Post-insolvency recovery of unpaid damages from partnership termination barred by purgative effect of confirmed reorganization plan; appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 05 iunie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14.06.2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator B. S.P.R.L., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună rezilierea contractului de asociere nr. x/29.07.1993 şi să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.633.796,72 RON (echivalentul a 1.566.200 euro), reprezentând daune-interese la nivelul investiţiilor efectuate de reclamantă asupra imobilului situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 10.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în temeiul art. 7201 C. proc. civ. şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în baza art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia.

La termenul de judecată din 27.04.2011 pârâta a renunţat la a mai susţine excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar la termenul din 15.06.2011 tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii, reţinând că, potrivit dovezilor de la dosar, procedura prealabilă a concilierii a avut loc.

Prin sentinţa civilă nr. 7987/06.06.2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea, a dispus rezilierea contractului de asociere nr. x/29.07.1993 şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 42.743,24 RON, cu titlu de daune-interese, a sumei de 700 RON, cu titlu de onorariu expertiză, precum şi a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu condiţia ca reclamanta să facă dovada achitării acestei sume.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că cererea de reziliere este întemeiată, întrucât pârâta şi-a încălcat obligaţia de a desfăşura în comun activitatea ce formează obiectul contractului de asociere şi de a aporta spaţiul necesar desfăşurării activităţii, forţa de muncă şi mobilier pentru o perioadă de 25 ani, înţelegând să transmită dreptul de proprietate către o terţă persoană.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 6.633.796,72 RON, reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate, tribunalul a reţinut că reclamantei i se datorează inclusiv propriile cheltuieli, în afara celor efectuate de antecesoarea sa S.C. D. S.A., întrucât drepturile şi obligaţiile acesteia din urmă au fost preluate de reclamantă prin contract (actul adiţional nr. 2/16.03.1995).

În privinţa cuantumului, prima instanţă a avut în vedere concluziile expertizei tehnice judiciare, raportat la procesul-verbal de recepţie finală nr. x/09.02.1998, care atestă executarea şi valoarea lucrărilor din litigiu.

Apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva acestei sentinţe a fost suspendat în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prin încheierea din 15.01.2015, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei împotriva pârâtei, iar apelul declarat de aceasta din urmă, prin administrator judiciar E. S.P.R.L., a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 485/26.03.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În considerentele deciziei, curtea de apel a reţinut că este neîntemeiată critica apelantei cu privire la încheierea din 15.06.2011, prin care s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, subliniind că art. 7201 C. proc. civ. nu se interpretează rigid, ci prin prisma scopului şi finalităţii instituirii sale.

În ceea ce priveşte critica vizând interpretarea greşită a probelor, curtea de apel a înlăturat criticile potrivit cărora tribunalul a reţinut în mod greşit că pârâta şi-a încălcat obligaţia de a desfăşura în comun cu reclamanta activitatea ce formează obiectul contractului de asociere şi a dispus obligarea acesteia la plata daunelor-interese reprezentând cheltuieli efectuate şi de către reclamantă, în afara celor efectuate de predecesoarea sa S.C. D. S.A., reţinând că în mod corect prima instanţă a avut în vedere că, prin transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului adus ca aport de apelanta-pârâtă, aceasta şi-a încălcat obligaţiile de a desfăşura în comun activitatea ce formează obiectul contractului de asociere.

Din analiza dispoziţiilor contractuale invocate de apelantă în combaterea susţinerilor conform cărora nu şi-a executat obligaţia de a asigura folosinţa imobilului aportat, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că inserarea clauzei prin care i s-a adus la cunoştinţă cumpărătoarei S.C. F. S.R.L. dreptul de folosinţă al reclamantei, nu a reprezentat o garanţie suficientă din partea pârâtei că vor fi respectate prevederile contractului de asociere.

Renunţarea reclamantei la folosinţă nu a putut fi apreciată ca un act voluntar, ci mai degrabă ca o constrângere, în condiţiile solicitării plăţii unei chirii de către noul proprietar.

Curtea de apel a mai reţinut că pârâta nu a respectat condiţiile art. 27 din contractul de asociere, prin aceea că nu i-a asigurat reclamantei dreptul de preempţiune la vânzarea imobilului.

Cu privire la daune, a reţinut că au fost acordate prin prisma dispoziţiilor art. 17 din contract şi în raport cu faptul că reclamanta, prin actul adiţional nr. x/16.03.1995, a preluat de la antecesoarea sa S.C. D. S.A. toate drepturile şi obligaţiile aferente contractului de asociere.

Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.A., prin administrator judiciar E. S.P.R.L. şi administrator special G., a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2414/24.11.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a decide astfel, a reţinut că sunt neîntemeiate criticile vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., însă aspectele care sunt imputabile instanţei de apel au legătură cu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi se referă la neanalizarea tuturor criticilor şi susţinerilor părţilor, fapt care echivalează cu necercetarea fondului, a tuturor aspectelor deduse judecăţii, în vederea aflării adevărului juridic şi pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Din acest punct de vedere, instanţa supremă a apreciat că nu au fost analizate susţinerile pârâtei şi probele aferente, conform cărora reclamanta a fost cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată potrivit art. 12 din contractul de asociere nr. x/29.07.1993, inclusiv prin invocarea unui protocol din data de 12.03.1999, în baza căruia pârâta susţine că a activat clauza de încetare a contractului.

De asemenea, nu s-au avut în vedere la stabilirea părţii aflată în culpă pentru reziliere şi pentru activarea clauzei prevăzute la art. 17 din contract aspectele legate de insolvenţa reclamantei, care a intervenit după înstrăinarea imobilului de către pârâtă în favoarea S.C. F. S.R.L., prin contractul nr. x/05.04.2007.

Prin urmare, în vederea cercetării fondului raporturilor juridice deduse judecăţii şi stabilirii corecte a părţii aflate în culpă pentru imposibilitatea derulării asocierii, a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Prin decizia civilă nr. 145/23.01.2019, Curtea de Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondate apelurile.

Pentru a decide astfel, a reţinut că S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., a învederat pe tot parcursul soluţionării litigiului că urmăreşte recuperarea de la S.C. C. S.A. a sumei totale de 6.633.796,72 RON, cu titlu de investiţii realizate în imobilul care a format obiectul contractului de asociere încheiat între părţi.

A notat curtea de apel că prima instanţă a dispus rezilierea contractului de asociere menţionat, dar a admis doar în parte cererea având ca obiect plata despăgubirilor corespunzătoare şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 42.743,24 RON (din totalul de 6.633.796,72 RON), conform raportului de expertiză efectuat în cauză.

De asemenea, a notat că la data de 13.11.2014, prin încheierea de şedinţă pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2014, a fost deschisă procedura generală a insolvenţei împotriva S.C. C. S.A., iar la 29.10.2015 a fost confirmat planul de reorganizare.

Or, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii de insolvenţă se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului; astfel, valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor, iar repunerea pe rol a acţiunilor suspendate este posibilă doar în cazul desfiinţării ori revocării hotărârii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178 din Legea nr. 85/2014.

A reţinut instanţa de apel că dispoziţiile articolului sus-menţionat trebuie coroborate cu cele ale art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora, cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 42, titularii de creanţe anterioare deschiderii procedurii (precum în speţă), care nu depun cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), vor fi decăzuţi, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscrişi în tabelul creditorilor şi nu vor dobândi calitatea de creditori îndreptăţiţi să participe la procedură; creditorul nu va avea dreptul să îşi realizeze creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi sau transferuri frauduloase.

Aşadar, din interpretarea coroborată a celor două texte legale rezultă că, din momentul deschiderii procedurii generale a insolvenţei împotriva unei societăţi-debitoare, creditorii acesteia au obligaţia de a-şi valorifica drepturile de creanţă doar în cadrul juridic conferit de procedura insolvenţei. În acest sens, au obligaţia de a înregistra la instanţă cererea având ca obiect valorificarea creanţei anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a fi înscrişi în tabelul creditorilor societăţii respective. Ulterior, deci după închiderea procedurii insolvenţei, creditorul nu va mai avea dreptul să îşi realizeze creanţa împotriva debitorului respectiv pe calea dreptului comun.

Subliniind că aceasta este şi ipoteza juridică în cauza dedusă judecăţii, de vreme ce S.C. A. S.A., pretinzând o creanţă totală de 6.633.796,72 RON, a solicitat administratorului judiciar al S.C. C. S.A. înscrierea creanţei sale în tabelul preliminar de creanţe, însă înscrierea nu a fost acceptată decât pentru suma de 44.943,24 RON, curtea de apel a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

Prin urmare, a reţinut că toate creanţele împotriva averii debitorului supus unei proceduri de insolvenţă trebuie tranşate în această procedură judiciară specială, ulterior închiderii acesteia nemaiputând forma obiectul unor alte acţiuni judiciare; în caz contrar, s-ar lipsi de utilitate practică procedura specială a insolvenţei, din moment ce creanţele nevalorificate sau valorificate doar parţial în această procedură ar putea face ulterior obiectul unor acţiuni de drept comun; efectul util al remedierii situaţiei ce a generat intrarea în insolvenţă şi reinserţia în circuitul economic general al societăţii împotriva căreia anterior s-au derulat proceduri de insolvenţă ar fi mereu sub semnul incertitudinii dacă debitorul ar putea fi urmărit în continuare pentru creanţele înregistrate la momentul deschiderii procedurii generale a insolvenţei împotriva sa.

Pe cale de consecinţă, reţinând şi sentinţa civilă nr. 5829/19.10.2017, prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a închis procedura insolvenţei derulate împotriva S.C. C. S.A. şi a dispus reinserţia acesteia în circuitul economic general, curtea de apel a respins ca nefondat apelul declarat de S.C. A. S.A.

Cu privire la apelul declarat de S.C. C. S.A., curtea de apel a reţinut că în mod temeinic a apreciat prima instanţă că această societate se află în culpă contractuală sub aspectul încetării efectelor contractului de asociere nr. x/29.07.1993, prin raportare la încălcarea obligaţiei de a desfăşura în comun activitatea ce forma obiectul contractului, ca urmare a înstrăinării dreptului de proprietate asupra imobilului aportat la asociere.

Instanţa de apel a înlăturat apărările S.C. C. S.A., în sensul că asocierea părţilor încetase încă din data de 10.06.1999, deci anterior înstrăinării imobilului din Bucureşti, B-dul x nr. 10, sector 2 către S.C. F. S.R.L., reţinând că nu a fost depus la dosar vreun acord de voinţă al părţilor cu privire la încetarea efectelor contractului sau vreo notificare în acest sens şi nici nu au fost indicate condiţiile în care, deşi pretinde încetarea contractului de asociere la nivelul lunii iunie 1999, apelanta-reclamantă a continuat să folosească imobilul până în cursul lunii iunie 2007, când a fost notificată de cumpărătorul imobilului în care îşi desfăşura activitatea pentru a achita o chirie ce prezenta un cuantum lunar destul de ridicat.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., a declarat recurs, solicitând modificarea sa în parte, în sensul obligării S.C. C. S.A. la plata sumei de 6.633.796,72 RON (echivalentul a 1.566.200 euro), reprezentând contravaloarea lucrărilor de finalizare a imobilului, precum şi a sumei de 56.700 euro, reprezentând lucrări de dezafectare.

În motivare, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Concretizând, a susţinut că, în contra celor reţinute de instanţa de apel, a formulat o declaraţie de creanţă în cadrul procedurii insolvenţei S.C. C. S.A., însă din cuantumul total al creanţei solicitate - 6.633.796,72 RON, a fost acceptată doar suma de 44.943,24 RON.

A arătat recurenta că, potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2014, repunerea pe rol a acţiunilor suspendate este posibilă doar în ipoteza desfiinţării sau revocării hotărârii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii de insolvenţă ca urmare a achitării tuturor creanţelor.

Or, în speţă, procedura a fost închisă ca urmare a implementării planului de reorganizare, prin plata tuturor creanţelor înscrise la masa credală.

Aşa fiind, în opinia recurentei, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Subsumat motivului de recurs sus-menţionat, autoarea căii de atac a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, reţinând în mod nelegal că nu îşi poate valorifica pretenţiile pe calea dreptului comun.

Înalta Curte notează că, în speţă, judecata acţiunii formulate de S.C. A. S.A. a fost suspendată în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei asupra debitoarei S.C. C. S.A.

În cadrul dosarului de insolvenţă, S.C. A. S.A. a formulat declaraţie de creanţă pentru suma totală de 6.633.796,72 RON, însă a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe cu suma de 44.943,24 RON, sub condiţie rezolutorie, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 7987/06.06.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă; prin sentinţa civilă nr. 3522/16.04.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, definitivă ca urmare a pronunţării deciziei nr. 1900/16.11.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă contestaţia S.C. A. S.A. la tabelul preliminar de creanţe.

De asemenea, notează că administratorul judiciar a întocmit tabelul definitiv de creanţe şi planul de reorganizare al S.C. C. S.A.; prin sentinţa civilă nr. 8621/29.10.2015, judecătorul sindic a aprobat planul de reorganizare propus de administratorul judiciar, iar prin sentinţa civilă nr. 5829/19.10.2017, reţinând că administratorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenţei şi reinserţia debitoarei în activitatea comercială, ca urmare a achitării tuturor obligaţiilor asumate prin planul de reorganizare, iar contestaţia formulată de S.C. A. S.A. împotriva raportului a fost respinsă, a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. C. S.A., în baza art. 175 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care a fost redată circuitului economic.

Ulterior închiderii procedurii insolvenţei, S.C. A. S.A. a solicitat redeschiderea judecăţii cauzei ce face obiectul prezentului dosar.

Prin decizia recurată, curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii de insolvenţă, valorificarea drepturilor creditorilor se poate face numai în cadrul acestei proceduri, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor, iar repunerea pe rol a acţiunilor suspendate este posibilă doar în cazul desfiinţării ori revocării hotărârii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii acesteia în condiţiile art. 178 din Legea nr. 85/2014.

În opinia recurentei, având în vedere că procedura insolvenţei asupra intimatei a fost închisă fără radierea persoanei juridice, care a fost redată circuitului economic, iar creanţa sa nu a fost realizată în integralitate în cadrul sus-menţionatei proceduri, se impune continuarea judecăţii şi obligarea acesteia la plata diferenţei dintre suma de bani solicitată şi cea înscrisă în tabelul de creanţe.

Aşadar, chestiunea de drept de a cărei dezlegare depinde soluţionarea recursului vizează posibilitatea recuperării pe calea dreptului comun a creanţei anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, pentru care S.C. A. S.A. a formulat declaraţie de creanţă, în condiţiile în care creanţa pretinsă a fost înscrisă doar parţial în tabelul de creanţe.

În analiza sa, Înalta Curte va porni de la caracterul colectiv şi concursual al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014.

Toţi creditorii care deţin creanţe anterioare deschiderii procedurii trebuie să se înscrie la masa credală pentru acoperirea creanţelor lor, fiindu-le interzis să încerce sau să continue urmăriri individuale asupra debitorului.

Astfel, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează."

Prin urmare, odată cu deschiderea procedurii insolvenţei devin aplicabile dispoziţiile legii speciale, demersurile creditorilor pentru realizarea creanţelor lor fiind guvernate de acestea, cu consecinţa suspendării de drept a acţiunilor judiciare anterioare, conform art. 75 din Legea nr. 85/2014.

În speţă, ca urmare a respingerii contestaţiei la tabelul preliminar de creanţe, în tabelul definitiv a fost înregistrată creanţa S.C. A. S.A. în sumă de 44.943,24 RON.

Potrivit art. 5 alin. (1) pct. 67 din Legea nr. 85/2014, "tabelul definitiv de creanţe (…) cuprinde toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar şi împotriva cărora nu s-au formulat contestaţii, precum şi creanţele admise în urma soluţionării contestaţiilor sau cele admise provizoriu de către judecătorul-sindic (...)".

Din moment ce legea defineşte conţinutul tabelului definitiv, indicând că el cuprinde toate creanţele asupra averii debitorului la momentul deschiderii procedurii, Înalta Curte impune părţilor concluzia că, în afara creanţelor astfel înscrise în tabelul definitiv, alte creanţe anterioare deschiderii procedurii nu există.

Prin urmare, după întocmirea tabelului definitiv de creanţe, creditorii nu mai pot pretinde alte sume, în plus faţă de cele trecute în tabel.

Pe de altă parte, fără a fi defavorizată, creanţa în cuantum de 44.943,24 RON a fost cuprinsă în planul de reorganizare a S.C. C. S.A.

Conform art. 140 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan (...)", iar potrivit art. 181 alin. (2), "la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan, pe parcursul procedurii reorganizării judiciare (...)."

Analiza textelor de lege sus-citate relevă că la data confirmării planului de reorganizare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan.

De altfel, planul de reorganizare este aprobat de adunarea creditorilor, condiţiile de vot fiind stabilite prin legea specială, care reglementează şi căile de atac împotriva hotărârilor judecătorului sindic, de confirmare a acestuia.

Aşadar, modificările de structură aduse creanţelor prin planul de reorganizare confirmat sunt definitive, această operaţiune având valenţele unui veritabil mijloc de stingere a obligaţiilor, cu menţiunea că planul de reorganizare este expresia voinţei creditorilor, manifestată în condiţiile legii speciale.

Aşa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale mai sus menţionate, procedura insolvenţei are un efect de purgă asupra tuturor creanţelor anterioare datei deschiderii procedurii faţă de debitoare, chiar dacă îşi reia activitatea după acoperirea creanţelor în procedura reorganizării, acesta fiind descărcată prin lege de pasivul anterior confirmării planului de reorganizare; o asemenea soluţie este justificată de faptul că prin confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul sindic, acesta devine obligatoriu, iar efectele sale se reflectă atât asupra activităţii debitorului, cât şi asupra creanţelor din cadrul procedurii, care sunt modificate conform planului.

Aceste considerente nu ignoră însă faptul că, aşa cum s-a arătat mai sus, creanţa nu a fost defavorizată, pentru că planul a cuprins creanţa aşa cum fusese înscrisă în tabelul definitiv.

Prin urmare, în mod judicios a apreciat curtea de apel că toate creanţele împotriva averii debitorului supus unei proceduri de insolvenţă trebuie tranşate în această procedură specială, iar repunerea pe rol a acţiunilor judiciare suspendate este posibilă doar în ipotezele expres prevăzute de lege, care nu se regăsesc în cauză.

Alegaţiile recurentei, în sensul că se impune redeschiderea judecăţii în baza art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia repunerea pe rol a acţiunilor suspendate este posibilă în ipoteza închiderii procedurii de insolvenţă ca urmare a achitării tuturor creanţelor, nu pot conduce spre o altă concluzie.

Aceasta întrucât, conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, repunerea pe rol a acţiunilor suspendate este posibilă în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178, care vizează ipoteza în care creditorii înscrişi în tabelul definitiv al creanţelor primesc sumele ce li se datorează în perioada de observaţie, definită la art. 5 alin. (1) pct. 42 drept "perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data confirmării planului de reorganizare sau, după caz, a intrării în faliment".

Or, în speţă, a fost depus şi confirmat un plan de reorganizare, iar creditorii au primit sumele înscrise în tabelul definitiv al creanţelor în etapa executării planului confirmat.

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este una legală, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 145/23.01.2019, pronunţată de Curtea de Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 iunie 2019.