Expert authorization ruling in non-contentious capital market proceedings final; appeal inadmissible

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 208, pronunţată la data de 23 aprilie 2018, în dosarul nr. x/2013, a respins, ca nefondat, apelul - litigii cu profesioniştii - formulat de apelanta- reclamantă A. S.A. BRAŞOV, împotriva încheierii nr. 28 din 11.01.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosar nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata- pârâtă S.C. B. S.A. MANGALIA, având ca obiect încuviinţare efectuare expertiză.

Împotriva acestei decizii, A. S.A. Braşov a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru o temeinică soluţionare, cu consecinţa dispunerii finalizării raportului suplimentar solicitat prin acţiunea introductivă şi actele dosarului, înmânarea acestui raport părţilor şi ordonarea publicării acestuia în Buletinul A.S.V.; de asemenea, a solicitat obligarea intimatei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

După comunicarea cererii de recurs, intimata- pârâtă S.C. B. S.A. MANGALIA nu a depus întâmpinare, în termen legal.

În temeiul art. 493 alin. (2) Noul C. proc. civ., instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că decizia atacată nu este supusă căii de atac a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) Noul C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi Cod, recurenta- reclamantă depunând punct de vedere în scris la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) Noul C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 6 iunie 2019, fără citarea părţilor.

Faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., luând în examinare, cu prioritate, excepţia de inadmisibilitate a recursului invocată din oficiu, conform art. 483 alin. (1), coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual- civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că, obiect al recursului poate fi o hotărâre dată în apel sau o hotărâre dată fără drept de apel, admisibilitatea căii extraordinare de atac a recursului, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ, examinându-se restrictiv, în raport cu hotărârile prevăzute de art. 483 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri definitive: 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs,….", din dispoziţiile art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. cu referire la hotărârile definitive, raportat la art. 483 din acelaşi cod, rezultând că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare; această prevedere legală este raţională şi în concordanţă cu principiul puterii de lucru judecat.

Or, în speţă, recurenta- reclamantă A. S.A. Braşov a declarat recurs împotriva unei decizii prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de aceeaşi parte împotriva unei încheieri pronunţate într-o cerere de încuviinţare efectuare raport suplimentar, în condiţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 297/2004- Legea pieţei de capital, hotărâre care este definitivă, conform dispoziţiilor art. 534 alin. (2) teza I şi art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Întrucât, cererea reclamantei de încuviinţare efectuare expertiză pe temeiul Legii pieţei de capital nr. 297/2004 are caracter necontencios, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 534 alin. (2) Noul C. proc. civ., care prevăd că încheierea prin care a fost soluţionată o astfel de cerere este supusă numai apelului. Aceste dispoziţii sunt imperative şi de strictă şi limitativă aplicare.

De altfel, în acelaşi sens se pronunţase anterior şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, prin Decizia 16/2011, care a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că, în cazul cererilor întemeiate pe dispoziţiile legale evocate, instanţa de judecată se dezinvesteşte după desemnarea experţilor, stabilirea obiectivelor expertizei, a onorariului experţilor şi a modalităţii de plată, pronunţând, în procedură necontencioasă, o încheiere împotriva căreia poate fi exercitată calea de atac a recursului, conform art. 336 din C. proc. civ..".

Este adevărat că vechiul C. proc. civ. a fost abrogat prin Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., dar considerentele avute în vedere prin decizia pronunţată subzistă şi sub imperiul Noului C. proc. civ.

Astfel, relativ la procedura necontencioasă derulată ca urmare a sesizării instanţei de către reclamantă cu o cerere de încuviinţare efectuare raport suplimentar în temeiul art. 259 alin. (2) din Legea nr. 297/2004- Legea pieţei de capital, relevant este argumentul reţinut la pct. B) paragraful I din Decizia nr. 19/2011, şi anume:

"Procedura judiciară reglementată de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este necontencioasă, fiind supusă regulilor prevăzute de art. 331- 339 din C. proc. civ., întrucât acţionarii nu solicită stabilirea unui drept potrivnic în sensul art. 331 din C. proc. civ. faţă de societate prin cererea de expertiză de gestiune", pentru ca mai apoi să se reţină că, "…această procedură este menită să asigure un control eficient al gestiunii, fără a destabiliza activitatea organelor sociale şi fără a avea natura unei sancţiuni a gestiunii, fiind o metodă de informare preventivă …".

Argumentul diferenţelor între dispoziţiile cuprinse în cele două texte, invocat în susţinerea caracterului contencios al procedurii de urmat în cazul art. 259 alin. (2) din Legea nr. 297/2004- Legea pieţei de capital, nu poate fi primit, întrucât, prin formularea cererii de încuviinţare efectuare raport suplimentar, reclamanta nu tinde la stabilirea unui drept în contra unei alte părţi, ci urmăreşte exercitarea controlului judecătoresc în procedura graţioasă, necontencioasă, căreia i se aplică dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la procedura necontencioasă .Faptul că, anterior solicitării adresate instanţei, acţionarii trebuie să solicite administratorilor şi auditorilor efectuarea unui astfel de raport suplimentar sau că raportul efectuat în cadrul acestei proceduri judiciare este comunicat instanţei şi părţilor nu este de natură să schimbe caracterul necontencios al cererii. Finalitatea procedurii este aceea de informare a tuturor persoanelor interesate, organe sociale şi acţionari, asupra funcţionării societăţii, prin publicarea raportului în Buletinul C.N.V.M., iar nu stabilirea unui drept potrivnic al acţionarilor faţă de societate, în sensul art. 527 C. proc. civ.

În atare condiţii, decizia Curţii de Apel Constanţa nu era susceptibilă de a face obiectul unui recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reţine inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurenta- reclamantă.

Aşa fiind, în speţă, decizia dată în apel nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii ordinare de atac fiind inadmisibilă.

Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre astfel pronunţată să fie supusă recursului, în alte condiţii decât cele prevăzute în art. 483 C. proc. civ., situaţia în speţă, soluţiile pronunţate sub aspect procedural ar da naştere unor situaţii juridice aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicţie.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Se reţine, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, potrivit art. 534 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. S.A. BRAŞOV împotriva deciziei civile nr. 208 din 23 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2019.