Nullity of cassation appeal for failure to submit original proof of judicial stamp duty payment

Şedinţa publică din data de 05 iunie 2019

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data 08.12.2015, reclamanta Societatea A. Blejoi, prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 433.466 RON, reprezentând impozitul pe clădiri şi terenuri, conform cu art. 10 alin. (2) din contractul de asociere în participaţiune nr. 29/1995, suma de 116.924 RON, reprezentând indexarea cotei de participare cu rata inflaţiei, potrivit art. 12 din contractul de asociere în participaţiune nr. 29/1995 şi daune-interese, constând în contravaloarea cheltuielilor ce au fost ocazionate de procedura insolvenţei în legătură cu dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Prahova.

Prin sentinţa nr. 1166/06.06.2017, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins atât excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cât şi acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei primei instanţe, a declarat apel reclamanta Societatea A. Blejoi, prin administrator special D..

Prin decizia nr. 138/22.03.2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 116.924 RON, reprezentând indexare cotă de participaţie cu rata inflaţiei, a menţinut sentinţa în rest şi a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 1.722 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs S.C. C. S.R.L.

Recurenta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată de administratorul judiciar, iar apelul a fost promovat de administratorul special al părţii adverse, care nu se poate subroga în drepturile celui dintâi, motiv pentru care consideră că au fost încălcate dispoziţiile art. 115 din Legea nr. 85/2014.

Printr-o altă critică, a susţinut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, întrucât instanţa nu a respectat dispoziţiile art. 2517 C. civ. ce reglementează prescripţia dreptului la acţiune astfel că a apreciat că dreptul la acţiune care vizează perioada de dinaintea anului 2013 este prescris.

Instanţa a reţinut greşit, în opinia recurentei, faptul că aceasta nu a contestat factura nr. x/18.06.2013, cu toate că din adresa nr. x/25.06.2013 reiese acest lucru.

Recurenta a mai susţinut că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii prin faptul că s-a reţinut că factura nr. x/18.06.2013 este necontestată.

Cum intimata nu a efectuat niciodată pe parcursul derulării contractului indexarea cotelor de participare, aceasta presupune, în opinia recurentei, acord tacit de neindexare. Faţă de acest aspect, recurenta a invocat dispoziţiile art. 1534 C. civ., în sensul că nu datorează bani în situaţia în care prin acţiunea sa culpabilă creditorul a contribuit la producerea prejudiciului.

Prejudiciul dedus judecăţii este imputabil reclamantei, întrucât aceasta a dat dovadă de pasivitate şi nu a pretins, prin emiterea unei facturi anuale, contravaloarea cotelor de indexare, astfel cum prevede art. 12 din contractul de asociere în participaţiune. Conform acestui articol, indexarea cotei minime se va face anual în prima lună din an, începând cu anul 2009, cu nivelul ratei inflaţiei, indexare care nu a fost pretinsă în perioada 2009-2013.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi Cod, Înalta Curte constată următoarele:

În raport de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat că recurenta nu a depus dovada taxei judiciare de timbru în original, în cuantum de 1.822 RON, calculată în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013, obligaţie care i-a fost pusă în vedere.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii (…)".

Rezultă, aşadar, că obligativitatea ataşării dovezii plăţii taxei judiciare de timbru reprezintă o cerinţă extrinsecă a recursului.

Neîndeplinirea sa se sancţionează, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu nulitatea.

Recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, aceasta depunând la dosar numai copie de pe chitanţă, nu şi originalul acesteia, aspect care a fost sesizat şi în raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Procedând în această manieră, recurenta nu a respectat cerinţele legii, expuse anterior, deoarece reţinerea originalului asupra sa i-ar îngădui oricând retragerea sumelor achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru, cu toate că pentru restituirea acestora O.U.G. nr. 80/2013 prevede o procedură specifică.

De aceea, dând eficienţă art. 486 alin. (3), rap. la art. 486 alin. (2), Înalta Curte va anula recursul, în cadrul procedurii prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 138/22.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 iunie 2019.