Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1228/2019 AI generated

Territorial incompetence of employing court for judicial staff wage claims under Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 1228/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice definitively resolved a negative conflict of jurisdiction, ruling in favor of the Claimants' procedural arguments by assigning the case to the Cluj Court of Appeal. The dispute involved a group of court auxiliary staff and related personnel suing multiple state entities, including a Court of Appeal and a local Court, for re-employment, salary recalculation under public sector wage legislation, and payment of wage differentials. The core legal issue centered on Article 127 of the Civil Procedure Code, which restricts the filing of claims by judicial officers and auxiliary staff at the specific court where they are employed to ensure impartiality. The lower court initially declined jurisdiction because the Claimants were defendants' colleagues and the defendants included the very court where the Claimants worked; a neighboring court also declined jurisdiction. The Supreme Court applied the imperative language of Article 127, interpreting it as a rule of absolute territorial incompetence for the court of employment, thereby validating the declination of jurisdiction by the local court and establishing that the neighboring Cluj Court of Appeal is the competent forum to ensure a fair trial free from appearances of partiality.

Legislator headnote

AI generated

art. 127 alin. (1) din C. proc. civ, art. 127 din C. proc. civ, art. 127 C. proc. civ, art. 132 alin. (1) din C. proc. civ, art. 135 C. proc. civ, art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003; Territorial incompetence of employing court for judicial staff wage claims under Civil Procedure Code: The dispute involved a group of court auxiliary staff and related personnel suing multiple state entities, including a Court of Appeal and a local Court, for re-employment, salary recalculation under public sector wage legislation, and payment of wage differentials. The core legal issue centered on Article 127 of the Civil Procedure Code, which restricts the filing of claims by judicial officers and auxiliary staff at the specific court where they are employed to ensure impartiality. The lower court initially declined jurisdiction because the Claimants were defendants' colleagues and the defendants included the very court where the Claimants worked; a neighboring court also declined jurisdiction. The Supreme Court applied the imperative language of Article 127, interpreting it as a rule of absolute territorial incompetence for the court of employment, thereby validating the declination of jurisdiction by the local court and establishing that the neighboring Cluj Court of Appeal is the competent forum to ensure a fair trial free from appearances of partiality.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code territorial jurisdiction judicial impartiality negative conflict of jurisdiction filing of a claim procedural rules

Cited Legislation

AI generated
art. 127 alin. (1) din C. proc. civ
"Sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 127 din C. proc. civ
În interpretarea art. 127 alin.
art. 127 C. proc. civ
290/2018, invocata de Tribunalul Bihor, prevederea de la art. 127 C. proc. civ.
art. 132 alin. (1) din C. proc. civ
Reiese că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bihor ca instanţă sesizată de reclamanţi, motiv pentru care, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin.
art. 135 C. proc. civ
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, pentru următoarele considerente:
art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi- în speţă, se încadrează în materia conflictelor de muncă, competenţa materială revenind în primă instanţă Tribunalului, în baza art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii şi art.
art. 210 din Legea nr. 62/2011
53/2003 privind Codul Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social.
art. 127 alin. (1) C. proc. civ
Totodată, calitatea reclamanţilor de personal de specialitate şi conex în justiţie, sub aspectul competenţei teritoriale, atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 127 alin. (1) şi alin. (3) prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Basis for establishing the territorial competence of the Cluj Court of Appeal to resolve the conflict of jurisdiction.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, la data de 25 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., personal auxiliar de specialitate şi personal conex în cadrul Judecătoriei Aleşd, au chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să dispună: obligarea pârâţilor la reîncadrarea reclamanţilor conform dispoziţiilor Legii nr. 284/2010 (privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice), începând cu data de 01.01.2011, şi la stabilirea corectă a modului de calcul al drepturilor salariale lunare, având în vedere că la Anexa VI- Justiţie, articolele 4 şi 5, sunt în vigoare şi se prevăd sporurile de care beneficiază personalul auxiliar, dar în continuare, salariul de încadrare şi sporurile aferente se aplică conform O.G. nr. 8/2007 şi Legii nr. 330/2009 (legi abrogate); obligarea pârâtei Curtea de Apel Oradea la emiterea deciziilor de reîncadrare, conform dispoziţiilor Legii nr. 284/2010, începând cu data de 01.01.2011; obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale aferente perioadei 01.01.2011- şi până la pronunţarea sentinţei, sumă actualizată cu rata inflaţiei, şi acordarea daunelor- interese moratorii, respectiv, dobânzi legale, potrivit O.G. nr. 9/2000, privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală; obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei, ca ordonator principal de credite care aprobă proiectele de buget ale Curţilor de apel, la emiterea grilelor de salarizare, în care să apară noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri, având în vedere că la acest moment pentru calculul salariului de încadrare sunt folosite O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2008 şi Legea nr. 330/2009, legi abrogate în prezent, creându-se, astfel, confuzii între vechimea în muncă, vechimea în specialitate (sporul de fidelitate) şi sporurile care au fost incluse în salariu, iar sporul de risc (25%) şi confidenţialitate (5%) se aplică în mod diferenţiat salariaţilor, conducând, astfel, la discriminări (procentul variază de la un salariat la altul între 11- 25%, fără a se indica în vreo decizie motivul pentru care unii beneficiază de un spor mai mare, iar alţii de unul mai mic, şi, obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiţiei sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

În şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2018, instanţa a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 806/LM/2018, pronunţată la data de 16 noiembrie 2018, în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bihor, invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, şi în consecinţă: a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei Bucureşti, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor şi Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia I civilă.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Art. 127 alin. (1) noul C. proc. civ. este o normă specială de competenţă care se aplică atunci când reclamantul din cererea principală este o persoană care îşi desfăşoară activitatea în justiţie, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier şi care impune, atunci când acţiunea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, să sesizeze una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

În interpretarea art. 127 alin. (1) noul C. proc. civ., a reţinut instanţa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia 7/16.05.2016 pronunţată în recurs în interesul legii a interpretat restrictiv aplicarea textului de lege ce consacră competenţa facultativă, reţinând în dispozitivul deciziei că:

"Sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă."

Ulterior, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 290/2018, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) noul C. proc. civ. şi a constatat că "sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) noul C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) noul C. proc. civ. sunt neconstituţionale."

În considerentele deciziei Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) noul C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor. A mai reţinut Curtea Constituţională faptul că art. 47 din Codul de procedură francez completat prin art. 3 din Decretul nr. 2017-891 din 6 mai 2017, care a reprezentat sursa de inspiraţie a legiuitorului român la redactarea dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ., prevede că "În cazul în care un magistrat sau un auxiliar al justiţiei este parte dintr-un litigiu ce ţine de competenţa unei instanţe în circumscripţia căreia acesta îşi desfăşoară activitatea, reclamantul poate sesiza o instanţă situată într-o circumscripţie învecinată".

În acelaşi timp, a mai reţinut tribunalul, potrivit prevederilor art. 127 alin. (3) noul C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 127 se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Faţă de aceste aspecte, având în vedere că reclamanţii au calitatea de grefier - personal auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Judecătoriei Aleşd, în temeiul art. 127 alin. (1) şi (3) noul C. proc. civ., în limitele declarate constituţionale prin decizia nr. 290/26.04.2018 pronunţată de Curtea Constituţională a României, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bihor şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia I civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia Civilă, la data de 08 ianuarie 2019, sub nr. x/2018, care, prin încheierea civilă nr. 16/CC/2019 a şedinţei Camerei de Consiliu de la 21 ianuarie 2019, şi-a declinat competenţa materială funcţională de soluţionare în favoarea secţiei Mixte de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Cluj, complet specializat de litigii de muncă, secţie pe rolul căreia a fost înregistrată la data de 29 ianuarie 2019, sub nr. x/2018*.

În şedinţa publică din 11 martie 2019, a fost invocată, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj.

Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 644/2019, pronunţată la data de 18 martie 2019, în dosarul nr. x/2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. ŞI M., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI Bucureşti, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bihor; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între instanţe şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Reclamanţii au calitatea de grefieri personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Aleşd, prin cererea formulata solicitând reîncadrarea şi stabilirea corectă a modului de calcul al indemnizatiilor de incadrare precum si plata diferentelor salariale rezultate.

În conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., forma in vigoare la momentul inregistrarii cererii, daca un judecator are calitatea de reclamant intr-o cerere de competenta instantei la care isi desfasoara activitatea, va sesiza una dintre instantele judecatoresti de acelasi grad aflate in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla instanta la care isi desfasoara activitatea iar potrivit alin. (3) din acest text legal, dispozitiile alin. (1) si 2 se aplica in mod corespunzator si in cazul procurorilor, asistentilor judiciari si grefierilor.

Analizand exceptia de necompetenta teritoriala invocata din oficiu, instanta a reţinut că, prin acţiunea formulata de reclamanti se solicită reîncadrarea lor şi stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare, cererea fiind initial introdusa la instanta competenta material si teritorial in raport de domiciliul si locul de munca al reclamantilor respectiv Tribunalul Bihor.

Si in limitele edictate de Decizia Curtii Constitutionale nr. 290/2018, invocata de Tribunalul Bihor, prevederea de la art. 127 C. proc. civ. a fost stabilita in interesul partii reclamante iar intrucat aceasta parte a inteles sa sesizeze Tribunalul Bihor cu solutionarea cererii sale, acesta nu avea posibilitatea sa invoce din oficiu exceptia de necompetenta teritoriala cu consecinta declinarii competentei de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Cluj.

Reiese că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bihor ca instanţă sesizată de reclamanţi, motiv pentru care, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată şi şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bihor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Tribunalul Bihor şi Tribunalul Cluj- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi- în speţă, se încadrează în materia conflictelor de muncă, competenţa materială revenind în primă instanţă Tribunalului, în baza art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social.

Totodată, calitatea reclamanţilor de personal de specialitate şi conex în justiţie, sub aspectul competenţei teritoriale, atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Din această perspectivă, în ceea ce priveşte competenţa reglementată prin dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea au o dublă semnificaţie: pe de o parte, instituie un caz de necompetenţă teritorială a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul/procurorul/grefierul, care are calitate de reclamant al unei pricini şi, pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul/procurorul/grefierul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanţei.

Cum reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, rezultă că norma analizată instituie şi o competenţă teritorială facultativă, ceea ce corespunde denumirii marginale a textului. Această alegere a uneia dintre instanţele competente dintre cele prevăzute de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., trebuie exercitată de reclamantul judecător/procuror/grefier, la data sesizării instanţei. Dubla semnificaţie a normei cuprinsă în dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. determină şi calificarea distinctă a excepţiilor procesuale prin care nerespectarea acesteia poate fi sancţionată.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte apreciază că se impune a se preciza că în valenţa sa de normă de necompetenţă absolută, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. are ca raţiune exigenţele unei proceduri echitabile, şi anume, ca la judecarea unei pricini în care un judecător/procuror/grefier are calitatea de reclamant să nu existe niciun element de natură a putea altera garanţiile de imparţialitate ce trebuie să însoţească orice procedură judiciară, ori de a crea vreo aparenţă de soluţionare părtinitoare a cauzei.

În acest sens, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, a reţinut că "(...) pentru ipoteza în care un judecător este parte într-un proces, C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a acestor cauze şi pune la dispoziţia acestuia o normă procedurală alternativă, dând posibilitatea reclamantului judecător de a alege între instanţe deopotrivă competente. Astfel, norma cuprinsă în art. 127 alin. (1) C. proc. civ., (...), este un mijloc procedural care urmăreşte înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei datorate calităţii părţii. De asemenea, dispoziţia legală menţionată la alin. (2) reglementează şi situaţia pârâtului judecător. Astfel, în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Art. 127 C. proc. civ. apare astfel ca fiind alternativa la instituţia strămutării, în ipoteza aplicării sale nemaifiind necesară sesizarea curţii de apel sau a instanţei supreme, după caz, pentru a se pronunţa asupra cererii de strămutare a procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor.

Înalta Curte apreciază că în interpretarea restrictivă a art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este relevant paragraful 24 din considerentele deciziei Curţii Constituţionale sus- enunţate, în cuprinsul căruia se reţine că "... prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. circumscriu obligaţia reclamantului judecător de a introduce cererea la o instanţă de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate ...".

Prin urmare, pentru o cerere în care un judecător/procuror/grefier are calitatea de reclamant, cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, este obligatorie sesizarea unei alte instanţe judecătoreşti de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate în a cărui circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, având alegerea între oricare dintre instanţele de acelaşi grad prevăzute anterior.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în cauza în care s-a ivit conflictul negativ de competenţă, reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi personal conex la Judecătoria Aleşd, din circumscripţia Tribunalului Bihor, la data înregistrării acţiunii. Ca atare, aveau opţiunea conferită de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., ce prevăd o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., care se aplică corespunzător şi grefierilor, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, interzic sesizarea instanţei competente, a locului unde îşi desfăşoară activitatea- în speţă, Tribunalul Bihor, aceste dispoziţii fiind norme care reglementează o necompetenţă teritorială absolută în ceea ce priveşte instanţa în care îşi desfăşoară efectiv activitatea judecătorul/procurorul/grefierul (Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii).

Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi avute în vedere în speţă, raportând calitatea de personal conex a reclamanţilor la cele statuate prin decizia nr. 7/2016, publicată în M.Of. nr. 461 din 22 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în sensul că "art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de grefier, în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti."

Astfel, raportând raţionamentul instanţei supreme mai sus evocat la prevederile art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, prevederi menţionate expres în considerentul nr. 77 al deciziei antereferite şi care dispun în sensul că "sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea funcţiile de agent procedural, aprod şi şofer", Înalta Curte impune concluzia că personalului conex celui auxiliar de specialitate îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. pentru identitate de raţiune, respectiv, pentru asigurarea dreptului de acces la un proces echitabil şi la o instanţă imparţială, drept asupra căruia ar putea exista suspiciuni în condiţiile în care o instanţă s-ar pronunţa asupra cauzei în care ea însăşi ar avea, aşa cum este cazul în speţă, calitatea de pârât.

Se constată, astfel că, pentru o cerere în care un judecător/procuror/grefier/personal auxiliar sau personal conex are calitatea de reclamant, cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, este obligatorie sesizarea unei alte instanţe judecătoreşti de acelaşi grad, aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, având alegerea între oricare dintre instanţele de acelaşi grad prevăzute anterior.

Întrucât dispoziţiile alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. folosesc imperativul "va sesiza", în timp ce dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol (în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător/procuror/grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza) arată că "poate sesiza", se apreciază că legiuitorul a avut în vedere o obligaţie a reclamantului în ipoteza de la alin. (1).

Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. edictate de legiuitor în scopul asigurării unor garanţii de imparţialitate obiectivă, sunt norme speciale, derogatorii, atât de la dreptul comun în materia strămutării, cât şi de la normele de competenţă teritorială, indiferent dacă acestea sunt de ordine publică ori de ordine privată, chiar dacă acestea ar fi cuprinse în C. proc. civ. sau în legi speciale.

Prin urmare, raţiunile normei de necompetenţă absolută a Tribunalului Bihor, intrinseci prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., îşi găsesc pe deplin incidenţă în speţă, menite pentru asigurarea imparţialităţii justiţiei.

În plus, sub aspectul competenţei teritoriale, incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. este atrasă, o dată în plus, şi faţă de calitatea de pârâţi a Tribunalului Bihor şi a Curţii de Apel Oradea, în limitele în care a fost stabilită conformitatea acestei norme legale cu legea fundamentală a ţării.

Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 638/23. VII.2018, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. este constituţională în măsura în care priveşte şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă sau pârâtă.

Curtea a constatat că, de principiu, competenţa facultativă este o expresie a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 124, însă, prin limitarea sferei sale de aplicare la instanţa la care îşi desfăşoară efectiv activitatea reclamantul, nu este aptă să acopere în mod complet toate situaţiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăţi. De aceea, dispoziţia legală criticată nu îşi atinge scopul pentru care a fost edictată, justiţiabilii fiind nevoiţi să recurgă, în diferite momente ale parcursului cauzei lor, la mijloace procedurale alternative în vederea asigurării egalităţii armelor în soluţionarea cauzei lor în mod echitabil.

Instanţa de contencios constituţional a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează în interpretarea restrictivă a sintagmei "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor.

Instanţa supremă apreciază că aceste dispoziţii legale, astfel cum au fost cenzurate de instanţa de contencios constituţional, sunt pe deplin aplicabile şi persoanelor care fac parte din personalul conex şi contractual al instanţelor, în primul rând în considerarea inexistenţei vreunei norme legale care să le excludă de la aplicare, existând o raţiune unică pentru un tratament unitar în ce priveşte toţi angajaţii uneia şi aceleiaşi instanţe.

Din această perspectivă, se poate aprecia că noţiunea de "grefier" din textul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. trebuie interpretată în sens larg, o asemenea interpretare extensivă fiind în acord cu spiritul considerentelor deciziei nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale şi fiind în măsură să răspundă efectiv dezideratului unei justiţii imparţiale.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi în raport cu cele statuate prin evocata decizie a Curţii Constituţionale, dacă un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier (lato sensu) are calitatea de reclamant, el trebuie să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Din această perspectivă, soluţia preconizată de Tribunalul Bihor este apreciată ca fiind legală, întrucât, această instanţă a fost sesizată cu încălcarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în condiţiile în care calitatea de pârâţi în cauză o au atât Tribunalul Bihor, cât şi Curtea de Apel Oradea, jurisdicţia învecinată celei în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea reclamanţii fiind un argument menit să asigure şi dezideratul de imparţialitate a justiţiei.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 127 alin. (1) şi alin. (3) prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2019.