Inadmissibility of cassation appeal against annulment of shareholder assembly resolution under exclusive appeal rule

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Specializat Mureş în data de 22 iulie 2015 reclamanta, A. S.A., denumită în continuare "SAPE", în contradictoriu cu B. S.A., în calitate de pârâtă în prezenta cauză, denumită în continuare "B.", în temeiul art. 132 şi art. 1361 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, art. 3 şi art. 1350 din C. civ., art. 30 şi art. 192 din C. proc. civ., a solicitat:

- anularea punctului 2 ("hotărârii 2") din Hotărârea nr. 5/2015 adoptată în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor B. din data de 28 mai 2015, prin care s-a aprobat cu votul pozitiv al acţionarilor deţinând un număr de 72.878.603 acţiuni reprezentând 98,6 % din capitalul social propunerea privind repartizarea profitului înregistrat la data de 31 decembrie 2014;

- radierea din Registrul Comerţului a oricăror menţiuni efectuate în baza hotărârii AGOA a cărei anulare a fost solicitată, în baza art. 132 alin. (10) din Legea nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare;

- obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.297.757,524 RON, cu titlu de daune- interese, ca urmare a nedistribuirii de dividende, proporţional cu cota de participare la capitalul social al societăţii;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

În drept, societatea reclamantă a invocat dispoziţiile art. 132 şi art. 1361 din Legea nr. 31/1990, art. 15 şi art. 1350 din C. civ., art. 30 şi art. 192 şi urm. C. proc. civ., precum şi orice alte dispoziţii legale aplicabile în cauză.

La termenul de judecată din 15.10.2015, potrivit menţiunilor cuprinse în încheierea de şedinţă de la acea dată, instanţa a luat act de precizarea formulată verbal de către reprezentantul reclamantei cu privire la capătul doi de cerere, în sensul că solicită radierea menţiunilor înscrise în baza hotărârii atacate referitor la punctul 2 din aceasta.

La data de 15.10.2015 s-a înregistrat la dosarul cauzei cerere de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta B. S.R.L., prin care s-a solicitat:

- admiterea în principiu a cererii de intervenţie principală formulată, precum şi pe cale de excepţie;

- a)admiterea excepţiei necompetentei generale a instanţelor judecătoreşti si, pe cale de consecinţă, declinarea competenţei în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris ("ICC Paris");

- respectiv, în măsura în care instanţa va aprecia că este competentă să judece cererea de chemare în judecată formulată de SAPE,

b) suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea cererii de arbitraj formulate de reclamantă, în contradictoriu cu SAPE, şi depusă la ICC Paris, în temeiul art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ.

c) admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a EER, în ceea ce priveşte capătul de cerere nr. x;

- pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată;

- s-a solicitat în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., obligarea reclamantei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21 ianuarie 2016, instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta B. S.R.L..

Prin încheierea de şedinţă din data de 29 ianuarie 2016, instanţa a admis cererea de suspendare formulată de către pârâta B. S.A şi de către intervenienta B. S.R.L. În temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a suspendat judecata acţiunii promovate de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi judecata cererii de intervenţie principală formulată de către intervenienta B. S.R.L., care formează obiectul dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Specializat Mureş, până la soluţionarea cererii de arbitrare care formează obiectul dosarului arbitral nr. x/MHM aflat pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj ICC Paris.

Ulterior, prin încheierea din data de 21 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2015 instanţa a respins excepţia de necompetenţă materială şi teritorială invocată de reclamantă în soluţionarea cererii de recunoaştere a hotărârii arbitrale formulată de intervenientă; a respins neregularităţile invocate de reclamantă privind lipsa identificării reprezentantului legal şi lipsa dovezii calităţii de reprezentant legal al pârâtei pentru cererea de recunoaştere a hotărârii arbitrale; a respins neregularităţile invocate de reclamantă pentru încălcarea dispoziţiilor art. 1128 C. proc. civ. privind lipsa convenţiei de arbitraj; a respins neregularităţile invocate de reclamantă cu privire la depunerea hotărârii arbitrale în formă supralegalizată şi depunerea copiei certificate pentru conformitate cu originalul; a respins cererea de disjungere formulată de reclamantă; a amânat pronunţarea asupra cererii incidentale de recunoaştere a hotărârii arbitrale formulată de intervenientă pentru data de 28.09.2017, ora 14:00 şi a stabilit un nou termen pentru soluţionarea acţiunii principale pentru data de 19.10.2017, ora 11:00.

Prin încheierea din data de 28 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în acelaşi dosar, instanţa a dispus repunerea pe rol a cererii incidentale având ca obiect recunoaşterea hotărârii arbitrale pentru a se pune în discuţie excepţia autorităţii de lucru judecat potrivit dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ. în raport de soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Specializat Mureş; a fost stabilit termen la data de 19.10.2017, pentru care s-a dispus citarea părţilor.

Prin încheierea din data de 19 octombrie 2017 pronunţată de aceeaşi instanţă în acelaşi dosar, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte cererea incidentală de recunoaştere a hotărârii arbitrale pronunţată în cauza cu nr. x de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris, cu care a fost sesizată instanţa în acest dosar de către intervenientă şi s-a amânat pronunţarea asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru data de 06 noiembrie 2017, soluţia urmând să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Prin sentinţa nr. 324/C din 6 noiembrie 2017, Tribunalul Specializat Mureş a admis excepţia lipsei calităţii procesual active invocate de către pârâta B. S.A, a respins acţiunea promovată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesual activă; a constatat ca fiind rămasă fără obiect cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către intervenienta B. S.R.L.; a obligat reclamanta A. S.A. să plătească în favoarea pârâta B. S.A. suma de 98.384,11 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierilor din 21 septembrie 2017, 28 septembrie 2017, 19 octombrie 2017 şi a sentinţei nr. 324/C din 6 noiembrie 2017, a declarat apel reclamanta A. S.A., solicitând anularea sau, după caz, schimbarea în tot a hotărârilor atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe întrucât aceasta în mod greşit nu a intrat în judecata pe fond a cauzei.

Prin decizia nr. 216/A din 24 mai 2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierii din data de 19.10.2017, a încheierii din data de 28.09.2017, a încheierii din data 21.09.2017 şi a sentinţei nr. 324/C/6.11.2017, toate pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2015.

A obligat apelanta A. S.A. la plata către intimata B. S.R.L. a sumei de 887,60 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

A respins cererea intimatei B. S.R.L. de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei nr. 216/A din 24 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca nefondat a apelului, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe (ale cărei hotărâri, de asemenea, a solicitat a fi casate), în temeiul art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că au fost încălcate normele procesuale esenţiale, fiind încălcate regulile de procedura civilă şi că, in plus, cererea de chemare în judecată nu a fost analizată pe fondul dreptului, ci numai pe calitatea procesuală activă a SAPE S.A., precum şi obligarea părţilor adverse la achitarea cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a precizat, în prealabil, că prezentul recurs vizează modul nelegal în care instanţa de apel, confirmând soluţia instanţei de fond, a stabilit că nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză. Cererea de chemare în judecată nu a fost examinată pe fond, ci numai în privinţa calităţii procesuale active, cu referire la calitatea de acţionar a SAPE S.A. la data introducerii cererii de chemare în judecată.

A arătat că prin sentinţa nr. 324/C/06.11.2017, prima instanţă a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale active, reţinând, ca chestiune prejudicială, pronunţarea (în dosarul nr. x/2015) a sentinţei nr. 243/27.09.2017 referitoare la recunoaşterea Hotărârii arbitrale pronunţate în cadrul Curţii de Arbitraj Internaţional de la Paris, în dosarul nr. x şi, implicit, considerentele şi dispozitivul acesteia; cu privire la dosarul nr. x/2015, recurenta a precizat că a formulat deja cerere de recurs.

Reţinând înseşi considerentele hotărârii arbitrale (recunoscute prin sentinţa nr. 243/27.09.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015) potrivit cărora, în anul 2014, SAPE S.A. nu mai deţinea calitatea de acţionar, instanţele de fond au considerat, în mod nelegal, că SAPE S.A. nu a deţinut calitate procesuală activă nici în anul 2015, la data formulării cererii de chemare în judecată, cu privire la toate capetele acesteia.

Soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active (prin sentinţa nr. 324/C/06.11.2017) a fost pronunţată, în esenţă, pe considerentele autorităţii de lucru judecat provizorii a hotărârii arbitrale străine (conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.), ca efect al recunoaşterii judiciare a acesteia (prin sentinţa nr. 243/27.09.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015).

În motivarea recursului, reclamanta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 şi 7 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele:

Instanţa de apel a menţinut hotărârea instanţei de fond total nelegală, emisă cu încălcarea procedurii civile, întrucât, deşi se admite in sentinţa de fond, menţinută in apel, ca cererea de intervenţie a rămas fără obiect, totuşi este menţinută, concomitent, şi încheierea interlocutorie din 19 octombrie 2017 prin care se admite excepţia (invocată de intervenienta principală) autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 243/27.09.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, prin care a fost admisă cererea incidentală formulată de intervenienta principală şi recunoscută Hotărârea pronunţată în cadrul Curţii de Arbitraj Internaţional de la Paris, în dosarul nr. x/MHM

Fiind învestită, prin cererea de apel formulată, cu anularea hotărârii primei instanţe precum şi a celorlalte hotărâri dependente de aceasta, SAPE S.A. consideră că instanţa de apel a încălcat reguli procedurale imperative.

Soluţia pronunţată de prima instanţă prin sentinţa finala (Sentinţa nr. 324/C/06.11.2017), prin care s-a constatat că cererea de intervenţie a rămas fără obiect, a anulat cu totul efectul juridic al încheierii interlocutorii din 19 octombrie 2017 prin care s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 243/27.09.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, şi implicit a Hotărârii Arbitrale pronunţate în cadrul ICC Paris.

Pentru acest motiv, soluţia instanţei de apel, ce a condus la menţinerea efectelor juridice ale ambelor hotărâri judecătoreşti (Sentinţa nr. 324/C/06.11.2017 şi încheierea interlocutorie din 19 octombrie 2017), este nelegală, în această situaţie fiind încălcate dispoziţiile art. 235 C. proc. civ. coroborat cu art. 7 C. proc. civ.

De asemenea, s-a mai arătat că, deşi învestită, prin cererea de apel cu anularea hotărârii primei instanţe, precum şi a celorlalte hotărâri dependente de aceasta, instanţa de apel, prin menţinerea hotărârii primei instanţe, a încălcat dispoziţii procedurale imperative prevăzute de art. 196 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 62 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pe cele prevăzute de art. 22, alin. (4), art. 61 alin. (3) coroborate cu art. 7 din acelaşi cod, întrucât a admis in principiu o cerere de intervenţie care nu avea capăt de cerere principal, aşadar nu avea obiect, nefiind stabilit de instanţă care este pretenţia principala a intervenientului principal fata de reclamanta si parata, respectiv nu a pus in discuţia părţilor si nu a calificat din oficiu dacă intervenţia este una principala sau accesorie (in interesul paratei), având in vedere ca prin intervenţie nu se solicita protejarea si apărarea niciunui drept propriu, ci apărarea intereselor paratei.

S-a mai susţinut că instanţa de apel, prin menţinerea hotărârii primei instanţei, a încălcat dispoziţii procedurale imperative, respectiv art. 235 C. proc. civ., art. 430 alin. (2), art. 61 alin. (2) coroborate cu art. 7 din acelaşi cod, în condiţiile în care intervenienta nu a atacat sentinţa de fond, ceea ce înseamnă ca, rămânând fără obiect, intervenţia a fost respinsa şi a fost anulat efectul încheierii interlocutorii din 19 octombrie 2017 prin care s-a admis excepţia (invocată de intervenienta principală) autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 243/27.09.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, şi implicit a Hotărârii Arbitrale pronunţate în cadrul ICC Paris în dosarul nr. x, în consecinţă, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active în temeiul excepţiei autorităţii de lucru judecat invocate de intervenienta. este nelegală, odată ce intervenţia a rămas fără obiect.

Totodată, s-a susţinut că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 66 alin. (4) C. proc. civ., art. 237 alin. (2) pct. 2 coroborate cu art. 7 din acelaşi cod, întrucât admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei implica admiterea in parte a intervenţiei pe fond.

În continuare, recurenta-reclamantă a susţinut, că instanţa de apel a mai încălcat următoarele reguli procedurale imperative: dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. coroborate cu art. 7 din acelaşi cod, întrucât nici instanţa de fond si nici instanţa de apel nu au analizat faptul ca prin nicio încheiere interlocutorie nu s-a stabilit modalitatea in care se judeca excepţiile procesuale şi de fond invocate; dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., art. 224 coroborate cu art. 7 din acelaşi cod, întrucât nu s-a analizat, deşi s-a invocat de reclamantă, disjungerea cererilor principala si de intervenţie de excepţia recunoaşterii pe cale incidentala a Hotărârii arbitrale de la Paris; art. 62 alin. (1) C. proc. civ., art. 205 alin. (2) lit. b) coroborate cu art. 7 din acelaşi cod, întrucât nu a analizat faptul că nu s-a formulat excepţia lipsei calităţii procesuale active prin cererea de intervenţie principala sau prin întâmpinare, ci doar prin note de şedinţa, cu încălcarea normelor de procedura civila; art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., art. 224 coroborate cu art. 7, întrucât, prin nicio încheiere si nici prin hotărârile din fond sau apel, nu s-au tranşat excepţiile invocate prin cererea de intervenţie, si anume excepţia inadmisibilităţii si a lipsei de obiect şi interes a cererii principale), ceea ce înseamnă ca nu au fost analizate legal şi echitabil excepţiile invocate; art. 224 C. proc. civ., art. 237 alin. (2) pct. 1 raportate la art. 7, întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a B. S.A. invocata prin întâmpinare, nefiind nici unita cu fondul si nici apreciindu-se ca este o excepţie peremptorie sau dilatorie.

S-a mai susţinut că instanţa de apel a menţinut hotărârea instanţei de fond total nelegala, emisa cu încălcarea procedurii civile întrucât, deşi reclamanta a solicitat, instanţa nu a tranşat problematica invocării de către reclamanta a faptului ca reprezentantul intervenientei este neindicat in cererea de recunoaştere a hotărârii arbitrale străine, in speţa fiind vorba de reprezentantul legal nu convenţional, astfel ca speţa trebuia sa fie cenzurata încă din etapa regularizării sau prin încheiere interlocutorie, sens în care au fost încălcate dispoziţiile art. 148 alin. (1) şi 194 lit. b) C. proc. civ. şi art. 151 alin. (4), încălcarea acestor dispoziţii constituind motiv de nulitate necondiţionată a cererii în temeiul art. 176 pct. 2 sau 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa competentă să soluţioneze cererea de recunoaştere a hotărârii arbitrale este prevăzută de art. 1126 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul competent fiind Tribunalul Bucureşti., subliniind că instanţele de fond au ignorat Decizia nr. 18/2016 prin care ÎCCJ a admis recursul în interesul legii în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.

Instanţa de apel in mod nelegal a statuat ca este legală încheierea din data de 28.09.2017 prin care cauza a fost repusă pe rolul primei instanţe faţă de dispoziţiile art. 400 C. proc. civ. şi văzând că prima instanţă a decis repunerea pe rol a cauzei fără a pune în dezbaterea părţilor dacă autoritatea de lucru judecat a sentinţei 243/27.09.2017 este de natură să atragă repunerea pe rol a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2015

Prima instanţă, după ce a rămas în pronunţare asupra fondului cererii de recunoaştere a hotărârii arbitrale străine, a luat cunoştinţă, din oficiu, dar fără probe, despre un fapt juridic întâmplat cu o zi înainte de soluţionare, respectiv despre rezolvarea dată de o altă instanţă (complet de judecată) asupra unei cereri dintr-un alt dosar.

La termenul din data de 19.10.2017, instanţa a pus în discuţie numai excepţia autorităţii de lucru judecat şi exclusiv în raport de soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2015.

In concluzie, prima instanţă nu a pus aceste aspecte în dezbatere, iar rolul activ al judecătorului nu este în măsură să justifice, după cum reţine instanţa de apel, eludarea unor dispoziţii de procedură civilă.

Recurenta-reclamantă a arătat, în sinteză, că instanţa de apel a menţinut hotărârea instanţei de fond total nelegală, emisă cu încălcarea procedurii civile, întrucât in mod nelegal a statuat ca este legală încheierea din data de 19.10.2017 prin care a fost admisă excepţia autorităţii lucrului judecat.

In plus, s-a mai susţinut, lucrul judecat în dosarul nr. x/2015 are autoritate provizorie, condiţionată de decizia definitivă care va fi pronunţată asupra apelului formulat în acest dosar.

Recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţa a respins în mod neîntemeiat cererea SAPE S.A. de diminuare a onorariului de avocat solicitat ca şi cheltuieli de judecată de către partea adversă şi apreciază că onorariul de aproximativ 20.000 EURO, recunoscut de instanţele de fond în prezenta speţă, este vădit disproporţionat ţinând seama şi de circumstanţele cauzei, precum şi prin raportare la activitatea efectiv desfăşurată de avocaţi în prezenta cauză, subliniind că in mod nelegal instanţa de apel a statuat că au fost respectate dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la cuantumul vădit disproporţionat al onorariului de avocat acordat de prima instanţă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinările distincte dar cu un conţinut asemănător, depuse la 25 octombrie 2018 de intimata-pârâtă B. S.A., respectiv intimata-intervenientă B. S.R.L., s-a solicitat respingerea cererii de recurs formulată de SAPE, astfel:

a.pe cale de excepţie:

i.ca inadmisibilă în întregime, raportat la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, şi, în subsidiar, ca inadmisibilă în parte, raportat la prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii totale a cererii de recurs, intimatele au prezentat obiectul cauzei, susţinând, în sinteză, că cererea de anulare a punctului 2 din Hotărârea AGA EER, prin care s-a aprobat propunerea privind repartizarea profitului înregistrat la data de 31 decembrie 2014 şi prin care s-a respins solicitarea SAPE de distribuire a profitului înregistrat în anul 2014, cu titlul de dividende, este capătul de cerere principal al acţiunii, iar capetele de cerere de la punctele ii. şi iii. sunt accesorii capătului de cerere principal de la punctul i.

Intimatele, după menţionarea ca fiind evidentă accesorialitatea capătului de cerere de la punctul II. faţă de petitul i., au subliniat cu privire la capătul de cerere de la punctul iii., prin care SAPE a solicitat obligarea EER la plata de despăgubiri, că motivul invocat este pierderea suferită ca urmare a nedistribuirii de dividende şi că dispoziţia privind nedistribuirea de dividende este cuprinsă în Hotărârea AGA EER prin care s-a decis modul de repartizare a profitului înregistrat în anul 2014. Astfel, una dintre dispoziţiile consemnate în Hotărârea AGA EER este cea cu privire la respingerea propunerii SAPE de repartizare a profitului cu titlul de dividende. Dividendele cu privire la care s-a respins propunerea SAPE sunt cele aferente aceluiaşi exerciţiu financiar, al anului 2014, respectiv cel pentru care Hotărârea AGA EER aprobă repartizarea profitului.

Totodată, intimatele au arătat că temeiul juridic al cererii de obligare a EER la plata de despăgubiri îl reprezintă răspunderea civilă (potrivit reclamantei contractuală). Astfel, potrivit SAPE, fapta ilicită ar fi constat în încălcarea interesului social, al acţionarilor (şi, suplimentar, în pretinsa încălcare a prevederilor Actului constitutiv care, în interpretarea SAPE, ar fi impus distribuirea de dividende). Or, fapta ilicită invocată în sprijinul cererii de despăgubiri nu poate fi decât comună faptelor imputate în sprijinul cererii de anulare a Hotărârii AGA EER.

Prin urmare, intimatele au opinat că soluţia dată asupra petitului de la i. determină însăşi soluţia cu privire la petitul de la iii. şi că, doar în măsura în care s-ar fi putut reţine nelegalitatea Hotărârii AGA, s-ar putea pune în discuţie îndreptăţirea SAPE la despăgubiri. Prin urmare, a concluzionat intimata, petitul de la punctul iii. este accesoriu celui de la punctul i.

Intimatele au susţinut că, având în vedere raportul de accesorialitate existent între petitul de la punctul i. şi petitele de la punctele ii. si iii., calea de atac ce poate fi exercitată împotriva cererii de chemare în judecată se determină prin raportare la capătul de cerere de la punctul i., capătul principal.

Temeiul juridic al acţiunii introductive de instanţă, indicat ca atare de SAPE, şi reţinut şi de către instanţa de fond, precum şi de către instanţa de apel, este art. 132 din Legea nr. 31/1990, care reprezintă sediul materiei atacării în justiţie a hotărârilor adunării generale a acţionarilor.

Potrivit art. 460 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 calea de atac prevăzută de lege pentru cererea principală este doar apelul, iar dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza a ll-a C. proc. civ., prevăd că:

"[...] De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

S-a mai arătat că Legea nr. 31/1990 nu face nicio distincţie cu privire la conţinutul hotărârii pronunţate într-o acţiune în anularea AGA. Legea face referire exclusiv la "hotărârea judecătorească pronunţată", fără a face nicio distincţie între hotărârile pronunţate pe fondul cauzei sau hotărârile pronunţate în baza unei excepţii procesuale. Singura condiţie este ca hotărârea judecătorească să fie pronunţată într-o acţiune în anularea hotărârii AGA, condiţie îndeplinită în prezenta cauză.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii parţiale a cererii de recurs, intimatele au arătat că motivele de recurs dezvoltate la pct. 1. A. B. C. D. 2, 3, 4, 5 si 6 din cerere (pag. 3-7 din cererea de recurs) sunt invocate de SAPE pentru prima dată prin cererea de recurs nefiind invocate pe calea apelului, contrar prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., astfel că aceste motive "nu pot fi primite" în recurs, fiind inadmisibile.

În plus, în ce priveşte critica de la punctul A, s-a invocat, suplimentar, inadmisibilitatea criticilor formulate în recurs împotriva acestei încheieri, întrucât putea fi atacată doar odată cu fondul.

S-a invocat şi excepţia inadmisibilităţii motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., susţinându-se că SAPE critică soluţia instanţei de apel de a fi confirmat competenţa primei instanţe în soluţionarea cererii de recunoaştere a Hotărârii Arbitrale. SAPE a formulat aceste critici şi în faţa instanţei de apel, însă, SAPE nu a învestit instanţa de apel cu excepţia necompetenţei (decurgând, mergând pe raţionamentul SAPE din necompetenţa instanţei a cărei hotărâre fusese apelată). Or, astfel cum rezultă din art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. acest motiv de casare este aplicabil doar dacă necompetenţa instanţei a cărei hotărâre este recurată a fost invocată în condiţiile legii.

ii.ca nulă în parte, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Ca o observaţie preliminară intimatele au remarcat că SAPE nu şi-a prezentat criticile separat pe fiecare motiv de recurs invocat ci, listând generic, motivele de recurs pe care le consideră aplicabile, a prezentat în bloc criticile formulate împotriva Deciziei Finale.

În acest cadru, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., intimatele au invocat excepţia nulităţii motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 7 din C. proc. civ.. Astfel, fără a fi fost indicate expres, prin realizarea unei corespondenţe cu motivul de casare invocat, criticile SAPE în sprijinul acestui motiv de casare, par să fie cele de la punctul 10 de pe pagina 10 a cererii de recurs. SAPE critică modul de soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată din oficiu după rămânerea în pronunţare asupra cererii de recunoaştere a Hotărârii Arbitrale.

Aceste critici nu se subsumează motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7, întrucât, acest motiv de casare are în vedere situaţia când, prin hotărârea primei instanţe sau a instanţei de apel, se încalcă autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri. În fapt, ce critică SAPE este modalitatea de soluţionare de către instanţa de fond (şi validată de instanţa de apel) a unei excepţii procesuale, iar din această perspectivă, criticile SAPE ar putea, eventual, să fie încadrate la art. 488 alin. (1) pct. 5.

Prin urmare, intimatele au solicitat respingerea ca nemotivat a motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 şi, constatarea, în consecinţă, a nulităţii parţiale a cererii de recurs.

b.pe fond, au solicitat respingerea cererii ca nefondată;

La data de 12 noiembrie 2018 (plic dosar recurs), recurenta-reclamantă A. S.A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii totale a cererii de recurs, susţinând, în esenţă, că nu există un raport de accesorialitate între capătul 1 de cerere privind anularea hotărârii AGA şi capătul de cerere privind obligarea la plata de despăgubiri către SAPE S.A..

A susţinut că o cerere are caracter accesoriu, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ. dacă soluţionarea sa depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal şi că acordarea despăgubirilor nu este condiţionată de anularea hotărârii AGA. Cererea în despăgubiri poate fi admisă chiar dacă anularea hotărârii AGA s-ar respinge, întrucât are valoare intrinsecă, o existenţă de sine stătătoare, fiind o cerere cu caracter principal.

S-a mai arătat că, şi dacă ambele capete de cerere ar fi condiţionate de determinarea caracterului ilicit al aceleiaşi fapte, comună ambelor petite de cerere, după cum susţin părţile adverse, nu se poate susţine logic concluzia că între înseşi capetele de cerere există un raport de condiţionare, întrucât s-ar confunda cauza (fapta ilicită comuna) cu efectele juridice (anularea şi/sau despăgubirea, care sunt autonome).

Prin urmare, recurenta-reclamantă a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 460 alin. (2) C. proc. civ., ci dispoziţiile art. 460 alin. (3) C. proc. civ., iar faţă de cuantumul despăgubirilor solicitate, capătul 3 de cerere este supus recursului, conform dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii parţiale a cererii de recurs, invocată în subsidiar, cu privire la motivele de recurs dezvoltate la pct. 1 (A, B, C, D). 2,3,4,5 si 6 din cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată, susţinând că părţile adverse se află în eroare, având în vedere că dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. trebuie interpretate şi aplicate prin raportare la dispoziţiile art. 477 C. proc. civ. şi art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că excepţia inadmisibilităţii motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. este, de asemenea, neîntemeiată şi a solicitat respingerea acesteia, subliniind că, potrivit acestor dispoziţii, condiţia necesară şi suficientă este ca excepţia să fi fost invocată în faţa primei instanţei, apoi ca motiv de apel.

Referitor la excepţia nulităţii parţiale a cererii de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea acestei excepţii întrucât este inadmisibilă faţă de dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea cererii de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 februarie 2019 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La 28 februarie 2019, recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că recursul este admisibil.

La 6 martie 2019,intimatele, printr-o cerere comună, au depus punct de vedere la raport, prin care au susţinut că recursul este inadmisibil.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Se reţine că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat: anularea punctului 2 din Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor B. din data de 28 mai 2015 a pârâtei cu privire la aprobarea propunerii privind alocarea profitului înregistrat la data de 31 decembrie 2014, radierea din Registrul Comerţului a menţiunilor înscrise în baza hotărârii atacate referitor la punctul 2 din aceasta şi obligarea pârâtei la plata daunelor interese în valoare de 1.297.757,524 RON.

În drept, societatea reclamantă a invocat dispoziţiile art. 132 şi art. 1361 din Legea nr. 31/1990, art. 15 şi art. 1350 din C. civ., art. 30 şi art. 192 şi urm. C. proc. civ., precum şi orice alte dispoziţii legale aplicabile în cauză.

În speţă, reclamanta a formulat o acţiune cu mai multe capete de cerere, petitul principal constând în solicitarea reclamantei privind anularea punctului 2 al unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor; capătul de cerere vizând radierea din Registrul Comerţului a menţiunilor înscrise în baza hotărârii atacate referitor la punctul 2 din aceasta fiind un capăt accesoriu, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte petitul vizând obligarea pârâtei la plata daunelor interese în valoare de 1.297.757,524 RON, se cuvine a fi subliniat că acordarea daunelor interese depinde în mod direct de constatarea nulităţii punctului 2 al hotărârii adunării generale în temeiul cărora acestea au fost solicitate, astfel că şi această cerere este una accesorie, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ., "dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală."

Aşadar, măsura în care hotărârea atacată este supusă recursului trebuie determinată prin raportare la cererea principală.

În speţă, hotărârea recurată este pronunţată într-o cerere având ca petit principal anularea punctului 2 al unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor, astfel că obiectul acţiunii, prin capătul principal, îl constituie o hotărâre a adunării generale a acţionarilor pârâtei, dată în funcţionarea acesteia ca societate pe acţiuni.

Potrivit art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990: "Cererea se va judeca în camera de consiliu, Hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai apelului."

Este de menţionat că art. 132 din Legea nr. 31/1990 cuprinde dispoziţii privind contestarea în justiţie, pe calea acţiunii în anulare, a hotărârilor adunărilor generale în cazul societăţilor pe acţiuni, singura cerinţă impusă de aceste dispoziţii fiind ca hotărârea judecătorească să fie pronunţată într-o acţiune în anularea hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor, condiţie îndeplinită în prezenta cauză.

Dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.", iar conform alin. (2), teza finală: "...nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Trebuie amintit că potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. (2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Se constată că dispozitivul deciziei atacate cuprinde menţiunea cu drept de recurs, în sensul că decizia pronunţată de instanţa de apel este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, însă menţiunea inexactă nu îndreptăţeşte recurenta să declare calea de atac a recursului pentru că aceasta nu este prevăzută de lege, faţă de dispoziţiile legale mai sus redate.

În egală măsură, este de menţionat că, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Aşadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs, este supusă conform dispoziţiilor art. 460 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 numai apelului, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţie.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 216/A din 24 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2019.