Competence conflict over contractual jurisdiction clause and consumer status of artist under professional contract

Şedinţa publică din data de 05 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12.12.2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, secţia Civilă, creditoarea S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe debitoarea B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună emiterea unei ordonanţe de plată şi fixarea unui termen de plată de 30 de zile de la data comunicării hotărârii pentru echivalentul în RON, la cursul afişat de B.N.R. în ziua plăţii, al sumei de 5.000 euro, în baza clauzei penale inserate în contractul de impresariat nr. x/31.03.2011 şi pentru echivalentul în RON, la cursul afişat de B.N.R. în ziua plăţii, al sumei de 1.200 euro, reprezentând contravaloarea comisionului datorat conform contractului sus-menţionat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 644/31.01.2019, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a reţinut că potrivit art. 1016 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii privind emiterea unei ordonanţe de plată revine instanţei competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, iar conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cu toate acestea, a reţinut că, potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului, dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămânând aplicabile; aceste norme au un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga decât în condiţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, în materia protecţiei drepturilor consumatorilor, în ipoteza în care părţile nu au convenit alegerea instanţei competente după naşterea dreptului la despăgubire, competenţa teritorială este absolută şi aparţine unei anumite instanţe.

A mai reţinut că potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale; or, având în vedere natura raporturilor invocate de reclamantă, a considerat că pârâta are calitatea de consumator, iar reclamanta pe cea de profesionist, astfel că, în lipsa alegerii de competenţă după naşterea dreptului la despăgubire, competenţa teritorială este absolută şi aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază pârâta.

Or, în speţă, în urma verificărilor evidenţei Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a constatat că domiciliul pârâtei este situat în Iaşi, iar părţile nu au ales competenţa de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti ulterior naşterii dreptului la despăgubire, astfel încât a apreciat că nu poate fi aplicată clauza atributivă de competenţă inserată la art. 27 din contractul de impresariat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă la 04.03.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 4798/24.04.2019, Judecătoria Iaşi, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit jurisprudenţei instanţei supreme, prin "consumator" se înţelege orice persoană fizică care, în cadrul contractelor care intră sub incidenţa Directivei (CE) nr. 93/13, acţionează în scopuri care se află în afara meseriei, a domeniului de afaceri sau a profesiunii sale. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa acestei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale sau liberale.

Or, în speţă, având în vedere natura şi obiectul contractului de impresariat încheiat între părţi, a apreciat că scopul urmărit de debitoare se circumscrie activităţii sale profesionale, artistice; prin urmare nu sunt incidente în cauză dispoziţiile speciale prevăzute de art. 121 şi de art. 126 alin. (2) C. proc. civ., ci cele ale art. 126 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 130 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, având în vedere că părţile au stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţelor de la sediul creditoarei, ţinând cont că în cauză este incidentă o necompetenţă de ordine privată, care a fost invocată în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (4) C. proc. civ., a apreciat că aparţine Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti competenţa soluţionării cauzei.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa a fost învestită cu o cerere prin care creditoarea S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe debitoarea B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună emiterea unei ordonanţe de plată pentru echivalentul în RON, la cursul afişat de B.N.R. în ziua plăţii, al sumei de 5.000 euro, în baza clauzei penale inserate în contractului de impresariat nr. x/31.03.2011 şi pentru echivalentul în RON, la cursul afişat de B.N.R. în ziua plăţii, al sumei de 1.200 euro, reprezentând contravaloarea comisionului datorat conform contractului sus-menţionat, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 1016 C. proc. civ., cererea privind ordonanţa de plată se introduce la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Una dintre caracteristicile competenţei de ordine privată o reprezintă posibilitatea derogării prin acordul părţilor de la norma care o stabileşte.

Prin clauza inserată la art. 27 din contractul de impresariat nr. TSP/CI/04, încheiat la 31.03.2011, părţile au prevăzut că litigiile rezultând din sau în legătură cu respectivul contract vor fi soluţionate de instanţele competente de la sediul S.C. A. S.R.L., situat în sectorul 6 al Municipiului Bucureşti.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 şi natura raporturilor dintre părţi, a reţinut că pârâta are calitatea de consumator, iar reclamanta pe cea de profesionist, astfel că, în lipsa alegerii de competenţă după naşterea dreptului la despăgubire, competenţa teritorială este absolută şi aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază pârâta, respectiv Judecătoria Iaşi.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, consumator este "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale."

În speţă însă, debitoarea, în calitate de artist, a încheiat cu S.C. A. S.R.L. un contract de impresariat, prin care aceasta din urmă s-a obligat să acţioneze ca impresar exclusiv al primeia, pentru toate contractele încheiate în ţară şi în străinătate şi să stabilească toate termenele de angajare sau exploatare a talentelor artistului.

Cum debitoarea acţionează în scopuri legate de activitatea sa liberală, Înalta Curte apreciază că aceasta nu are calitatea de consumator, în sensul art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, astfel că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., ci cele ale art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă."

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va da eficienţă clauzei atributive de competenţă convenite de părţi şi, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 iunie 2019.