Territorial competence of co-plaints in labor disputes following severance of joint claims under joint procedural participation

Şedinţa publică din data de 05 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, mai mulţi reclamanţi, printre care şi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. au chemat în judecată pe pârâţii Curtea de Conturi a României şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu 23.05.2014 până la zi şi la plata drepturilor băneşti ce li se cuvin, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate, actualizate cu rata inflaţiei şi menţinerea acestei modalităţi de calcul şi în continuare; de asemenea au solicitat să fie obligat pârâtul să includă în buget şi să vireze pârâtei sumele necesare achitării drepturilor băneşti solicitate, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 20.06.2018, Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., formându-se dosarul nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 6418/12.09.2018, pronunţată în dosarul disjuns, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că reclamanţii au domiciliul în judeţul Alba şi sunt salariaţi ai Camerei de Conturi Alba.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a litigiilor de muncă revine tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 210 din Legea 62/2011, cauzele referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti competente, în a căror circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Subliniind că aceste dispoziţii sunt edictate în beneficiul reclamantului, în scopul de a-i asigura accesul la o instanţă aflată în proximitatea domiciliului sau, după caz, a locului său de muncă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că împrejurarea că pârâta este ordonator principal de credite, iar Camerele de Conturi teritoriale nu au personalitate juridică, nu prezintă relevanţă, câtă vreme norma imperativă edictată de art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu prevede nicio excepţie, referindu-se doar la locul unde reclamantul îşi desfăşoară efectiv activitatea.

Tribunalul a înlăturat atât susţinerile vizând coparticiparea procesuală, apreciind că fiecare dintre autorii cererii de chemare în judecată reclamă drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu angajatorul, cât şi susţinerile reclamanţilor referitoare la competenţa determinată de sediul sindicatului, notând că acţiunea nu a fost formulată de sindicat, ci de salariaţi în nume personal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă la data de 13.11.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 107/30.01.2019, Tribunalul Alba, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că potrivit art. 210 din Legea nr. 61/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, iar conform art. 269 alin. (3) din Codul muncii, "dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi".

Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul o parte dintre reclamanţi, aceştia şi-au exercitat dreptul la opţiune între instanţele deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe.

Pe de altă parte, măsura disjungerii cererii formulată de reclamanţii din prezenta cauză nu putea să atragă pierderea competenţei instanţei iniţial învestite, câtă vreme în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., care reglementează coparticiparea procesuală activă.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, mai mulţi reclamanţi, printre care şi cei din prezentul dosar, au învestit Tribunalul Bucureşti, ca instanţă de la locul domiciliului unora dintre autorii cererii de chemare în judecată, cu un litigiu având ca obiect raporturile de muncă dintre aceştia şi Curtea de Conturi a României.

Tribunalul Bucureşti a disjuns cererile formulate de reclamanţii al căror domiciliu nu îi atrăgea competenţa teritorială, constituindu-se mai multe dosare, printre care şi dosarul de faţă, în cadrul căruia, reţinând că reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. îşi au domiciliul în judeţul Alba şi sunt salariaţi ai Camerei de Conturi Alba, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216, "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.."

În conformitate cu dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."

În speţă, domiciliul unora dintre reclamanţii care au învestit instanţa cu soluţionarea litigiului se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti.

Înalta Curte constată că drepturile băneşti pretinse angajatorului de către reclamanţi se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile deduse judecăţii fiind similare, situaţie în care sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., referitoare la coparticiparea procesuală, iar cererea de chemare în judecată poate fi adresată instanţei competente pentru oricare dintre reclamanţi.

Astfel conturat raportul juridic litigios, Tribunalul Bucureşti a fost în mod legal sesizat, aşa încât măsura disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, care rămâne competentă să soluţioneze cererea disjunsă.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 iunie 2019.