2005, intimata dobândeşte imobilul "D.", astfel cum acesta este individualizat în actul de proprietate;

- în 09 martie 2006, prin adresa nr. x, ADS o notifică pentru prima dată cu privire la necesitatea încheierii unui contract de locaţiune, solicitându-i acesteia să se prezinte în termen de 15 zile la sediul ADS cu dovada achitării chiriei aferente anului 2006;

- în 05 aprilie 2007, prin adresa nr. x, ADS o notifica pentru a II-a oară pe pârâtă, cu privire la necesitatea încheierii unui contract de locaţiune, solicitându-i acesteia să procedeze la plata unei chirii în cuantum de 400 euro/ha/an;

- în mai 2013, este încheiată promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, în cadrul căreia intimata îşi asuma obligaţia de a înscrie în cartea funciară imobilul care face obiectul convenţiei;

- în august 2013, se presupune că a fost încheiat contractul de prestări servicii dintre pârâtă şi d-na H., fără ca acesta să aibă data certă;

- în iulie 2014, după cum apare modificat contractul de asistenţă juridică, se presupune că a fost angajat de către pârâtă, un avocat, în vederea efectuării nu ştim căror demersuri, în vederea înscrierii imobilelor, în Cartea Funciară;

- în data de 07 mai 2015, recurenta a solicitat imperativ prezenţa la notar în vederea perfectării contractului autentic de vânzare-cumpărare;

- în mai 2015, pârâta emite adresa din 15 mai 2015 prin care solicita ADS, acordul de folosinţă cu privire la terenul aferent celor trei obiective;

- în ianuarie 2016, d-na H. a întocmit o adresă către OCPI, cel mai probabil în încercarea de a produce o dovadă a efectuării unor demersuri, în temeiul unui contract, presupus încheiat cu trei ani în urmă, timp în care, evident nu a fost întreprins niciun alt demers;

- în martie 2016, intimata emite două adrese, către primăriile comunelor Şopârliţa şi Dobrun, prin care, deşi ştia răspunsul, le solicita acestora informaţii cu privire la datele de identificare ale proprietarilor terenurilor aferente celor două ferme. Cu privire la acest aspect, se arată că era de domeniul bunului simţ şi al logicii elementare, că intimata avea cunoştinţă despre faptul că ADS era proprietara terenurilor, încă de la momentul preluării celor trei obiective, respectiv anul 2006;

- în ianuarie 2017, pârâta formulează o cerere de chemare în judecată a ADS, cerere pe care în mod deliberat o înregistrează pe rolul Judecătoriei Sector 1, deşi competent să soluţioneze cererea este Tribunalul Bucureşti. Prin această cerere de chemare în judecată, pârâta urmăreşte obligarea ADS la efectuarea tuturor demersurilor necesare întocmirii documentaţiei cadastrale necesare înscrierii în Cartea Funciară a celor două ferme.

Arată recurenta că toate celelalte presupuse demersuri invocate de către intimată, chiar şi în ipoteza efectuării lor la momentul la care se susţine că ar fi fost efectuate, sunt lipsite de relevanţă, niciunul dintre ele nefiind dovedit a fi fost realmente util scopului urmărit, respectiv înscrierea în Cartea Funciară, a imobilelor, în condiţiile în care intimata a cunoscut încă din 2006 că nu poate înscrie în cartea funciară cele două imobile decât dacă încheie un contract de locaţiune cu ADS.

Consideră recurenta că, după cum rezultă atât din înscrisurile depuse de către ADS cât şi din cele întocmite pro causa de către intimată şi depuse de către aceasta la dosarul cauzei, toate apărările acesteia, privitoare la diligenţele efectuate sunt simple afirmaţii nesusţinute de probe concrete, al căror unic scop este acela de inducere în eroare a instanţei.

Faţă de aspectele învederate recurenta precizează că, în prezent, intimata datorează ADS, cu titlul de redevenţă, suma totală de 56.188 euro.

Excepţia este întemeiată şi urmează a fi admisă pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci ca şi criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speţă, se constată că, deşi formal încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile aduse deciziei recurate nu fac referiri explicite la soluţia dată de către instanţa de apel şi nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate a deciziei atacate.

Astfel, deşi invocă nelegalitatea deciziei atacate, din perspectiva interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor art. 1179 şi art. 1244 C. civ., precum şi a art. 1669 alin. (1) C. civ., argumentaţia adusă de recurenta-reclamantă în susţinerea criticii invocate vizează exclusiv starea de fapt proprie cauzei şi probatoriul administrat, precum şi dinamica raporturilor dintre părţi.

Astfel, prin argumentele formulate recurenta îşi propune să repună în discuţie clarificarea situaţiei de fapt proprie speţei precum şi reinterpretarea probatoriului, în dovedirea incidenţei în speţă a clauzei penale stipulată la art. 7.3.4 din Promisiunea Bilaterală de Vânzare-Cumpărare, determinată de neîndeplinirea de către intimata S.C. C. S.R.L. a obligaţiilor înscrise la punctele 7.3.3 şi 7.3.4. din convenţie.

Criticile astfel formulate situează analiza în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate, configurat expres şi limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nelegalitatea deciziei atacate a fost invocată strict formal, în contextul în care nu este susţinută de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluţiei pronunţate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului recurentei-reclamante, invocată de recurenta-pârâtă şi va constata nul recursul recurentei-reclamante în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., invocată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L.

Constată nul recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 433 din 28 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2019.