Employment contract enforcement dispute: Recurrent appeal against refusal to refer unconstitutionality of military status amendments dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea de şedinţă publică din data de 05 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001 şi art. 2 pct. 6 din Legea nr. 74/1999 în raport de prevederile art. 4, 11, 16 şi 31 din Constituţia României republicată, formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimaţii MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE şi U.M. 01925- UNITATE DE ARHIVĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE PENTRU STATUL MAJOR AL FORŢELOR AERIENE.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen, petentul- reclamant A., care a criticat încheierea recurată ca netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului, anularea încheierii recurate şi, constatând legalitatea şi admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, să se dispună înaintarea acesteia pentru examinare şi emiterea unei decizii interpretative cu privire la textele de lege criticate.

În recursul său, recurentul- reclamant a relevat motive de fapt şi de drept, şi condiţiile care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, susţinând, în esenţă, următoarele:

Prima condiţie este îndeplinită, cererea de sesizare a fost formulată în apel, în cadrul judecăţii din dosarul nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cât şi prin prisma incidenţei prevederii legale asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, adică, asupra obiectului procesului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.

A arătat că articolele vizate de excepţia de neconstituţionalitate sunt: Legea nr. 74/1999 din 03 mai 1999, de Ratificare a Cartei Sociale Europene, revizuite prin art. 2 pct. 6 (dreptul la condiţii de muncă echitabile) şi Anexa nr. 1 (privind Ministerul Apărării Naţionale), raportat la prevederile art. 11 alin. (1)- (3) din Constituţia României; O.U.G. nr. 90 din 21 iunie 2001, art. 6, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, în măsura în care se interpretează că prevederile Legii nr. 74/1999 de Ratificare a Cartei Sociale Europene revizuite prin art. 2 pct. 6 şi Anexa nr. 1 (cu menţiunea Ministerului Apărării Naţionale), nu ar fi devenit obligatorii începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României- 03 mai 1999 (plus cele două luni de graţie prevăzute de art. 2, pct. 6 al Cartei), inclusiv, pentru Autorităţile Centrale prevăzute în Anexa nr. 1, texte raportate la prevederile constituţionale din articolul 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 31 - Dreptul la informaţie.

În fine, cu privire la condiţia nr. 3, recurentul- reclamant a arătat că şi aceasta este îndeplinită, şi anume, incidenţa prevederilor legale asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, adică, asupra obiectului procesului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.

Astfel, a arătat recurentul- reclamant, critica de neconstituţionalitate vizează interpretarea injustă şi lipsa de legalitate a instanţelor române, care, prin denegare de dreptate- susţine acesta- au refuzat aplicarea: prevederilor exprese ale Legii nr. 74/1999, de Ratificare a Cartei Sociale Europene, revizuite prin art. 2 pct. 6 şi Anexa nr. 1 (privind Ministerul Apărării Naţionale), aplicabile de la data de 04 iulie 1999 şi pentru Ministerul Apărării Naţionale - instituţie centrală menţionată explicit în Anexa nr. 1 la Lege; a deciziei nr. 37 din 7 noiembrie 2016 din dosar nr. x/2016- Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, nu în ultimul rând, inacţiunea temporală a miniştrilor succesivi ai Ministerului Apărării Naţionale din perioada 04 mai 1999- 21 iunie 2001, în aplicarea directă şi efectivă a prevederilor exprese ale Legii nr. 74/1999, de Ratificare a Cartei Sociale Europene revizuite prin art. 2 pct. 6 şi Anexa nr. 1, este vădit reţinută în expunerea de motive a Guvernului la Ordonanţa de Urgenţă nr. 90 din 21 iunie 2001.

Consideră recurentul că turpitudinea conducerii succesive a M. Ap. N. nu poate fi un motiv pentru ca instanţele să refuze/ignore în anul 2019 aplicarea directă a Legii nr. 74/1999, de Ratificare a Cartei Sociale Europene revizuite prin art. 2 pct. 6 şi Anexa nr. 1 şi a deciziei nr. 37 din 7 noiembrie 2016, din dosar nr. x/2016- Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurentul- reclamant a susţinut că, în măsura în care Curtea Constituţională va admite excepţia/excepţiile invocate, devine vădită obligarea judecătorilor instanţelor la aplicarea Deciziei nr. 37 din 7 noiembrie 2016 a I.C.C.J., cu toate efectele sale.

De altfel, a arătat recurentul, articolele criticate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, sub aspectele invocate prin excepţie.

Concluzionând, recurentul- reclamant a arătat că instanţa s-a substituit fără drept atribuţiilor de judecată ale Curţii Constituţionale şi nici nu a pus în discuţie strict condiţiile de admisibilitate/inadmisibilitate, aspect ce a condus în fapt la judecarea efectivă a excepţiei invocate.

Legal citat, intimatul- pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Bucureşti, căruia i s-a comunicat recursul, a formulat întâmpinare.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În cadrul căii de atac cu fizionomie juridică proprie reglementate de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, se verifică aprecierea instanţei cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, raportat la condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În speţă, susţinerile din recurs se constituie în critici referitoare la încheierea recurată sub aspectul soluţiei şi considerentelor care au format convingerea instanţei în sensul, respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi, astfel fiind, criticile formulate de recurent pot fi circumscrise motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.

Astfel cum corect a stabilit şi prima instanţă, Înalta Curte reţine că, din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie să îndeplinească cumulativ cele patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei; în consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Sub acest aspect, ultima condiţie de admisibilitate impune ca dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului civil şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Examenul legăturii cu cauza a textelor criticate pentru neconstituţionalitate se realizează în mod concret, în funcţie de interesul specific al celui ce invocă excepţiile şi de înrâurirea pe care dispoziţiile legale o au în speţă.

Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001 şi a art. 2 pct. 6 din Legea nr. 74/1999, formulată în faţa Curţii de Apel Bucureşti de către apelantul- reclamant A., Înalta Curte constată că aceasta întruneşte doar trei, din cele patru condiţii de admisibilitate: excepţia a fost invocată în faţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei în calea de atac a apelului, de către o persoană având calitatea de apelant şi vizează dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare, care, deşi au mai fost criticate în alte cauze, nu au fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte arată că, din interpretarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre textul de lege a cărui neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor legi care au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei legi ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.

Or, din această perspectivă, cu referire la excepţia invocată de recurentul- reclamant, în cauză, Înalta Curte constată că textul criticat pentru neconstituţionalitate nu îndeplineşte condiţia legăturii cu cauza, lipsind atât interesul legitim al recurentului în invocarea acestei excepţii, cât şi folosul practic pe care acesta l-ar putea avea ca urmare a unei eventuale admiteri a excepţiei invocate, deoarece, contrar celor susţinute de recurent, dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001 şi ale art. 2 pct. 6 din Legea nr. 74/1999 nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

Se reţine faptul că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001 şi art. 2 pct. 6 din Legea nr. 74/1999 a fost formulată într-o cauză având ca obiect apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 6158/2018 din 07 august 2018 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea sa de obligare a pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale şi U.M. 01925- Unitate de Arhivă a Ministerului Apărării Naţionale pentru Statul Major al Forţelor Aeriene, să îi încheie un contract individual de muncă, astfel cum a fost impus prin prevederile O.U.G. nr. 90/2001.

Totodată, se reţine că prin decizia civilă nr. 619 din data de 05 februarie 2019, definitivă, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei civile anterior menţionate, nr. 6158 din 07 august 2018 a Tribunalului Bucureşti.

Din contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată, pe de o parte, că ceea ce susţine recurentul- reclamant nu este neconformitatea cu legea fundamentală a art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001, ci, în realitate, acesta este nemulţumit de împrejurarea că intimaţii- pârâţi nu au procedat la încheierea contractelor sinalagmatice având ca obiect exercitarea profesiei de militar prevăzute de acest text (art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001).

Pe de altă parte, se apreciază că prin excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001, recurentul- reclamant tinde, practic, la o modificare a legii materiale aplicabile litigiului său, deziderat care excedează, însă, competenţei instanţei de contencios constituţional.

În alţi termeni, susţinerile invocate în argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă critici formulate cu privire la modul în care instanţa de judecată a soluţionat cererea cu care a fost învestită, fără a putea fi identificate critici referitoare la neconstituţionalitatea art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001, în raport cu dispoziţiile constituţionale invocate.

Nu în ultimul rând, în acord cu concluzia primei instanţe, Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă, concretă, între modul de soluţionare a căii de atac formulate de reclamant şi necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional cu privire la textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate, şi întrucât, o eventuală decizie a Curţii Constituţionale prin care s-ar statua asupra constituţionalităţii sau, dimpotrivă, asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate neputând avea vreo înrâurire în ce priveşte soluţia ce s-ar fi putut pronunţa de către prima instanţă, în apelul declarat.

În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de reclamantul A. în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că obiecţiunile formulate de acesta cu privire la dispoziţiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României.

Aşadar, prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât aceste acte normative au intrat în vigoare ulterior trecerii sale în rezervă, situaţie în care, excepţia de neconstituţionalitate apare ca lipsită de pertinenţă. Având în vedere că pentru excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale menţionate nu este îndeplinită condiţia legăturii cu cauza la care se referă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanţă a respins, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamantul A., cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001 şi art. 2 pct. 6 din Legea nr. 74/1999.

Pentru considerentele arătate, se reţine legalitatea şi temeinicia încheierii atacate şi, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul- reclamant A..

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă publică din data de 05 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2019.