Undue payment restitution: sufficiency of appellate reasoning on post-2014 Civil Code error requirement

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2019

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1071/13.04.2017, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată, şi a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. COMPANIA NATIONALA "AEROPORTURI BUCURESTI" S.A., prin care s-a solicitat obligarea acesteia din urmă la restituirea sumei de 66.420,80 EUR, reprezentând plată nedatorată, precum şi la plata către reclamantă a dobânzii legale, calculată la debitul principal, de la data formulării cererii de chemare în judecată şi până la data achitării integrale.

Prin decizia nr. 853/16.04.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta A. şi de pârâta S.C. COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1071/13.04.2017, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de reclamantă.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a solicitat sa se constate incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 si pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă indică faptul că instanţa de apel nu a motivat soluţia de respingere a criticilor punctuale pe care le-a invocat prin apel.

În acest sens, se arată că, întocmai ca şi instanţa de fond, instanţa de apel a făcut o analiză sumară a condiţiilor plăţii nedatorate, desprinse din doctrina de specialitate de dinainte de intrarea în vigoare a noului C. civ., şi a omis cu desăvârşire criticile invocate prin motivele de apel cu trimitere la actuala reglementare a plaţii nedatorate.

Aşa fiind, hotărârea recurată a fost pronunţată fără ca în cuprinsul acesteia să se regăsească motivele pentru care s-au înlăturat criticile privind caracterul neexclusiv al condiţiei plăţii făcute din eroare şi motivele pentru care s-au ignorat trimiterile la condiţia plăţii primite fără drept, introdusă prin art. 1635 şi următoarele din noul C. civ.

În contextul actualei reglementari a plăţii nedatorate, condiţia erorii nu mai reprezintă o condiţie absolută de admisibilitate, iar normele aplicabile în materie instituie obligaţia restituirii atât în cazul bunurilor primite din eroare, cât şi în cazul celor primite fără drept. Plata nedatorata a fost făcută sub imperiul violenţei, iar într-un atare context nu prezintă nicio relevanţă dacă reclamanta s-a aflat sau nu în eroare, întrucât plata făcută datorită violenţei lui accipiens produce aceleaşi efecte ca şi cea făcută din eroare, dând naştere obligaţiei de restituire.

Instanţa nu a analizat şi nu a motivat hotărârea de respingere a niciunuia dintre cele două argumente esenţiale susţinute în apel, deşi ele au fost explicit invocate şi dezvoltate atât prin cererea scrisă, cât şi cu ocazia concluziilor orale.

Singura modalitate normativă analizată a fost aceea a restituirii plăţii făcute din eroare, deşi pretenţiile deduse judecaţii au fost întemeiate pe dispoziţiile normative care reglementează plata nedatorată.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a făcut o greşita aplicare a art. 1341 şi următoarele, raportat la art. 1635 şi următoarele din noul C. civ., dar şi a Codului aerian.

Potrivit art. 1341 din noul C. civ., "cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire", iar conform art. 1635 alin. (1) din noul C. civ., " restituirea prestaţiilor are loc ori de cate ori cineva este ţinut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare".

Recurenta învederează faptul că formularea textelor legale redate şi în special prezenta conjuncţiei cu funcţie disjunctiva "ori" în cuprinsul art. 1635 alin. (1) din noul C. civ., relevă, sub un prim aspect esenţial, că actuala reglementare nu mai impune existenţa erorii solvensului drept condiţie obligatorie a plăţii nedatorate.

Conform principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, daca legea nu distinge, o astfel de distincţie nu trebuie realizata nici de către judecător. Sub acest aspect hotărârea recurată este nelegală, instanţa neobservând că în actuala reglementare, art. 1341 din noul C. civ. prevede dreptul la restituire pentru tot ceea ce se plăteşte fără a fi datorat, sintagma " din eroare " nemaifiind menţionată cu caracter de condiţie necesară.

Necondiţionarea restituirii de eroarea solvensului este confirmată şi de art. 1635 alin. (1) din noul C. civ., întrucât textul recunoaşte posibilitatea restituirii în cazul plăţilor care nu sunt făcute din eroare, dar sunt făcute fără drept, ori sunt făcute în temeiul unui act desfiinţat, respectiv a unor obligaţii care au devenit imposibil de executat din cauza forţei majore, a cazului fortuit ori a altui eveniment asimilat acestora.

Practic, odată cu intrarea in vigoare a noului C. civ., art. 1341 alin. (1) confirma faptul ca eroarea solvensului reprezintă un caz particular de restituire a plaţii nedatorate, dar nu singurul caz de restituire. În acest context, singurele condiţii care prezintă relevanţă, pe care instanţa de fond le-a analizat şi le-a apreciat ca fiind îndeplinite, sunt cele ale existenţei unei plăţi către intimată şi a caracterului nedatorat al acestei plaţi.

În acest sens, recurenta - reclamantă face referire şi la practica şi literatura de specialitate, care au recunoscut numeroase excepţii în care eroarea lui solvens nu este necesara pentru restituire, una dintre acestea fiind cea a "violenţei", pe care legiuitorul o asimilează "erorii" prin chiar art. 1343 din noul C. civ.

Recurenta susţine, sub acest aspect, faptul că societatea nu a făcut plata nedatorata din proprie iniţiativa, ci in contextul constrângerilor la care a fost supusa chiar de către pârâtă, constrângeri care îmbracă forma "violentei", reglementata de art. 1216 şi art. 1217 din noul C. civ., însăşi instanţa de apel reţinând că intimata a impus plata pentru a permite decolarea de pe aeroportul Henri Coanda a aeronavei deţinute în proprietate, condiţionând reclamanta în folosinţa bunului şi ameninţând cu exercitarea perpetua a dreptului de a reţine aeronava la sol.

Sub un alt aspect, recurenta - reclamanta solicita să se constate ca instanţa de apel a făcut o greşita aplicare a Codului aerian roman, stabilind fără nici un temei că, potrivit acestuia, factura fiscala nr. x/9.11.2015 a fost corect întocmită, întrucât societăţii B. i-ar fi revenit obligaţia de a suporta contravaloarea tuturor serviciilor prestate de CN AB începând cu data de 29.10.2014 (data aterizării) şi până la decolarea aeronavei (04.11.2015).

Tot cu aplicarea greşita a Codului aerian roman, instanţa de apel a arătat că plata a fost valabil făcută de reclamantă pentru altul, respectiv pentru societatea B..

Deşi instanţa de apel şi-a întemeiat concluziile de mai sus pe "dispoziţiile legale", a omis cu desăvârşire să arate care sunt dispoziţiile legale din Codul aerian sau din alt act normativ pe care le are în vedere şi care susţin aceste concluzii.

Intimata-pârâtă S.C. COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI S.A. nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

În cauză s-a procedat la întocmirea raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului formulat de recurenta-reclamantă A..

La data de 22.03.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 853/16.04.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Examinând criticile formulate, cu referire la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: … 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; … 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

În cauză, printr-un prim motiv de recurs recurenta-reclamantă invocă lipsa de motivare a hotărârii recurate, critica subsumată prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează, în mod imperativ, obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară şi constituind, printre altele, o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost riguros analizate.

Înalta Curte reţine, din perspectivă teoretică, că un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Aceasta implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt. Obligaţia de motivare nu impune un răspuns exhaustiv dat tuturor argumentelor aduse de parte, ci un răspuns dat acelor argumente fundamentale care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. COMPANIA NATIONALA "AEROPORTURI BUCURESTI" S.A., s-a solicitat obligarea acesteia din urmă la restituirea sumei de 66.420,80 EUR, reprezentând plată nedatorată, precum şi la plata către reclamantă a dobânzii legale, calculată la debitul principal, de la data formulării cererii de chemare în judecată şi până la data achitării integrale, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1341 şi următoarele, raportat la art. 1635 şi următoarele din noul C. civ.

Acţiunea reclamantei a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 1071/13.04.2017, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, instanţa de fond analizând, în considerentele hotărârii, condiţiile plăţii nedatorate şi reţinând că reclamanta a făcut dovada existenţei unei plăţi către pârâtă, efectuată la 27.10.2015, în cuantum de 112.550 EUR, că este îndeplinită şi condiţia ca datoria stinsă prin plată să nu existe, întrucât, independent de subzistenţa ori nu a raportului juridic obligaţional dintre reclamantă şi C. S.R.L. ulterior datei rezilierii contractului de închiriere având ca obiect aeronava x - proprietatea reclamantei (23.03.2015), între reclamanta şi pârâta din prezentul litigiu nu a existat niciun contract prin care să se reglementeze drepturile şi obligaţiile referitoare la aeronava în litigiu, dar că nu este realizată cerinţa ca plata nedatorată să fi fost făcută de solvens din eroare, Tribunalul având în vedere sub acest aspect faptul că atât din cererea de chemare în judecată cât şi din comunicările efectuate către pârâtă rezultă că reclamanta a avut în permanenţă reprezentarea inexistenţei unui raport juridic cu aceasta, cunoscând fără echivoc că în momentul plăţii nu datora sumele de bani avansate.

Prin apelul declarat împotriva sentinţei sus - menţionate, reclamanta A. a criticat hotărârea primei instanţe invocând greşita interpretare şi aplicare de către instanţă a art. 1341 şi următoarele raportat la art. 1635 şi următoarele din noul C. civ., cu neobservarea faptului că, în actuala reglementare a plăţii nedatorate, eroarea solvensului nu mai reprezintă o condiţie absolută de admisibilitate, faptul că societatea nu a făcut plata nedatorată din proprie iniţiativă, ci în contextul constrângerii la care a fost supusă de pârâtă, precum şi faptul că suma fost primită de pârâtă fără drept, astfel că, faţă de dispoziţiile legale pe care cererea de chemare în judecată se întemeiază, independent de existenţa ori inexistenţa erorii sau violenţei, pârâta trebuie să restituie plata nedatorată.

Examinând considerentele deciziei instanţei de apel, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reluat argumentaţia primei instanţe, privitoare la neîndeplinirea în cauză a condiţiei ca plata efectuată de nedebitor să fie făcută din eroare, fără a analiza şi înlătura motivat argumentele invocate de reclamantă în conţinutul apelului, cu referire la interpretarea literală a textelor legale redate şi la folosirea de către legiuitor a conjuncţiei cu funcţie disjunctiva "ori" în cuprinsul art. 1635 alin. (1) din noul C. civ., ceea ce în opinia apelantei - reclamante relevă faptul că actuala reglementare nu mai impune existenţa erorii solvensului drept condiţie obligatorie a plăţii nedatorate.

Totodată, apelanta - reclamantă a făcut referire la conţinutul art. 1341 din noul C. civ., care prevede dreptul la restituire pentru tot ceea ce se plăteşte fără a fi datorat, sintagma " din eroare " nemaifiind menţionată cu caracter de condiţie necesară, precum şi la faptul că textul art. 1635 alin. (1) din noul C. civ. recunoaşte posibilitatea restituirii în cazul plăţilor care nu sunt făcute din eroare, dar sunt făcute fără drept, ori sunt făcute în temeiul unui act desfiinţat, respectiv a unor obligaţii care au devenit imposibil de executat din cauza forţei majore, a cazului fortuit ori a altui eveniment asimilat acestora.

Or, instanţa de apel nu a înlăturat motivat criticile aduse de apelanta - reclamantă sentinţei pronunţate de prima instanţă sub aspectele sus-menţionate, ceea ce face ca hotărârea să nu creeze transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispoziţia de respingere a apelului declarat de această parte şi în raport de care să poată fi realizat controlul judiciar în recurs.

Acestor argumente, explicit invocate si dezvoltate prin cererea de apel formulată de reclamantă, nu li s-a răspuns prin decizia recurată, omisiunea instanţei de apel de a cerceta şi verifica toate motivele de apel deduse judecaţii fiind de natură să atragă aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv casarea hotărârii atacate, ceea ce face de prisos examinarea celorlalte critici invocate de recurenta - reclamantă.

În consecinţă, în temeiul în temeiul art. 496 şi următoarele din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 853/2018 din 16 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2019.