Cassation appeal declared null for failing to formulate valid grounds of illegality, despite formal citation of Art. 488(1)(8)

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 650 din 03 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâtă şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea reclamantului Municipiul Piatra Neamţ împotriva pârâtei A., având ca obiect pretenţii în valoare de 250.889 RON reprezentând cota de contribuţie la plata cheltuielilor ocazionate de reabilitarea termică a blocului, ca prematur formulată.

A fost obligat reclamantul la 1.000 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

În pronunţarea acestei hotărâri instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că termenul până la care pârâta trebuia să efectueze plata nu s-a împlinit.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelantul-reclamant MUNICIPIUL PIATRA NEAMŢ criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Bacău, secţia I Civilă, prin decizia nr. 1042 din 18 decembrie 2017, a admis apelul civil declarat de reclamantul MUNICIPIUL PIATRA NEAMŢ - împotriva sentinţei civile nr. 650 din 03 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimata A. - PIATRA NEAMŢ, având ca obiect pretenţii.

A schimbat în tot sentinţa civilă nr. 650 din 03 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Neamţ în sensul că a respins excepţia prematurităţii.

A admis acţiunea.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 250.889 RON reprezentând cotă contribuţie.

În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă că, la terminarea lucrărilor a fost efectuată recepţia lucrărilor conform procesului-verbal nr. x din 07 mai 2012 în care, la punctul 4.6, s-a stabilit că lucrările executate sunt în conformitate cu prevederile contractului şi a documentaţiei de execuţie, iar Comisia de recepţie la pct. 7.1 a admis recepţia, fără obiecţiuni.

Instanţa de apel a concluzionat în sensul că apărările pârâtei referitoare la existenţa în continuare a unor deficienţe în executarea lucrărilor nu o îndreptăţeşte să nu achite suma acceptată la plată în condiţiile în care, prin actul adiţional nr. x la art. 1 alin. (2) "mandantul îşi expune acordul privind valoarea lucrărilor de intervenţie şi aprobă constituirea sumei necesare cofinanţării corespunzătoare cotei părţi prevăzute de O.U.G. nr. 18/2001".

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă A. - PIATRA NEAMŢ.

Recurenta-pârâtă îşi subsumează criticile motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea vizând, în esenţă, pe de-o parte, modul în care a fost soluţionată excepţia prematurităţii formulării acţiunii iar, pe de altă parte, modul în care a fost soluţionat fondul cauzei.

În ceea ce priveşte modul în care instanţa de apel a soluţionat excepţia prematurităţii acţiunii, recurenta-pârâtă aduce următoarea argumentaţie:

Instanţa de apel a concluzionat în mod greşit că exprimarea "până la recepţia finală", reţinută atât în art. 22 din contractul de mandat, cât şi în actele adiţionale nr. x şi nr. 3 la acest contract ar trebui interpretat în sensul că intimatul poate cere oricând plata de la recurentă.

O astfel de interpretare nu poate fi primită întrucât părţile, fără dubiu, au înţeles ca prin convenţia lor să stabilească un termen de plată; dacă nu ar fi dorit un astfel de termen, nu s-ar fi făcut nicio stipulaţie în contract despre data plăţii.

Interpretarea dată de către instanţa de apel lasă fără efecte aceasta clauză ce se regăseşte în contract şi care a fost reluată apoi în actele adiţionale nr. x şi nr. 3, pentru că într-o astfel de interpretare rezultă că intimatul putea cere oricând plata sumelor datorate de către asociaţia de proprietari, astfel că prevederea din contract este fără efecte.

În condiţiile în care instanţa de apel a apreciat că este vorba despre o clauza neclară, ar fi trebuit să facă aplicarea dispoziţiilor art. 1269 C. civ., potrivit cărora "dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă".

Până la această dată recepţia finală nu s-a efectuat, din culpa intimatului care avea obligaţia organizării acestei recepţii potrivit dispoziţiilor contractuale.

Procesul-verbal depus la dosarul cauzei nu este un proces-verbal de recepţie finală, ci constată recepţia la terminarea finală a lucrărilor, procesul-verbal de recepţie finală întocmindu-se după expirarea garanţiei şi fiind diferit de Procesul-verbal întocmit la terminarea lucrărilor, situaţie ce rezultă atât din prevederile Regulamentului din 14 iunie 1994, de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, cât şi din contractul de mandat încheiat cu reclamanta (la art. 2 lit. h) stabilindu-se că reclamanta are obligaţia de a organiza recepţia la terminarea lucrărilor şi recepţia finală după expirarea perioadei de garanţie).

În Actul adiţional nr. x la contractul de mandat, în art. 2.2 se arată în mod expres:

"cota parte ce revine asociaţiei de proprietari este de . . . . . . . . . .plată ce va fi efectuată până la recepţia finală a lucrărilor de intervenţie executate", acest act adiţional fiind semnat de către părţi la data de 07 mai 2012 şi reprezentând ultima manifestare de voinţă a părţilor cu privire la termenul de plată a contravalorii celor 20% ce sunt în sarcina recurentei, asociaţia de proprietari, documentele în care s-a menţionat termenul de plată de 3 ani de la data începerii lucrărilor fiind anterioare acestui act adiţional.

Revenind la art. 2 lit. h) din Contractul de mandat, recurenta precizează că revenea intimatului obligaţia de a organiza recepţia finală a lucrărilor.

Regulamentul din 14 iunie 1994, reglementează în mod expres aceste procese-verbale ca fiind diferite, la art. 3 statuând că recepţia lucrărilor de construcţie de orice categorie se efectuează atât la lucrări noi, cât şi la intervenţiile în timp asupra construcţiilor existente şi se realizează în două etape: recepţia la terminarea lucrărilor şi recepţia finală, la expirarea perioadei de garanţie.

Plecând de la o interpretare greşită a dispoziţiilor legale, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală şi asupra fondului cauzei.

În acest sens, învederează că s-a obligat prin contractul de mandat şi prin actele adiţionale la acesta să achite cota de 20% din valoarea lucrărilor de investiţie ce urmau a fi realizate la blocul C6 din Piaţa Ştefan cel Mare. Această obligaţie este corelativă îndeplinirii de către executant a obligaţiilor decurgând din contractul încheiat cu mandatarul recurentei, respectiv a obligaţiei de a realiza integral lucrările de construcţie evidenţiate în documentaţia tehnică întocmită prealabil, constructorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate situaţie faţă de care recurenta nu poate fi obligată la plata unor sume de bani corespunzătoare unor lucrări neefectuate.

Recurenta precizează că a sesizat intimatului împrejurarea că lucrările nu sunt realizate în totalitate şi că cele realizate prezintă multiple deficienţe, solicitând remedierea, referindu-se la corespondenţa purtată pe această temă, simpla împrejurare că apelantul a achitat sumele de bani solicitate de către executant nefiind de natură a atrage obligaţia sa de a achita cota de 20% solicitată de către intimat.

Consideră recurenta că intimata din rea-credinţă afirmă că recepţia finală s-a efectuat la data de 07 mai 2012, aceasta fiind data la care s-a semnat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, adică data la care s-au terminat lucrările, data de la care începe să curgă termenul de garanţie, după expirarea acestui din urmă termen urmând a se efectua recepţia finală, iar după efectuarea recepţiei finale devenind exigibilă suma datorată.

Intimatul-reclamant MUNICIPIUL PIATRA NEAMŢ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Prin încheierea din 21 septembrie 2018, pronunţată în complet de filtru de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză prin care s-a concluzionat că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 15 februarie 2019 Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, a admis în principiu recursul în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen la 7 iunie 2019, cu citarea părţilor, pentru discutarea excepţiei nulităţii recursului.

La termenul de astăzi Înalta Curte a invocat, din oficiu şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului recurentei-pârâte, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Excepţia este întemeiată şi urmează a fi admisă pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci ca şi criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speţă, se constată că, deşi formal încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile aduse deciziei recurate nu fac referiri explicite la soluţia dată de către instanţa de apel şi nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate a deciziei atacate.

Astfel, deşi invocă nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva statuărilor instanţei de apel cu privire la soluţionarea excepţiei prematurităţii acţiunii din perspectiva interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor art. 1269 C. civ., argumentaţia adusă de recurenta-pârâtă în susţinerea motivului de casare invocat vizează exclusiv starea de fapt proprie cauzei şi probatoriul administrat, precum şi dinamica raporturilor dintre părţi.

Astfel, prin criticile formulate recurenta îşi propune să repună în discuţie clarificarea situaţiei de fapt proprie speţei precum şi reinterpretarea probatoriului, în dovedirea existenţei unui termen stabilit de părţi pentru recepţia finală a lucrărilor de reabilitare în condiţiile în care procesul-verbal din data de 07 mai 2012, luat în considerare de instanţa de apel, nu face dovada efectuării recepţiei finale, data expirării termenului de garanţie a lucrărilor fiind, în opinia recurentei, momentul la care devenea exigibilă suma datorată.

De asemenea, criticile ce vizează fondul cauzei situează analiza în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivul de casare a fost invocat strict formal, în contextul în care nu sunt susţinute de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluţiei pronunţate din perspectiva încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material incidente speţei.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va constata nul recursul recurentei-pârâte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei nr. 1042/2017 din 18 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2019.