Negative jurisdictional conflict over contractual forum clause: territorial incompetence of private order not raisable ex officio by court.

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Bistriţa la data de 20.08.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., să constate nulitatea absolută a art. V alin. (5) din contractul de vânzare-cumpărare mărfuri nr. x încheiat cu pârâta.

A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, ulterior semnării contractului de vânzare-cumpărare mărfuri nr. x, a achiziţionat de la pârâtă marfă în valoare de 1797,60 RON, în baza facturii fiscale nr. x/31.10.2016 scadentă la data de 29.01.2017, însă reclamanta a omis efectuarea plăţii, fiind acţionată în instanţă de către pârâtă, în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Bistriţa cu termen de judecată în 23.08.2018, având ca obiect cerere cu valoare redusă.

A menţionat că, deşi a achitat debitul după primirea cererii de chemare în judecată, pârâta solicită şi obligarea sa la plata de dobânzi de 0,5%/zi de întârziere, potrivit dispoziţiilor art. V alin. (5) din contractul de vânzare-cumpărare mărfuri nr. x

Arătând că dobânda contractuală penalizatoare este în cuantum de 8,98 RON/zi, a subliniat că dobânda legală ar fi fost în cuantum de 0,35 RON/zi, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, considerând abuzivă clauza prevăzută la capitolul V alin. (4) din contract, potrivit art. 13 din Legea nr. 72/2013.

A învederat că pârâta a folosit un contract de vânzare - cumpărare tipizat, fiind nevoită să semneze în forma impusă, iar poziţia de putere dominantă trebuie sancţionată de către instanţă cu anularea clauzei abuzive prevăzute la art. art. V alin. (5) din contract, unde se prevăd dobânzi de 0,5%/zi de întârziere, întrucât devine mult mai avantajos pentru vânzător ca clientul să nu-şi achite marfa, decât dacă şi-ar achita-o la scadenţă.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 194, art. 13 lit. a), b), e), art. 15 din Legea nr. 72/2013 coroborat cu art. 14 şi art. 1272 alin. (1) C. civ., precum şi prevederile legale menţionate în cuprinsul acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 278/2019 din 12 februarie 2019, Judecătoria Bistriţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Timişoara.

În motivarea acestei sentinţe, Judecătoria Bistriţia a constatat că obiectul cererii constă în constatarea nulităţii absolute a art. V alin. (5) din Contractul de vânzare-cumpărare mărfuri nr. x, încheiat de reclamantă cu pârâta S.C. B. S.R.L..

A reţinut că, potrivit contractului "Litigiile care se vor naşte din prezentul contract sau în legătură cu prezentul contract, inclusiv cele referitoare la validitatea, interpretarea, executarea sau desfiinţarea lui vor fi soluţionate pe cale amiabilă. Dacă părţile nu vor ajunge la o înţelegere amiabilă, atunci litigiile vor fi soluţionate de instanţele competente din Timişoara."

De asemenea, a făcut referire la dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. ("Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."), dar şi la derogarea prevăzută de art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., care stabileşte:

"Părţile pot conveni în scris, sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de către alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

A precizat că, pentru ca alegerea de competenţă să producă efectul extinderii competenţei instanţei, trebuie îndeplinite cumulativ 4 condiţii: părţile să aibă capacitatea procesuală de exerciţiu, iar consimţământul lor să fie liber şi neviciat; convenţia părţilor să fie expresă, adică din cuprinsul ei să rezulte explicit opţiunea pentru o anumită instanţă; în convenţie să se determine exact instanţa aleasă; instanţa aleasă de părţi să nu fie necompetentă absolut.

În speţă, Judecătoria Bistriţa a constatat îndeplinite aceste condiţii, cât timp nu s-a făcut dovada contrară referitoare la lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu sau la lipsa ori vicierea consimţământului, iar din convenţia părţilor reiese cu uşurinţă că instanţa aleasă este cea competentă material din municipiul Timişoara, mai exact (raportat la obiectul cererii de faţă), Judecătoria Timişoara.

Instanţa a apreciat îndeplinită şi condiţia ca instanţa aleasă să nu fie necompetentă absolut, întrucât, în speţă, competenţa teritorială este alternativă -cea de la sediul pârâtului din localitatea Liebling, judeţul Timiş (art. 107 alin. (1) C. proc. civ.) - Judecătoria Deta sau instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei de livrare a bunurilor vândute - sediul reclamantei din Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud (art. 113 pct. 3 C. proc. civ.) - Judecătoria Bistriţa.

Totodată, a considerat că în speţă nu este incident art. 116 C. proc. civ., care lasă reclamantei posibilitatea de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente, deoarece reclamanta nu poate renunţa, în mod valabil, la beneficiul clauzei atributive de competenţă, câtă vreme aceasta nu a fost instituită exclusiv în favoarea sa.

În consecinţă, Judecătoria Bistriţa a considerat că, potrivit dispoziţiilor legale precitate, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Timişoara.

II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă la data de 5 martie 2019, sub numărul x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 4695 din data de 3 aprilie 2019, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat, în favoarea Judecătoriei Bistriţa, competenţa de soluţionare a cauzei.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut, în esenţă, că deşi părţile au inserat în contractul de vânzare - cumpărare mărfuri nr. x o clauză atributivă de competenţă în favoarea instanţelor competente din Timişoara, pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză şi nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială, astfel că, fiind vorba despre o necompetenţă de ordine privată, Judecătoria Bistriţa nu avea posibilitatea să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cauzei.

Instanţa a făcut referire, în acest sens, la opinia exprimată în literatura de specialitate (G. Boroi, M. Stancu - Drept procesual civil, ed. Hamangiu, 2017, pag. 289), care precizează că, în situaţia în care părţile au stabilit competenţa în favoarea altei instanţe decât cea care, în mod normal, este competentă, potrivit legii, să soluţioneze pricina şi, totuşi, reclamantul sesizează această din urmă instanţă, pârâtul va putea cere declinarea competenţei, însă numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, deoarece competenţa are caracter relativ.

De asemenea, a făcut trimitere la jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că instanţa nu poate să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, astfel că, atât timp cât în speţă pârâtul nu a formulat întâmpinare prin care să invoce necompetenţa instanţei, în condiţiile art. 131 alin. (1) coroborat cu art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa învestită de reclamant rămâne competentă să soluţioneze cauza.

III. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 2 mai 2019, sub nr. x/2018.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Bistriţa competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Bistriţa şi Judecătoria Timişoara - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă, prin emiterea regulatorului de competenţă.

În prezenta cauză, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a clauzei menţionate la art. V alin. (5) din contractul de vânzare-cumpărare mărfuri nr. x, încheiat cu pârâta S.C. B. S.R.L.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 din C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Necompetenţa teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 din C. proc. civ., este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În speţă, excepţia de necompetenţa teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Bistriţa (instanţa iniţial învestită), cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ., fără ca pârâta să fi formulat în cauză întâmpinare (deşi era obligatorie, potrivit legii) şi, ca atare, fără ca pârâta să fi invocat o asemenea excepţie.

Înalta Curte constată, aşadar, că prin înregistrarea acţiunii pe rolul Judecătoriei Bistriţa, coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâtă, în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanţa menţionată a devenit competentă să soluţioneze cauza, fără a mai avea posibilitatea legală de a statua din oficiu asupra competenţei teritoriale.

În consecinţă, în raport de considerentele anterior expuse, se constată că în cauză, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Bistriţa, aşa încât, în aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2019.