Territorial jurisdiction for labor disputes between employer and employee based on employer's seat

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

I. Prin cererea reînregistrată la Tribunalul Brăila la data de 19 noiembrie 2018 sub nr. x/2018 (înregistrată iniţial sub acelaşi număr pe rolul Judecătoriei Brăila la 7 martie 2018), reclamanta S.C. A. S.R.L. ARAD a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9.324 RON reprezentând prejudiciu cauzat societăţii.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a fost angajata societăţii, iar la momentul lichidării, ca urmare a încetării contractului individual de muncă, a fost descoperită o cantitate de marfă în minus cu privire la care pârâta a recunoscut însuşirea.

A mai precizat că, în baza acordului pârâtei, a procedat la facturarea mărfii conform facturii fiscale nr. x/12.10.2016 în valoare de 7085 RON pe numele pârâtei.

Pentru recuperarea sumei de 7085 RON, societatea reclamantă a arătat că a efectuat diferite costuri, în cuantum total de 2239 RON, sumă pe care o pretinde pe calea cererii formulate.

Reclamanta nu a precizat temeiul în drept al cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa nr. 63 din 30 ianuarie 2019, Tribunalul Brăila, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

În motivarea acestei sentinţe s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011: "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Tribunalul Brăila a constatat că, potrivit cererii de chemare în judecată, societatea reclamantă are sediul în municipiul Arad, judeţul Arad, astfel că a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze litigiul este tribunalul în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are sediul, respectiv Tribunalul Arad, secţia litigii de muncă.

II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 12 februarie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa nr. 176 din 21 ianuarie 2019, Tribunalul Arad, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe; a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut, în esenţă, că din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Din coroborarea alin. (2) şi (3) ale art. 129 din C. proc. civ., rezultă că în cazul încălcării competenţei teritoriale alternative, necompetenţa este de ordine privată, iar potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi părţile pot pune concluzii."

Instanţa a apreciat că acţiunea dedusă judecăţii este una referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenţei teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opţiunea alegerii între mai multe instanţe deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului, în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de către Tribunalul Brăila s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale precitate.

III. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 7 martie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Arad competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Brăila şi Tribunalul Arad - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă, prin emiterea regulatorului de competenţă.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că în cauză, instanţele au fost sesizate cu soluţionarea unui conflict individual de muncă.

Conform dispoziţiilor art. 1 lit. p) pct. i) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, sunt considerate conflicte individuale de muncă:

"conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu".

În speţă, prin cererea formulată la data de 7 martie 2018, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 9.324 RON reprezentând prejudiciu cauzat societăţii, arătând, în motivarea cererii, că pârâta a fost angajata societăţii, iar la momentul lichidării, ca urmare a încetării contractului individual de muncă, a fost descoperită o cantitate de marfă în minus cu privire la care pârâta a recunoscut însuşirea.

Rezultă că în cauză sunt incidente dispoziţiile legii speciale referitoare la conflicte de muncă, inclusiv în ceea ce priveşte determinarea instanţei competente material şi teritorial să soluţioneze cererea de faţă.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Competenţa de soluţionare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine, aşadar, instanţei de la domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.

Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte constată că, prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta S.C. A. S.R.L. ARAD a menţionat că sediul său este în localitatea Arad, str. x, jud. Arad, astfel încât instanţa competentă să soluţioneze litigiul de muncă ivit între părţi este Tribunalul Arad, în circumscripţia căruia se află sediul reclamantei.

Totodată, în raport cu împrejurarea că, în speţă, calitatea de reclamant o deţine angatorul, al cărui sediu (unic) este situat în circumscripţia Tribunalului Arad, Înalta Curte constată, contrar argumentelor din considerentele sentinţei nr. 176 din 21 ianuarie 2019 pronunţate de Tribunalul Arad, că în speţă nu se poate susţine că mai multe instanţe ar fi deopotrivă competente să soluţioneze litigiul, astfel că nu există un drept de opţiune al reclamantei în acest sens, nefiind aplicabil textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2019.