Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1217/2019 AI generated

Non-refundability of arbitration registration and administrative fees following annulment for incompetence under 2013 fee norms

Case Number Decizia nr. 1217/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower courts' rulings that deny the claimant's request for the restitution of the arbitration administrative and registration fees. The dispute concerned whether a national health insurance fund was entitled to recover specific arbitration fees paid to a commercial arbitration court after an arbitral award was annulled by a judicial court for incompetence. The decisive legal basis was Article 4(3) of the Arbitration Fees and Expenses Norms approved in March 2013, which were deemed applicable because they were in force at the time the arbitration request was filed in September 2013; these norms explicitly stipulate that while arbitrators' fees may be refunded if the incompetence objection was raised during the proceedings, the registration and administrative fees are non-refundable even when the arbitral award is set aside for lack of jurisdiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 335/2007; Non-refundability of arbitration registration and administrative fees following annulment for incompetence under 2013 fee norms: În conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Keywords

AI generated
arbitration administrative fees non-administrative dispute registration of claims annulment proceedings administrative dismissal

Cited Legislation

AI generated
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Reclamanta a arătat că la sesizarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal a avut în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că:
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public." şi dispoziţiile art. 2 alin.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
Prin încheierea din 14 februarie 2019, recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen la data de 6 iunie 2019 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, cu citarea părţilor, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
În drept, s-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 335/2007
Critica recurentei ce vizează aplicarea şi interpretarea greşită a legislaţiei specifice, respectiv a Normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale, aprobate în baza art. 30 alin.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Faţă de cele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 24 octombrie 2016, reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat obligarea pârâtei Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la restituirea taxei arbitrale în valoare de 1.075.174,67 RON.

Reclamanta a arătat că la sesizarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal a avut în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public." şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal", art. 2 alin. (1) lit. i) din actul normativ mai sus menţionat prevede faptul că prin refuz nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile".

A precizat că s-a achitat taxa arbitrală în valoare de 1.075.174,67 RON, astfel cum a dispus Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României prin Actul de înştiinţare nr. 176/IB/24.09.2013, transmis Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de reclamantă în cererea înregistrată care a format obiectul dosarului nr. x/2013 împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L.

Totodată, a arătat că urmare a soluţionării definitive a dosarului arbitral mai sus menţionat, s-a stabilit necompetenţa Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, astfel că pârâta avea obligaţia de a restitui taxa arbitrală achitată de CNAS, conform art. 5 din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale.

S-a menţionat că CNAS a formulat o cerere în vederea restituirii taxei arbitrale, înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, sub nr. x din 31.03.2016, precum şi o revenire, respectiv adresa CNAS nr. x/10.06.2016, înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, sub nr. x din 13.06.2016, însă pârâta a refuzat să dea curs acestor solicitări.

Prin sentinţa civilă nr. 654 din 28 februarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 908 din 22 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 240 A din 28 februarie 2018, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 908 din 22 iunie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că taxa arbitrală a fost stabilită conform art. 1 din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale, aprobate în baza Legii nr. 335/2007, de Colegiul de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României la data de 06.03.2013, astfel încât tot aceste norme vor fi aplicabile şi solicitării de restituire a taxelor plătite.

Potrivit art. 4 alin. (3) din aceste norme, în cazul în care instanţa judecătorească anulează sentinţa arbitrală pentru necompetenţă, suma reprezentând onorariile arbitrilor se restituie numai în situaţia în care în cursul procedurii arbitrajului una din părţi a invocat excepţia necompetenţei tribunalului arbitral, iar taxa de înregistrare şi taxa administrativă nu se restituie.

În speţă, reclamanta şi-a precizat pretenţiile, în sensul că solicită obligarea pârâtei la restituirea doar a sumei de 580.449,84 RON, reprezentând taxa administrativă şi taxa de înregistrare, întrucât onorariul arbitrilor i-a fost restituit.

Prin urmare, s-a apreciat că tribunalul, în mod corect, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, în condiţiile în care normele anterior citate, aplicabile în speţă, prevăd expres faptul că taxa de înregistrare şi taxa administrativă nu se restituie în ipoteza anulării sentinţei arbitrale pentru necompetenţă.

Împotriva deciziei nr. 240 A din 28 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, înregistrat la data de 26 aprilie 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Conform prevederilor art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, ce a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 14 februarie 2019, recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen la data de 6 iunie 2019 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, cu citarea părţilor, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-reclamantă a relevat faptul că decizia recurată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legislaţiei specifice, respectiv a Legii nr. 335/2007 - Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale, fără a avea în vedere că dreptul CNAS de a solicita restituirea taxelor s-a născut la momentul la care a fost pronunţată sentinţa arbitrală nr. 62 din 21 mai 2014, prin care s-a admis excepţia nelegalei constituiri a tribunalului arbitral.

Recurenta-reclamantă CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUCUREŞTI a susţinut că soluţia pronunţată de către instanţa de apel este nelegală, întrucât este îndreptăţită la recuperarea tuturor sumelor achitate, cu titlu de taxă arbitrală, inclusiv a celor reprezentând taxa de înregistrare dosar şi taxa administrativă, conform prevederilor legale.

În acest sens, au fost invocate dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale, potrivit cărora "În cazul în care instanţa judecătorească anulează sentinţa arbitrală pentru necompetenţă, sumele reprezentând onorariile arbitrilor se restituie părţilor dacă, în cursul procedurii arbitrale, a fost invocată de către partea interesată excepţia de necompetenţă".

Pe cale de consecinţă, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei civile nr. 240A din 28 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, ca fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente.

În drept, s-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinare intimata-pârâtă CURTEA DE ARBITRAJ COMERCIAL DE PE LÂNGĂ CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A ROMÂNIEI a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că sunt aplicabile Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale, aprobate la 6 martie 2013, norme în vigoare la data depunerii cererii de arbitrare, respectiv 20.09.2013.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Dispoziţiile anterior citate vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Critica recurentei ce vizează aplicarea şi interpretarea greşită a legislaţiei specifice, respectiv a Normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale, aprobate în baza art. 30 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, de Colegiul de conducere al Camerei Naţionale, la propunerea Colegiului Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, nu poate fi primită.

Instanţa de apel a soluţionat, în mod corect, conflictul de norme intervenite în timp, în cursul soluţionării dosarului arbitral, acordând prevalenţă regulilor de procedură ale arbitrajului instituţionalizat în vigoare la data sesizării acestuia.

Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar nu a aplicat în mod eronat prevederile legale incidente, ci, dimpotrivă, a făcut o corectă aplicare a acestora, în sensul că au fost avute în vedere Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale, aprobate la 6 martie 2013 şi în baza cărora s-a stabilit taxa arbitrală, norme care erau în vigoare la 20 septembrie 2013, data depunerii cererii de arbitrare.

Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, se reţine că Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale, aprobate la data de 5 iunie 2014 nu sunt incidente în speţă, în condiţiile în care art. 16 alin. (1) conţine dispoziţii tranzitorii, potrivit cărora "Cererile de arbitrare înregistrate până la data intrării în vigoare a prezentelor norme rămân supuse taxelor în vigoare la data înregistrării lor".

Pe cale de consecinţă, dacă taxa arbitrală a fost stabilită potrivit normelor în vigoare la data depunerii cererii de arbitrare, aceleaşi norme sunt aplicabile şi în cazul în care taxa arbitrală respectivă trebuie să fie restituită.

Or, art. 4 alin. (3) din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale, aprobate la data de 6 martie 2013 prevede în mod expres faptul că în cazul în care instanţa judecătorească anulează sentinţa arbitrală pentru necompetenţă, suma reprezentând onorariile arbitrilor se restituie numai în situaţia în care în cursul procedurii arbitrajului una dintre părţi a invocat excepţia necompetenţei tribunalului arbitral şi că taxa de înregistrare şi taxa administrativă nu se restituie.

Faţă de cele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 240A din 28 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2019.